Și-a început activitatea jurnalistică în ianuarie 2003, la Ediție Specială de Oltenia, iar din septembrie 2003 a devenit corespondentul ProSport din județul Mehedinți și a contribuit la publicarea Ediției de Oltenia a ProSport.
În cei 20 de ani de presă a mai colaborat cu Radio Oltenia Craiova, Sport Total FM, Jurnalul Olteniei, Informația de Severin, RTS și Saptămâna Mehedințeană.
Este cel mai longeviv jurnalist sportiv din județul Mehedinți, dar și unul dintre cei mai vechi corespondenți ProSport.
Fotbalul reșițean traversează cea mai bună perioadă din ultimul deceniu, cu Flavius Stoican pe banca tehnică. Ultima performanță datează din sezonul 2014-2015, când echipa se numea Metalul și intra în pauza de iarnă de pe […]
Au trecut mai bine de 24 de ani de când Galatasaray cucerea Cupa UEFA, după o finală decisă la loviturile de departajare, cu Arsenal, la Copenhaga! Golul decisiv era marcat chiar de Gică Popescu, „Baciul” […]
Poveștile despre Craiova Maxima – Campioana unei mari iubiri par desprinse din culegerea de povești „1001 de Nopți”. Una din numeroasele întâmplări a avut loc la scurt timp după ce Știința cucerea eventul în România, […]
După ce a înștiințat FRF că nu va face deplasarea pentru meciul de la Cisnădie, cu CSC Șelimbăr, din etapa precedentă a Ligii 2, pierzând partida la ”masa verde”, scor 0-3, Viitorul Pandurii Târgu Jiu […]
După problemele de la AMFB, nici AJF Mehedinți nu este în legalitate! Are în Comitetul Executiv un membru care nu mai are nicio calitate! Conform statutului! Echipa pe care o reprezintă a fost dezafiliată de […]
Au trecut aproape 2 ani și Justiția încă nu a luat o decizie definitivă în privința severineanului care este acuzat ca a furat lemnele școlii la care era director! Dacă din funcția de director al […]
Viitorul Pandurii Târgu Jiu are cel mai dezastruos start de campionat de când a ajuns în Liga 2! Și nu de când poartă actuala denumire, ci de când se numea ACS Șirineasa sau Energeticianul, juca […]
Nou înființata CSM Târgu Jiu a debutat cu un scor-fluviu în Liga 4 Gorj, după ce a învins în prima etapă cu 13-0 Petrolul Stoina. Dacă acest scor este unul obișnuit în campionatele județene din […]
După ce Viitorul Șimian s-a retras din Liga 3, Mehedințiul a devenit din nou unul dintre județele din România fără echipă în primele trei ligi. În aceeași situație este și Tulcea, după abandonul celor de […]
Disputat la malul Dunării, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, într-un anonimat total, în cadrul etapei a 2-a a Ligii 2, meciul Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FK Miercurea Ciuc (scor 1-4) a curs […]
Municipiul Târgu Jiu va avea din noul sezon, 2024-2025, echipă la Liga 4 Gorj, iar obiectivul, pe termen mediu, este promovarea, cel puțin, până la nivelul Ligii 2. CSM Târgu Jiu, club înființat sub tutela […]
După trei sezoane petrecute în Liga 3, Viitorul Șimian a decis să tragă obloanele. Primul semn că echipa nu va mai continua activitatea a fost dat zilele trecute, când antrenorul Alexandru Stoica a plecat la […]
Pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, FCU Craiova a întâlnit, miercuri, 10 iulie, CSM Reșița, în primul amical premergător sezonului 2024-2025 de Liga 2, iar echipa antrenată de Marius Croitoru s-a impus cu scorul […]
Virtual retrogradata CS Tunari s-a impus cu scorul de 2-1 în deplasarea de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu și a înregistrat prima victorie din play-out-ul Ligii 2, venită, însă, prea târziu. Antrenorul Dan Alexa este […]
După ce a ratat calificarea în play-off, Steaua a început cu dreptul play-out-ul Ligii 2. În prima etapă din Grupa B, echipa antrenată de Daniel Oprița a câștigat, sâmbătă, lejer la Târgu Jiu, scor 2-0 […]
CSC Șelimbăr a revenit pe primul loc și s-a calificat matematic în play-off-ul Ligii 2 după victoria cu scorul de 3-0 obținută, duminică seară, la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii, în penultimul meci al etapei […]
Aflat într-un stadiu avansat de degradare, stadionul Dr. Angelescu din Drobeta Turnu Severin ar putea fi reabilitat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. Stadionul Angelescu din Drobeta Turnu Severin se dorește a fi refăcut de […]
Începând din acest sezon, 2023-2024, toate meciurile din cadrul Ligii a 4-a Caraș-Severin, campionat format din 14 echipe, sunt transmise în direct pe pagina oficială de Facebook a Asociației Județene de Fotbal păstorită de Viorel […]
Gazonul unui stadion care găzduiește meciuri din Liga 4 Mehedinți a fost distrus noaptea trecută de mai multe mașini care au pătruns pe terenul de joc și s-au întrecut în drifturi! Cum zilele trecute a […]
Liber de contract după ce s-a despărțit de FC Botoșani la finalul sezonului trecut de prima ligă, în iunie 2023, Flavius Stoican (46 de ani) va prelua la începutul noii săptămâni cu nou-promovata în Liga […]
Reactivată în 2018, fosta câștigătoare a Cupei României din 1943 va activa din sezonul 2023-2024 în Liga a 4-a Mehedinți și va avea ca obiectiv promovarea în Liga 3. Reunită de 3 săptămâni, echipa severineană […]
După ce amicalul Viitorul Pandurii – CSM Slatina, programat pentru miercuri dimineața, pe stadionul Municipal – ”Constantina Diță” din Târgu Jiu, nu s-a mai disputat ”din motive organizatorice”, după cum au susținut oficialii clubului gorjean, […]
Municipiul Drobeta Turnu Severin a găzduit în week-end o etapă din cadrul Campionatului Național de Îndemânare Auto, Superslalom și Vehicule electrice, la categoria seniori, tineret și chiar juniori. Pe un traseu de aproximativ 200 m, […]
Născută la Drobeta Turnu Severin, în 1985, Anca Mihaela Rombescu joacă handbal de mai bine de 15 ani în campionatul Turciei, pe postul de portar. În 2009 a plecat de la Tomis Constanța la Uskudar […]
Încheiat prematur, încă din minutul 48, la scurt timp după marcarea golului de 2-0 de către oaspeți, meciul Recolta Dănceu – CS Socodor, din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3, va fi […]
După ce s-a despărțit de Unirea Dej, antrenorul Dragoș Militaru (33 de ani) încă nu și-a găsit un nou angajemant, dar nu duce lipsă de oferte, conform propriilor afirmații. Dragoș Militaru susține că acum era […]
După ce s-a salvat, matematic de la retrogradare, prin victoria obținută etapa trecută cu ultima clasată CSM Galați, scor 28-26, CSM Târgu Jiu a anunțat transferul golgheterului de la HC Zalău, Andreea Mihart. Severineanca de […]
Trei jucători aflați la final de contract cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu au fost găsiți țapi ispășitori pentru greva de săptămâna trecută, când toți componenții lotului au refuzat să se mai antreneze până nu-și primesc […]
Început de an tumultos la Viitorul Pandurii Târgu Jiu! După ce marțea trecută jucătorii au refuzat să se antreneze din cauza restanțelor salariare, echipa gorjeană a rămas, începând de astăzi, 16 ianuarie 2023, fără antrenorul […]
Începând de luni, Stadionul ”Municipal – Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu și-a schimbat denumirea în Stadionul ”Municipal – Constantina Diță”. Decizia Consiliului Local al municipiului de pe malul Jiului vine ca o recunoaștere a performanțelor […]
Tribunalul Gorj decis, marți, 18 octombrie 2022, demararea procedurii de intrare în faliment a clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu. Fosta vicecampioană a României din 2013 are termen de 7 zile facă recurs, la Curtea de […]
Condusă în două rânduri la Târgu Jiu, FC Brașov a reușit, sâmbătă, să câștige cu scorul de 3-2 meciul cu Viitorul Pandurii și a urcat pe locul 11 în clasamentul Ligii 2. A fost cea […]
Deși înscrierile în campionatul Liga 4 din Gorj se încheiaseră în momentul în care Pandurii Târgu Jiu a anunțat FRF că se retrage din Liga 3 din cauza interdicției de a legitima fie și jucători […]
După ce a luat decizia de a se retrage din noul sezon de Liga 3, din cauza interdicției la transferuri, care nu i-a mai permis să-și formeze un lot competitiv de jucători, Panduri Târgu Jiu […]
După fix 30 de ani, Pandurii Târgu Jiu nu se va mai regăsi în ligile naționale. La finele sezonului 1991-1992, echipa gorjeană retrograda din Liga 3 (Divizia C atunci), după ce se clasa pe locul […]
În anul în care a împlinit 70 de ani de existență, Pandurii Târgu Jiu riscă să se desființeze. Ajunsă de vara trecută în Liga 3, fosta vicecampioană a României din 2013 are, din cauza datoriilor, […]
Sosit în iarnă la Dinamo, la propunerea fostului antrenor Flavius Stoican, fundașul dreapta Alin Buleică (30 de ani) nu va mai continua la echipa din ”Ștefan cel Mare”. Acesta se alătură, astfel, multora dintre jucătorii […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER