Elevii lui Nicușor Pascu au făcut primul pas spre îndeplinirea obiectivului care și l-au trasat la CE, prezența în cât mai mult finale, pentru a lupta pentru podium. Astfel, Flavius Koczi și Marius Berbecar s-au calificat în finala la individual compus (astăzi, ora 16:20/TVR2), Daniel Popescu (foto) la cal cu mânere și Cosmin Popescu la paralele. Săriturile, aparatul forte al tricolorilor, au adus la un eveniment neprevăzut. Vicecampionul mondial Daniel Popescu și vicecampionul european din 2006, Alin Jivan, au obținut aceeași notă: 15,950.
Din cauză că regulamentul limitează doar la doi numărul sportivilor din aceeași țară care intră în finală, și cum Flavius Koczi a obținut 16,125, fiind deja calificat, staff-ul tehnic l-a desemnat pe Daniel Popescu să fie al doilea reprezentant la sărituri.
Bârnă, sol și individual compus, acestea vor fi finalele în care România va avea câte două reprezentante la CE de la Milano. Încă o dată, aparatele forte ale gimnastelor pregătite de Nicolae Forminte le-au propulsat pe fete în lupta pentru medalii.
Performera delegației a fost Ana Maria Tămîrjan (foto), care a trecut peste durerile de la șoldul drept și s-a calificat în toate cele trei finale, la bârnă și la individual compus chiar de pe locul secund al ierarhiei. Medaliată cu bronz continental la sol, micuța ploieșteancă a făcut un concurs curat, fără ratări, fiind șansa României de a obține o medalie la individual compus. Alături de ea, va concura la patru aparate și Diana Chelaru, aflată la
Cei 12 jucători de la HC Csikszereda care nu au venit la națională vor fi sancționați drastic de Comisia de Disciplină. Federația îi va „taxa” și pe oficialii clubului. „Sunt evenimente fără precedent și aștept sancțiuni fără precedent. Dacă o să fie șase etape sau 20 sau 30, dacă o să fie șase luni sau doi ani de suspendare. Trebuie o măsură drastică, pentru că nu s-a periclitat doar șansa de a rămâne în grupă. Hocheiul românesc, hocheiul din Miercurea-Ciuc are de suferit”, a declarat Barna Tanczos, președintele FRHG. Patronul vicecampioanei României, HC, a solicitat FRHG să plăteasă salariile jucătorilor cât sunt la lot și să facă asigurări la valoarea de piață a sportivilor. Deși lotul a fost completat cu jucătorii de la tineret, obiectivul naționalei la CM din Polonia e menținut: rămânerea în Grupa B, Divizia I.
Jucătorii campioanei Ligii Mol, HC Csikszereda, nu s-au prezentat la reunirea naționalei, care a început pregătirea pentru CM din Polonia, Divizia I, Grupa B. „Gestul celor de la HC e incalificabil. Nu au spus nimic și au acționat în ultima clipă, mârșav, folosind șantajul ca armă de «negociere»”, a declarat președintele FRHG, Tanczos Barna. El afirmă că patronul HC-ului, Janos Kurko, pune condiții „aberante” pentru ca jucătorii să fie lăsați la lot. Kurko vrea ca în perioada în care aceștia vor fi la națională salariile să fie suportate de federație și să fie încheiate asigurări sportive. Printre cei 12 jucători se află cei mai buni fundași tricolori, Jozsef Adorjan și Attila Goga, căpitanul HC-ului, Tivadar Petres (foto), și Arpad Mihaly, cel mai bun atacant al Ligii Mol.
Timp de patru zile, crema gimnasticii europene va transforma capitala modei, Milano, într-una a flic-flacurilor, a salturilor, a grației și a forței. A treia ediție a Campionatelor Europene individuale (cuprinde întrecerea la individual compus și pe aparate) debutează azi cu concursul de calificări feminin. Cele patru reprezentante ale României vor concura în două subdiviziuni diferite, ordinea lor în concurs fiind hotărâtă strategic de staff-ul tehnic. Astfel, Diana Chelaru (debutantă la o competiție de anvergură la senioare) și Gabriela Drăgoi vor fi în subdiviziunea a II-a și vor începe la paralele, iar Ana Maria Tămîrjan și Sandra Izbașa în ultima subdiviziune, Ana Maria începând la sărituri. „Am optat pentru această ordine ca Diana Chelaru să își învingă emoțiile și să nu mai aștepte tot concursul, în plus le-am lăsat pe cele cu experiență și care fac față presiunii la final”, a mărturisit antrenorul Nicolae Forminte.
Așteptat cu emoții din cauza accidentărilor din anii trecuți, antrenamentul pe podium a fost trecut cu bine. Sandra Izbașa, Gabriela Drăgoi, Ana Maria Tămîrjan și Diana Chelaru se gândesc la calificări.
„Nu au fost situații neplăcute. Am lăsat în urmă tot, sper să fim feriți de orice fel de accidentare”, a răsuflat ușurat aseară antrenorul Nicolae Forminte, la finalul celor patru subdiviziuni. Concentrate, serioase și hotărâte, astfel au intrat fetele în „Mediolanum Forum”, sala care va găzdui a treia ediție a CE individuale. „A fost o repetiție utilă, am reușit să verificăm tot ce ne-am propus. Încerc să le conving pe fete să lupte cu ele însele pentru a da tot ce se poate”, a continuat Forminte. Deși nu este un tip superstițios, antrenorul a remarcat din prima: „Nu doar că este aceeași firmă de aparatură ca la Olimpiadă, dar și culorile aparatelor sunt aceleași ca în China. Solul este OK, fetele sunt mulțumite de aparatură”.
După ce ieri s-au dezmorțit făcând două antrenamente ușoare, de câte o oră, Sandra Izbașa & Co. iau astăzi, la Milano, contact cu aparatele și sala unde va avea loc cea de-a treia ediție a CE individuale.
„Am încercat să le insuflu fetelor cât mai multă încredere, să intre în starea de competiție, dar sunt deja pregătite pentru concurs”, a explicat Nicolae Forminte. Deși acuză dureri ușoare la glezna stângă, vedeta delegației, Sandra Izbașa, vrea să-și apere titlul continental. Chiar dacă în ultimul concurs de verificare a prezentat un sol cu un fond muzical nou, la Milano va face, cu mici modificări, același sol, cu care a cucerit laurii în Beijing: „Consider că vechiul sol mi se potrivește mai bine, este cel mai bun în momentul acesta pentru mine, i-am scos însă o diagonală. Îmi place să râd, să fiu veselă, iar pentru noul sol trebuie să fiu serioasă și gravă”. Sandra va face patru aparate, luptând să intre în finale la bârnă și sol.
Gimnastele tricolore dau mereu peste același obstacol: durerile. Cu trei zile înainte de începerea CE de la Milano, trei dintre cele patru fete acuză diferite probleme.
Consecința? Pentru a preîntâmpina eventualele forÂfaiÂturi, intensitatea antrenamentelor a fost mai redusă în ultimele zile. „Nu sunt mulțumit de pregătire, care a decurs în funcție de starea lor de sănătate, dar nu aveam ce face, aveam o planificare, etape de urmat. Am lucrat cu puținul, cum s-a putut, având grijă să nu acutizăm problemele”, a explicat antrenorul coordonator, Nicolae Forminte. Mai mult, stafful tehnic va cere ca unele dintre componentele cu leziuni să aibă parte de încă un consult medical, chiar în Italia. „Am luat fișele medicale ale fetelor cu noi și, în funcție de timpul pe care îl vom avea, vreau să facem un control și acolo. Am avut tot felul de diagnostice, problema este tratamentul. Pauza nu este pentru cei care fac sport, la gimnastică trebuie continuitate, o zi de pauză echivalând cu o săptămână, o săptămână cu o lună și o lună cu jumătate de an”, a conchis Forminte.
Fără bani de pregătire în ultimele 15 luni, Roxana Luca (foto, în stânga) țintește mâine seară (ora 20:00 / TVR2), la Mondialele de la Los Angeles, calificarea pentru programul liber, ceea ce i-ar asigura, teoretic, prezența la JO de iarnă de la Vancouver. Lipsită de sprijinul federației și cu probleme de sănătate, Luca debutează mâine în programul scurt, unde 54 de patinatoare se vor întrece pentru a se califica pentru programul liber (primele 24 de locuri) și a obține astfel biletul pentru Vancouver. „Concurența e mare, dar ne-am propus un loc 20-21, să fim siguri că obținem calificarea pentru JO, pentru că unele țări pot califica mai mulți sportivi”, a explicat Marius Negrea (foto, în dreapta), cel care o antrenează de zece ani pe Roxana. Nemulțumirea tehnicianului e cu atât mai mare cu cât de peste șase luni oficialii nu au luat legătura cu ei: „Federația nu face nimic pentru noi. Știau că Roxana are probleme cu spatele, nu s-au obosit să dea măcar un telefon, să întrebe cum se simte, absolut nimic, de parcă nici nu am fi. E un dezastru total. Continuăm lupta cu federația, cu sistemul”. Luca (26 de ani) a participat la două ediții ale JO, la Salt Lake City 2002 și Torino 2006.
La mai puțin de două săptămâni după ce a câștigat alegerile la FR de Canotaj, Elisabeta Lipă (44 de ani, foto) e aproape de a triumfa într-o altă mare cursă.
Chestor și director general adjunct al Direcției Afaceri Europene și Relații Internaționale în cadrul MAI, cvintupla campioană olimpică poate fi urmașa lui Marcel Popescu la fotoliul de președinte al CS Dinamo.
Împușcat pe 20 martie 1998, la Caracas, pentru că refuzase să dea unor hoți geanta în care se aflau banii și actele fetelor și ale staffului de la lotul olimpic de gimnastică, fostul secretar general al FR de Gimnastică, Toma Prădatu (62 de ani), luptă în continuare cu viața, dar mai ales cu uitarea, povara cea mai grea. „Viața merge mai departe pentru fiecare dintre noi”, spune el.
Campioana olimpică de la Atena, Camelia Potec, se pregătește pentru Mondialele din august, competiție în care vrea să concureze la 1.500 m, 800 m, 400 m și 200 m liber. Înotătoarea a stabilit deja cel mai bun timp al anului, în proba de 1.500 m, 15:57,89.
Oltchim Rm. Vâlcea este în semifinalele Ligii Campionilor după ce a executat-o cu sânge rece pe Buducnost într-o partidă ce s-a anunțat a „fi sau a nu fi”. Gyor – Krim, 19-13 la pauză. Au fost coordonatele de la care a pornit partida de la Vâlcea. La un asemenea rezultat, calculele gazdelor au fost simple: victorie cu Buducnost și calificarea matematică în semifinalele Ligii Campionilor. Campioana României nu s-a lăsat invitată să-și spună cuvântul și s-a năpustit precum un tigru înfometat asupra formației adverse. Buducnost a părut că are o rezistență deosebită în primele 15 minute și a încercat pe cât posibil să evite transformarea sa într-o victimă sigură.
Prada fioroasei Oltchim nu avea cum să nu cedeze în condițiile în care Luca – Meiroșu – Manea au stat excelent pe semicerc și au blocat orice tentativă a oaspetelor de a găsi vreo cale de a scăpa în avantaj. Susținută și de un portar fenomenal, Luminița Dinu, Vâlcea și-a spintecat adversara bucată cu bucată, golurile venind pe bandă rulantă. Astfel, până la pauză, campioana României și-a potolit foamea, desprinzându-se la 15-8.
Emoțiile au început să vină, paradoxal, din Ungaria, unde Krim a revenit senzațional și a restabilit egalitatea. Ultimul minut a fost dramatic. Gyor a scăpat în învingătoare în ultimele secvențe, după ce a reușit să scape cu fața curată la o aruncare parată de Pallinger: scor final 34-33. În atare condiții, Vâlcea s-a putut pregăti cum se cuvine de fiestă. Buducnost a părut o echipă debusolată,
Anul 2009 pare să fie anul femeilor cu funcții de conducere în sportul românesc, dar și al schimbărilor majore. Astfel, Elisabeta Lipă, noul președinte al FR de canotaj, îi urmează cronologic ministrului MTS, Monica Iacob-Ridzi, și Ruxandrei Dragomir, președintele FR Tenis. În lupta pentru șefia FRC, Elisabeta Lipă l-a învins pe fostul președinte, Ioan Dospinescu, la o diferență clară: 30-18, două voturi fiind anulate. Supravegheat de secretarul de stat din MTS, Octavian Bellu, canotajul românesc a susținut, ieri, examenul maturității. „Am discutat mai mulți și optăm pentru o schimbare majoră. Vrem pe cineva care poate construi pista olimpică și care are sprijin financiar”, mărturisea înainte de ședință unul dintre participanți. Votul pentru schimbare s-a dovedit și dorința majorității, cvintupla campioană olimpică impunându-se detașat. „Sincer, mă așteptam să câștig, dar nu așa de categoric. Mă bucură și mă onorează acest vot de încredere și le mulțumesc colegelor care m-au ajutat. Am fost, suntem și vom fi o echipă. Sunt foarte fericită”, a declarat Uța, susținută din sală, printre altele, de Viorica Susanu, Doina Ignat și Georgeta Andrunache, ultima făcând parte din Comisia de numărare și validare a voturilor. După două mandate la conducerea FRC, Ioan Dospinescu a concluzionat sec: „Sper că vor merge spre mai bine. Voi susține federația mai departe. Sper ca sponsorii aduși să rămână. Nu sunt ai mei, sunt ai federației”. ViÂÂÂceÂÂÂpreședinți au fost aleși VeroÂÂÂnica Cochel
Cel mai titrat sabrer român, Mihai Covaliu, continuă să dea asalt după asalt, însă din postura de antrenor, elevii lui urcând pe podium la fiecare concurs la care au participat de la începutul anului.
Deși poate oricând să-și găsească un contract la un club de scrimă din străinătate, el nu acceptă ideea plecării și speră ca situația de criză din sportul românesc să ia sfârșit. „De ce rămân? Poate și dintr-o doză de nebunie, îmi place ce fac. Apoi, dacă plec, ce se întâmplă cu băieții, închid taraba și se duc acasă? Nu pot să întorc spatele sportului care mi-a oferit atâtea”, oftează Covaliu, care pregătește lotul din decembrie.
România a debutat azi, în Cupa Davis sub semnul noului, cu Andrei Pavel aflat pentru prima dată în postura de căpitan nejucător.
Acest lucru nu a ajutat însă formația țării noastre, rușii impunându-se fără emoții. În prima partidă, Crivoi a reușit o figură frumoasă în fața `țarului` Safin. Tenismanul român s-a bătut de la egal la egal în primul set cu fostul câștigător de la Australian Open, dar a trebuit, în cele din urmă să se recunoască învins în minimum de seturi.
Premisele erau însă favorabile pentru Victor Hănescu, care îl conducea pe Iujnîi cu 2-1 în întâlnirile directe. Mai mult decât atât, sportivul român l-a umilit în acest an, la Doha, pe tenismenul rus, cu 6-2, 6-4. Din păcate, Hăne a făcut un meci foarte slab astăzi și nu a dat senzația niciun moement că se poate ridica la nivelul adversarului.
Rusia conduce după prima zi cu 2-0 și șansele ca România să reușească minunea sunt nule.
Fostul căpitan al naționalei de rugby a României, Alin Petrache și-a anunțat candidatura la șefia forului de specialitate, atacând dur managementul și acțiunile actualei conduceri. Președinte FRR, George Straton nu se arată surprins de tonul virulent al internaționalului care își pregătește deja terenul pentru alegerile programate pe 8 aprilie. „Sunt declarații pentru care Alin Petrache își asumă responsabilitatea, nu am ce să comentez, este un tip matur, știe ce spune. El este în campanie electorală și acestea sunt procedee obișnuite”, ne-a declarat Straton, care a aflat din presă de intenția fostului jucător.
Dorința ministrului Educației și Învățământului, Ecaterina Andronescu, de a reduce programa școlară săptămânală, pentru liceeni, a lovit în disciplina educație fizică și sport.
Decizia MEC intră în conflict cu intențiile ministrului Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi (foto). Susținătoare a sportului de masă, ministrul MTS a declarat încă de la începutul mandatului că echipa ei va lupta pentru mărirea numărului de ore alocate acestei discipline în școli, de la două la trei ore pe săptămână. La mai puțin de două luni, ea se confruntă deja cu prima problemă. Conform unei informații apărute în ziarul
Retrasă de șase luni din activitatea competițională, dubla vicecampioană mondială Steliana Nistor (19 ani) trece prin momente grele. Diagnosticată cu necroză la mâna stângă, ea face fizio-kinetoterapie și strânge bani pentru a se trata și în Canada. „De cinci luni mâna mea e la fel, nu mă pot folosi de ea nici măcar la facultate. Este umflată și mă doare rău. Încerc să o mai forțez, să mă folosesc de ea, dar mi-e foarte greu”, explică Stela. Stabilită acasă, la Sibiu, fosta sportivă vine cu regularitate la București pentru control medical, la doctorul Cătălin Cârstoiu, de la Spitalul Universitar. „Am vorbit cu un fost antrenor de la Sibiu, care e stabilit în Canada și care mi-a zis că sunt doctori buni acolo și că pot merge să mă tratez. Acum încerc să adun niște bani și să plec acolo. Am nevoie de mână și poate că au alte metode”, se arată optimistă Stela.
Campioana olimpică Alina Dumitru și-a propus pentru 2009 un singur obiectiv: cucerirea titlului mondial, singurul care îi lipsește din palmares. Anul acesta, la Rotterdam, ea își poate împlini visul, profitând și de absența deținătoarei titlului, japoneza Ryoko Tani. O adevărată legendă a judo-ului, Tani, dublă campioană olimpică și septuplă campioană mondială așteaptă al doilea copil în luna octombrie, și nu va putea lua parte la competiția organizată în august. „E o ușurare să aflu că nu va fi acolo, dar oricum după ce am învins-o la Olimpiadă, nu mă mai tem de ea, o privesc altfel. Faptul că nu va fi acolo nu înseamnă că voi lăsa garda jos, dimpotrivă. Are două rezerve de valoare și lupta va fi mai grea”, ne-a declarat Alina Dumitru. Eleva lui Dan Bercean a trecut de Tani, în semifinalele cat. 48 kg, la JO de la Beijing, spulberând invincibilitatea de 12 ani a japonezei.
Președintele CS Dinamo, chestorul Marcel Popescu (foto), și șeful Biroului Management Resurse Umane, inspectorul principal Botiz Ioan, urmează să fie cercetați în prealabil, în urma unui control legat de cazul Eugen Preda. Conducătorul dinamovist a spus că nu cunoștea detalii despre activitatea sportivului și că nu are nicio vină. „Este un sportiv pe care scrie Dinamo și de aceea se face atâta gălăgie. Eu sunt cel care anul trecut am sesizat o știre într-un ziar referitoare la acest sportiv care nu era al lui Dinamo București. Eu nu l-am văzut în viața mea. Merg în biserică cu oricine, de la șeful statului până la ultimul om, și sub jurământ spun că nu am nicio vină”, a declarat Popescu. Mai mult, acesta a acuzat jocurile de culise, care vor să-l scoață țap ispășitor și chiar să-i forțeze mâna spre o eventuală demisie: „De ce aș demisiona? Că am ținut clubul Dinamo pe locul întâi, pentru că am adus României peste 60% din performanțele din ultimii zece ani? Acestea sunt jocuri de culise și cineva încearcă să-mi distrugă și imaginea, și Dinamo”. Eugen Preda, implicat în bătaia de sâmbătă seara, de la un mall din București, a fost angajat timp de șase ani în funcția de subofițer la CS Dinamo Brașov, subordonat Ministerul Adiministrației și Internelor.
Noul președinte al FRT, Ruxandra Dragomir, și-a început în forță mandatul. Cum prioritară e organizarea meciului de Cupa Davis (6-8 martie) de la Sibiu, cu Rusia, ea a convocat o adunare de urgență a Biroului Executiv pentru a se pune la curent cu situația. Fosta jucătoare a declarat pentru ProSport că vrea să-i aibă în echipa ei pe toți care vor binele acestui sport.
Surorile „Posto”, cum sunt dezmierdate, sunt prezența inedită cu care se mândrește clubul vrâncean CSȘ Focșani.
În sala cochetă de gimnastică, Ana mai mică doar cu doar 2 secunde decât surorile ei, ascultă atentă indicațiile. „Trebuie să tragi mult din vârfuri și să controlezi poziția”, se aud vorbele antrenoarei, Carmen Smeu. Micuța dă din cap, ascultătoare, se concentrează și se urcă pe ladă. Își ia avânt pe bara mare, se rotește, face un stând pe mâini și coboară.
Vicecampioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză adună puncte după puncte, pentru a-și consolida poziția de lider mondial.
Ea s-a oprit ieri pe a treia treaptă a podiumului, loc pe care l-a împărțit cu Anca Măroiu. După un parcurs perfect, în care i-a căzut victimă și colega Iuliana Măceșeanu, medaliata cu argint olimpic s-a oprit în semifinalele competiției, unde a fost învinsă de rusoaica Anna Sivkova (15-10). Nici cealaltă româncă, Anca Măroiu, prezentă în a doua finală, nu a avut mai multe șanse, fiind întrecută tot de o rusoaică, Lubov Shutova (15-12), care a și
Aflată într-un stagiu de pregătire în Germania, Alina Dumitru a participat la Grand Prix-ul de la Hamburg, unde a terminat pe doi (cat. 48 kg).
Deși inițial a mers la concurs doar ca spectator, din cauza unei răceli puternice, campioana olimpică a ajuns în finală, pe care a pierdut-o în fața japonezei Tomoko Fukumi. „Am vrut doar să mă uit, apoi nu m-a răbdat inima și am intrat și eu. Am zis că fac numai un meci-două și apoi gata. Însă m-am trezit în finală”, mărturisește Alina. Tace brusc, revine, dar vorbește greu, cu pauze lungi în care tușește zdravăn: „A fost greu pentru că
Tenisul românesc fierbe cu gândul la alegerile care vor avea loc luni, 23 februarie, la Poiana Brașov. Doi dintre principalii favoriți, Ruxandra Dragomir și Florin Segărceanu, au ieșit, ieri, încă o dată, în lumina reflectoarelor, cu programe electorale și mult optimism.
Călită după prima rundă de alegeri, de pe 11 decembrie 2008, încheiată cu un scandal cu iz de mahala, când votul s-a amânat din lipsă de cvorum, Dragomir crede că lucrurile nu vor diferi prea mult: „Mă aștept ca și
Asasinarea cu brutalitate a handbalistului Marian Cozma a generat un val întreg de indignare și revoltă în Ungaria. Cu atât mai mult cu cât ucigașii fac parte din etnia rromă, minoritate care nu este prea tolerată de populația maghiară. Jurnalistul Rob Szuszer, de la Hargita Népe, a explicat pentru ProSport situația din Ungaria.
Scrima românească, sport care a cules două medalii la JO de la Beijing, argint și bronz, simte acut lipsa fondurilor de la buget. Aflați în cantonament la București, sportivii scot bani din buzunar pentru a mânca, participările la competițiile internaționale fiind și ele suspendate.
Marian n-a murit! Va fi prezent mereu în inimile tuturor celor care l-au iubit, iar visele lui trebuie să le ducă mai departe nepoțelul său, Andrei, fiul surorii mai mari a fostului jucător al naționalei României.
„Îmi doresc ca nepoțelul meu, Andrei, să devină handbalist. Nu unul oarecare. Să ajungă să joace la Veszprem și să împlinească toate visele nerealizate ale lui Marian”. Acesta a fost unul dintre mesajele transmise de Petre Cozma la plecarea din Ungaria. În acest timp, viitorul Marian Cozma era acasă, la București.
Personalitate care se confundă cu istoria gimnasticii, Nicolae Vieru se declară dezamăgit de felul în care COSR a acordat Premiul Național pentru Sport în 2008, dar mai ales cum au înțeles oficialii să sprijine cel mai medaliat sport din România.
Georgian Popescu a fost una dintre surprizele României la JO de la Beijing. Fără a i se da vreo șansă, a luptat curajos la 60 de kg și a urcat în sferturile competiției. Acum, se antrenează singur, nefiind inclus în pregătirea centralizată a lotului național.
Gestul antrenorului lotului olimpic de gimnastica, Nicolae Forminte (foto, în ro?u), care a contestat criteriile de acordare a Premiului National pentru Sport, revenit Pu?ei Dita, nelasându-si elevele sa urce pe scena la poza de grup, a fost „taxat” de COSR.
După ce a cucerit Australian Open doar în anii impari 2003, 2005 și 2007, Serena Williams a respectat tradiția trecându-și în palmares titlul și în 2009. Ea a spulberat-o în finală pe Dinara Safina, 6-0, 6-3. Forță, control perfect al mingii, un joc fără greșeală și o stăpânire de sine care a ajutat-o să contabilizeze punct după punct. Totul timp de 59 de minute. De atât a avut nevoie Serena pentru a se încorona regină la Melbourne. Rolul de victimă i-a revenit Safinei, care nu a avut nicio șansă în fața americancei hotărâte să spulbere totul în drumul ei spre top. Grăbită parcă să termine mai repede, americanca a câștigat primul set fără drept de apel, 6-0. Deși, în setul doi, Safina a încercat să intre în joc, Serena, susținută din tribună de mama și sora ei, Venus, i-a tăiat orice avânt, punctând decisiv game după game, 6-3. Transformată în „copil de mingi”, după cum a recunoscut ulterior, rusoaica a terminat meciul cu lacrimi în ochi. Noua lideră a ierarhiei a declarat: „Sunt foarte fericită. Îmi doream să câștig și simțeam că trebuia să înving. Am uitat că era un meci care îmi putea aduce locul 1. Întotdeauna am crezut că sunt cea mai bună, indiferent dacă eram numărul unu mondial sau nu”. Mai mult, ea a cucerit împreună cu sora ei, Venus, titlul și în proba de dublu feminin.
Sandra Izbașa se pregătește după noul cod de punctaj individual compus pentru CE, face chestionare pentru școala de șoferi și învață pentru Bac.
„O să fie cel mai greu an al meu, dar merită lupta. E un pic obositor să mă împart între atâtea lucruri, dar încerc să le fac cât mai bine, pentru că am o groază de energie”, mărturisește ea. Dimineața – școală și antrenamente. După-amiază – șofat, pregătire pentru Bac și încă o tură de antrenamente. Seara – iarăși lecții și studiu: „E un program acceptabil. Orele de condus le am între 13:30 și 14:30, deci în timpul liber. Am un instructor foarte de treabă și deja conduc singură. Bine, și traficul din Deva, față de cel din București, e parfum”.
Gimnastica românească a avut de-a lungul timpului în persoana Mariei Simionescu (foto, indicată cu săgeată) un susținător de nădejde. De altfel, președintele de onoare al FRG, Nicolae Vieru, a rememorat, pentru ProSport, două dintre momentele în care doamna Mili și-a dovedit calitățile.
Internată din noiembrie în spital, fosta mare arbitră internațională și fondatoarea Liceului de gimnastică de la Onești, Maria Simionescu (82 de ani) își trăiește în liniște și singurătate drama. Suferind de o semiparalizie, luptă pentru a-și recupera partea stângă, cea afectată.
Steaua București, echipa care făcea legea în campionatul național de hochei, se confruntă cu una dintre cele mai grele perioade din istoria de 57 de ani a grupării. Fără sponsori și fără bani, roș-albaștrii luptă din greu pentru a se menține pe linia de plutire.
„Sper ca zilele acestea să finalizăm discuțiile și să aducem lângă echipă niște oameni serioși. Este, într-adevăr, o situație grea, sunt probleme cu banii, care au întârziat două-trei luni, căutăm însă soluții pentru rezolvarea acestei probleme”, a declarat Cristian Cîrlan, președintele secției de hochei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER