Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu au fost vedetele evenimentului „Gala de Estrellas de Gimnasia 2012″, organizat în acest weekend de Federația Mexicană de Gimnastică, care a avut loc în localitățile Leon, Guadalajara și Monterrey. Cei doi campioni și-au ales aparatele la care au evoluat și au oferit un moment inedit publicului în momentul în care au prezentat la sol, un exercițiu spectaculos de dans și gimnastică artistică.
Cupa României la rugby a ajuns la ultima fază, cea a finalei. În urma meciurilor din semifinale, disputate ieri și azi, CSM Știința Baia Mare și Steaua București își vor disputa marele trofeu.
Vettel și Alonso luptă pentru titlul mondial mâine, în Brazilia, fiecare dintre cei doi putând stabili recordul de cel mai tânâr triplu campion al Formulei 1
Octuplul campion mondial a spus adio gimnasticii de performanță pentru a se dedica proiectelor personale și a participa în diverse show-uri
Cehia scrie istorie în lumea tenisului. Echipa masculină de Cupa Davis a câștigat în premieră „Salatiera de Argint” după ce a învins, la Praga, pe deținătoarea trofeului, Spania, cu 3-2. Radek Stepanek a fost eroul gazdelor după ce a punctat decisiv în fața lui Nicolas Almagro, 6-4, 7-6, 3-6, 6-3 și a adus o victorie istorică ce așează în vitrina cu trofee al treilea titlu în 2012, după Fed Cup la fete și Cupa Hopman la mixt.
Cupa României la rugby a ajuns la faza semifinalelor. Astfel, în urma meciurilor din sferturile de finală au urcat în careul de ași al competiției, deținătoarea titlului RCM Timișoara, vicecampioana națională Știința Baia Mare, U Cluj și Steaua București.
„Marele Circ” se întoarce, în acest weekend, după cinci ani în Statele Unite ale Americii. O revenire în forță care are în prim-plan duelul pentru titlul mondial între Sebastian Vettel și Fernando Alonso.
Elisabeta Lipă spune că se simte acum ca și cum ar fi câștigat o medalie olimpică Diță, Covaliu, Andrunache, Oprea, Ignat, Burcică, Oprea sunt câțiva dintre medaliții care și-au primit banii
„În sfârșit, s-a făcut dreptate!”, sunt cuvintele rostite ieri, în masă, de medaliații olimpici din 2008 de la CS Dinamo. La patru ani de la performanțele din Beijing, sportivii „alb-roșii” și-au primit banii ce recompensează rezultatele obținute în China. Un gest firesc ce reașează lucrurile în normalitate și readuce respectul unei instituții pentru sportivii ei, totul
CSA Steaua București s-a calificat fără joc în semifinalele Cupei României la rugby, după ce CS Dinamo, adversara sa din sferturi, a renunțat la partida ce urma să se desfășoare sâmbătă, de la ora 11,00, pe stadionul Olimpia din București.
Mircea Vrăjitoru s-a întors acasă, la București, pentru a continua lupta. Nu e o luptă pentru viață pentru că pe aceasta a câștigat-o deja, lăsând în urmă 28 de zile de comă indusă, ci o altfel de luptă măsurată într-un prim gest, o mișcare naturală a mâinii și un zâmbet adresat părinților. Motocliclistul de 19 de ani de la CSM București care în urmă cu aproape două luni a suferit un grav accident în cursa SuperStock 600 de la Portimao este conștient tot timpul, face zilnic exerciții fizice și comunică nonverbal cu părinții.
Gimnasta Larisa Iordache, medaliată cu bronz cu echipa la Jocurile Olimpice de la Londra se află în cursa pentru obținerea premiului Piotr Nurowski. Printre cei cinci finaliști care se află pe listă, alături de Larisa, se mai află două înotătoare, Charlotte Bonnet (Franța) și Ruta Meilutyte (Lituania), un schior alpin, Marco Schwarz (Austria) și un gimnast, Oleg Stepko (Ucraina). Finaliștii au fost stabiliți de către reprezentanții Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC).
Naționala de hochei a României intră de vineri în focul calificărilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. Tricolorii au pornit astăzi spre Nikko (Japonia), acolo unde se va desfășura primul turneu preliminar de calificare. În Grupa J, a României se mai află Marea Britanie, Japonia și Coreea de Sud.
Vedetele din România stabilite în America, Nadia Comăneci și Constantina Diță, și-au exprimat bucuria
Alexandra Dulgheru a lăsat în urmă coșmarul accidentărilor și pauza forțată care a ținut-o departe de teren peste opt luni. La întoarcerea oficială pe terenul de joc, bucureșteanca a înregistrat prima victorie, după ce a trecut în runda inaugurală a turneului ITF de la Benicarlo (Spania), dotat cu premii de 25.000 de dolari de chinezoaica Xi-Yao Mang cu 6-0, 6-0. În turul secund ea o va întâlni pe învingătoarea dintre iberica Sara Sorribes Tormo și olandeza Richel Hogenkamp.
Campioana României la handbal feminin – Oltchim și Știința Bacău – volei feminin continuă să înșiruie victorii în acest sezon. Cele două formații sunt sigurele care au adunat maximum de puncte din cele cinci întreceri interne care și-au programat etape de campionat la sfârșitul săptămânii trecute.
Toma Coconea este pe lista celor 31 de atleți din 21 de țări care au fost selectați să participe la Red Bull X-Alps, una dintre cele mai dificile competiții din lume. Startul în cursa de 900 kilometri prin Alpi, de la Salzburg la Monaco, se va da pe 7 iulie 2013, iar traseul poate fi parcurs doar pe jos sau în zbor cu parapanta. „Selectarea sportivilor a fost o misiune dificilă. Am primit un număr foarte mare de înscrieri din partea unor sportivi buni, iar lista finală este una extrem de interesantă. Cu siguranță va fi o luptă strânsă și vom avea parte de o cursă foarte spectaculoasă”, a spus Christoph Weber, directorul cursei.
Naționala de rugby a României scoate artileria grea pentru meciul cu Japonia, de sâmbătă, 10 noiembrie de pe Stadionul „Arcul de Triumf” de la ora 16:00. Alexandru Manta (35 de ani), unul dintre cei mai buni rugbiști români din ultimul deceniu, a revenit, după doi ani în rândurile „stejarilor”. Jucătorul care evoluează pe postul de închizător poate fi una dintre armele redutabile ale grămezii tricolore în încleștarea cu niponii.
În promo-urile campaniei mai apar naistul Gheorghe Zamfir, cântărețul Connect-R și interpreta de muzică populară Steliana Sima
Recordul de cele mai multe poziții urcate într-o cursă îi aparține lui Christian Danner, care în 1989, în MP al SUA, a pornit de pe locul 26 și a terminat pe 4.
Bogdan Olteanu (31 ani, 1.99 m și 96 kg), cel mai valoros voleibalist român din ultimul deceniu, continuă să adune trofeu după trofeu în Argentina, campionat în care evoluează de anul trecut. După ce în sezonul 2011-2012 a cucerit cu UPCN San Juan, Cupa și campionatul Argentinei, românul format la CSȘ CFR din București, a pornit în noul sezon competițional cu încă un trofeu, Cupa ACLAV, trofeul pus în joc de Asociația Cluburilor din Liga Argentiniană de volei.
Ziua neagră a înfrângerilor a fost deschisă pe terenul de tenis de Victor Hănescu (foto, 61 ATP). Ajuns direct pe tabloul principal al Masters-ului de la Paris, din postura de „lucky loser” după retragerea lui Roger Federer, Hane s-a oprit ieri în turul secund, unde a acces direct. El a fost învins cu 7-5, 6-3, după o oră și 27 de minute de francezul Gilles Simon (20 ATP) și a părăsit competiția cu 61 de puncte ATP și un cec de 16.460 de euro. La finalul lunii noiembrie, Victor Hănescu va participa în Turneul Campionilor rezervat celor mai buni jucători în challangeruri.
Ultimele zile au fost extrem de agitate pentru câțiva dintre antrenorii din Liga I. Petrolul a rămas fără Mircea Rednic, care a preluat-o pe Standard Liege, în Belgia. Locul său va fi luat, cel mai probabil, de Cosmin Contra, iar Astra a rămas de ieri fără tehnician după ce Gheoghe Mulțescu și-a dat demisia din cauza neînțelegerilor cu patronul Ioan Niculae.
Vettel este primul pilot, după 1989, care conduce în fiecare tur în trei curse consecutive.
Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica a pierdut astăzi alegerile pentru funcția de președinte al forului internațional de gimnastică, în cadrul Congresului Executiv care a avut loc la Cancun (Mexic).
Etapa finală a Dementor KTM Motocross Cup se va desfășura mâine, 27 octombrie, cu începere de la ora 10:00 pe circuitul de la Prundu (judetul Giurgiu). Atenția sportivilor și fanilor motocrosului va fi îndreptată asupra câștigătorilor celor mai mici clase, MX 50 și MX 65 cmc, deoarece după un sezon de curse, ei vor fi răsplătiți cu premii care le permit să practice sportul care-i pasionează: câte o motocicletă KTM, un SX 50 și un SX 65.
Formația de volei feminin din Ștefan cel Mare a pierdut cu 3-1 în fața campioanei Italiei.
Băieții de la Remat Zalău și Tomis Constanța nu au reușit să câștige vreun set aseară, în debutul Ligii Campionilor, ambele pierzând cu un sec 3:0
La masculin, Remat Zalău și Tomis Constanța au pierdut cu 3:0 meciurile de debut în Liga Campionilor
Echipa feminină Tomis Constanța și-a început în forță parcursul în Europa, cu un succes pe terenul unei reprezentante de seamă a voleiului continental. Victimă i-a căzut Robur Tiboni Turbino, o formație cu o istorie de 99 de ani (!) și cu trofeul CEV în vitrină, cucerit în 2011. Palmaresul și istoria gazdelor au avut însă darul de a le motiva și mai mult pe voleibalistele din Constanța, care au ținut pas
Triplă campioană olimpică la Atena și dublă medaliată olimpică la Lon
La 100 de zile de la promisiunea lui Victor Ponta, olimpicii dinamoviști neplătiți pentru rezultatele de la JO 2008 mai așteaptă o singură semnătură, cea a președintelui Băsescu
Voleiul românesc se pregătește de cel mai intens sezon european din istorie, în care patru echipe vor lua, în premieră, startul în cea mai valoroasă competiție continentală, Liga Campionilor
Dream team-ul Samara/Dodean a cucerit, după trei ani, titlul european la dublu într-o finală de senzație, în timp ce Adrian Crișan a „agățat” bronzul la simplu, prima medalie autohtonă în tenisul de masă masculin după 52 de ani
Pilotul brașovean de Formula 2, Mihai Marinescu va testa pe circuitul de la Barcelona luni, 22 octombrie, o mașină din competiția Megan Trophy. Mihai Marinescu a fost invitat de Renault Sport Technologies să participe la testele din Catalunya și va face echipă cu fostul său coleg din Formula 2, Mriko Bortolotti.
La două luni după Londra, apele încep să se așeze în sportul românesc. Strategii pentru un nou ciclu olimpic, reevaluarea loturilor, promovarea la loturile mari a celor mai promitățoare juni
Vicecampioana mondială la sol în 2010, Diana Chelaru (19 ani) nu mai face parte deocamdată din lotul olimpic de gimnastică al României. Ea a părăsit cantonamentul echipei aflată în pregătire la Complexul Național Sportiv „Lia Manoliu” pentru a se întoarce acasă, la Onești. În aceste zile, Diana ar fi trebuit să participe la participe la două concursuri în Elveția, Memorialul Arthur Gander și Swiss Cup. „Diana nu se mai află în cantonamentul centralizat, se află într-o perioadă în care nu știe ce să facă, dacă va mai continua sau nu. În acest moment nu există nicio hotărâre oficială din partea ei, o așteptăm să se decidă și apoi vom vedea ce este de făcut”, ne-a declarat Mircea Apolzan, secretarul general al FRG.
Selecționata „Lupii București” ce reprezintă România în Amlin Challenge Cup, a doua competiție valorică intercluburi din Europa, este pregătită de primul meci al sezonului 2012-2013. Mâine, de la ora 15:00, pe Stadionul Național Arcul de Triumf, „Lupii” îi vor întâlni pe englezii de la Bath.
Roxana Cocoș, vicecampioana olimpică la haltere de la Londra, a slăbit patru kilograme în vacanță, a uitat de bătăturile dureroase și palmele sparte de greutăți și s-a întors în sală cu o poftă și mai mare de aur
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER