Gimnastica masculină românească a furnizat ieri, la Mondialele de la Rotterdam, dezamăgirea zilei. Dublul campion mondial Marian Drăgulescu a ratat calificarea în finalele la sol și sărituri, aparate unde anul trecut era invincibil.
Încă nerefăcut după accidentarea suferită înainte de Naționalele României, la tendonul lui Ahile, la piciorul drept, Marian Drăgulescu a fost departe de ceea ce arăta în urmă cu un an la Londra. Doar la 70% din potențialul fizic și antrenându-se cu dureri, el pornea spre Rotterdam cu dorința de a ajuta echipa la trei aparate – bară fixă, sol și sărituri – și de a prinde o finală la ultimele două. Însă calculele de acasă nu s-au potrivit cu cele de la Ahoy Arena. Marian (29 de ani) a avut o evoluție ezitantă la sol (14,300), ieșind imediat din topul de 8 care asigură biletul pentru finală, iar la sărituri, cu un punctaj de 15,800 și depășit de doi colegi, Koczi (16,266) și Berbecar (15,849), s-a văzut automat scos din lupta pentru podium. „Sunt dezamăgit, pentru că la antrenamente solul mi-a ieșit. Am încercat să fac tot ce am putut, însă așa e concursul și câteodată ai și o zi proastă”, a declarat el.
Premieră după un deceniu Lucrurile nu stau mai bine nici la echipe. Aflată pe locul 5 în clasamentul provizoriu, după prima zi de concurs, România are șanse minime să ajungă în finala pe echipe, unde urcă primele opt. Depășiți de Japonia, Marea Britanie, Coreea de Sud și Franța, tricolorii vor tremura până la finalul calificărilor, azi urmând să i
Ana Porgras, Sandra Izbașa, Diana Chelaru și Raluca Haidu au reușit să își asigure prezența și în finalele pe aparate la Mondialele de gimnastică de la Rotterdam. Astfel, la finalul celor două zile de calificări, România se va afla în toate cele șase finale: echipă, individual compus, sol, sărituri, bârnă și paralele.
Echipa feminină de gimnastică a României a urcat de pe locul patru în finala pe echipe a Mondialului de la Rotterdam și va forța miercuri (ora 18:00, în direct pe Digi Sport Plus) prezența pe podium.
Cu Sandra Izbașa și Ana Porgras (foto) magistrale la sol, și, respectiv, bârnă și cu Diana Chelaru, Cerasela Pătrașcu, Gabriela Drăgoi și Raluca Haidu punctând la sărituri și paralele, România și-a asigurat biletul în finala
Echipa feminină de gimnastică a României și-a asigurat prezența în finala pe echipe a Mondialului de la Rotterdam, care va avea loc miercuri ( ora 18:00, în direct pe Digi Sport Plus). Sandra Izbașa, Ana Porgras, Diana Chelaru, Raluca Haidu, Gabriela Drăgoi și Cerasela Pătrașcu au acumulat 228, 495 puncte, care reprezintă al patrulea punctaj al calificărilor. România a devansat Marea Britanie, care are 224,921 puncte, Australia cu 224,785, Italia cu 219,179 puncte și Japonia cu 218,895 puncte.
Selecționata „Stejarii București” a obținut astăzi, prima victorie din sezonul 2010-2011 al Amlin Challenge Cup, a doua competiție valorică intercluburi din Europa. Elevii lui Eugen Apjock și Cristian Hîldan au învins cu 20-19 (12-10) într-un meci contând pentru etapa a doua a competiției echipa italiană, Crociati. Partida, desfășurată pe Stadionul „Arcul de Triumf” a fost una extrem de disputată, „stejarii” conducînd cu 9-0, fiind apoi egalați și conduși, reușind să câștige întâlnirea în ultimul minut de joc, prin eseul reușit de Cătălin Nicolae.
Echipa feminină de gimnastică a României forțează calificarea în finala pe echipe la Mondialul de la Rotterdam. După evoluția la cele patru aparate Sandra Izbașa, Ana Porgras, Cerasela Pătrașcu, Gabriela Drăgoi, Raluca Haidu și Diana Chelaru au acumulat un punctaj de 228,495 puncte. La finalul subdiviziunii a treia, România ocupa locul secund după China.
Derby-ul Dinamo – Steaua va fi transmis live-text pe site în două comentarii, făcute de un stelist și, respectiv, un dinamovist.
www.prosport.ro s-a pregătit de derby. Săptămâna Dinamo – Steaua se termină în forță mâine, cu transmisia live-text a meciului într-un format potrivit pentru toți suporterii!
Pe lângă comentariul obișnuit al derby-ului, în modulul live-text, www.prosport.ro le va oferi suporterilor implicați în acest derby două versiuni de comentariu personalizate. Un stelist va asigura comentariul pentru fanii Stelei, iar un dinamovist va ține live-text-ul pentru „câini”! În plus, pe durata meciului veți putea vedea practic în timp real cele mai spectaculoase fotografii din timpul meciului.
Transmisia live este punctul culminant al unei săptămâni în care www.prosport.ro a depășit cu mult ținta de 100 de știri despre derby autoimpusă. Și mâine veți afla pe parcursul întregii zile, tot ce se întâmplă înainte, în timpul, dar și cele mai proaspete reacții după meci, pe teren și în afara lui.
Echipa feminină a României începe azi (ora 14:30) calificările de la Mondialul care are loc la Rotterdam. Sandra Izbașa, Raluca Haidu, Ana Porgras, Diana Chelaru, Cerasela Pătrașcu, Gabriela Drăgoi și Amelia Racea vor încerca să acumuleze un punctaj care să le ducă în primele opt țări care se vor bate pentru titlul mondial.
Sistemul în care este organizat concursul este următorul: șase gimnaste înscrise, cinci concurează și cele mai bune patru note vor fi adunate, pe când în finală din cele șase înscrise vor concura trei și vor puncta toate. În funcție de rezultatele de azi se vor stabili echipele care vor urca în finală (miercuri, 20 octombrie),
Specialistul la inele al echipei masculine de gimnastică, Robert StăÂnescu (25 de ani), a fost lăsat acasă, motivul invocat de stafful tehnic fiind acela că nu a confirmat la pregătire.
Echipa masculină de gimnastică a României testează astăzi (ora 12:30) aparatele din „Ahoy Arena”, în antrenamentul oficial pe podium al Mondialului de la Rotterdam.
O repetiție cu emoții pentru o echipă (Drăgulescu, Koczi, Buidoșo, Bățagă, Bucur, Berbecar și Cotuna) în care nu se regăsește unul dintre gimnaștii cu experiență, Robert Stănescu. „Am fost anunțat după ultima verificare că nu fac parte din lotul pentru Mondiale. Până atunci nimeni nu mi-a reproșat nimic, nu mi-a spus că nu aș face față cerințelor lotului”, explică Robert pentru ProSport.
O tipă comunicativă și directă, Sorana Cîrstea a acceptat un dialog deschis despre un subiect delicat: coborâșul vertiginos din vârful WTA, unde anul trecut bifa cea mai bună clasare, locul 23.
Sezonul acesta nu a fost prea bun. Ce s-a întâmplat? A fost un an care nu a decurs așa cum mi-am dorit, însă eu sunt liniștită și pozitivă, pentru că sunt tânără, la început de carieră și am potențial să fiu în top, iar rezultatele vor veni de la sine, atât timp cât muncesc.
Echipa feminină de gimnastică a României debutează astăzi la Mondialele de la Rotterdam, în antrenamentul oficial pe podium ce urmărește acomodarea cu aparatele din Ahoy Arena.
O ultimă repetiție (ora 14:30), în care Sandra Izbașa, Ana Porgras, Cerasela Pătrașcu, Diana Chelaru, Amelia Racea, Raluca Haidu și Gabriela Drăgoi vor evolua respectând ordinea intrării în concurs. Refăcută după o accidentare la tendonul lui Ahile de la piciorul drept, campioana olimpică la sol, Izbașa, își pregătește pașii pentru cucerirea singurului titlu care îi lipsește din palmares, cel mondial.
„Acum nu mă gândesc la medalie, vreau doar să ajut echipa și să văd cum va prinde noul sol pe care îl am. E o sondare a terenului pentru ce va urma”, zâmbește Sandra. După ce a bifat ultima participare la un Mondial în urmă cu trei ani, la Stuttgart, gimnasta recunoaște că acum echipa este cea care contează. „Nu cred că se pune problema cine e lider. Suntem o echipă, ne ajutăm, nu este ideea de «Sandra și restul», suntem toate la fel, echipa e cea mai importantă”, explică ea.
Selecționata „Stejarii București” a debutat sâmbătă, cu o înfrângere în sezonul 2010-2011 al Amlin Challenge Cup, după ce a pierdut, pe teren propriu în fața celor de la Leeds Carnegie, cu 23-9 (3-6). Antrenorul Eugen Apjock, cel care alături de Steve McDowell și Cristian Hîldan, face parte din staff-ul selecționatei „Stejarii București” a făcut o analiză a meciului cu formația engleză.
Selecționata „Stejarii” București a debutat cu o înfrângere în actualul sezon al Amlin Challenge Cup, a doua competiție valorică intercluburi din Europa. Astăzi, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, elevii lui Eugen Apjok și Cristian Hîldan au fost învinși de englezii de la Leeds Carnegie cu 23-9 (3-6).
Cu doi debutanți în pachetul de înaintare, Dico și Lazăr, „stejarii” au început curajos meciul, punând presiune pe adversari încă din primele minute de joc. Eforturile concentrate și pressingul constant a adus primele puncte pe tabelă,în dreptul românilor încă din minutul 4, când Florin Vlaicu a fructificat o penalitate, 3-0. Apărarea agresivă, înaintată a „stejarilor” a făcut ca adversarii să ajungă în terenul de 22 autohton abia în minutul 13.În minutul 24 Vlaicu a mai pus încă trei puncte pe tabelă, tot dintr-o penalitate, 6-0, însă cu un minut înainte de intararea la vestiare, oaspeții au redus din diferență prin Christian Pratt, 6-3.
În repriza secundă, Leeds a fost echipa care a atacat mai mult și a fructificat, „taxând” lipsa de experiență a primeii linii a grămezii noastre. În minutul 51,arbitrul francez Laurent Cardona dă un eseu de penalizare celor de la Leeds, transformat de același Pratt, 6-10. Trei minute mai târziu, „Stejarii București” rămân pentru prima dată în inferioritate numerică, după eliminarea temporară a lui Rădoi, pentru greșelil repetate. Leeds a mărit diferența prin încă două penalități, Pratt, 6-13 și Thomas Ceiron, 6-16. Ambele echipe fac schimbări, î
Antrenorul coordonator al lotului olimpic feminin de gimnastică, Octavian Bellu (foto) a vorbit, înainte de plecarea la Mondialele de la Rotterdam (12-24 octombrie), despre generația Rotterdam 1987, despre așteptările pe care le are de la concursul din Olanda și mai ales despre creionarea unei posibile echipe olimpice.
Peste două zile, echipa feminină de gimnastică va porni spre Rotterdam unde săptămâna viitoare vor debuta Mondialele. Pe ultima sută de metri, în sala de la Izvorani se lucrează la ultimele detalii. Antrenoarea coordonatoare Mariana Bitang a vorbit despre așteptările de la competiția din Olanda, surprinzând prin decizia de a nu le însoți pe fete.
Vasluiul a rămas fără antrenorii secunzi, care și-au dat demisia. Vasluienii s-au antrenat ieri sub comanda lui Pancu, Wesley și Adailton, iar spaniolul a revenit azi la antenamente. Caro a trebuit să conducă ședința de pregătire de unul singur. Porumboiu spune că echipa va avea până sâmbătă un nou antrenor. Vezi ultimul comunicat dat de Lopez Caro
Staff-ul tehnic al selecționatei Bucureștiului a stabilit echipa care va întâlni sâmbătă, de la ora 15:00, pe stadionul „Arcul de Triumf” (în direct la GSP TV) pe Leeds Carnegie. Meciul contează pentru prima etapă a Chellenge Cup, a doua competiție valorică intercluburi din Europa.
După o pauză de o lună, timp în care ambii au evoluat pentru țările lor în Cupa Davis, Horia Tecău și Robert Lindstedt au reînceput cursa pentru Londra, unde la sfârșitul lunii viitoare va avea loc Turneul Campionilor. Șase turnee consecutive în care obiectivul este atingerea fazelor superioare, totul pentru a anula o diferență infimă, de mai puțin de 100 de puncte, care desparte locul 10, pe care îl ocupă Tecău/Lindstedt în ierarhia ATP, de locul 8, ultimul care asigură prezența la Londra.
Binomul româno-suedez a declanșat atacul și a făcut primul pas la Tokyo. Cei doi au urcat în sferturile turneului după ce au trecut, în doar 48 de minute, de Jeremy Chardy/Eduardo Schwank (Franța/Argentina) cu 6-3, 6-3. „Calificarea la Turneul Campionilor ar veni ca un bonus pentru rezultatele bune din acest an. De aceea nu există nicio presiune pe noi, pentru că prezența la Londra nu a fost un obiectiv cu care am pornit în acest sezon. Tratăm fiecare meci cu seriozitate și tragem linie la sfârșit”, ne-a declarat Horia Tecău. Pentru prezența în sferturi la Tokyo, cuplul româno-suedez va primi 90 de puncte ATP și 8.030 de dolari.
Ipoteza vehiculată în urmă cu o săptămână de ziariștii de la L”Equipe, în ceea ce privește o posibilă transfuzie de sânge făcută de Alberto Contador, a fost confirmată ieri de publicația New York Times. Metoda folosită la control nu este însă omologată, rezultatele putând fi contestate.
Jurnaliștii americani au dezvăluit că un al doilea test antidoping făcut de Alberto Contador, pe 20 iulie, cu o zi înaintea celui ce a relevat prezența clenbuterolului, a ieșit de asemenea pozitiv. Substanța descoperită este plastifiantul care se regăsește în componența materialului din care se fabrică pungile de plastic și a cărui prezență în urina unui sportiv poate însemna o posibilă transfuzie sanguină. O sursă apropiată anchetatorilor a declarat pentru publicația din SUA că cel puțin una dintre probele de urină recoltate de la rutierul iberic a relevat un nivel de plastifiant de opt ori mai mare decât valoarea minimă care semnalează un caz de dopaj. Triplul câștigător al Turului Franței a fost suspendat provizoriu de Uniunea Ciclistă Internațională, după ce a picat controlul doping de pe 21 iulie, din a doua zi de pauză a Marii Bucle, fiind depistat cu clenbuterol. Spaniolul s-a apărat spunând că este victima unei contaminări alimentare, după ce a mâncat carne, în componența căreia s-ar fi găsit clenbuterolul, substanță folosită la tratarea animalelor.
Sunt vorbe în vânt, o invenție! Este deranjant pentru Alberto să se apere pentru o infracțiune pe care nu a comis-o Fran Contador, frate
Sébastien Loeb nu are adversar în Mondialul de Raliuri. Alsacianul își continuă nestingherit dominația, după ce a câștigat ieri, în Raliul Franței, cu două etape înainte de încheierea sezonului, al șaptelea titlu mondial consecutiv.
Francezul în vârstă 36 de ani a dominat Raliul Hexagonului și s-a impus clar, devansându-i pe ibericul Dani Sordo și pe norvegianul Petter Solberg, toți pe Citroën C4. „Am știut că pot să câștig, dar a fost o cursă extrem de dură. E incredibil că am devenit campion mondial la mine acasă, în fața tuturor acestor oameni”, a explicat Loeb. Ca urmare a victoriei lui Loeb, Citroën a câștigat titlul mondial la constructori, cu 388 puncte.
Pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, CSM Știința Baia Mare și-a apărat sâmbătă titlul cucerit anul trecut, după ce a învins în prelungiri Steaua cu 28-21 (6-9, 18-18, 21-21). „Militarii” au pierdut a patra finală consecutivă, în timp ce „zimbrii” au reușit o victorie istorică, ducând, în premieră după Revoluție, două titluri naționale consecutive în provincie. Farul mai reușise o astfel de performanță în 1975 și 1976.
Meciul de sâmbătă seara a arătat ca o adevărată finală a Diviziei Naționale. În timpul regulamentar, cele două echipe au făcut un joc echilibrat, fiind într-o urmărire permanentă, lucru reflectat și pe tabela de marcaj, care a arătat în min. 44 cea mai mare diferență, 12-6 în favoarea Stelei. A fost nevoie de două reprize de prelungire pentru a decide noua campioană. Minute cu mulți nervi, cartonașe galbene (Mihalache și Tatu – Steaua), chiar și unul roșu (Vlaicu – Steaua), și un deznodământ dezaprobat de „militari”: Baia Mare campioană.
Destul de „șifonat” după meci, cu un ochi învinețit, căpitanul maÂraÂmureșenilor, Mihai Macovei (foto, în picioare) (1,95 m – 105 kg), a explicat pentru ProSport ce înseamnă această performanță pentru echipa la care joacă de când a terminat junioratul, în 2005.
Cum este să ridici încă o dată trofeul? Acest titlu național este mai frumos decât cel de anul trecut, după cum s-a desfășurat jocul. A fost o finală de vis pentru noi și suntem bucuroși că ducem iarăși titlul în Maramureș.
Ce a avut Baia Mare în plus? Voință și
La o zi după ce s-a anunțat că ciclistul Alberto Contador a fost descoperit pozitiv cu o cantitate infimă de clenbuterol și suspendat pe termen nelimitat, au apărut și primele scenarii în ceea ce privește cazul său de dopaj. Astfel, cotidianul francez L”Equipe lansează ipoteza unei transfuzii de sânge, după ce au fost descoperite în proba colectată resturi de plastic, aceste reziduuri putând proveni de la o pungă în care se colectează probele de sânge. Jurnaliștii francezi explică că nu se poate spune cu exactitate dacă a fost vorba de o eventuală transfuzie, însă este un punct de plecare.
Steaua București și CSM Știința Baia Mare își dispută astăzi, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, de la ora 15:30 (în direct pe GSP TV), supremația în rugby-ul românesc. O finală care aduce față în față, pentru al doilea an consecutiv, aceiași actori, după ce, în urmă cu un an, câștig de cauză au avut băimărenii (18-16).
Finala Diviziei Naționale de rugby trage cortina peste un sezon 2009-2010 în care titlurile naționale au mers în masă în provincie. O istorie care s-a repetat și în sezonul 2008-2009, când Bucureștiul nu a avut nicio echipă campioană și când toate speranțele s-au legat, ca acum, tot de sportul cu balonul oval. Vâlcea a defilat în handbalul feminin, Oltchim fiind imbatabilă în întrecerea internă, la fel cum Constanța a devenit sinonimă cu performanțele realizate de HCM. Oradea (polo), Miercurea Ciuc ( hochei) și Ploiești (baschet masculin) au continuat seria titlurilor naționale, făcând loc și Zalăului (volei masculin) pe tabloul performanțelor. O scenă în care două dintre echipele campioane s-au și desființat deja după ce au cucerit trofeul, cum e cazul Metalului Galați, la volei feminin, și al lui MCM Târgoviște, în baschetul feminin.
Lumea ciclismului sare dintr-un scandal în altul. Ieri a fost rândul triplului câștigător al Turului Franței (2007, 2009 și 2010), Alberto Contador, să țină prima pagină a ziarelor, după ce a picat testul antidoping, fiind suspectat de consum de clenbuterol.
„Am fost depistat pozitiv din cauza unei bucăți de carne”, se apără ibericul, suspendat pe timp nedeterminat. După ce microbul dopajului a atins nume cu greutate, precum Floyd Landis, Jan Ullrich sau Alexandr Vinokourov, încă un mit e pe cale să se prăbușească. Alberto Contador a fost depistat pozitiv cu clenbuterol, pe 21 iulie, în cea de-a doua zi de pauză a Turului Franței. Deși este un agent anabolizant folosit pentru îngrășarea vitelor și pentru tratarea astmului bronșic, acesta este utilizat și de sportivi pentru creșterea masei musculare și arderea grăsimilor. „Concentrația descoperită a fost de 50 de picograme, una de 400 de ori mai mică decât concentrația pe care o pot detecta laboratoarele acreditate”, se arată în comunicatul Uniunii Cicliste Internaționale.
Nicolae Forminte (foto), fost coordonator al lotului național de gimnastică al României, nu mai are loc să antreneze în țară! Salvarea a venit de la niște prieteni din Italia ai tehnicianului. Rămas fără angajament după ce colaborarea cu antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu, reveniți după cinci ani la conducerea lotului, a eșuat, Nicolae Forminte nu a avut mult de așteptat până la o nouă ofertă de muncă. Antrenorul, în vârstă de 54 de ani, a obținut o colaborare în Italia, mai exact la Cesena, urmând să debuteze în această postură săptămâna viitoare. „Voi avea o activitate de consiliere cu antrenorii de la toate cluburile din regiunea Emilia Romagna. Voi merge acolo de câte ori mă vor solicita, va fi o deplasare periodică, nu voi rămâne acolo”, a spus el. De altfel, acesta își va desfășura în paralel și activitatea de antrenor la Clubul Sportiv Farul Constanța.
Un tip conservator, Valeriu Calancea vorbește rar despre lucrurile care îi sunt dragi. Deși a plecat de acasă de la 19 ani, basarabeanul nu și-a uitat rădăcinile și mai ales faptul că i-a lăsat în Republica Moldova pe cei dragi.
ACASĂ‚: „Merg foarte rar la Chișinău, de două ori pe an, iar timpul pe care îl petrec cu ai mei e scurt. E greu să îi știu atât de departe, de aceea mă bucur de fiecare clipă pe care o petrec cu ei. Ei mă motivează cel mai mult”
ARE ȘASE FRAȚI: „Îi am acolo pe tata, pe fratele mai mic, care e tot sportiv, și o soră de 16 ani, pe care aș vrea să o aduc la școală aici, în România. Ceilalți patru frați sunt în Rusia”
La trei zile după ce a obținut „dubla” la Mondialele de haltere, aur la aruncat (220 kg) și bronz la total (397 kg), Valeriu Calancea (cat. 94 kg) s-a reîntors în sala de antrenamente. Competiția din Turcia a fost doar un pas spre Londra 2012, dar mai ales pariul câștigat cu el însuși.
Pe una din aleile Complexului Național Sportiv „Lia Manoliu”, un tip înalt este oprit aproape la fiecare pas. Primește felicitări, pentru care mulțumește zâmbind, un pic stingherit de atenția cu care e înconjurat. „Ne-am întors aseară și abia acum mă văd cu băieții cu care locuiesc aici”, explică Valeriu Calancea. „Aici” înseamnă pentru el Hotelul Sport, locul care de aproape zece ani i-a devenit a doua casă. Sau prima, dacă e să ne raportăm la timpul pe care îl petrece în cantonament.
Halterele defilează spre JO din 2012. Cei doi sportivi cu greutate ai delegației, Valeriu Calancea și Ninel Miculescu, consideră că cele patru medalii cucerite la Mondialele din Antalya sunt un pas spre medaliile olimpice la care visează.
Brațe de flori asezonate cu multe emoții și fețe zâmbitoare au fost elementele care au colorat atmosfera la sosirea în țară a delegației de haltere. Cu doi medaliați mondiali în lot, discuțiile s-au învârtit în jurul performanțelor din Antalya, dar și al viitoarelor podiumuri. „Este bine că încă ne menținem în top. Este adevărat că se putea și mai mult, dar acum asta este, ne mulțumim și cu ce am obținut. Am șanse foarte mari și la Jocurile Olimpice să obțin medalie”, a declarat Ninel Miculescu (cat. 69 kg), dublu medaliat mondial (argint la total și bronz la smuls). Obișnuit cu primul loc în ierarhie, campionul mondial la aruncat și medaliat cu bronz la total, Valeriu Calancea (cat. 94 kg), a fost mai rezervat în declarații. „Am încercat să îmi revin cât mai bine și cred că am reușit un rezultat bun. Cel mai mare obiectiv pentru mine va fi Olimpiada de la Londra, pentru că o medalie olimpică este singura care îmi lipsește”, a spus el.
Halterofilul Valeriu Calancea (29 de ani) își pregătește pașii pentru podiumul de la Londra 2012. După ce, anul trecut, a revenit în competiții cu un bronz mondial, acum Calancea a dublat medaliile. Sâmbătă seara, în Antalya, la categoria 94 kg, el a devenit campion mondial la „aruncat”, cu 220 kg, și a cucerit și bronzul, la total, cu 397 kg.
Dublul campion mondial din 2003 și-a regăsit drumul de aur. După ce a lăsat în urmă o perioadă nefastă, de doi ani, în care a efectuat o suspendare pentru dopaj, Valeriu Calancea a reînnodat șirul performanțelor de vârf. Mult mai motivat decât la Mondialele din 2009, scăpând și de tracul concursului de revenire, halterofilul originar din Chișinău a săltat, după șapte ani, pe primul loc în lume. El s-a impus la stilul său preferat, „aruncat”, unde nu a avut adversar și a dominat categoric concursul. Basarabeanul s-a jucat cu greutăți de trei sau patru kilograme în plus față de urmăritorii pe podium, a ridicat de fiecare dată cel mai mult, 215 kg la prima încercare și 220 kg la cea de-a doua, cu care și-a adjudecat, de altfel, și aurul.
Ca și calificat pentru Londra 2012
Cu o strategie perfectă la „smuls”, unde a ridicat pe rând 168 kg, 174 kg și 177 kg, dinamovistul a „agățat” și bronzul la total. „Medaliile obținute de Valeriu ne dau speranțe pentru viitor. Să nu uităm că mai avem un an și ceva până la Londra, iar în tot acest timp el poate progresa și își poate depăși rezultatele de până acum”, a punctat Nicu Vlad, președintele fo
Săptămână perfectă pentru unul dintre potențialii adversari ai României în Cupa Davis, în 2011. Argentinianul Juan Ignacio Chela (53 ATP), cap de serie numărul 4, a obținut al șaselea trofeu din carieră după ce l-a învins ieri, la BCR Open, pe Pablo Andujar (105 ATP) cu 7-5, 6-1.
După ce a dat marea lovitură în semifinale, când l-a eliminat pe favoritul și deținătorul titlului, Albert Montanes, nimic nu mai părea să stea în calea lui Juan Ignacio Chela în drumul spre cucerirea trofeului. Venit din calificări, Pablo Andujar, adversarul lui din ultimul act, nu i-a rezistat decât un set argentinianului. Prima parte a fost echilibrată, cei doi jucători ajungând la scorul de 5-5, după ce au punctat câte două break-uri fiecare. La 6-5, Chela s-a impus pe serviciul adversarului și a închis setul, după 52 de minute de joc. A doua manșă a fost una fără istoric. Sud-americanul a părut mai proaspăt în joc, punând presiune pe fiecare minge a lui Andujar, rămas parcă fără reacție. Un sec 6-1 după 37 de minute, iar Chela a ridicat al doilea trofeu în acest an, primul fiind la Houston.
Ajunge în TOP 40
Un succes care va cântări enorm în selecționarea lui în echipa de Cupa Davis a Argentinei, formație pe care România o va întâlni, în deplasare, în primul tur din 2011 al Grupei Mondiale. Mai mult, grație performanței de la București, Chela va sălta până pe locul 38 în ATP, el adjudecându-și 250 puncte ATP și un cec de 66.580 de euro. Sud-americanul s-a impus și în proba de dublu, unde a
Niculescu a câștigat duelul românesc cu Dulgheru din sferturi, la Tașkent, însă Monica și Alex se vor reîntâlni azi, în semifinale, la dublu
Monica Niculescu a furnizat ieri marea surpriză a turneului WTA de la TașÂkent, eliminând-o în sferturi pe principala favorită, nimeni alta decât colega de Fed Cup, Alexandra Dulgheru cu 7-6 (7/5), 2-6, 6-3. În meciul ce a durat două ore și 42 de minute, Dulgheru a avut 93 de puncte câștigătoare, în timp ce Niculescu a adunat doar 92, însă diferența a fost făcută de cel de-al doilea serviciu, unde Alexandra a avut un procentaj de reușită de numai 21%, față de 50% al adversarei. Niculescu (81 WTA) și-a asigurat prezența în semifinalele competiției, unde o întâlnește azi pe Elena Vesnina (72 WTA). Pentru această performanță ea va primi 130 puncte WTA și 10.200 dolari.
Însă, duelul româncelor în proba de simplu va fi reluat și astăzi, dar la dublu, în semifinale. Miza: un loc în finala competiției din Uzbekistan. Astfel, ieri, la o oră după ce triumfa în fața Alexandrei, Monica a intrat iarăși pe teren, împreună cu Jill Craybas pentru a le învinge, în sferturi, pe Evghenia Rodina/Steganie Voegele cu 6-3, 6-4. De partea cealaltă, cel mai bine clasată jucătoare tricoloră în ierarhia WTA, locul 27, Dulgheru a făcut dublu cu Magdalena Rybarikova, cele două învingându-le în aceeași rundă a competiției pe Maria Elena Camerin/Sania Mîrza cu 7-5, 6-1.
Crivoi a pierdut aseară în fața italianului Potito Starace cu 6-4, 6-7/6, 4-6, după ce a irosit o minge de meci care îl putea sălta în sferturi
Românii trebuie să mai aștepte un an ca să își vadă un reprezentant în fazele superioare ale turneului BCR Open. Aseară, singurul român rămas pe tabloul de simplu, Victor Crivoi a părăsit competiția în optimi, fiind eliminat de italianul Potito Starace cu 6-4, 6-7 (6/8), 4-6.
Partida a avut toate ingredientele unei rețete de succes: ambiție și determinare din partea românului, un prim serviciu imbatabil al italianului, dar și răsturnări de situație, pe fundalul unei atmosfere electrizante create de cei 2.500 de spectatori. Bucureșteanul și-a anunțat intențiile de a urca în sferturi, încă de la primul schimb de mingi de pe Arena Centrală. Face break, își câștigă serviciul și are minge chiar de 3-0. Ratează însă șansa, Starace (cap de serie numărul 3) egalând la doi, după care, în game-ul al nouălea, Crivoi mai reușește un break, apoi își câștigă serviciul și închide setul la 6-4. Publicul îl ovaționează pe Victor și fiecare punct reușit e răsplătit cu aplauze. În setul doi, ei merg cap la cap, 5-5.
Cu doar trei săptămâni înaintea Mondialelor de la Rotterdam (12-24 octombrie), lotul feminin și cel masculin de gimnastică vor avea mâine, în localitatea elvețiană Schaffhausen, o ultimă verificare pentru competiția din Olanda.
Echipa feminină formată din Sandra Izbașa și Ana Porgras, aflate în creștere de formă după două concursuri în care au urcat pe podium, la care se adaugă Diana Chelaru, Cerasela Pătrașcu, Gabriela Drăgoi și Raluca Haidu, va întâlni reprezentativa similară a Germaniei și a Elveției. „La triunghiularul acesta nu se va pune problema adversarului, pentru că va fi iarăși o etapă de verificare. Au fost concursuri foarte puține și sper să fie suficient ca fetele să își atingă potențialul până la Mondiale”, a declarat antrenorul Octavian Bellu. În ceea ce privește lotul masculin, antrenorul Ioan Suciu a ales să îi menajeze pentru această competiție pe Marian Drăgulescu, acesta refăcându-se după o accidentare ușoară la piciorul drept, și pe Flavius Koczi, care weekendul trecut a făcut în cele două zile ale Naționalelor câte șase aparate. Astfel, Vlad Cotuna, Ovidiu Buidoșo, Robert Stănescu, Marius Berbecar, Adrian Bucur și Cristian Bățagă vor face echipă împotriva campioanei europene, Germania.
Altfel, oficialii FRG au anunțat sportivii pentru CM: S. Izbașa, A. Porgras, D. Chelaru, R. Haidu, C. Pătrașcu, G. Drăgoi, A. Racea, la feminin, respectiv M. Drăgulescu, F. Koczi, O. Buidoșo, C. Bățagă, A. Bucur, M. Berbecar și R. Stănescu, la masculin.
Gigi Becali a fost foarte aproape să-l vândă, în urmă cu o lună, în Rusia, pe Bănel Nicoliță, dar totul a căzut atunci când Ilie Dumitrescu l-a scos din echipă pe mijlocașul Stelei.
Chiar dacă, public, Gigi Becali a declarat de nenumărate ori că a avut o relație excelentă cu Ilie Dumitrescu, situația nu a fost chiar atât de roz. Mai marele Stelei a fost deranjat în mandatul fostului antrenor al echipei din Ghencea de câteva decizii ale acestuia. În primul rând, surse din anturajul roș-albaștrilor ne-au dezvăluit că Teia Sponte l-a anunțat în urmă cu o lună pe Gigi Becali că scouteri din Rusia urmează să sosească la București pentru a-l urmări la lucru pe Bănel Nicoliță. Consecința? Imediat după ce Ilie Dumitrescu a preluat Steaua, mijlocașul roș-albaștrilor a fost trecut pe linie moartă, pierzând implicit și banderola de căpitan. În aceste condiții, afacerea nu s-a mai concretizat, iar Gigi Becali a fost destul de furios pe Ilie pentru ratarea acestui transfer. O altă neînțelegere între patron și antrenor o reprezintă cazul „Dorel Stoica”. Becali ar fi vrut să-l păstreze pe oltean, dar Ilie a renunțat ușor la el, și astfel a fost nevoit să-l dea la Craiova.
Adrian Ungur (25 de ani, foto) a explodat în 2010! A atins cea mai înaltă poziție a carierei (122 ATP – acum se află pe 142 ATP), îl secondează pe Victor Hănescu în ierarhie, iar prin victoria senzațională în cinci seturi obținută vinerea trecută în meciul de Cupa Davis cu Ecuador (contra lui Giovanni Lapentti), a convins toată suflarea tenisului românesc de valoarea sa.
Aseară Adi a mai făcut încă o magie pe arena centrală de la Open Romania. La finalul unui meci de două ore și jumătate românul și-a asigurat prezența în turul II al turneului de la București după ce a trecut de italianul Andreas Seppi cu 3-6, 7-6 (8), 6-4.
Triplu campion european, Ninel Miculescu (foto) și-a reconfirmat aseară valoarea și la Mondialele de haltere din Antalya. Românul a urcat de două ori pe podium, la categoria 69 kg, unde a cucerit medalia de argint la total, cu 337 kg, și medalia de bronz, la stilul lui preferat, smuls, cu 157 kg.
Bucureșteanul își anunță intențiile de podium la stilul lui preferat, smuls încă din debutul competiției. Așteaptă răbdător ca ceilalți adversari să își măsoare puterile cu greutăți de 138 kg, 140 kg și atacă direct la 150 kg. Niciun mușchi nu tresare pe fața tricolorului, care plusează la 154 kg. Urcă pe podium, măsoară din ochi haltera și bifează și a doua încercare. Nu schițează niciun zâmbet, pregătind parcă ultima încercare, în timp ce ridică încă o dată ștacheta, 157 kg. Locul trei, la numai trei kilograme de primul loc, ocupat de turcul Mete Binay. La stilul aruncat Ninel, a punctat numai la 180 kg, din a doua încercare, ceea ce i-a adus locul cinci în clasament. Calculele finalele l-au propulsat însă pe sportivul de la CS Dinamo pe locul doi al ierarhiei la total, cu 337 kg. Ninel se menține astfel pe podiumul mondial, după ce și anul trecut, la Goyang, a obținut arginul la smuls.
România – Norvegia, finala ediției precedente, s-a reeditat în prima zi la Cupa Mondială de handbal de la Aarhus (Grupa B). Tradiția din 2009 s-a păstrat, tricolorele câștigând și acum la o diferență minimă în fața campioanei olimpice: 21-20.
Înainte de joc, prim-planul camerelor de luat vederi a fost acaparat de două handbaliste de top ale Europei. Mai întâi de Gro Hammerseng, vedeta Norvegiei revenită la națională după doi ani de pauză, iar apoi de Cristina Neagu (foto), MVP-ul turneului din 2009. Recital a dat însă numai reprezentanta noastră, chiar și în condițiile în care a jucat cu dureri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER