Fostul portar de la Dacia Mioveni, Răzvan Stanca, va apăra în viitorul sezon poarta echipei Pandurii. Conducerea clubului Pandurii a ajuns în această seară la un acord cu patronul clubului Farul, George Bosânceanu, pentru un transfer definitiv al jucătorului care a fost doar împrumutat la Dacia Mioveni sezonul trecut.
Primul jucător cu care clubul Pandurii a ajuns la un acord în vederea unui transfer este mijlocașul Adrian Nalați. Pus pe lista de transfer a clubului din Bistrița, Nalați urma să vină la Pandurii împreună cu Cosmin Tilincă,cluburile ajungând săptămâna trecută la un acord în ceea ce privește transferul celor doi jucători.
Jucătorul a precizat că a fost pus pe lista de transfer a clubului Gloria după care a fost sunat de antrenorul Eugen Neagoe care i-a comunicat că-l dorește la Pandurii: „Am aflat abia miercuri că vin la Pandurii. Mai aveam un an de zile de contract cu Gloria dar am înțeles că nu mai eram dorit la Bistrița. S-au interesat Pandurii de mine și s-au înțeles înainte cu Gloria Bistrița după care am fost sunat de cei de la Pandurii să vin aici. Domnul Neagoe m-a sunat și m-a întrebat dacă nu aș vrea să joc la echipa din Târgu Jiu. Dacă la Bistrița nu sunt dorit nu am ce face. Am jucat practic toată cariera mea de fotbalist acolo, numai la Gloria Bistrița. Dar sunt obișnuit cu plecările pentru că am mai fost și în Italia timp de trei ani când am fost împrumutat. Mi-a fost greu la început acolo dar m-am acomodat repede, nu am avut ce face. O să mă acomodez eu și între olteni.”
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunțat azi perfectarea unei înțelegeri cu clubul german Bayer 04 Leverkusen în vederea transferului fundașului ivorian Constant Djakpa.
După ce vineri impresarii lui Djakpa au venit la Târgu Jiu să ceară acordul clubului pentru un eventual transfer al jucătorului, ieri președintele Marin Condescu a purtat discuții cu reprezentanții clubului Bayer Leverkusen cu care a ajuns la un acord pentru transferul jucătorului.
„Ne-am înțeles cu cei de la Bayer Leverkusen pentru un transfer al lui Djakpa. Ei au venit cu solicitarea de a-l lua dar au fost mai multe variante dar aceasta a fost cea mai avantajoasă. Nu avem acordul echipelor cu care am negociat ca să le facem publice numele. Așa se procedează se anunță doar echipa cu care ne-am înțeles”, a spus Condescu
Dacă în iarnă aveau în lot șase jucători din Brazilia, acum Pandurii au rămas doar cu unul singur în lot, după ce și Jackson a ajuns la concluzia că nu va putea juca la echipa din Târgu Jiu. Unul dintre jucătorii care au evoluat mai puțin pentru Pandurii în ultimul an, brazilianul Jose Lucas Jackson, și-a reziliat contractul cu Pandurii Târgu Jiu. Antrenorul Eugen Neagoe a anunțat ieri că nu se va mai conta pe serviciile brazilianului care nu a fost folosit de prea multe ori în ultimul sezon părțile convenind să rezilieze contractul semnat în urmă cu un an. Deși s-a acomodat bine la Târgu Jiu și reușise să învețe rapid limba română, Jackson nu a reușit să prindă foarte des lotul de 18 jucători el fiind prezent pe teren doar în cinci partide din sezonul 2007-2008. la plecarea în vacanță Jackson a precizat că nu știe dacă va mai reveni în Europa: „Mai am contract cu Pandurii dar voi încerca să-mi caut o echipă unde să pot să joc pentru că aici am evoluat destul de puțin. Probabil că nu voi mai reveni în Europa și o să caut o echipă din Brazilia.” Fundașul Jackson a venit la Pandurii în vara anului 2007 împreună cu un alt brazilian, Edimilson, la care s-a renunțat în iarnă, acesta fiind transferat de la Portuguesa din Sao Paolo.
Pandurii Târgu Jiu este interesată de achiziționarea atacantului stelist Valentin Simion.
Președintele Marin Condescu a fost prezent luni în Ghencea, obținând promisiunea conducerii clubului stelist că-l va împrumuta la Pandurii pe atacantul care a evoluat sezonul precedent la Gloria Buzău. „Am negociat cu Steaua pentru Simion și am primit asigurări pentru un împrumut al acestuia, dar trebuie să ne înțelegem și cu jucătorul” a spus Condescu.
Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a depus azi un memoriu la Comisia de Disciplină privind nerespectarea prevederilor regulamentare din ROAF, de către conducătorii fotbalului românesc, cu privire la sesizările făcute de clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu în cazul folosirii a șase jucători extracomunitari de către clubul din Vaslui în meciul cu Pandurii Târgu Jiu din etapa a 32-a a Ligii I.
Clubul gorjean și-a făcut un obicei din a cumpăra jucători de la Gloria Bistrița. După ce, acum doi ani, i-au adus pe Chibulcutean, Rus și Mândrean, oltenii îi vor legitima în această vară pe Cosmin Tilincă și Adrian Nalați. „Ne-am înțeles cu conducerea Gloriei Bistrița pentru Tilincă și Nalați urmând să fie perfectate și înțelegerile cu cei doi jucători în următoarele zile”, a confirmat președintele Pandurilor, Marin Condescu.
Tragerea la sorți a noului sezon nu îl sperie pe antrenorul Eugen Neagoe și nici faptul că echipa sa va juca în prima etapă la Târgu Jiu, cu Dinamo. Tehnicianul speră ca Pandurii să continue cu meciuri la fel de bune cu Dinamo ca și în precedentele sezoane când au învins echipa din Ștefan cel Mare și în Cupa României dar și în campionat, la București:
Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a discutat situația creată, după cele două memorii depuse de clubul gorjean la Comisia de Disciplină și Comisia de Apel, cu președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu.
Oficialul de la Pandurii s-a întâlnit cu președintele FRF la meciul amical al naționalei României cu Muntenegru, Mircea Sandu promițând că va analiza situația de la meciul cu FC Vaslui și va da un răspuns celor de la Pandurii.
„Am fost la meciul cu Muntenegru al României aseară și acolo m-am întâlnit cu președintele Mircea Sandu. Dânsul a fost plecat din țară și nu cunoștea exact situația în acest caz așa că i-am adus la cunoștință tot ce s-a întâmplat pentru că nu a fost informat asupra acestei situații. Am lăsat la registratură toate documentele necesare și rămâne ca în 24 de ore să primim un răspuns. Ne-a promis că va analiza dosarul referitor la această situația și va da o rezoluție referitoare la cine trebuie să sesizeze Comisia de Disciplină. Acest lucru se va întâmpla luni când vom decide și noi ce avem de făcut în continuare”, a declarat Marin Condescu.
Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a anunțat azi că se va adresa Tribunalului Sportiv de la Lausanne în cazul meciului cu FC Vaslui din returul sezonului recent încheiat.
Pandurii reclamă faptul că echipa lui Adrian Porumboiu a folosit la acest joc șase jucători extracomunitari și s-a adresat iari Comisiei de Apel care a refuzat să judece cauza pe motiv că nu există o sesizare a FRF sau LPF în acest caz. Președintele Condescu a depus azi un memoriu la Comisia de Apel pentru judecarea în regim de urgență a cazului dar nici aceasta nu a dat nici un verdict în urma refuzului FRF și LPF de a face o sesizare către comisie pentru a se judeca acest caz.
„Comisia de Apel nu ne-a judecat memoriul ca urmare a refuzului FRF sau LPF de a sesiza comisiile abilitate. Ni s-a spus că avem acum alte două căi de atac, de a ne adresa Curții de Arbitraj pentru Fotbal sau Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Federația avea obligația să se autosesizeze în cazul meciului de la Vaslui că nu s-au respectat regulamentele în vigoare și nu a făcut-o”,a spus Condescu
Președintele clubului gorjean spune că va continua demersurile în acest caz la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne până când se va face dreptate:
„Vom continua demersurile noastre până se vor respecta regulamentele în vigoare. Am ales să ne adresăm Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și să aducem la cunoștință refuzul FRF de a aplica propriile regulamente și de a sesiza comisiile abilitate să judece acest caz. Mergem mai departe deci și ne adresăm celor de la Lausanne pentru că nu este normal ce se întâmplă în fotbalul nostru. Acum vom face toate demersurile în regim de urgență și vom cere să se respecte legile și regulamentele. Sunt sigur că la Laussane vom avea câștig de cauză. Toată lumea ne spune că avem dreptate însă FRF își încalcă atribuțiunile în continuare. Vom merge până la capăt”
Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a fost azi prezent la Comisia de Disciplină pentru judecarea memoriului depus pentru meciul cu FC Vaslui în care se arată faptul că echipa gazdă a folosit șase jucători extracomunitari. Oficialul gorjenilor a ieșit însă dezamăgit de la discuții pentru că nu s-a putut judeca acest caz deoarece FRF și LPF refuză să sesiseze Comisia de Disciplină: „Membrii Comisiei de Disciplină nu au putut judeca acest caz pentru că nu a existat o sesizare oficială către comisie din partea FRF sau LPF, așa ni s-a spus. Teoretic ne-au dat dreptate în cazul memoriului pe care l-am depus referitor la meciul cu FC Vaslui în sensul că echipa gazdă a folosit într-adevăr șase jucători extracomunitari dar nu au putut judeca acest caz. S-au respins toate argumentele Vasluiului în sensul că ar fi tardiv depus memoriul sau că nu s-au folosit cei șase jucători. Vasluiul a încălcat regulamentele, asta e clar, dar nu s-a putut lua o decizie pentru că nu exista o sesizare în acest sens din partea FRF sau LPF. Nu înțeleg refuzul FRF sau LPF de a sesiza comisia să poată judeca acest caz.”
Alexandru Pițurcă nu a reușit să înscrie pentru Pandurii decât de cinci ori într-un an, jucătorul fiind nemulțumit de randamentul său. Piți junior crede însă că randamentul unui atacant depinde și de echipa în care joacă. Deși mai are trei ani de contract cu Pandurii, Pițurcă spune că se gândește la o echipă care să aibă obiective mai îndrăznețe decât formația gorjeană.
Clubul Pandurii a demarat azi lucrările de modernizare a tribunei oficiale și a băncilor de rezerve, tot azi fiind aduși și turchineții care vor fi montați la toate porțile de acces în stadion. Președintele Marin Condescu a precizat că este vorba de un proiect mai vechi de modernizare care este pus abia acum în practică și lucrările vor fi finalizate cât se poate de repede:„Vom mai face cinci lojă pentru oficiali și invitați, plus încă una pentru presă. Masa presei o vom muta mai jos decât a fost proiectată inițial, la mijlocul tribunei.” Președintele a adăugat că s-a inspirat din modelul portughezilor care au lojele închiriate pentru diferite firme: „Vom avea șase loje, două vor fi repartizate gazdelor, oaspeților și
Președintele Marin Condescu dorește să aducă la reunirea lotului echipei Pandurii din data de 11 iunie și cei doi portari care au evoluat pentru CSM Vâlcea în sezonul trecut. Dacă aceștia nu vor corespunde cerințelor antrenorului Eugen Neagoe, o variantă pentru Pandurii ar putea fi transferul lui Hotobog, jucător gorjean pe care Pandurii l-au dorit și sezonul trecut: „Portari avem deja trei în lot. Este vorba de Mingote, Râmniceanu și Tsigalko, ultimii doi de la care au jucat la CSM Vâlcea. Ei pot juca la Pandurii în orice moment. Oricum, am avea variante mai multe pentru postul de portar dacă Eugen Neagoe va dori. De exemplu Hotoboc care este localnic ar putea veni la noi, dar am spus că este necesar să creștem portari pentru a avea variante în viitor.
Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat azi că echipa sa mai are nevoie de opt jucători pentru noul sezon dar a precizat că se caută în special jucători liberi de contract: „Vrem să fim acoperiți pe toate posturile. Negociem pentru opt jucători, iar cei care ne vor fi de folos îi vom aduce. Posturile pe care căutăm să le întărim acum sunt cele de fundaș dreapta, fundaș central, mijlocaș la închidere, mijlocaș dreapta și atacant. Nu putem da nume deocamdată chiar dacă suntem în negocieri pentru că nu dorim să facem licitație cu alte cluburi pentru ei. Am crea o concurență care și așa e foarte mare pe piața din România este destul de mare. Cel mai bine pentru noi ar fi să aducem jucători valoroși liberi de contract și astfel am economisi din bani.”
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu anunță că a depus azi un memoriu la Comisia de Disciplină în vederea analizării faptului că echipa FC Vaslui a folosit la meciul din etapa a 32-a a Ligii I șase jucători extracomunitari. În memoriul adresat comisiei de disciplină se aduce la cunoștință membrilor comisiei faptul că au fost folosiți în acest joc șase jucători extracomunitari comisia fiind rugată să analizeze această situație
Antrenorul echipei Pandurii va pleca azi în vacanță, pentru o săptămână, urmând să revină apoi la Târgu Jiu pentru a perfecta transferurile pentru noul sezon.
„Voi pleca și eu de vineri în concediu însă doar pentru o săptămână. Voi merge cu familia și cu prietenii în Cipru. Este posibil ca și Vali David, antrenorul cu portarii, să meargă cu noi în vacanța din Cipru, dar și alți prieteni de familie. Nu am posibilitatea să stau mai mult timp pentru că pe 11 se va reuni lotul și trebuie să ne ocupam de perfectarea transferurilor” a precizat Eugen Neagoe.
Jucând fotbal în campionatele din Cipru și Grecia, Eugen Neagoe a avut posibilitatea și voința de a învăța limbile acelor țări.
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a stabilit azi perioada și locul de desfășurare a cantonamentului de vară al echipei gorjene.
Plecați ieri în Austria, președintele clubului și antrenorul au vizitat baza de la Uttendorf dar au decis că e mult prea departe de Viena și de celelalte baze unde se puteau disputa jocuri amicale.
După ce au văzut ieri și azi mai multe amplasamente unde echipa s-ar fi putut pregăti în această vară, președintele Marin Condescu și antrenorul Eugen Neagoe au stabilit ca pregătirea să fie efectuată într-o localitate din apropierea Vienei.
Antrenorul Eugen Neagoe avea bilete la meciurile de la Campionatul European din această vară dar nu va putea merge decât la două dintre jocurile României.
Tehnicianul a precizat că este mai importantă pregătirea echipei sale de la care nu va putea lipsi, chiar dacă în acest an cantonamentul de vară al pandurilor se va suprapune pe o parte a Campionatului European:„Pregătirea noastră de vară, chiar și cantonamentul din Austria, va fi la concurență cu Campionatul European dar noi trebuie să ne facem treaba la echipă și să ne gândim la ce vom face noi nu la Euro.”
Neagoe a dezvăluit faptul că avea deja bilete la meciurile de la Campionatul European înainte de a reveni ca antrenor la Pandurii și acum este nevoit să renunțe la rezervare și bilete, urmând să fie în tribune doar la două partide:
Președintelel clubului Pandurii, Marin Condescu, a plecat azi în Austria împreună cu antrenorul Eugen Neagoe pentru a vedea locul de cantonament în care echipa din Târgu Jiu urmează să efectueze pregătirea de vară. Oficialul a precizat că nu s-a stabilit exact unde se vor pregăti Pandurii dar că sunt că există o locație în care vor merge pentru început la Uttendorf însă va fi ales cel mai bun loc care corespunde cerințelor tehnicianului:
„Am plecat cu antrenorul Eugen Neagoe în Austria pentru a alege locul de pregătire pentru echipă. Verificam mai multe locații și unde va fi mai bine pentru echipă acolo vom
Antrenorul echipei Pandurii este la al treilea sezon cu echipa din Târgu Jiu. După ce a preluat echipa în urmă cu doi ani, Neagoe a avut o perioadă de doar trei luni de pauză, după ce a demisionat în luna decembrie a anului trecut, fiind rechemat la echipă de președintele Marin Condescu după primele două etape ale acestui sezon. Acum Neagoe își continuă la Pandurii contractul semnat pe trei ani în vara anului 2006. Neagoe va continua să pregătească Pandurii Târgu Jiu și în viitorul sezon fiind reconfirmat de conducerea clubului ca antrenor al echipei gorjene.
Brazilianul Alexandre Cardoso a plecat din țară fără să fi semnat prelungirea contractului său cu Pandurii. Împrumutat în iarnă de la Estrela Amadora, brazilianul a precizat că dorește să continue cu echipa din Târgu Jiu dar clubul Pandurii trebuie să se înțeleagă cu clubul portughez Estrela Amadora dar și cu clubul brazilian Comercial FC de la care Cardoso fusese împrumutat la Amadora în anul 2006.
Antrenorul Eugen Neagoe a declarat că este la curent cu problemele brazilianului dar speră ca acestea să se rezolve până la reluarea pregătirilor: „S-au purtat discuții cu toți cei trei jucători pe care eu îi doresc în lot și sezonul viitor, Arrieta, Mingote și Cardoso. Singurul care are de rezolvat în continuare problema transferului dar și a vizei de muncă este Cardoso care este extracomunitar. Dar sper să se rezolve cât mai repede problema sa și toți să fie prezenți la Târgu Jiu la reluarea pregătirilor pe 11 iunie.”
Pandurii a reușit pentru al treilea an consecutiv să rămână în Liga I însă nu fără mari emoții. După un debut de sezon cu doar o înfrângere în primele șase etape, Pandurii era considerată deja revelația campionatului. Din păcate acea perioadă a fost urmată de 17 meciuri consecutive fără nici o victorie, fapt ce a adus echipa pregătită în această perioadă de Eugen Neagoe și, pentru o perioadă scurtă de portughezul Joaquim Teixeira, pe ultimul loc în clasament. Președintele Marin Condescu spune acum că a crezut că echipa se va putea salva de la retrogradare și are argumente solide, încrederea în jucători, pregătirea bună efectuată în iarnă și revenirea lui Eugen Neagoe.
După ce a renunțat la șapte dintre brazilienii și portughezii din lot, antrenorul echipei Pandurii, Eugen Neagoe, spune că va mai transfera cinci jucători însă aceștia vor fi din România: „Cu excepția străinilor ne vom mai despărți de câțiva jucători. La unii dintre ei le vom mulțumi pentru tot ce au făcut pentru Pandurii.
Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat că echipa sa este una de locurile 6-10 așa cum se stabilise inițial obiectivul pentru Pandurii la început de sezon.
După ce Pandurii a reușit salvarea de la retrogradare, președintele este mulțumit de faptul că echipa a jucat un fotbal de calitate în retur, fiind într-un clasament neoficial al etapelor disputate în acest an pe locurile 4-5: „Îmi pare bine că am jucat un fotbal frumos în acest mini retur. După rezultatele din această primăvară ne situăm pe locurile 4-5 într-un clasament neoficial și asta mă bucură foarte mult. Echipa noastră e însă una de locurile 6-10, așa cum am stabilit obiectivul la începutul sezonului.”
Marin Condescu crede că Pandurii a renăscut după meciul cu Gloria Buzău și pune rezultatele din acest an și pe seama norocului dar mai ales pe munca jucătorilor și a antrenorului Eugen Neagoe: „Începutul renașterii a fost la Buzău, de acolo ne-am descătușat și am reușit să obținem ceea ce ne-am propus în iarnă. Se poate spune că am avut și noroc dar mai important e că băieții au crezut în ei iar antrenorul Eugen Neagoe a știut de data aceasta să îi strângă lângă el și să îi mobilizeze. Rezultatul muncii lor se vede acum pentru că am reușit să ne îndeplinim obiectivul cu o etapă înainte de încheierea acestui sezon. Nu îmi explic ce s-a întâmplat cu Pandurii în turul de campionat dar returul e explicabil, aceasta este valoarea echipei Pandurii! Am retrogradat UTA și Dacia Mioveni. E bine pentru noi că s-a întâmplat așa dar nu aș vrea să fiu în locul nici-uneia dintre aceste echipe. La Bistrița nu vom merge doar în excursie, vom merge pentru a mai putea câștiga un loc în clasament.”
Fundașul echipei Pandurii, Constant Djakpa face parte din lotul lărgit al echipei naționale de seniori a Coastei de Fildeș care va participa la un turneu în Japonia. Federația de fotbal din Coasta de Fildeș a remis astăzi un fax pe adresa clubului Pandurii prin care solicită conducerii să permită jucătorului să se prezinte la acțiunile echipei naționale de seniori.
Patru dintre jucătorii echipei Pandurii nu s-au antrenat nici azi cu lotul din cauza problemelor medicale cu care se confruntă. Dacă în cazul lui Mîndrean și al lui Liviu Mihai este vorba de două intervenții chirurgicale după care jucătorii nu sunt complet refăcuți și nici la zi cu pregătirea, Arrieta și Păcurar sunt indisponibili din cauza problemelor medicale recente datorate loviturilor sau contracturilor.
„Avem încă probleme cu jucătorii accidentați, cei care nu au revenit se știu foarte bine, Mândrean și Liviu Mihai, dar și cu Păcurar care nu este 100% refăcut și nici Arrieta nu s-a mai antrenat în această săptămână. În plus mai avem și doi jucători suspendați, mă refer la Djakpa și Rusu. Dar cei care vor fi apți și vor intra pe teren sper să joace mai bine decât au făcut-o cei care au intrat până acum și să nu se cunoască lipsa lor” a declarat antrenorul Eugen Neagoe.
Antrenorul echipei Pandurii, Eugen Neagoe, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa sa este salvată de la retrogradare și cu un punct în ultimele două jocuri pe care le mai are de disputat din acest sezon. Antrenorul gorjenilor a precizat însă că își dorește victoria în ambele partide pentru a încheia sezonul pe un loc cât mai bun: „Cred că suntem salvați de la retrogradare chiar dacă vom acumula numai un punct în aceste două etape care mai sunt de disputat. Dar cu toții, și eu și conducerea și jucătorii ne dorim victoria în partida de duminică cu Dacia Mioveni. Ne dorim victoria în ambele meciuri care mai sunt de disputat pentru a încheia sezonul pe un loc mai bun decât suntem acum. Cred că echipa a dovedit, prin ceea ce a arătat pe teren la unele partide foarte dificile, că este o echipă valoroasă și cu jucători valoroși care merită să joace în liga I.”
Fundașul celor de la Pandurii, Constant Djakpa, și-a primit azi pedeapsa din partea comisiei de disciplină pentru faultul asupra lui Buhăescu la meciul cu FC Vaslui din ultima etapă. Jucătorul pandurilor l-a călcat pe adversarul căzut la pământ după ce îl faultase, fiind eliminat. Djakpa a fost sancționat azi Comisia de Disciplină cu o amendă și suspendare timp de patru etape.
Directorul de imagine al clubului gorjean, Bogdan Tudor, prezent la ședința comisiei, a precizat că Djakpa a primit o suspendare de patru etape pentru că este recidivist: „A avut o intrare imprudentă la Buhăescu și era normal să fie suspendat mai multe etape, iar faptul că e recidivist pentru că la meciul cu Oțelul, ultimul din 2007, el a avut o comportare asemănătoare, a dus la o pedeapsă mai drastică.”
Antrenorul Eugen Neagoe nu va putea folosi la meciul din etapa viitoare doi dintre jucătorii care au primit cartonașe la meciul cu FC Vaslui. Este vorba de Djakpa și Rusu, ambii fiind suspendați, primul pentru un cartonaș roșu primit în repriza a doua a partidei de la Vaslui iar al doilea pentru cumul de cartonașe galbene. Conducerea clubului se așteaptă ca ivorianul Djkpa să primească cel puțin două etape de suspendare pentru gestul nesportiv de la meciul cu FC Vaslui, acesta fiind recidivist. În locul acestuia Eugen Neagoe se poate baza pe Cardoso care a mai jucat titular atunci când ivorianul a lipsit iar în locul lui Rusu în formula de start va reveni fundașul central Rus care a fost suspendat la meciul cu FC Vaslui. Fotbaliștii de la Pandurii Târgu Jiu și-au reluat pregătirea în această după-amiază, în vederea meciului cu Dacia Mioveni programat duminică, echipa fiind rechemată cu o zi mai devreme la pregătire decât programul stabilit inițial înaintea jocului cu FC Vaslui. În timp ce fotbaliștii români au petrecut Paștele în familie, fiecare în locurile natale, Pandurii neavând în lot decât un singur jucător gorjean, fotbaliștii străini, majoritatea catolici sau de alte religii, nu au avut nimic de sărbătorit și nici nu au putut pleca din țară, ei rămânând la Târgu Jiu în această mini-vacanță. La primul antrenament după revenirea echipei s-au prezentat 30 de jucători, alături de jucătorii de la Pandurii antrenându-se și portarul vâlcenilor Mircea Râmniceanu, care a fost exclus din lotul divizionarei a doua și a revenit să se pregătească cu Pandurii.
Antrenorul Eugen Neagoe a revenit pe banca tehnică a gorjenilor după trei luni după ce a demisionat de la Pandurii Târgu Jiu, având ca obiectiv salvarea de la retrogradare. După ce a efectuat un prim antrenament azi cu Pandurii, tehnicianul a precizat că nu se aștepta să fie rechemat la echipă și a avertizat că el nu poate face minuni și nu poate garanta salvarea pandurilor.
Reporter: Cum e să revii la Pandurii după trei luni de la despărțirea de echipă? Eugen Neagoe: Să zicem că am avut o vacanță de trei luni. Nu e nimic nou, mai mult de jumătate din jucători îi cunosc foarte bine și conducerea o cunosc la fel de bine. Nu au fost prea multe noutăți când am revenit în afară de cei 11 jucători străini care au venit în iarnă la echipă.
Eugen Neagoe (foto) a revenit ieri la Pandurii, după ce în urmă cu trei luni demisionase. El nu va semna un nou contract, ci îl va continua pe cel vechi, care expiră peste un an și jumătate. Inedit este faptul că Neagoe
Doar trei jocuri a rezistat portughezul Teixeira pe banca tehnică a gorjenilor. Trei înfrângeri, două în campionat și una în Cupă, au fost suficiente ca nervii lui Condescu să cedeze. Președintele Pandurilor l-a demis duminică noaptea pe antrenorul lusitan, Condescu fiind deranjat de prestația mediocră
Antrenorul portughez Joaquim Teixeira, care azi și-a reziliat contractul cu Pandurii Târgu Jiu, a declarat că nu consideră normal ca antrenorul să fie schimbat după o săptămână de la reluarea campionatului dar spune că respectă hotărârea președintelui Marin Condescu.
În cadrul unei conferințe de presă încheiată recent la stadionul „Municipal”, din Târgu-Jiu, președintele Consiliului de Administrație al Pandurilor, Marin Condescu, a anunțat despărțirea de portughezul Joaquim Teixeirra. „Au fost o serie de analize și am ajuns la concluzia că în aceleași condiții de respect în care ne-am cunoscut să ne despărțim acum.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER