Evgheni Plușenko a mai scrijelit un capitol de istorie personală pe gheața de la Tallinn (Estonia). Aflat la primul concurs de anvergură, după patru ani de demonstrații, „Țarul” și-a spulberat adversarii, câștigând al șaselea titlu continental.
Plușenko s-a impus la o diferență de 17 puncte de al doilea clasat, elvețianul Stephane Lambiel. Un prim succes care îi anunță intențiile pentru JO de la Vancouver: cucerirea celui de-al doilea titlu olimpic din carieră. Torino 2006. Arena „Palazzo delle Mostre”. La finalul unui program liber pentru care a fost răsplătit cu un total record de puncte, 167,67, și alunecând pe muzica din „Nașul”, Evgheni Plușenko cucerea primul titlu olimpic al carierei. Un succes care venea să îi anunțe retragerea.
Evgheni Plushenko a câstigat în această seară al șasea titlu european. După o pauză de patru ani, rusul, campion olimpic și triplu campion mondial și-a dominat adversarii, impunându-se fără drept de apel în prima competiție de anvergură la care a luat parte după revenire. Cu un punctaj total de 255,39 puncte, el l-a devansat cu aproape 17 puncte pe elvețianul Stephane Lambiel, ce a adunat 238,54 puncte și pe campionul european de anul trecut, francezul Brian Joubert ce a totalizat 236,45 puncte.
După patru ani, patinajul masculin românesc va fi reprezentat din nou în finala Europenelor. Calificat ieri cu al 18-lea rezultat al programului scurt, Zoltan Kelemen țintește azi (ora 21:00 / TVR 2), în cadrul programului liber, o clasare continentală cât mai bună.
La 23 de ani, Zoltan Kelemen se luptă cu provocările. Un tip modest, dar ambițios, patinatorul originar din Miercurea Ciuc a dat ieri, la Tallinn (Estonia), încă o palmă sistemului românesc. Un sistem în care antrenamentele se fac la 0 grade pe patinoar, sau chiar mai puțin, în care se face slalom printre picăturile de condens ce se scurg de pe tavan, unde orice ședință de pregătire sfidează sănătatea, unde un handicap fizic este sinonim cu marginalizarea. Este victoria unui tânăr care nu a încetat niciodată să creadă în șansa lui și care face performanță purtând, de la șase ani, o proteză de sticlă la ochiul drept și care, la un alt European, în urmă cu trei ani, după o criză, era diagnosticat cu chisturi renale.
La câteva săptămâni după ce au fost în carantină din cauza gripei porcine, componentele lotului olimpic de gimnastică au iarăși emoții. Amelia Racea (foto), una dintre speranțele României la Campionatul European din acest an, a fost diagnosticată cu pojar.
Vicecampioana europeană de juniori la bârnă a fost imediat izolată, ea aflându-se în repaus total, după cum au indicat medicii. „Așteptăm să treacă perioada de incubație și să vedem dacă a mai fost afectată și altă fată. Nu știm cum va evolua situația, cert este că am luat măsuri ca să nu se răspândească”, ne-a declarat Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului.
Cu „veteranele” Ana Maria Tămîrjan și Gabriela Drăgoi aflate în convalescență după ce au suferit intervenții chirurgicale și cu Sandra Izbașa în recuperare, staff-ul tehnic mizează la Europenele de la Birmingham (26 aprilie – 2 mai) pe reprezentantele „noului val”, printre care și Racea (15 ani). „Zilele acestea de pauză se vor resimți în pregătirea Ameliei. Trebuie să regândim totul și să sperăm că va fi capabilă să recupereze. Avem mare nevoie de ea”, a conchis Forminte.
Gest incredibil în rugbyul românesc! Component al echipei „Stejarii București”, pilierul Mihai Adăscăliței, de la Dinamo, l-a lovit cu piciorul în figură pe taloneurul Andrei Rădoi (foto medalion) de la Baia Mare. Ei se aflau în cantonament la Izvorani, pregătind cu echipa meciul de sâmbătă, din Challenge Cup, cu Parma. Luni după-amiaza, în timp ce se echipau pentru antrenament, pe marginea terenului, Adăscăliței i-a dat o lovitură cu piciorul în figură lui Rădoi, care își lega șireturile la ghete.
A recidivat după bătaia Dinamo – Farul
Băimăreanul a făcut comoție, fiind transportat la Spitalul Elias din București, unde a fost operat, ieri, la piramida nazală. „Nu era un conflict mai vechi, avuseseră cu o zi înainte o discuție contradictorie. Nu știu cum s-a ajuns la asta! Când m-am întors, l-am văzut pe Rădoi la pământ. Toți jucătorii au fost afectați de ceea ce s-a întâmplat”, ne-a declarat Eugen Apjock, antrenorul selecționatei Bucureștiului și al echipei Știința Baia Mare. Întrunită de urgență, Comisia de Disciplină a FRR a hotărât ieri excluderea din viața sportivă și amendă de 2.400 lei pentru Adăscăliței, care primise o avertizare și după bătaia de la Dinamo – Farul din campionat. Președintele maramureșenilor, Călin Matei, vrea să sesizeze și conducerea Ministerului de Interne, Adăscăliței fiind angajat în rândurile Poliției. Președintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, va discuta azi cu jucătorul: „Automat vine și suspendarea de la club, iar în ce privește viitorul în Po
Marian Drăgulescu pare de neoprit în goana după noi provocări. După o revenire senzațională anul trecut, când a cucerit două titluri mondiale, la sol și sărituri, „Marocanul” (29 de ani) pregătește o altă surpriză.
„Cine știe, poate revin cândva pe șase aparate”, spunea Drăgulescu la câteva zile după ce se încorona regele Londrei. Ceea ce părea atunci o glumă a prins contur acum, când „Marocanul” s-a reîntors în sală hotărât să mai adauge încă un superlativ la palmaresul impresionant. „Mă simt în stare să fac asta și mi-am zis că merită să încerc. Strategia mea e simplă, să am trei aparate cu note foarte mari de plecare și trei cu note medii. Îmi doresc să surprind la Mondiale, cum s-a întâmplat și anul trecut”, explică Drăgulescu, care se află în pregătire cu lotul olimpic la Izvorani. Hotărâre ce îl va redefini ca un gimnast complet, la fel ca în 2004, când devenea campion european la individual compus, dar care poate cântări decisiv pentru sănătatea lui. Șase aparate înseamnă muncă triplă, dar și evoluția la un aparat (inele) care îi va solicita la maximum o zonă cu probleme, coloana vertebrală. „Pauza și tratamentele pe care le-am făcut în SUA au contat foarte mult. Am avut ceva emoții la inele, dar în ultima vreme nu au mai fost dureri”, mărturisește el. În acest an, concursul de individual compus va avea loc numai la CM (17-24 octombrie), la CE (19-25 aprilie) fiind programată competiția pe echipe.
Spaniolul Carlos Sainz (47 de ani, foto) și-a îndeplinit visul. Dublu campion mondial la raliuri în 1990 și în 1992, pilotul de la Volskwagen a câștigat și Raliul Dakar. După ce anul trecut era silit să abandoneze competiția cu trei etape înainte de final, din postura de lider al clasamentului, din cauza unei răsturnări cu mașina într-o râpă, „El Matador” a dat lovitura la ediția din 2010.
Lider al clasamentului general din etapa a cincea și câștigător a dou
Francezul Cyril Despres (KTM) a câștigat pentru a treia oară Raliul Dakar, devansându-l pe norvegianul Pal Andres Ullevalste și pe chilianul Lopez Contardo. Astăzi,ultima etapă a rally raid-ului, a fost câștigată de coechipierul său, portughezul Ruben Faria, francezul terminând la cinci minute în spatele lui.
Dublu campion mondial la raliuri în 1990 și 1992, pilotul Carlos Sainz de la Volswagen a câștigat ediția din 2010 a Raliului Dakar, la clasa auto. Spaniolul a terminat etapa de azi, pe locul 2, după Nasser Al-Attiyah (Volkswagen), păstrând însă un avans de peste două minute față de pilotul din Qatar, în clasamentul general. Locul trei al podiumului a fost ocupat de coechipierul lor, americanul Mark Miller.în clasamentul general.
Selecționata „Stejarii București” rămâne în continuare pe locul trei în Grupa A a celei de-a doua competiții europene intercuburi ca valoare din Europa, Challenge Cup. Astăzi, în al doilea meci al grupei, Parma a pierdut pe teren propriu, în fața celor de la Leeds Carnegie, cu 38-16 (17-9) .
Rutierul Lance Armstrong, învingător de șapte ori consecutiv al Turului Franței, debutează în tricoul noii sale echipe, RadioShack, mâine, în Australia, cu prilejul Turului Down Under ce va avea loc la Adelaide.
Selecționata „Stejarii București” a suferit aseară, a patra înfrângere în Challenge Cup. Elevii lui Serge Lairle, Eugen Apjock și Cristi Brănescu, au pierdut la Bourgoin cu 33-15 (21-3). Meciul a contat pentru etapa a cincea a Grupei A. În urma acestui eșec, „Stejarii” se află pe locul 3 în grupă, având un meci în plus față de Parma.
Doi dintre cei mai buni sportivi români au realizat o ședință specială de pregătire la inițiativa ProSport. Pe o pistă improvizată, în fața Academiei Militare din București, campioana olimpică la sol Sandra Izbașa (19 ani) l-a avut profesor de atletism pentru o zi pe medaliatul cu bronz european la 400 m, Ioan Vieru (31 de ani).
Mijlocul de iarnă dă senzația unui început de primăvară răcoros. Decorul e unul sever, Academia Militară. E marți, nu-i 13, e doar 12. Ca și ora la care sosesc protagoniștii: campioana olimpică la sol coboară din mașina ProSport, iar sprinterul descinde din mașina unui prieten. Își dau mâna pe scările Academiei, trepte ce simbolizează parcă golgota urcușului lor spre marea performanță, și își zâmbesc. „Sandra Izbașa!”.
„Încântat, Ioan Vieru!”. Îmbrăcată într-un hanorac roșu, inscripționat cu „Academia de gimnastică Bart Conner”, și pantalon de trening albastru, Sandra îl tachinează pe „Moldo”, legitimat și el la clubul Steaua, cum că n-ar respecta tradiția roș-albastră. „Ei hai, că nu e obligatoriu, în plus la antrenament porți lucrurile în care te simți mai comod”, ripostează tipul cu aer de hip-hoper. Se privesc câteva secunde și izbucnesc în râs. Tocmai s-a spart gheața și cei doi arată ca un cuplu de patinatori ce parcă abia așteaptă să taie ringul în proba de dans.
La cinci luni de la ultima luptă, de unde a ieșit accidentată la glezna stângă, judoka Alina Dumitru (foto) a revenit pe tatami.
Aflată în cantonament, la Cluj, ea așteaptă cu emoție primul concurs, de la sfârșitul acestei luni, la Sofia: „Mi-e teamă pentru că nu știu cum va fi glezna, dacă rezistă, și, până nu trec de prima partidă, nu mă pot liniști”. Campioana olimpică la 48 kg a lăsat în urmă cel mai negru sezon al carierei, 2009, în care a terminat accidentată marile competiții (luxație la cotul drept la CE și întindere a ligamentelor la glezna stângă la CM). „A fost un an urât pentru mine, un an în care am învățat că în viață mai trebuie să și pierzi, dar mai ales să știi să faci asta”, explică ea. Eleva lui Florin Bercean speră la singurul trofeu care îi lipsește: titlul mondial: „Anul acesta, competiția va fi în Japonia. Va fi greu să îmi bat principalele adversare acasă la ele, dar nu imposibil. Numai să fiu sănătoasă!”.
Deținătoarea Cupei României, Steaua București s-a calificat în această seară, pentru a doua oară consecutiv în finala acestei competiții. Elevii lui Nelu Alexe au trecut, la București, de Progym Gheorgheni cu 7-2 (5-0, 2-2, 0-0).
Foste lidere mondiale, belgiencele Kim Clijsters și Justine Henin se întâlnesc astăzi în finala turneului de la Brisbane (Australia), dotat cu premii totale în valoare de 220.000 de dolari. Posesoare a unui wild card, Henin a trecut în semifinale de Ana Ivanovici cu 6-3, 6-2, iar Clijsters a învins-o pe Andrea Petkovic cu 6-4, 6-2.
Tenisul feminin pare să retrăiască în debutul anului un capitol considerat de unii istorie. O veche rivalitate, ruptă în timp de retragerile din sportul profesionist, se reclădește acum pe reveniri spectaculoase și pe rezultate ce duc deja cu gândul la o nouă schimbare de lider a circuitului WTA. Adversare încă din 1998, Kim Clijsters și Justine Henin își continuă duelurile directe, încă o pagină urmând a fi întoarsă astăzi (ora 11:00, în direct pe Eurosport 2), la Brisbane, după aproape patru ani.
În numai o lună, Kim Clijters (dreapta) a încasat 1.628,000 de dolari și a strâns 2.310 puncte WTA, urcând direct în Top 20, pe locul 19
Campioana națională en-titre, Sport Club Miercurea Ciuc s-a calificat în această seară în finala Cupei României. În prima semifinală, disputată la Miercurea Ciuc, elevii lui Ulf Weinstock au trecut de Fenestela Brașov cu 4-2 (1-2, 1-0, 2-0).
Una caldă, alta rece pentru România la Cupa Hopman. După ce au reușit surpriza în prima etapă învingând marea favorită, Australia, Sorana Cîrstea și Victor Hănescu au pierdut ieri, 0-3 cu Spania, care urcă astfel în finala competiției de tenis de la Perth. Etapa de ieri a început prost pentru echipa României. Cel mai bine clasată jucătoare autohtonă din ierarhia WTA (locul 45), Sorana Cîrstea, s-a înclinat în două seturi, 6-4, 6-3, în fața Mariei Jose Martinez Sanchez. Nici partenerul ei, Victor Hănescu, nu a avut mai mult noroc. Bucureșteanul, sâcâit de crampe încă din debutul întâlnirii cu Tommy Robredo, a fost nevoit să abandoneze la finalul primului set, adjudecat de iberic cu 6-3. Pentru a nu forța și pe fondul apropierii primului turneu de Mare Slam al anului, Australian Open, „Uriașul” a declarat forfait pentru meciul de dublu mixt, Spania câștigându-l astfel la „masa verde” (6-0, 6-0). Cu Hănescu aflat în imposibilitate de a juca, Cîrstea s-a ales cu Pat Cash drept partener, într-un meci demonstrativ savurat de cele câteva mii de spectatori prezenți la Burswood Dome. Câștigător al Wimbledonului în 1987 și unul dintre inițiatorii Cupei Hopman, australianul a ținut ritmul cu Sorana, deși diferența de vârstă dintre ei este de 25 de ani. Mâine, în ultima etapă a Grupei A, România întâlnește SUA.
Singurul reprezentant al României la patinaj artistic la JO de la Vancouver, Zoltan Kelemen, testează gheața din SUA. Cu gândul la competiția din Canada, patinatorul care poartă o proteză de sticlă la ochiul drept se pregătește pentru Campionatul European de la Tallin (19 – 24 ianuarie).
La 1.577 m altitudine, în sudul Californiei, înconjurat de Munții San Bernardino, Zoltan Kelemen desenează pe gheața din complexul sportiv din Lake Arrowhead primul obiectiv al anului. „Un loc în primii 20 de patinatori la Europene, mai ales că este primul an în care doar aceștia se pot califica la programul liber și cred că am potențial pentru a face asta”, mărturisește el.
Nu ar mai ieși din antrenament După ce în țară slaloma pe patinoarul din București printre picăturile de condens ce punctau gheața, acum Zoli are cele mai bune condiții pentru a face performanță. „Totul arată foarte bine, de aceea am zilnic trei ore efectiv de gheață, dar parcă nu
Timp de 10 zile (27 decembrie – 6 ianuarie) componentele lotului olimpic de gimnastică al României au schimbat sala de la Deva cu pârtia din apropierea hotelului Piatra Craiului, de la Pârâul Rece, stațiune aflată la opt kilometri de Predeal.
După minivacanța de Crăciun în care au stat acasă, împreună cu cei dragi, fetele de la lotul olimpic de gimnastică s-au reunit la Pârâul Rece pentru prima pregătire centralizată a anului 2010. Tradiționalul cantonament de iarnă, folosit pentru a reîncărca bateriile pentru noul sezon competițional, a fost de data aceasta, sărăc în zăpadă.
Antrenor principal al formației CSM Știința Baia Mare, cu care a cucerit titlul național în sezonul 2008-2009, Eugen Apjock (foto) a fost desemnat de oficialii Federației Române de Rugby, antrenorul anului în Ovalul autohton. Antrenor al treisferturilor atât la selecționata „Stejarii București”, cât și la prima reprezentativă, tehnicianul băimărean, a vorbit, pentru ProSport, despre așteptările și prioritățile noului an în rugbyul românesc.
Două dintre „veteranele” lotului olimpic feminin de gimnastică, Ana Maria Tămîrjan și Gabriela Drăgoi își vor rezolva problemele de sănătate la începutul noului an. Deși au fost programate la operație în primele zile ale acestei luni, cele două intervenții au fost amânate din cauză că Blocul Operator de la Clinica de Ortopedie din Târgu Mureș a intrat în reabilitare. „În prima săptămână când ne vom întoarce la Deva vom lua legătura cu cei de la Clinică pentru ca intervențiile să aibă loc cât mai repede. Ne-a dat un pic planul peste cap această amânare, dar nu am avut ce face”, ne-a declarat antrenorul Nicolae Forminte.
Vicecampionul mondial din 2007 de la sărituri, Daniel Popescu vrea să renunțe de la începutul anului viitor la sportul de performanță. El se alătură astfel lui Răzvan Șelariu, Cosmin Malița și Cosmin Popescu, foști componenți ai lotului olimpic masculin de gimnastică care s-au retras în cursul acestui an. „În primul rând am o vârstă și apoi ultimul an competițional nu a fost printre cei mai buni ai mei. Colaborarea cu fostul coordinator al lotului nu a decurs cum mă așteptam și de aici s-au strâns alte dezamăgiri”, a declarat pentru ProSport, Dani Popescu.
Singura speranță de medalie a României la JO de iarnă de la Vancouver (12 – 26 februarie 2010), Eva Tofalvi continuă pregătirea pentru competiția din Canada. Harghiteanca a ocupat ieri, împreună cu germanul Daniel Graf, locul 10 la „World Team Challenge”, competiție care s-a desfășurat la Gelsenkirchen, în Germania. Pentru participare, Eva a primit un cec în valoare de 8.000 de euro.
Roxana Luca, cea care de câțiva ani buni a reprezentat patinajul artistic autohton la competițiile de anvergură, continuă lupta cu problemele de sănătate. Diagnosticată în urmă cu trei luni cu ciupituri de menisc la genunchiul drept, eleva lui Marius Negrea nu s-a recuperat nici acum, fiind în pericol de a rata întregul sezon competițional.
Mezina lotului României la JO de la Beijing, Gabriela Drăgoi, se anunța una dintre gimnastele de viitor ale generației ei. O puștoaică grațiosă, înăltuță, care la nici 16 ani ajungea în finala olimpică la bârnă, în detrimentul colegelor favorite la acest aparat, Sandra Izbașa și Steliana Nistor. Un podium de vise, de dorințe, de speranțe.
După un an, totul a rămas la fel. Numai visele s-au mai c
Oameni obișnuiți, sportivii au trăit și ei visul de libertate țesut în mijlocul unui Decembrie geros, când totul promitea nașterea unei alte lumi. Printre eroii care au plătit în urmă cu 20 de ani cu propria viață idealul promisiunii de mai bine se află și Radu Durbac, fostul fundaș al naționalei și antrenor al echipei de rugby Steaua.
„Nu o să uit niciodată când eram mic și veneam cu tata la stadion și mirosea a iarbă proaspăt tunsă… Tata a rămas pentru mine un model profesional, familial, este idolul meu chiar și acum, după două decenii de când a fost ucis la Revoluție”, își începe povestirea Bobby Durbac, acum în vârstă de 41 de ani, fiul fostului mare rugbyst. Jucător exponențial al naționalei României în anii 70, antrenor al echipei Steaua, Radu Durbac a căzut pe 23 decembrie 1989, fiind împușcat chiar în curtea unității militare a clubului din Ghencea, unde era angajat ca maior.
Eva a trecut hopul neașteptat și își continuă visul spre o medalie olimpică!
Singura speranță de medalie a României la JO de iarnă de la Vancouver (12 februarie 2010), Eva Tofalvi lasă în urmă ghinionul ultimelor luni de pregătire. Operată din cauza unei infecții puternice, cea mai valoroasă biatlonistă autohtonă din toate timpurile a reușit în weekendul trecut, la Pokljuka (Slovenia), să termine pe locul 25, la sprint și la pursuit.
„Îmi doresc un început bun de sezon ca să pot crește progresiv până la Olimpiadă, să îmi găsesc ritmul fără a forța”, declara optimistă Eva Tofalvi (31 de ani), la antrenamentele de la Harghita Băi. Două luni mai târziu, totul avea să se destrame, chiar înaintea debutului noului sezon din biatlonul mondial. Aflată la Idre, pentru a lua startul la prima etapă de Cupă Mondială, ea a fost doborâtă de o răceală puternică, iar o banală injecție cu Polidin a declanșat o infecție puternică, cauzată de acul seringii.
Campioana României, Metal Galați, a făcut marți seara, la Buzău, un pas mare spre calificarea în faza superioară a Ligii Campionilor, Top 12. „Un cadou de Sărbători pe care l-am făcut suporterilor”, caracterizează scurt Daiana Mureșan victoria cu Zarechie Odintsovo (Rusia), 3:2, după o revenire senzațională de la 0:2 la seturi și 20:22 în setul trei.
Un succes pe care fetele nu l-au sărbătorit, ele plecând spre Galați abia ieri-seară, cu trenul. „Din cauza drumurilor blocate, am mai rămas o noapte la Buzău”, explică Daiana Mureșan. În vârstă de 19 ani, voleibalista din Timișoara începe să prindă mai mult teren în echipa campioană a României. Deși nu are loc încă în primul sextet, ea este tot mai des folosită de antrenorul Zoran Terzic, în unele secvențe ale jocului, când o inspirație de moment poate face diferența.
La nici o săptămână de când postul de antrenor principal la naționala masculină de handbal a devenit vacant, Consiliul de Administrație al FRH l-a validat ieri, în această funcție, pe Vasile Stângă (foto). Fostul „tunar” al naționalei va prelua prima reprezentativă de la 1 ianuarie 2010, cu doar două săptămâni înaintea debutului campaniei de calificare în play-off-ul Mondialului din 2011 (15-17 ianuarie). Astfel, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu devine al treilea selecționer, în ultimele trei luni, care va pregăti prima reprezentativă, după ce Aihan Omer a fost suspendat în urma scadalului „mită pentru arbitri”, iar Petru Ghervan, cel care preluase echipa în luna octombrie, a demisionat zilele trecute din cauza unor probleme medicale.
Singurul campion olimpic din gimnastica masculină românească, Marius Urzică (34 de ani) va face parte de la 1 ianuarie 2010 din colectivul tehnic al lotului olimpic al României. Acesta a acceptat propunerea făcută în urmă cu câteva zile de președintele FRG, Adrian Stoica, urmând să se ocupe de pregătirea la două aparate, cal cu mânere și paralele. Astfel, el se va alătura celor trei antrenori prezenți acum la lot, Ioan Suciu, Vasile Vug și Csaba Gal.
Medaliata cu bronz mondial la paralele, Ana Porgras a câștigat ieri după-amiază finala la bârna din cadrul Grand Prix-ului de la Brindisi. Astfel, pentru un exercițiu curat, fără ratare, micuța gălățeancă care va împlini peste cinci zile, 16 ani, a obținut nota 14,950.
„Stejarii București”, echipă ce reprezintă România în cea de -a doua competiție valorică intercluburi din Europa, au fost învinși, pe teren propriu, de Leeds Carnegie, cu 10-6. Echipa pregătită de Serge Lairle, Eugen Apjock și Cristi Brănescu a deschis scorul prin lovitura de pedeapsă transformată de Florin Vlaicu, 3-0, numai că uvertura Jason Strange a adus egalitatea pe tabelă, 3-3, scor cu care echipele au și intrat la vestiar.
Interul lui Chivu a înregistrat sâmbătă seara cel de-al doilea eșec în campionat, fiind învinsă cu 2-1 pe „Olimpico” din Torino de Juventus. Românul ar putea plăti scump după ce l-a lovit pe Sissoko.
Acest rezultat mărește cota de interes din zona scudetto, pentru că AC Milan, continuându-și seria irezistibilă, a ajuns acum la doar patru puncte de Inter, iar Juve s-a apropiat și ea la cinci puncte. A fost un meci plin de momente de nervozitate și serioase erori de arbitraj, centralul Massimilliano Saccani fiind notat cu 4 pe linie pentru prestația sa. Aceste erori, cele mai multe comise împotriva oaspeților, care puteau primi două penalty-uri, au condus și la o stare de tensiune tot mai accentuată pe teren și în tribune.
La două luni după ce s-a încoronat regele gimnasticii mondiale, reușind „dubla” de aur la Londra, Marian Drăgulescu a adus, pentru ProSport, povestea celorlalte șase titluri mondiale care îi împodobesc cartea de vizită.
Între două concursuri, la finalul unui an în care a devenit și campion al Germaniei cu clubul KTV Straubenhardt, „Marocanul” și-a adunat cele mai dragi trofee, plasându-le într-o istorie personală, pe care puțini o știu. O poveste de viață, începută la nici 19 ani, când debuta pe scena mondială, la Tianjin, în 1999. O participare care i-a adus prezența în două finale, la bară fixă și la sărituri, la ultimul aparat fiind la un salt de podium, terminând pe locul 4.
Sandra Izbașa a lăsat în urmă șocul accidentării din luna septembrie, la Buzău, când a fost la un pas de tragedie. Aflată în plină recuperare, după operația de refacere a tendonului ahilian la piciorul drept, Sandra a revenit la Deva, locul de unde au pornit, de atâtea ori, zeci de visuri de aur. „E atât de bine să fiu înapoi, e o mare bucurie! Timpul a trecut foarte repede și parcă ieri eram la spital, cu mâna și piciorul în ghips”, a declarat Sandra pentru ProSport. Întâlnirea cu colegele, cu antrenorii și mai ales cu locul unde trăiește de câțiva ani a fost una emoționantă. „Prima dată când am intrat în camera de la cămin am început să plâng. Știam cu ce gânduri am plecat de acolo, ce îmi doream și cum m-am întors. A fost singurul moment în care am simțit o slăbiciune. În rest, a fost frumos, toți m-au primit cu brațele deschise”, mărturisește Izbașa.
Naționala României a pierdut meciul-test susținut în acest weekend împotriva reprezentativei Insulelor Fiji. Elevii lui Serge Lairle au fost învinși cu 18-29 (11-7) pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București, într-o atmosferă senzațională regizată de cei aproape 5.000 de spectatori.
Chiar dacă porneau cu a doua șansă, „stejarii” nu au părut intimidați de renumele adversarilor, sfertfinaliști la ultima ediție a Cupei Mondiale. Hotărâți să își valorifice atuul, pachetul de înaintare, elevii lui Serge Lairle au atacat încontinuu, punând presiune pe rugbiștii din Oceania. Astfel, România a condus pe parcursul primei reprize, intrând la pauză cu avantaj, 11-7. O repriză frumoasă, cu marcatorul primului eseu, închizătorul Ovidiu Toniță în rol principal. „Autobuzul din Carpați”, așa cum este poreclit în Hexagon datorită breșelor pe care le face în apărarea adversă, Toni a fost practic de neoprit. „Le cunosc stilul, pentru că în campionatul Franței joacă câțiva dintre cei mai buni fijieni, știam de ce sunt în stare”, spune posesorul unui gabarit impresionant, 1,98 m și 105 kilograme. Întotdeauna în prima linie a atacului, jucătorul lui Perpignan a făcut perfect și apărarea, placajele lui distrugătoare atingându-și mereu ținta. „Dacă nu îi oprești din prima, e foarte greu, pentru că au o explozie incredibilă și, odată lansați, nu mai pot fi opriți”, mărturisește el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER