19 noiembrie 1994. Sala Polivalentă este mistuită de un incendiu devastator.
Din clădire mai rămâne scheletul de beton, și acela serios afectat de flăcări. Și o poveste tristă ce se întinde pe un deceniu. Din 1994 și până în 2004, lucrările de refacere a sălii când au mers încet, când au stat. Bani au tot venit, dar niciodată nu au fost de-ajuns, din motive pur românești: inflație, incompetență, indiferență. Anul de grație 2009 pare să fie, însă, unul atipic în istoria acestui edificiu. Asta pentru că acolo se lucrează, în sfârșit. Cea mai grea operațiune, montarea acoperișului, a fost finalizată și sunt semnale că Polivalenta ar putea fi gata în 2010.
Frații Florin și Mihai Costea sunt jucătorii cel mai bine cotați de la Universitatea Craiova, iar Adrian Mititelu este fericit că ambii au confirmat, așa cum prezicea în 2005, când i-a adus de la Vâlcea.
Actualul conducător al CSȘ Universitatea Craiova, Pavel Badea, are coșmaruri atunci când aude numele Farului Constanța.
Pe 19 martie 2005, Știința pierdea dramatic în etapa a 17-a la Constanța și rămânea pe ultima poziție a clasamentului, iar Pavel Badea, pe atunci antrenor al Craiovei, își anunța retragerea din fotbal. „Farul nu are vreo relevanță în decizia mea din 2005. Am avut 1-0, apoi ne-au egalat pe final dintr-un penalty inexistent, iar Pleșan a ratat în minutul 86 un penalty. La ultima fază am fost învinși de golul lui Baicu. Am plecat atunci pentru că exista nevoia de schimbare la o echipă blazată. Dar urmarea a fost și mai rea. Înainte de acel meci, a murit fata lui Schumacher și el trebuia să joace titular. A fost unul dintre motivele care m-au făcut să cred că am ghinion, că soarta este împotriva noastră. Și dacă am fi câștigat, soarta era pecetluită. Atmosfera era foarte proastă, nu eram susținuți, patronul nu se implica deloc financiar, a fost o perioadă neagră”, a povestit Bădiță.
Universitatea Craiova are mari probleme în ofensivă la meciul de duminică, împotriva trupei lui Ion Marin.
Fără Njock, accidentat, Tănasă, plecat, și cu Dina în criză de formă, oltenii își puseseră toate speranțele în revenirea pe gazon a australianului Michael Baird. Nicolo Napoli s-a plâns că nu a putut folosi în primele două etape sistemul 4-3-3, deoarece nu a avut atacanți, Baird și Njock fiind accidentați, iar Tănasă și-a reziliat contractul după doar 30 de minute jucate la Iași. Veștile pentru Napoli păreau, în sfârșit, a fi bune, deoarece Baird era gata să intre titular la Constanța, după ce a terminat programul de recuperare în urma operației la genunchi din decembrie.
De când a semnat cu Universitatea Craiova, Florin Șoavă a avut un contestatar puternic în persoana lui Ilie Balaci.
Acesta nu a fost de acord cu decizia lui Adrian Mititelu (foto mic) de a-l transfera pe fostul internațional, explicându-i finanțatorului „juveților” că locul lui Șoavă în teren ar ține pe bancă un tânăr de perspectivă, iar politica clubului este de a promova „copii” din propria pepinieră.
O discuție cu Ilie Balaci calmează orice fan al Universității Craiova, supărat după cele două partide. Managerul Științei invocă ghinionul și e convins că „juveții” practică un fotbal de calitate. După ce a citit presa de ieri, Balaci a reacționat și împotriva zvonurilor conform cărora între Nicolo Napoli și Adrian Mititelu există neînțelegeri. „Ghionionul ni l-am făcut ratând. Unii au noroc și câștigă șase puncte din două autogoluri. Eu cred că vine vremea când o să câștigăm iar șase partide consecutive.
Universitatea Craiova a bifat sâmbătă seară al optulea rezultat de egalitate din acest campionat, din care cinci au fost înregistrate pe propriul teren.
Oltenii n-au mai câștigat din etapa a 14-a, de pe 7 noiembrie 2008, când s-au impus la Buzău cu scorul de 2-0, iar patronul Adrian Mititelu consideră că după 0-0 cu Rapid s-a întâmplat ceva la echipă ce nu-și poate explica, dând vina pe ghinion. Finanțatorul „juveților” este de părere că în jocul cu Bistrița se aștepta la mai mult din partea unor fotbaliști, însă aceștia au fost superficiali. „Am avut ghinion și am văzut cam multă superficialitate la jucători de la care mă așteptăm să ne ajute. Unii dintre ei trebuie să fie mai utili echipei. Trebuie să schimbăm ceva în joc, pentru că nu ne mai permitem pași greșiți. Știu că mulți suporteri sunt foarte sceptici, echipa a ajuns la jumătatea clasamentului, dar trebuie să facem ceva și să câștigăm la Constanța, pentru că ne așteaptă o partidă extrem de grea. Nu știu ce se întâmplă, deoarece de la meciul cu Rapid (n.r. – 0-0) avem numai ghinioane și n-am mai bătut pe nimeni”, a spus dezamăgit Mititelu.
Un duel între doi foști atancați, Sorin Cîrțu și Gabi Balint, ar fi trebuit să arate ca unul ofensiv, numai că Pandurii și Timișoara au evoluat doar cu gândul la obiectiv.
Cunoscut pentru celebra „autobază”, Sorin Cîrțu a încercat să demonstreze la Pandurii că echipa sa atacă și poate juca fără probleme ofensiv, mai ales că gorjenii sunt cu apa la gură și orice pas greșit le poate fi fatal. De partea cealaltă, specialist în tactică, Balint a studiat foarte bine jocul Pandurilor, numai că Timișoara, echipa care a adunat cele mai multe puncte în acest campionat, s-a mulțumit să evolueze la rezultat. A ieșit un meci
Antrenorul principal al Universității Craiova, Nicolo Napoli, nu are deloc amintiri plăcute legate de partidele cu Gloria Bistrița.
Pe lângă faptul că în cele trei întâlniri directe Universitatea Craiova nu a câștigat niciun meci în fața bistrițenilor cu el la cârmă, Napoli își amintește că în primul său mandat a fost demis de Pavel Badea, după o înfrângere la Bistrița. A fost 1-0 pentru bistrițeni, iar după trei etape la Craiova, Napoli era demis pe 27 martie 2004, locul său fiind luat de Mircea Rednic.
Craiova caută prima victorie pe Ion Oblemenco după un an și trei luni.
Pe lângă faptul că în cele trei întâlniri directe, Universitatea Craiova nu a câștigat niciun meci în fața bistrițenilor cu italianul la cârmă, Napoli (foto) își amintește că în primul său mandat a fost demis de Pavel Badea după o înfrângere la Bistrița. A fost 1-0 pentru bistrițeni, iar după trei etape la Craiova, Napoli era demis pe 27 martie 2004. De asemenea, principalul italian a revenit în al doilea său mandat la Știința, după o victorie a Universității la Bistrița, scor 1-0, pe 5 octombrie 2007.
Conducerea Universității Craiova a hotărât să înghețe prețurile la bilete pentru returul campionatului la meciurile de pe „Ion Oblemenco”.
Cu toate acestea, Știința are cele mai scumpe bilete la peluze din Liga I, după FC Brașov. Deși „Ion Oblemenco” este al treilea stadion ca mărime din țară, după „Dan Păltinișanu” și Ghencea, fanii Craiovei trebuie să plătească 15 lei pentru a avea acces în peluze la partida cu Gloria Bistrița. Acest preț este valabil și pentru tribuna a II-a, la tribuna I fiind de 17,5 lei, iar la tribuna zero de 20 de lei. Vicepreședintele Științei, Lucian Mitu, a explicat că Universitatea trebuie să ia această măsură, deoarece echipa nu este susținută de nimeni altcineva în afară de patron. „Noi am rămas la aceleași prețuri ca în tur și nu cred că sunt cele mai mari. Să nu uităm că această echipă nu are niciun ajutor în afa
Gică Craioveanu este unul dintre cei mai iubiți fotbaliști din istoria Universității, iar dragostea pentru echipa „alb-albastră” nu și-o ascunde niciodată.
Prezent în redacția ProSport de Oltenia, Gică le-a dat câteva sfaturi „juveților” înainte de meciul cu Bistrița și a concluzionat că Universitatea și Dinamo sunt echipele care joacă un fotbal frumos.
După ce Adrian Mititelu îi avertizase pe fanii Universității că au motive serioase să fie îngrijorați în privința viitorului echipei, amenințând voalat chiar cu retragerea, primarul Craiovei a reacționat prompt.
Antonie Solomon a recunoscut ieri, în exclusivitate pentru ProSport, că de această dată Universitatea nu va mai fi sărită de pe ordinea de zi la bugetul care va fi votat pe 20 martie. „Am fost foarte atent la ceea ce a spus Adrian Mititelu. Știm și noi că este criză, am studiat metoda prin care Primăria Timișoara ajută echipa de fotbal și vom prelua același model. Eu și cei care conducem acest oraș am ajuns la concluzia că Universitatea
Bossul Universității îi anunță pe suporteri că viitorul echipei este în ceață dacă nu va fi ajutat.
Cu moralul la pământ, după ce Universitatea Craiova a pierdut la Iași, Adrian Mititelu nu vede cu ochi buni soarta echipei în următorii ani. Mititelu i-a atenționat pe suporteri că Universitatea Craiova este singura echipă nesusținută de Primărie de mai bine de 20 de ani și că ar trebui să fie îngrijorați cu toții, mai ales în condițiile crizei economice. „Suporterilor le spun că trebuie să fie foarte îngrijorați în ceea ce privește soarta Universității.
Nu numai că este criză și lucrurile nu merg cum trebuie, dar de 20 de ani această echipă este singură. Nu mă încălzește cu nimic că avem milioane de susținători, când nimeni nu face nimic pentru acest club. Mi se pare un subiect mult mai important actuala situație a echipei decât arbitrajele. Toată lumea vorbește frumos de Craiova, dar nimeni nu ajută. Vorbele nu țin de cald, iar eu am pierdut mulți ani din viață pentru o cauză care este aproape pierdută. M-am săturat! Primăria, de 20 de ani spune că ne ajută și s-a reconfirmat a mia oară că niciunul dintre cei care au condus orașul, cu excepția lui Vasile Bulucea, Dumnezeu să-l odihnească, nu a avut ochi pentru Universitatea”, a declarat Mititelu.
Este pentru prima oară când patronul Craiovei vorbește, chiar dacă voalat, despre o eventuală renunțare la implicarea în fotbal. Clubul din Bănie are o situație financiară solidă în acest sezon, bugetul fiind asigurat, însă în ma
Managerul general al Universității Craiova, Ilie Balaci, recunoaște că nu a fost de acord cu venirea unor fotbaliști precum Șoavă sau Njock. Acesta a explicat de ce a pierdut Știința în prima etapă a returului și a dat câteva amănunte și despre situația lui Olăroiu la Al-Hilal.
Nicolo Napoli și Cristiano Bergodi, doi dintre antrenorii străini care s-au impus în Liga I, se întâlnesc pentru prima dată într-un duel în fotbalul românesc în această seară la Iași, de la ora 19:00, în meciul Poli și Universitatea Craiova. Cei doi au obiective diferite, Universitatea Craiova trage pentru obținerea unui loc în Cupa UEFA după o absență de 9 ani din Europa, în timp ce Poli Iași vrea să evite retrogradarea, ocupând în prezent poziția a 16-a. Bergodi și Napoli s-au întâlnit des în duelurile din Serie A, ca jucători, iar acum amândoi vor cele trei puncte în primul meci al returului.„Am fost adversar cu Nicolo Napoli în Serie A, dar personal nu îl cunosc. Apreciez ce face el la Craiova, sunt mulțumit că un italian face treabă bună la o echipă din România, dar vreau să-l bat pe Nicolo. Craiova este o echipă bună, rezultatele ei din tur nu sunt întâmplătoare. Au făcut un tur bun, sunt la un punct în spatele Stelei, dar eu am încredere că jucătorii mei vor face un meci foarte, foarte bun”, a declarat Cristiano Bergodi.
Atacantul de 23 de ani al Universității Craiova, Mihai Dina, și-a amintit că a reușit să marcheze în ultima etapă, la Vaslui, iar Vicențiu Neagoe, directorul departamentului de relații publice la Știința, i-a pupat mâna. „Eu vreau să înscriu și acum la Iași. E mai important, decât să-mi fie pupată mâna. A fost un gest frumos din partea lui Vice, dar acum mă gândesc la meciul de vineri. Mi-au priit meciurile împotriva echipelor din Moldova, iar o victorie la Iași ne-ar da un moral foarte bun pentru acest retur. Știu că nici nu eram născut la ultima victorie a Craiovei la Iași, acum 24 de ani. Am 23 de ani și îmi doresc să punctez la Iași. Acolo tot timpul am avut meciuri grele, așa că trebuie să fim foarte atenți”, a explicat Dina.
După ce a jucat în tur la Poli Iași, reușind să înscrie un singur gol în 14 meciuri, Ciprian Tănasă crede că Universitatea Craiova poate câștiga partida de vineri seara.
„Ne așteaptă un meci destul de greu la Iași, dar le-am zis și colegilor mei că avem un mare avantaj că nu joacă Bogdan Onuț. Este unul dintre cei mai buni jucători de la Iași, un fotbalist exponențial, așa că trebuie să profităm. Eu sper să câștigăm, pentru a fi acolo în față și tot mai aproape de UEFA. Este un retur lung, în care oricine poate pune probleme, dar eu sper ca noi să fim cei care vom fi la finalul campionatului pe un loc de cupă europeană”, a declarat Ciprian Tănasă. Acesta a explicat și de ce a plecat în vara anului trecut din Bănie și își dorește ca fanii Craiovei să aibă în continuare încredere în el: „Credeți-mă că nu am plecat pentru că nu m-am adaptat. Am avut un an ghinionist la Craiova, deoarece m-am accidentat de mai multe ori. Am ales să plec sub formă de împrumut, iar acum vreau să demonstrez că pot fi util Universității. Sper ca suporterii să fi rămas cu imaginea lui Ciprian Tănasă din acel meci cu Farul când am marcat trei goluri. Le promit că îmi voi face datoria la Craiova și nu îi voi dezamăgi. De data asta am făcut o pregătire excelentă și nici nu am avut probleme cu accidentările”.
La conferința de presă de la cantonamentul din Lunca Jiului, încheiată cu puțin timp n urmă, antrenorul principal al Universității Craiova, Nicolo Napoli, și-a amintit de duelurile pe care le-a avut cu Bergodi în cariera de jucător. Napoli a vorbit despre meciul de vineri de la Iași, dar și de postul pe care va evolua Florin Costea în retur.
Mulțumit de cum arată Universitatea înaintea acestui retur de campionat? Am făcut o pregătire de iarnă foarte bună, mai ales că niciun jucător nu s-a accidentat. Suntem în fața unui început de retur de campionat și ne așteaptă un meci, zic eu, mult mai greu decât cel din tur, când am câștigat în fața celor de la Poli Iași, scor 2-0.
Ați fi vrut un atacant italian, de ce nu a mai venit?
Universitatea Craiova ar putea începe returul de campionat de la Iași cu Florin Costea pe dreapta, post pe care a și debutat la Știința în urmă cu aproape trei ani.
Conducerea tehnică a oltenilor ia în calcul varianta rocadei Costea – Wobay, însă nu neapărat în folosul Științei, ci pentru a-i face loc lui Florin în echipa națională, acolo unde postul de atacant stânga este blocat de Mutu.
În aceste condiții, schema tactică a oltenilor n-ar avea de suferit, asta pentru că Julius Wobay este jucător de picior stâng. Și patronul „juveților”, Adrian Mititelu, a declarat după jocul cu Croația că Florin Costea poate juca
În această dimineață, mai multe facțiuni ale galeriei Universității Craiova, Ultras, South Guard, Sezione și Praetoria au depus coroane de flori și au așezat un fular pe mormântul fostului portar al Științei, Cristi Neamțu, decedat pe 20 februarie 2002. La 7 ani de la tragicul eveniment, conducerea clubului nu l-a uitat pe fostul portar, iar o delegație formată din Vicențiu Neagoe, Dorel Stoica, Ovidiu Dănănae și Cosmin Gângioveanu au depus o coroană de flori pentru Cristi Neamțu.
Pe 20 februarie 2002, pe un pat de spital din Nicosia, un băiat blond de 21 de ani, poreclit „Schmeichel”, își dădea ultima suflare. Zăcuse șase zile în comă, după ce, la un antrenament banal al Universității Craiova, apărase ultima lui minge.
Un zgomot puternic în urma unui contact al mandibulei sale cu genunchiul lui Marius Șuleap a pus capăt vieții tânărului portar. Ce-a mai rămas? O peluză care-i poartă numele, o mamă îndurerată care își așteaptă și azi băiatul și întrebarea eternă „Cine-i vinovat?”.
Deși se schimbase ora de disputare a amicalului de mâine dintre Universitatea Craiova și Internațional Pitești, oficialii celor două echipe au stabilit ca partida să nu mai aibă loc.
Din cauza zăpezii care a acoperit orașul Craiova, ultimul amical al Științei dinaintea debutului returului de campionat a fost amânat. În cazul în care mâine nu va mai ninge există posibilitatea ca jocul dintre cele două echipe să aibă loc sâmbătă. „Nu are rost să riscăm vreo accidentare stupidă înainte de startul returului. Dacă nu va mai ninge sunt sanse mari să jucăm sâmbătă cu Internațional Pitești”, a declarat un oficial al Craiovei. Amicalul dintre cele două grupări era programat pentru mâine, de la ora 14:30, pe arena Petre Deselnicu.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, conducera Universității Craiova a hotărât ca amicalul de mâine cu Internațional Pitești să se dispute de la ora 14:30, și nu de la 18:00, cum era programat inițial.
De asemenea, partida nu se va disputa pe „Ion Oblemenco”, ci pe arena „Petre Deselnicu”, aflată în spatele stadionului pe care Universitatea își dispută meciurile de pe teren propriu.
„De aseară tot ninge, apoi lapoviță, iar acum este plin de apă peste tot. Dacă o ține tot așa, de la ora 18:00, și vineri seara, cu siguranță că n-ar fi venit așa de mulți spectatori”, a declarat un oficial al Științei. Amicalul cu Internațional Pitești va fi ultimul al Craiovei, înainte de debutul returului, când Știința se va deplasa la Iași pentru partida cu Poli, vineri, ora 19:00.
Nicolo Napoli spune că amicalul cu FC Caracal a fost un test reușit înainte de a începe campionatul. Tehnicianul italian declară că elevii săi sunt pregătiți deja să intre în lupta din retur pentru un loc de UEFA.
„Amicalul de astăzi cu FC Caracal a fost un antrenament bun pentru echipă, mai ales că jucătorii erau un pic obosiți. Au fost și câteva lucruri nereușite în acest meci, dar nu pot să dau vina pe jucători pentru că în această dimineață au făcut „pante”. Suntem pregătiți pentru începutul campionatului, va fi un duel interesant între mine și conaționalul meu, Bergodi, dar sper ca eu să fiu cel care începe cu dreptul. Obiectivul Craiovei rămâne neschimbat și chiar dacă sunt 10-11 anunțate la Cupa UEFA, noi vrem un loc acolo.”
Referitor la „valizele” din Liga I, Nicolo Napoli spune că Universitatea joacă doar pe teren și nu este interesat de jocurile altora
„Eu știu un singur lucru: Craiova câștigă sau pierde meciurile doar un teren. Nu mă interesează jocurile de culise ale altora”, a încheiat Napoli
Florin Șoavă este nerăbdător să revină într-un meci din Liga I și speră să ia toate punctele din primul meci din retur, cu Poli Iași.
Mijlocașul vrea să joace cu Universitatea Craiova în UEFA, însă nu se lasă motivat de nicio altă echipă pentru a câștiga.
„O să revin în campionatul României după o absență destul de lungă, mai sunt 10 zile până la meciul cu Iași. Sper ca echipa să atingă forma maximă. Îmi doresc neaparat cele 3 puncte și mă bucur la Craiova am regăsit un climat propice performanței. Se bagă bani în fotbalul românesc și asta e bine, iar eu sper ca la finalul acestu campionat Craiova să fie pe un loc de Cupa UEFA. Noi vom juca toate meciurile pe teren pentru că nu avem nevoie de valize” , a declarat Florin Șoavă
După ce Victor Pițurcă a spus că se aștepta la mai mult din partea lui Florin Costea, patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a reacționat după afirmațiile selecționerului după meciul cu Croația. „După mine Costea a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, dar, din păcate, s-a văzut că este marginalizat. Deși a făcut faza golului și a jucat excelent în cele 60 de minute, majoritateta paselor erau date spre dreapta, nu în zona în care juca Florin. Cred că poate fi oricând titular la națională, fiindcă poate să evolueze și pe dreapta, nu numai pe postul lui Mutu, ci chiar împreună cu el. E posibil ca mulți componenți ai naționalei să fie invidioși pe mediatizarea de care are parte Costea”, a declarat Mititelu. Acesta crede că vedeta Științei poate evolua oricând pe partea dreaptă și chiar să evolueze în același unsprezece cu Adrian Mutu. „Toți spun că el nu poate juca decât pe partea stângă. Nu e deloc așa, țin să reamintesc că înainte de convocarea la națională, Florin Costea evoluea pe partea dreaptă a atacului Craiovei. El merită să fie titular și poate oricând juca alături de Adi Mutu”, a încheiat finanțatorul „juveților”.
Nicolo Napoli anunțase înainte de pregătirea din Antalya că nu este interesat de rezultatele din amicale, mai ales că în dimineața premergătoare jocurilor, „juveții” au avut programate ședințe de antrenament fizice.
Ieri, în ultimul amical din cel de-al doilea stagiu din Turcia, Craiova a remizat, 0-0, cu Odra Wodzislaw, locul 12 din prima ligă poloneză, dar Napoli n-a avut la dispoziție 8 jucători de bază, Costea, Găman, Bărboianu, Gângioveanu, Barbu, Lung, Dina și Baird.
Universitatea Craiova a încheiat ieri cel de-al doilea stagiu de pregătire în Turcia, ieri, cu un amical disputat în fața polonezilor din prima ligă de la Odra Wodzislaw.
Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, cu echipa aflată pe locul 12 în Polonia, iar Nicolo Napoli nu i-a avut pe Florin Costea, Silviu Lung jr., Radu Barbu, Cosmin Gângioveanu, Valerică Găman și Ștefan Bărboianu, plecați la echipele naționale, și nici pe Mihai Dina, întors în țară pentru a-și susține examenul de licență. Oltenii au mai jucat în această iarnă cu o echipă din prima ligă poloneză. Este vorba de Arka Gdynia, partida încheindu-se tot la
Tragedia care a lovit familia Cozma nu cunoaște limite. Convoiul funerar al lui Marian Cozma a ajuns la Râmnicu Vâlcea, unde a fost așteptat de peste 2500 de oameni, de toate vârstele, în frunte cu primarul Mircia Gutău. Cu toții au adus un ultim omagiu pentru românul ucis în Ungaria de o bandă de țigani mafioți. Aceștia erau într-un număr impresionant, mai precis, 27 de persoane. Printre lacrimi, Petre Cozma, a spus doar câteva cuvinte:
„Au fost 27 de oameni, nu aveai ce să le faci. Erau țigani și înăuntru și la ieșire. Copiii nici nu au știut în ce se bagă. Dacă era bătaie cu pumnii goi sunt convins că baiatul meu ieșea învingător”, a spus Petre Cozma, după care a izbucinit în plâns.
Deși clubul perfectase ieri un amical în Antalya între Universitatea Craiova și locul doi din Austria, Rapid Viena, echipa din Bundesliga austriacă a anulat partida de pregătire. În acest caz, oltenii s-au reorientat, iar Știința va juca miercuri, în ultimul amical din Antalya, împotriva polonezilor de la Odra Wodzislav.
Odra a încheiat prima parte a campionatului pe locul 12, aflându-se la două puncte de retrogradare. În altă ordine de idei, finanțatorul Științei, Adrian Mititelu, s-a arătat încântat de forma lui Florin Costea, care a reușit să înscrie trei din cele șase goluri ale Universității în Antalya. „Florin Costea este în mare formă. Din câte am înțeles, a făcut programul de pregătire cu brio. Eu zic că dacă aleargă Florin, poți să îl pui oriunde, stânga, dreapta, în spatele vârfurilor, vârf, este unul dintre jucătorii foarte buni ai echipei. Cred că dacă va juca miercuri la echipa națională va da sigur gol. Și 20 de minute sau 30 dacă va evolua va marca împotriva Croației”, a declarat Mititelu. Acesta a explicat că singurul amical pe care-l interesează înainte de startul campionatului este cel cu Poli Timișoara, de pe 20 februarie.
Singurul jucător al Universității convocat la echipa națională pentru amicalul cu Croația, Florin Costea (foto), a demonsÂtrat și ieri că își merită locul în trupa lui Pițurcă. În amicalul disputat ieri cu bulgarii de la Botev Plovdiv, locul 14 în prima ligă din țara vecină, Florin Costea a înscris singurul gol al oltenilor.
Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar golgheterul craiovean a punctat printr-o execuție superbă de la 20 de metri. „Costea este în mare formă, a venit din vacanță cu o mare poftă de joc. Este și golgheterul Universității în amicalele din Turcia, el înscriind trei din cele șase goluri ale echipei. Sper să confirme și în partida de la națională și să fie ferit de accidentări”, a declarat Napoli aseară.
Golgheterul „juveților” este așteptat astăzi la Mogoșoaia, la reunirea reprezentativei tricolore. Craiova mai are de disputat un amical în Antalya, mâine, în compania austriecilor de la Rapid Viena, urmând ca pe 12 februarie să revină în Bănie, unde va pregăti returul de campionat. Cu excepția lui Costea, în ultimul amical din Turcia Napoli nu-i va mai putea folosi nici pe Lung jr, nici pe V. Găman, Gângioveanu, R. Barbu și Bărboianu, fiind și ei convocați la naționala de tineret antrenată de Emil Săndoi.¢
În această după-amiază, Universitatea Craiova a disputat amicalul cu numărul cinci din acest an, adversarii oltenilor fiind bulgarii de la Botev Plovdid.
Partida, care s-a disputat pe unul din terenurile din complexul Arcadia, din Belek, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Florin Costea a înscris singurul gol al oltenilor, în minutul 25, printr-o execuție superbă. Costea a ajuns la a treia reușită în Turcia, în amicalul cu Botev, după golurile marcate cu Sportfreunde Siegen și Sturm Graz.
Golgheterul „juveților” este așteptat mâine la Mogoșoaia, la reunirea reprezentativei tricolore. Craiova mai are de disputat un singur amical în Antalya, marți, în compania austriecilor de la Rapid Viena, urmând ca pe 12 să revină în Bănie, unde va pregăti returul de campionat. Cu excepția lui Costea, în ultimul amical din Turcia, Napoli nu-i va mai putea folosi nici pe Lung jr., V. Găman, Gângioveanu, R. Barbu și Bărboianu, fiind și ei convocați la naționala de tineret antrenată de Emil Săndoi.
După un discurs ținut vineri în fața celor șase internaționali craioveni, Fl. Costea, V. Găman, Gângioveanu, Lung, Barbu și Bărboianu, Nicolo Napoli și-a aniversat ieri, în Antalya, ziua de naștere. Ajuns la 47 de ani, Nicolo Napoli nu a ținut cont de acest aspect, „rupându‑i” în două pe „juveți” la ședințele de pregătire de ieri. Italianul, născut la Palermo, a prelungit cele două antrenamente de ieri, exersând cu jucătorii coșmarul din tur, fazele fixe și cele de finalizare. „Pentru mine nu este nicio problemă că nu sunt acasă. Sunt profesionist și e a treia oară când îmi petrec ziua de naștere în cantonament cu Universitatea Craiova. Prima dată s-a întâmplat în 2004, apoi anul trecut și acum. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru faptul că nu m-au uitat și că mă simt iubit la Craiova. Dacă ar fi să-mi doresc un cadou, acela ar fi să repetăm evoluția constantă din tur și să-i facem pe toți să ne vadă ca pe o echipă specială. Iar Universitatea de asta are nevoie, pentru că sunt mulți ani de când s-a complăcut în mediocritate. Noi de asta suntem aici, să credem în capacitățile acestei echipe și să încercăm accederea în cupele europene”, a declarat Napoli din Antalya.
Florin Costea (foto) este singurul jucător al Unveirsității Craiova convocat de Victor Pițurcă pentru amicalul cu Croația, de pe 11 februarie.
Știința a disputat ieri primul amical în al doilea stagiu de pregătire din Antalya, suferind și prima înfrângere, 0-2 cu Amkar Perm. Florin Costea a început partida ca titular, iar după 12 minute a fost schimbat cu Cosmin Gângioveanu. „Am simțit dureri la ambii genunchi și nu avea rost să mai continui. Asta din cauza antrenamentului fizic de dimineață, m-am resimțit și sper să nu fie nimic grav”, a declarat Florin Costea. Medicul Științei, Claudiu Stamatescu, a dat asigurări că fotbalistul va fi refăcut până luni, când Costea va fi prezent la reunirea naționalei de la Mogoșoaia. Referitor la joc, oltenii au pierdut în urma a două greșeli de apărare în fața celor de la Amkar Perm, echipă care va juca în Cupa UEFA din toamnă. Michael Baird nu a evoluat din cauza unei accidentări, iar belgianul Pieter Merlier nu a fost folosit.
Florin Costea își va întrerupe pregătirea în Antalya, urmând ca luni să se prezinte la Mogoșoaia, în vederea amicalului dintre România și Croația, care se va disputa pe 11 februarie. Costea este singurul jucător din lotul Universității Craiova, chemat de Victor Pițurcă, Valerică Găman și Dorel Stoica nemaifiind convocați.
De la Universitatea Craiova au mai fost convocați patru jucători, însă pentru echipa de tineret, Emil Săndoi apelând la serviciile lui Silviu Lung, Cosmin Gângioveanu, Radu Barbu și Ștefan Bărboianu. Există șanse ca și Găman, în vârstă de 19 ani, să ajungă la naționala de tineret.
După trei meciuri disputate în Antalya, în primul stagiu de pregătire, 2-0 cu Sportfreunde Siegen, 1-1 cu Arka Gdynia și 2-1 cu Sturm Graz, oltenii vor întâlni mâine pe rușii de la Amkar Perm.
Trupa bulgarului Dimitar Dimitrov a încheiat campionatul în Rusia pe locul patru, cu 51 de puncte, față de Rubin Kazan, care a câștigat campionatul cu un total de 60 de puncte. Clubul rus, înființat în 1994, va întâlni mâine Universitatea Craiova, de la ora 15:00, la Belek, aproximativ la 50 de kilometri de hotelul Titanic, unde sunt cazați „juveții”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER