Un cec de aproape 100.000 de dolari, 470 de puncte WTA care o vor propulsa în jurul locului 80 în clasamentul mondial și mai ales satisfacția că la prima apariție pe un tablou principal WTA a cucerit trofeul, sunt certitudinile cu care Alexandra Dulgheru (201 WTA) va pleca de la Varșovia.
Povestea bucureștencei care peste șase zile va împlini 20 de ani este incredibilă. Venită din calificări, ea și-a înșirat pe rând adversarele, multe considerate „favorite ale hârtiei”, pentru a trece, ieri, în finala turneului de categorie Premier, dotat cu premii în valoare totală de 600.000
„Cred că se poate și mai bine”, rezumă Alexandra Dulgheru parcursul fără greșeală din turneul de la Varșovia. Ultima victimă a româncei a fost slovaca Daniela Hantuchova (36 WTA), pe care a învins-o în semifinale cu 6-4, 6-7/2, 6-1. La prima prezență pe tabloul principal al unui turneu WTA, Dulgheru joacă astăzi, pentru trofeu, cu ucraineanca Alona Bondarenko (39 WTA). Eleva lui Daniel Dobre a vorbit, pentru ProSport, despre cea mai bună performanță a ei.
După participarea la Grand Prix-ul de la Glasgow, componenții lotului olimpic continuă seria verificărilor în concursurile internaționale. Astfel, staff-ul tehnic a desemnat gimnaștii care vor reprezenta România la întrecerile care vor avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare: Răzvan Șelariu și Flavius Koczi vor concura la etapa de Cupă Mondială ce va avea loc la Moscova, iar Marius Berbecar și Adrian Bucur (foto) se vor întrece, în Elveția, pentru Trofeul Lugano
Sabrerul Rareș Dumitrescu a câștigat turneul de sabie masculină ce a avut loc în acest weekend, la Varșovia. El a obținut medalia de aur după ce a trecut în finala competiției de francezul Bolade Apithy cu scorul 15-13. În parcursul spre aur acesta a trecut de chiar de colegul său, Gelu Zalomir pe care l-a învins în sferturi, cu scorul de 15-11. În primul tur a trecut de germanul Sebastian Schroedter (15-4), apoi de rusul Veniamin Reshetnikov (15-12) și de italianul Massimiliano Murolo (15-6). El a acces în finala concursului trecând în semifinale de repretantul Unagariei, Zsolt Nemcsik (15-12).
Medaliată cu bronz continental la bârnă, Gabriela Drăgoi s-a clasat pe locul 3 în finala acestui aparat la Grand Prix-ul de la Glasgow. Deși obținuse prima notă în calificări, buzoianca nu a reușit să repete evoluția bună de ieri (14,425), astăzi fiind notată doar cu 13,950.
Vicecampioana olimpică Ana Maria Brânză continuă seria bună a rezultatelor din acest an. La câteva zile după ce a cucerit titlul de campioană europeană militară, atât la individual cât și cu echipa clubului Steaua, ea a mai repurtat o victorie. De data aceasta în finala Grand Prix-ului de spadă de la Nankin (China) unde a învins-o pe reprezentanta Franței Vanessa Galantine, scor 15-11.
Robert Stănescu (foto) s-a calificat astăzi, în finala probei de inele, la Grand Prix-ul de la Glasgow. Finalist la acest aparat și la Jocurile Olimpice de la Beijing, el a obținut pentru exercițiul prezentat nota 14,825, calificându-se de pe ultimul loc în finală. El și-a asigurat prezența și în finala la paralele, de pe poziția a șaptea (nota 14, 650).
Medaliată cu bronz continental la bârnă, Gabriela Drăgoi a dominat astăzi sesiunea de calificări la acest aparat, în cadrul Grand Prix-ului ce are loc la Glasgow. Pentru evoluția ei, gimnasta originară din Buzău a obținut nota 14,425 . Ea și-a asigurat prezența și în finala la paralalele, unde a obținut a cincea notă din calificări: 13,125.
Revenirea lui Marian Drăgulescu în sportul de performanță reprezintă, pe lângă ambiția lui nemăsurată, și revenirea perfecțiunii. Nimeni altul nu poate executa impecabil săritura pe care „Marocanul” a inventat-o și care este încercată astăzi de zeci de sportivi. Dar dinamovistul nu e doar o piesă unicat care face faimă țării noastre pe toate meridianele.
Timp de peste 23 de ani a fost medicul care s-a ocupat de sănătatea fetelor de la lotul olimpic de gimnastică. Pentru doctorul Ioachim Oană, istoria a început odată cu Nadia, a continuat cu Silivaș, Dobre, Miloșovici, Gogean, Amânar și acum revine în actualitate prin Izbașa.
Multiplul campion mondial și european, Marian Drăgulescu, vorbește, pentru ProSport, despre revenirea lui în lumea sportului de performanță.
Vestea revenirii lui Marian Drăgulescu a fost primită cu bucurie în lotul olimpic masculin. Antrenorul Nicușor Pascu a explicat ce înseamnă aceast lucru pentru echipa României și obiectivele pe care stafful tehnic i le-au trasat „Marocanului”.
Multiplul campion mondial și european, gimnastul Marian Drăgulescu revine în sportul de performanță, după o pauză de patru luni. Obiectivul lui este de a cuceri o medalie la Mondialele de la Londra (12-18 octombrie) pentru care pregătește trei aparate: sol, sărituri și bară fixă.
Scoțianul John Higgins a devenit pentru a treia oară campion mondial, spulberându-l în finală pe adversarul său, englezul Shaun Murphy cu scorul 18-9. Un cadou senzațional pe care Higgins și l-a făcut în avans, peste două săptămâni el urmând să împlinească 34 de ani.
Gabriela Drăgoi, medaliată cu bronz continental la bârnă și Diana Chelaru au fost desemnate pentru a reprezenta România la etapa de Cupă Mondială de la Glasgow, care va avea loc săptămâna viitoare între 14 -17 mai. „Pregătirea decurge normal. Drăgoi lucrează în continuare pe două aparate, la paralele și bârnă, mai are dureri doar când forțează. La sfârșitul acestei luni vom avea circuitul medical și vom afla dacă poate lucra și pe celelalte două aparate fără a risca”, a declarat antrenorul Nicolae Forminte.
Câteva mii de oameni au înfruntat astăzi, la Mamaia, frigul și ploaia măruntă pentru a vedea cum rulează un monopost de Formula 1. Artizanul demonstrației, pilotul scoțian David Coulthard, la volanul unui Red Bull Racing, a gonit pe Bulevardul Mamaia cu o viteză apropiată de cele din cursele pe marile circuite, 200 km/h.
Timp de o oră, Bulevardul Mamaia din stațiunea cu același nume va găzdui astăzi, începând cu ora 14:00, un eveniment inedit în lumea motorsportului autohton. Primul monopost funcționabil de Formula 1 va rula pentru prima dată în România.
Sub comanda fostului vicecampion mondial la Formula 1 David Coulthard (38 de ani), un monopost Red Bull Racing se va dezlănțui pe șoseaua principală a stațiunii, pe o pistă improvizată. Sunetul inconfundabil al motorului s-a auzit în premieră, pentru câteva minute, ieri, când scoțianul a prezentat monopostul cu care va parcurge cei 1.200 de metri, startul urmând să se dea din rondul aflat lângă Hotel Rex. „O mașină de Formula 1 nu este proiectată pentru a rula pe drumurile publice. Pentru a nu supraîncălzi motorul, vor exista mai mult opriri (n.r. s-au adus și modificări la mașină). Totuși, cred că vor fi porțiuni în care va atinge o viteză destul de bună. Important este ca vremea să fie bună și demonstrația să atragă cât mai mult public”, a declarat Coulthard, aflat pentru prima dată în România. „Mă simt bine aici. Am ocazia să văd Marea Neagră pentru prima oară. Mă simt în largul meu lângă mare”, a spus cel care locuiește la Monte Carlo.
Aflată pentru câteva zile în țară și prezentă la acțiunea organizată de Fundația „Casa Campionilor”, Nadia Comăneci a vorbit despre cum este viața ei între două proiecte în colțuri diferite ale lumii și despre noua față a gimnasticii dată de noul cod de punctaj. – Cât veți mai sta în România? O să termin de filmat spotul publicitar pentru campania realizată de Ministerul Turismului, apoi vineri (nr. azi) mă întorc în Statele Unite. Peste o săptămână voi merge în Italia pentru un interviu la Rai, apoi în Spania pentru un eveniment acolo. Pe fugă întotdeauna…
În urmă cu o săptămână, Camelia Potec a surprins lumea natației cu trei recorduri naționale, la 800m, 400m și 1500m, dintre care cel mai bun timp al Naționalelor Franței la 800 metri și cea mai bună performanță europeană la 1500 m liber. Campioana olimică de la Atena vorbește, pentru ProSport, despre ce înseamnă să suferi în pregătire și să ai curajul să crezi că poți reuși în ceea ce faci, când mulți se îndoiesc de tine.
În august 2008 părăsea „Cubul de apă” din Beijing mascându-și lacrimile cu o pereche de ochelari negri.
Camelia Potec a suferit mult pentru ratarea podiumului la JO, dar din acea durere s-au născut rezultatele remarcabile din această săptămână, de la Naționalele Franței. Cu o ambiție nebănuită pentru performanță, Cami a stabilit ieri un nou record european la 1.500 m, 15:52,37. Imediat după cursă, brăileanca a acordat un interviu pentru ProSport.
La șapte luni după ce a cucerit cel mai importat titlu din palmares, cel olimpic, Alina Dumitru luptă mâine, în debutul Europenelor de judo, pentru al șaselea trofeu continental consecutiv, la categoria 48 de kilograme.
În plină pregătire pentru CM de la Londra (12-18 octombrie), unde vizează titlul suprem la sol, singurul care îi lipsește din palmares, Sandra Izbașa a primit o lovitură care îi poate da planurile peste cap.
Camelia Potec renaște.Deținătoare a celei mai bune performanțe a sezonului la 1.500 m (15:57,89), campioana olimÂpică de la Atena a stabilit ieri, în cadrul Naționalelor Franței (Montpellier), în bazin lung, cel mai bun timp al competiției, dar și un nou record al României la 800 metri liberi 8:16,70.
Fără cei 12 jucători de bază care nu s-au prezentat la lot, naționala României a participat la CM de la Torun și fără unul dintre jucătorii emblematici ai hocheiului autohton, căpitanul Stelei, Ioan Timaru. O lovitură în plus care a dus la retrogradarea echipei în Divizia a II-a, Grupa A, adică în al treilea eșalon valoric.
Sportiv de performanță. O seară de sămbătă. Petrecere. Înjunghiat mortal în fața unui local.
Totul e identic cu ceea ce s-a întâmplat pe 8 februarie la Veszprem, când handbalul românesc l-a pierdut pe pivotul Marian Cozma. La două luni de la acel eveniment tragic, o altă întâmplare vine să îndolieze lumea sportului.
Portarul ceh Dominik Hasek a anunțat astăzi, la Praga, că va reveni în sportul de performanță. El a semnat un contract de un an cu echipa Moeller Pardubice, din orașul lui natal, informează site-ul iihf.com. „Mă bucur că am primit acestă ofertă din partea clubului și abia aștept să încep sezonul viitor cu Pardubice”, a declarat el.
Vicecampionul european la sărituri, Flavius Koczi a avut un weekend plin. Vineri, el a plecat în Germania, în Sâmbăta Mare a evoluat în prima etapă a Bundesligii și ieri, la prânz, a revenit în țară. „Nu prea avem timp de Sărbători, deși am primit câteva zile libere la lot, însă mergând în Germania, tot a trebuit să mă antrenez. Pentru mine au fost zile obișnuite de concurs, pentru că eu sărbătoresc Paștele catolic și a fost săptămâna trecută și, oricum nici atunci nu a fost timp de petrecere”, ne-a declarat Koczi.
La aproape trei săptămâni de când a preluat șefia clubului Dinamo, chestorul Elisabeta Lipă a luat câteva măsuri dure. Severă, declarând că nu tolerează nicio acțiune care ar aduce deficit de imagine clubului, fosta canotoare a vorbit pentru ProSport despre sancțiunile pe care le va aplica celor implicați în bătaia de la meciul de rugby Dinamo – Farul și despre schimbarea de mentalitate pe care vrea să o imprime.
SECȚIA DE RUGBY
„Voi fi mult mai atentă cu ce se întâmplă acolo, pentru că vreau să nu mai fim milițieni bătăuși. Chiar nu suntem milițieni, iar bătăuși nici atât, de aceea doresc să cred că a fost doar o scăpare, că și-au plătit pentru ultima dată polițele și că ne vor arăta un joc de rugby adevărat.”
Sorana Cîrstea (42 WTA) a reușit, ieri, în semifinalele turneului din Andaluzia, o revenire senzațională pe care, însă, nu a fructificat-o. Deși a pierdut cu Carla Suarez (34 WTA) 6-2, 6-7/5, 6-2, ea a salvat câteva mingi de meci și și-a jucat șansa până la final. Încă resimțindu-se după meciul din sferturi și purtând o fașă la piciorul stâng, Sorana nu s-a regăsit în debutul întâlnirii cu Carla Suarez Navarro. A fost condusă, 1-5, și a cedat primul set , 2-6. În a doua parte, ce părea identică cu prima, iberica s-a distanțat la 4-1.
A revenit incredibil la jumătatea setului doi „Trebuie să lovești mingea mai repede, să fii agresivă și să ataci pe fiecare punct”, au fost indicațiile antrenoarei Alina Tecșor către eleva ei care părea incapabilă să găsească soluții prin care să anihileze jocul bun al spaniolei. Sorana a revenit senzațional în joc, a salvat o minge de meci de la 3-5, apoi încă o dată la 5-6, iar în tie break a revenit, din nou, de la 3-5 și s-a impus 7-5. Deși în setul decisiv a intrat bine, făcând un break și distanțându-se la 2-0, Sori a căzut inexplicabil. Suarez a reușit șase gameuri consecutive, câștigând astfel, după 2 ore și 41 de minute, partida. Pentru prezența în semifinale, românca câștigă 30.959 de dolari și 130 de puncte WTA.
Sorana a trecut de estonianca Kaia Kanepi (6-4, 2-6, 7-5) și dispută a patra semifinală, la simplu, a carierei. 21 de locuri, diferența în clasamentul WTA. Două ore și jumătate pentru deznodământ. Un meci echilibrat, cu numeroase răsturnări de scor, la finalul căruia Sorana Cîrstea și-a asigurat prezența în semifinalele turnenului WTA din Andaluzia (500.000 USD).
Lipsit de constanță, alternând mingile puse la milimetru în terenul adversarei cu erorile copilărești (trei duble greșeli în primul set), astfel a arătat jocul de ieri al Soranei Cîrstea, românca cel mai bine clasată în ierarhia WTA (locul 42). Totuși, forța psihică și momentele mai bune de concentrare au ajutat-o pe eleva Alinei Tecșor să se impună cu 6-4, 2-6, 7-5 în fața estoniencei Kaia Kanepi (21 WTA).
Sorana a avut un început slab de meci, văzându-se condusă, încă din debut (2-0). Eliminarea dublelor greșeli și fructificarea mai bună a forehand-ului i-au adus elevei Alinei Tecșor primele breakuri. A revenit spectaculos, trecându-și în cont game după game și, după ce a egalat (4-4), s-a impus în primul set: 6-4. Al doilea act a aparținut însă clar estoniencei, care a relansat întâlnirea: 6-2.
A urmat un set trei de infarct. Cîrstea a făcut două breakuri (5-1), a avut minge de meci, însă nu i-a fost dat să câștige ușor. Kanepi a revenit spectaculos, a egalat la cinci și a pigmentat finalul cu multă emoție. Mai proaspătă în joc, românca a câștigat, încă o dată, pe serviciul adversarei, a servit pentru meci și
După un boicot care a lăsat-o fără 12 jucători de bază, toți de la vicecampioana țării, HC Csikszereda, România va avea o misiune dificilă în a-și îndeplini obiectivul la CM de la Torun, menținerea în Divizia I, Grupa B (al doilea eșalon valoric).
Cu un nou staff tehnic, avându-l ca antrenor principal pe canadianul Tom Skinner, România se află în Polonia fără câțiva oameni importanți, întrucât aceștia nu s-au prezentat la reunirea lotului. Printre aceștia se numără cei mai buni fundași, Jozsef Adorjan și Attila Goga, căpitanul HC-ului, Petres Tivadar, și cel mai bun atacant al Ligii Mol, Arpad Mihaly, ei fiind înlocuiți cu jucătorii de la tineret.
România a cucerit la Europenele de la Milano, la feminin, două medalii, argint prin Ana Maria Tămîrjan și bronz prin Gabriela Drăgoi. Antrenorul Nicolae Forminte a vorbit despre competiția din Italia și despre fetele care ne-au reprezentat acolo.
Medalia de argint la bârnă vine ca o victorie pe care Ana Maria Tămârjan (17 ani) a câștigat-o cu propriul organism, dar mai ales cu un sistem care bâjbâie după diagnostice și tratamente.
Un an. Atât se va face luna viitoare de când Ana Maria Tămârjan se plânge de durerile care nu o lasă să lucreze la adevăratul ei potențial. Un an în care a strâns din dinți și a luptat cum numai ea a știut, încercând să treacă peste verdictul dat: fisură de femur.
Aflată în căutarea motivației, Sandra Izbașa (foto / 18 ani) a terminat CE fără medalie, cu o clasare modestă (locul 7) la aparatul care i-a adus titlul olimpic, solul. „Atât s-a putut, aș fi vrut să fiu pe podium, dar asta e”, declara ea, dezamăgită. Antrenorul Nicolae Forminte este convins că cea mai valoroasă gimnastă a lotului poate depăși acest moment critic. „Cred că nici ea nu știe ce se va întâmpla cu ea. Știu numai că a avut parte de multe frustrări în ultima vreme și mai sunt multe de lămurit pentru ea, dar am încredere pentru că e o persoană cu caracter puternic și multă voință. Am insistat să o duc la CE pentru a primi o lecție. Sper să-i fie benefică”, a spus acesta. Conștient că problemele de sănătate ale fetelor ne-au ținut departe de medalii mai strălucitoare, Forminte taxează însă și arbitrajul: „Codul de punctaj e foarte subiectiv, gimnastele românce devin subiect de analize și studio, iar arbitrele vin cu o părere dinainte formată. Cred că arbitrajul nu ne mai susține”.
Medaliată cu bronz la bârnă, Gabriela Drăgoi a avut o evoluție bună la acest aparat, în ciuda emoțiilor și a durerilor de la tibia stângă. „M-a durut, dar în concurs trebuie să uiți de dureri. Mă bucur că am reușit să iau o medalie individuală și sper să reușesc și pe viitor să mai iau alte medalii. Emoții am avut foarte multe, dar am reușit să trec peste ele”, a explicat Gabi.
Debutantă la o competiție a senioarelor, Diana Chelaru a reușit evoluții bune. Dacă în calificări a concurat curat, fără ratare, obținând un punctaj de 54,750 (locul 15 în calificări), în finala la individual compus a ratat la bârnă, făcând perfect la celelalte aparate. Astfel, cu un total de 54,400 ea a terminat finala pe locul 14.
România se întoarce de la CE de la Milano cu două medalii de argint, prin Ana Maria Tămîrjan la bârnă și Flavius Koczi la sărituri, și un bronz, prin Gabriela Drăgoi, tot la bârnă.
Primul care a spart gheața pentru România a fost Flavius Koczi. Ambiționat de ratările din ziua anterioară, reșițeanul a făcut cel mai bun concurs al său la sărituri. Cu un total de 16,312, la doar 13 miimi de francezul Bouhail, clasat pe primul loc datorită săriturii ce îi poartă numele lui Marian Drăgulescu, Koczi și-a adjudecat argintul. Daniel Popescu a venit pe cinci. La paralele, Cosmin Popescu – locul 5, iar la cal, D. Popescu – locul 7.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER