După ce, la finalul lui 2008, noul stadion „Arena Leilor” a fost prezentat într-o fază preliminară, firma care s-a ocupat de proiect a prezentat ieri etapa aproape finală a construcției.
Locația noii arene este actualul stadion Tineretului, aproape scos din uz și vizat spre demolare în urmă cu doi ani, când Consiliul Județean plănuise construirea unui complex comercial. „Arena leilor” (foto), care în fază de proiect are o capacitate de 22.000 de locuri, toate acoperite, are un preț estimativ de 20-25 de milioane de euro și îndeplinește toate condițiile UEFA pentru a găzdui meciuri de Champions League.
După ce la finalul anului trecut, noul stadion „Arena Leilor” a fost prezentat într-un proiect preliminar, firma care s-a ocupat a trimis fotografii și un film cu un nou proiect. Adrian Mititelu speră ca această arenă să se construiască pe structura actualului stadion „Tineretului”, iar Consiliul Local să contribuie cu o parte din bani. La jumătatea lunii martie, Slick System Limited va prezenta imagini video cu proiectul final.
În cazul în care noul stadion va fi construit, acesta va avea 23.000 de locuri iar tribunele vor fi acoperite. Față de proiectul din decembrie, anul trecut, Slick System Limited a adus îmbunătățiri proiectului.
„Satelitul” Universității Craiova, Primăvara, nu-l mai are ca antrenor principal pe Ștefan Crișan, acesta rămânând la dispoziția clubului până în 2010, când îi expiră contractul cu gruparea olteană.
Directorul sportiv al clubului, Ovidiu Stângă, a însoțit Primăvara în Antalya, la Belek, urmând să se ocupe de destinele echipei a doua a Universității. Antrenor principal a fost numit Dan Păsărin, cel care era antrenor cu portarii la Primăvara. „Eu sunt la dispoziția clubului și sper să mi se dea o ecipă să antrenez. Dacă nu, o să discut termenii încetării contractului de muncă”, a declarat Crișan. În cazul în care va părăsi Știința, Ștefa Crișan ar urma să meargă la Internațional Pitești. Primăvara Craiova se va pregăti la Belek în perioada 3-15 februarie.
Când trebuie să plece într-un cantonament în străinătate, Julius Wobay întâmpină în fiecare an probleme cu viza.
Primul cantonament în Antalya l-a ratat, primind viză abia la trei săptămâni de la depunerea dosarului la Ambasada Turciei. Inițial, „juveții” aveau programat cel de-al doilea cantonament în Italia, în perioada 2-12 februarie, dar au ales tot Antalya, motivul principal fiind legat de faptul că Wobay nu avea șanse să primească viză pentru țara lui Napoli în timp util.
Universitatea Craiova a plecat în această dimineață în Antalya, după ce la finalul săptămânii trecute a revenit din localitatea turcească.
Inițial, „juveții” aveau programat un cantonament în Italia, dar au ales Antalya, după ce leonezul Julius Wobay a primit viză pentru Turcia.
Patronul Științei, Adrian Mititelu, a explicat că în Antalya condițiile erau mai bune decât la Coverciano și își dorea neapărat ca Wobay să nu piardă pregătirea de iarnă. „Am discutat cu Napoli și am căzut de acord să mergem din nou în Antalya. Și din punct de vedere al climei este mai bine în Turcia, plus că vom putea conta și pe Wobay. După cum se știe, leonezul nu a putut merge în Antalya prima dată, iar acum a primit viză de Turcia. Wobay nu putea lua viză de Italia, așa că am stabilit că e mai bine să mergem în Turcia. Chiar era o problemă dacă Wobay rata toată pregătirea de iarnă”, a spus Mititelu.
În cursul zilei de astăzi, sau cel târziu mâine, oltenii vor afla și programul amicalelor din Antalya.
Craiova este amenințată cu retrogradarea de fantomele trecutului. O datorie de 6,2 miliare ROL către o firmă din Târgu Mureș, făcută acum un deceniu, pe vremea lui George Ilinca, a generat un proces care amenință clubul cu retrogradarea. Strămutat între timp la tribunalul din Iași, litigiul a ajuns într-o fază avansată. Magistrații au respins vineri cererea de suspendare de executare silită a firmei SC Fotbal Club U Craiova SA, care finanțează clubul de fotbal și au decis că se pot demara procedurile de intare în faliment. „Noi vom începe automat toate operațiunile pentru executare. Sfârșitul Universității Craiova începe la Iași dar nu în prima etapă din retur, când oltenii au meci în Copou, ci chiar acum”, declarat patronul firmei mureșene Euro Expo SRL, Teodor Luca, pentru Ziarul de Iași. Dacă firma lui Mititelu intră în lichidare, echipa de fotbal își pierde licența și este retrogradată.
Universitatea Craiova a încheiat aseară primul stagiu de pregătire cu un amical câștigat în Antalya în fața ocupantei locului 3 în Austria, Sturm Graz, scor 2-1.
După 0-1 la pauză, Știința a revenit în doar două minute, prin golurile lui Florin Costea (foto) în minutul 51, după care Dorel Stoica a executat cu siguranță un penaly, scos de Ciprian Tănasă, în minutul 53. „Juveții” revin astăzi în Bănie, urmând ca, între 2-12 februarie, să efectueze al doilea stagiu de pregătire, de această dată în Italia, la Coverciano.
Gestul emoționant al suporterilor lui Al-Hilal, care în timpul derby-ului cu Al-Nassr au fluturat steagul României, a fost surprins într-o poză (foto) care a ajuns ieri pe coperta ProSport. Această imagine a stârnit mai multe reacții în țară, mai ales în rândul celor care au mai lucrat în Orientul Mijlociu și știu cât de greu este să câștigi simpatia arabilor. „Am văzut fotografia cu fanii lui Al-Hilal și tricolorul. A fost un gest superb din partea suporterilor, care se datorează lui Rădoi și, evident, lui Olăroiu. Dar, să știți că și când antrenam eu acolo vedeam steagul României. Sunt multe chestii ciudate în Arabia, dar fotbalul este o civilizație în Golf. Nu trebuie privit cum făceau ziariștii din România, când eram eu acolo. Îmi ziceau că antrenez cămile, acum v-ați convins că nu e așa?”, ne-a spus Ilie Balaci. „M-am mirat când am văzut tricolorul în tribună. Este o recunoaștere a faptului că românii au cucerit trofee de-a lungul timpului în Arabia Saudită, dar și, firește, dovada că Mirel este un fotbalist de renume, care a ajuns la Al-Hilal, iar suporterii deja îl apreciază”, a afirmat și Anghel Iordănescu.
În urmă cu câteva minute, Universitatea Craiova a reușit să câștige în fața echipei de amatori din Germania, Sportfreunde Siegen, cu scorul de 2-0.
Partida, disputată în Antalya, pe ploaie, a fost dominată de la un capăt la altul de Universitatea, reușitele oltenilor aparținându-le lui Florin Costea, minutul 42, și Ciprian Tănasă, minutul 73. Nicolo Napoli a folosit în prima repriză o echipă formată din unsprezecele Lung – Dănănae, V. Găman, D. Stoica, Rose – Prepeliță, Dilevski, Șoavă, Fl. Costea – Dina, M. Costea, iar în a doua au evoluat Merlier – Bărboianu, V. Găman, R. Barbu, Șoavă – I. Popescu, Prepeliță, Ologu – M. Costea, Tănasă, Crăciun. Florin Șoavă a fost folosit de Napoli fundaș stânga. Următorul joc al Științei va avea loc marți, tot de la ora 15:00, în compania polonezilor de la Arka Gdynia, locul șapte în prima ligă.
Decedat vineri la Timișoara, Jahani Farid, alias Paul Valută, a lăsat în urma sa o poveste plină de mister.
Controversatul cămătar a fost implicat mai bine de un an în fotbal, iar în 2005 i-a vândut lui Adrian Mititelu 12 jucători de la FC Caracal, printre care Mircea Bornescu, Dorel Stoica și Mihai Dina. Ținea cu Universitatea Craiova de când s-a mutat în Bănie, în anii 80, și se declara peste tot oltean, atunci când îi era cerută identitatea.
Prezentat și el, alături de Florin Șoavă, portarul belgian, Pieter Merlier, a recunoscut că la Universitatea Cluj nu mai avea niciun viitor și crede că a făcut cea mai bună alegere să vină la Craiova.
„Sunt fericit pentru oferta venită de la Craiova, pentru că la Cluj nu mai aveam niciun viitor, iar acum am șansa să mă relansez la o echipă mare a României. Avem doi super portari, e vorba de Mircea Bornescu și de Silviu Lung, i-am văzut la antrenamente, dar pentru Cupa UEFA trebuie să ai trei portari valoroși. Eu voi munci și sper să îmi fac datoria, de asta am venit. Universitatea Craiova este mult mai puternică acum, iar la ce plan au și ce bază de pregătire aș compara-o cu Anderlecht sau Standard Liege”, a declarat Merlier, moment în care Adrian Mititelu i-a răspuns belgianului: „Îți spun eu, Pieter, Craiova seamănă cu PSG sau cu Dinamo Kiev”.
„Lobonț e fantastic!”
Portarul de 30 de ani consideră că Lobonț este un portar fantastic și și-a amintit că în vara lui 2007, Universitatea a câștigat în fața lui Standard Liege, antrenată de Michel Preud”homme. „Au ieșit campioni cei de la Standard, după ce Craiova i-a bătut cu 2-0. Au avut un parcurs fantastic și erau antrenați de unul dintre cei mai mari portari din lume, Preud”homme. Dar acum, cei de la Standard Liege merg excelent și cu românul Laszlo Boloni”, a mai zis Merlier.
Tehnicianul Universității Craiova, Nicolo Napoli, a confirmat discuțiile cu un atacant italian în vârstă de 30 de ani. Întrebat la finalul conferinței de astăzi dacă este vorba de Rossini, de la Livorno, Napoli a spus: „Da, jucător interesant. A dat și gol cu Ascoli în ultima etapă. În rest, eu sunt mulțumit de campania de achiziții. Discutasem să-l aducem pe Șoavă, am căzut de acord cu Adrian Mititelu, însă eu am vorbit și în italian cu un atacant. Acum s-au întors Tănasă și Njock, îi mai avem pe Șoavă și Merlier, deci nu cred că mai este nevoie de alți fotbaliști. Se poate spune că am încheiat și campania de achiziții. Îmi doresc din tot sufletul să ajungem în Cupa UEFA”, a precizat Napoli.
Italianul a confirmat că amicalul dintre Universitatea Craiova și Fiorentina de la Coverciano nu se va mai disputa, dar oltenii vor disputa o partidă de pregătire cu danezii de la Midtjyland, care ocupă locul 4 după 17 etape în Superligaen.
Adrian Mititelu a confirmat că este posibil ca perioada de transferuri să fi luat sfârșit la Universitatea Craiova. „Pe lângă Tănase și Njock, care s-au întors, i-am adus pe Merlier și Șoavă. Am căzut de comun acord cu Nicolo Napoli în privința transferurilor și cred că ne-am acoperit. Cu aceste achiziții mă gândesc să avem maxim o înfrângere în returul Ligii I”, a spus Mititelu. Acesta a glumit și pe seama transferului lui Mirel Rădoi la Al Hilal, după ce l-a văzut pe Șoavă îmbrăcat în tricoul alb-albastru: „În sfârșit, la 28 de ani a ajuns și Mire
Florin Șoavă a fost prezentat în urmă cu o oră ca noul jucător al Universității Craiova. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani va evolua cu numărul 8, tricou pe care l-au îmbrăcat de-a lungul timpului Ilie Balaci, Pavel Badea sau Gică Craioveanu. „Să fie sănătoși Balaci sau Craioveanu, acum numărul 8 este al meu și sper să nu atârne atât de greu. Cunosc actuala echipă a Universității Craiova de la TV, dar deja mă antrenez cu ei și pot spune că majoritatea jucătorilor sunt foarte talentați. Avem o echipă cu un potențial extraordinar și mă bucur că am revenit acasă. Am avut oferte de la mai multe echipe, dar i-am promis lui Mititelu că voi juca doar pentru Universitatea dacă voi reveni în țară. Am jucat 22 de meciuri la echipa națională, iar dacă mă voi descurca și domnul Pițurcă va apela la serviciile mele voi răspunde afirmativ”, a spus Florin Șoavă. Finanțatorul Științei, Adrian Mititelu, prezent la conferința de prezentare a lui Șoavă și Merlier, a explicat de ce l-a dorir pe fostul internațional. „Mi-l doream de foarte mult timp pe Șoavă, însă de abia acum am putut să-l iau. Era nevoie de omul Șoavă în vestiarul Craiovei, dar și de stângul lui autentic. Sper ca el să contribuie la ceea ce ne dorim și anume să mergem în cupele europene. Șoavă este al Craiovei pentru următorii trei ani și jumătate. Sper să fie un transfer reușit, mai ales că el este produs craiovean și știe ce înseamnă presiunea obiectivului și presiunea fanilor”, a spus Mititelu.
După portarul Merlier și atacanții Njock și Tănasă, reveniți la echipă, oltenii l-au înregimentat ieri și pe Florin Șoavă. Fostul internațional, care a mai îmbrăcat tricoul Științei între anii 1999 și 2001, a bătut ieri palma cu Adrian Mititelu pentru un contract pe trei ani și jumătate și va fi prezentat mâine oficial de către club. „Craiova este echipa mea de suflet și luasem deja hotărârea ca, dacă mă întorc în țară, să joc numai la Universitatea”, și-a argumentat Șoavă alegerea. Craiova n-a plătit niciun euro pentru jucătorul de 30 de ani. Acesta își reziliase, vineri, contractul cu rușii de la FC Khimki, deși înțelegerea expira abia în vara lui 2011. „Politica fiscală a clubului și dorința personală a jucătorului de a-și continua cariera la o altă echipă au dus la rezilierea de comun acord a contractului dintre FC Khimki și Florin Șoavă”, anunță site-ul oficial al formației rusești.
Fostul fotbalist al Universității Craiova, Ionuț Luțu, în vârstă de 33 de ani, este de astăzi om de afaceri. În urmă cu o oră, mijlocașul liber de contract a deschis în centrul Craiovei un magazin de obiecte pentru iluminat.
La eveniment au participat Emil Săndoi, Gheorghe Nedelescu și jucătorii Universității: Mircea Bornescu, Valerică Găman, Josh Mitchell, Joshua Rose, Dorel Stoica, Andrei Prepeliță, Radu Barbu, Mihai Costea și Florin Costea. „Mă bucur că au venit atâția oameni. Sunt imaginea acestei firme în România, dar și asociat. La cum mă știu oamenii de petrecăreț, probabil se așteptau prietenii mei să deschid un cabaret, dar pe criza asta eu am zis să investesc în iluminat. Până la urmă cu lumina o scoatem toți la capăt. Momentan, până îmi găsesc un angajament în străinătate sau acasă, mă voi dedica afacerilor”, a declarat Ionuț Luțu.
Craioveanu este unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria Universității Craiova. Îi respectă pe toți, îi apelează pe prieteni, fani sau ziariști cu „grande”, iar la fotbal este enciclopedie.
Cu ce se mai ocupă Gică Craioveanu? Pe acasă acum, cu munca. Am grijă de junior și mă hrănesc cu fotbal. Apoi, înainte de weekend, am emisiuni la radio și comentez meciurile pentru televiziunea spaniolă.
Sunt mulți foști fotbaliști angajați în presă? Aici, 90% din comentatori sunt foști fotbaliști, care fac analiză, 5% sunt antrenori și ceilalți 5% sunt oameni de presă. Îmi place mult ce fac, pentru că văd cel mai bine fenomenul, după mulți ani de fotbal.
De Universitatea Craiova ce mai zici? N-am pierdut niciun meci. Au făcut multe jocuri bune, eu i-am văzut pe viu în prima etapă. Am murit de oftică la meciul cu Vaslui, ne-au dat gol din ofsaid în minutul 92 și n-am terminat pe 3. Craiova are fotbaliști excelenți. În apărare stăm bine. Toți sunt tineri, în afară de Dorel. Ar mai trebui un vârf lângă Baird să „o bage în ațe”, un Gică Craioveanu. Sau un Jerry Gane, Cămătaru, Adrian Ungur…
Îți place cineva în mod special la Știința? Sunt talente multe, dar îmi place Wobay, e superjucător. Desigur, și Costea îmi merge la suflet și mă bucur că a revenit la nivelul de anul trecut.
Îl vei urma pe Gabi Balint, din presă pe banca tehnică? Nu-mi place să fiu antrenor. Dacă aș fi mâine la Craiova și Jerry Gane ar fi în lot, de exemplu, n-aș putea să-i zic că azi nu joacă pentru că e pu
Convocat în premieră la echipa națională a României, în 2008, la numai 19 ani, Valerică Găman își dorește să se califice cu Universitatea Craiova în Cupa UEFA.
Fundașul oltean prevede că Silviu Lung junior va ajunge la Juventus Torino, după ce Gazzetta dello Sport a anunțat că internaționalul de tineret este urmărit de „Bătrâna Doamnă”. „Eu nu am probleme cu greutatea, tot timpul am avut măsurile optime la vizita medicală. Am văzut că avem un coleg nou, Merlier, care este valoros, a jucat la Universitatea Cluj și sper să ne ajute. Este foarte important că există concurență pe fiecare post acum. În ceea ce-l privește pe Silvică Lung, el este un portar foarte talentat, poate îl vedem la Juventus în curând. Noi ne dorim să ajungem în cupele europene, acum sper să avem același parcurs ca și în tur. Dacă voi juca meci de meci la Craiova, cu siguranță că domnul Pițurcă mă va convoca. Sunt destul de tânăr și acum nu sunt eu în măsură să spun dacă la Universitatea mai este nevoie de un transfer. Nu mă interesează ce a realizat, Steaua, Dinamo sau Rapid, important este ce facem noi aici”, a declarat Găman.
Universitatea Craiova a mai achiziționat doi fotbaliști din Australia, de origine română, Filip Nechifor și Anthony Bryan Bran.
Site-ul oficial al grupării din Bănie anunță că amândoi sunt internaționali de juniori ai Australiei, ambii fiind născuți în 1991.
Mijlocașul Filip Nechifor este originar din Timișoara, iar Anthony Bran are rădăcini din Oltenia, mama sa fiind din Vâlcea. Bran evoluează pe postul de fundaș central, are 1,97 m înălțime, și a fost căpitanul echipei naționale de juniori a Australiei la Toyota Cup. Cei doi vor evolua pentru Primăvara, „satelitul” Științei, urmând ca în cazul în care îl vor impresiona pe Napoli să fie cooptați în lotul mare al Craiovei.
Cu un kilogram în plus pe care speră să-l dea jos în maxim o săptămână, Dorel Stoica a ținut să-i ureze mult succes prietenului său, Mirel Rădoi, care se va transfera la Al-Hilal.
Acesta a declarat că el nu s-ar transfera niciodată la arabi, dorind să-și încheie cariera la Craiova. „Am auzit în dimineața aceasta, dar cred că lui îi va prii acolo și se va descurca. Este un super jucător și sunt convins că dacă va evolua meci de meci la Al-Hilal va putea cu ușurință să fie convocat la echipa națională. Acum nu contează că pleacă de la Steaua, eu n-aș juca niciodată acolo, sunt la Craiova de atâția ani și mă gândesc doar la ceea ce voi face. Și nici în Arabia nu m-aș duce. Îmi place aici unde sunt și sper să evoluăm în cupele europene. Să fie 2009 anul în care Universitatea Craiova să evolueze în UEFA și nu-mi trebuie nimic. Doar să fim noi atenți și să avem aceeași constanță din tur”, a declarat Dorel Stoica. Acesta a aflat și de venirea lui Merlier și la un moment dat a întrebat dacă belgianul este mai bătrân decât el: „E mai bătrân decât mine? Eu sunt veteranul. Eu sunt născut în 1978, el în 1979. Sunt bătrânul echipei (n.r. – zâmbește). Am auzit că a venit și sper să ne ajute”, a declarat Dorel Stoica.
Cu excepția jucătorilor străini, Wobay, Baird, Rose, Mitchell și Dilevski, ceilalți fotbaliști ai Universității Craiova au efectuat în această dimineață vizita medicală la Policlina Sportivă din Cetatea Băniei.
Portarii Bornescu, Merlier, Silviu Lung jr și Mecea și jucătorii Dănănae, Găman, I. Popescu, Ologu, Gogoșoiu, Crăciun, Bușu, Barbu, Prepeliță, Bărboianu, Florin Costea, Mihai Costea, D. Stoica, Gângioveanu, Dina și Firțulescu au trecut cu brio examenele medicale, doctorul Claudiu Stamatescu susținând că nimeni nu s-a prezentat cu mai mult de un kilogram în plus. Constantin Gângioveanu, unul dintre cei mai buni jucători ai Craiovei în prima parte a campionatului, a explicat că fără fotbal în vacanță a slăbit cu două kilograme. „Aveam 66 când am plecat în vacanță, iar acum am 64. De abia aștept antrenamentul de mâine, pentru că m-am săturat cât am stat acasă. O să fie un 2009 interesant, iar dacă ne vom califica în Cupa UEFA, gândiți-vă că am fi cea mai tânără echipă din Europa. Nu știu dacă lipsa transferurilor înseamnă și un nivel scăzut al Ligii I. Am văzut în tur, cât de echilibrat a fost acest campionat. Eu sper să reușim să aveam aceeași constanță ca ș
Belgianul Pieter Merlier, care a semnat aseară un contract pe doi ani și jumătate cu Universitatea Craiova, a efectuat în această dimineață vizita medicală cu „alb-albaștrii” la Policlina Sportivă din Bănie.
Merlier a declarat că va fi o concurență fantastică, atâta vreme cât are de luptat în fața a doi portari cum sunt Mircea Bornescu și Silviu Lung. „Am venit aici, pentru că Universitatea Craiova a fost cea mai rapidă echipă. S-au interesat imediat de mine, cum am devenit liber de contract, și mi-au zis că sunt ca și transferat la Craiova. N-am mai negociat cu nimeni, pentru că am auzit numai cuvinte frumoase. Mi-au arătat baza de pregătire, mi s-a povestit istoria clubului, e fantastic că am ajuns aici. Nu-mi vine să cred că sunt aici. Știu că i-am bătut cu 2-0, dar i-am urmărit în acest tur, avem șanse mari să mergem în Europa. Primele 6 luni vor fi foarte grele, trebuie să mă acomodez și că câștig postul de titular. Nu mă sperie concurența, mă sperie un pic doar că văd că sunt celmai bătrân din echipă, adică al doilea, pentru că veteran este Dorel Stoica. Peste tot unde jucam eram printre cei mai tineri, dar acum am ajuns la 30 de ani și am nimerit într-o echipă foarte tânără. N-am văzut pân
Universitatea Craiova a obținut astăzi semnătura portarului belgian Pieter Merlier, care a evoluat ultima dată pentru Universitatea Cluj, informează site-ul oficial al clubului din Bănie.
Portarul belgian va împlini în luna martie vârsta de 30 de ani, iar el a fost propus `Științei` de impresarul Traian Gherghișan, iar în vara lui 2008, Dinamo a fost la un pas
Conducătorul Universității Craiova, Adrian Mititelu (foto), bun prieten cu Ionuț Popa, a recunoscut că s-a oferit să-i plătească salariul antrenorului arădean, doar pentru a menține pe Poli Iași în Liga I.
„Este adevărat că am vorbit cu Ionuț Popa. Dar suntem prieteni și asta nu o interzice nimeni. Am spus că i-aș plăti salariul, pentru că dacă ar pleca Ionuț Popa acum, nu aș vedea prea bine Iașiul. Ar fi mare păcat pentru un oraș atât de frumos și important pentru România să nu fie reprezentat în fotbalul din Liga I. Sunt dispus să-i dau eu salariul, deși la cât de onorabil este nu ar accepta. Însă eu m-am oferit, deoarece am mare încredere în calitățile lui de antrenor. Și a demonstrat-o de când este acolo că poate bate orice echipă din fotbalul românesc”, a declarat Adrian Mititelu. Deși cei doi sunt prieteni, Ionuț Popa a afirmat de foarte multe ori că tot timpul pleacă de la Craiova cu un gust amar, după ce în 2007, la o victorie cu 2-1 a Craiovei, pe 15 decembrie, fanii olteni i-au urat să-i moară o rudă, fapt ce s-a și întâmplat la scurt timp.
Pe scurt. În 2007, la începutul anului, Njock revine la Craiova cu surle și trâmbițe. Joacă până în primăvară, îl ia peste picior pe Florin Cioroianu și pleacă sub formă de împrumut la AFC Tubize. În vara lui 2008, când i-a expirat împrumutul, camerunezul nu se întoarce în Bănie, invocând accidentarea gravă – ruptură de ligamente încrucișate – suferită în ultimul meci din primăvară. Urmează scandaluri între el și Mititelu, iar după doi ani de la semnarea contractului Njock o dă la pace cu patronul Științei ca în telenovelele siropoase.
Jeremie susține că a fost sunat de Mititelu înainte de sfârșitul anului, patronul Craiovei propunându-i să o termine cu scandalurile și să vină pe 14 ianuarie la reunirea echipei. „Luasem legătura cu avocatul meu să dăm în judecată Universitatea Craiova, deoarece nu am mai fost plătit. Ei m-au suspendat, dar eu, deși accidentat, eram sub contract până în vara lui 2009 cu Știința, trebuia să fiu plătit. În fine, mi-am schimbat părerea după ce m-a sunat Adrian Mititelu și mi-a explicat că vrea să revin acasă. Sună ciudat, dar Craiova e ca o a doua casă pentru mine, este echipa unde m-am simțit cel mai bine. Mi-a explicat Mititelu că mai am contract până în vară și că mai bine vin aici, mă pregătesc și poate voi și juca. Tot el mi-a mai spus că se va ocupa și de biletele mele de avion, ca pe 14 ianuarie să fiu la Craiova”, a declarat Njock. Jeremie a început recuperarea în urmă cu o lună, și-a reluat alergările, însă resimte dureri la genunchi. „
După ce a fost suspendat aproape 6 luni, deoarece a refuzat să se prezinte în vară la reunirea echipei din Bănie, Jeremie Njock se va alătura Universității Craiova pe 14 ianuarie.
Njock s-a accidentat în vară, când evolua pentru AFC Tubize, suferind o ruptură a ligamentelor încrucișate, iar acum crede că îi va fi foarte greu să prindă un loc de titular. „Eu vorbisem cu avocatul meu să dăm în judecată Universitatea Craiova, deoarece nu am mai fost plătit. Ei m-au suspendat, dar dacă eram jucătorul lor trebuia să fiu plătit. În fine, mi-am schimbat părerea după ce m-a sunat Adrian Mititelu și mi-a explicat că vrea să revin acasă. Sună ciudat, dar Craiova e ca o a doua casă pentru mine, este echipa unde m-am simțit cel mai bine. Mi-a explicat Mititelu că mai am contract până în vară și că mai bine vin aici, mă pregătesc și poate voi și juca.Tot el mi-a mai spus că se va ocupa și de biletele mele de avion ca pe 14 ianuarie să fiu la Craiova”, a declarat Njock. Jeremie a început recuperarea în urmă cu o lună, și-a reluat alergările, însă resimte dureri la genunchi. „Pot alerga fără probleme, dar când lovesc mingea în repetate rânduri am dureri la agenunchi. Va fi greu acum să revin, dar trebuie să discut cu preparatorul fizic, apoi cu Napoli. Craiova are o echipă excelentă, e aproape de cupele europene, iar eu vin doar ca rezervă acolo. Nu pot să emit, momentan, pretenții de titular în fața lui Baird sau Costea”, a încheiat Njock, care efectuează recuperarea în Germania.
Antrenorul Universității Craiova, Nicolo Napoli, a declarat că în turneul de lângă Coverciano, al doilea de pregătire al Științei, echipa sa va înfrunta Fiorentina. „Aș fi vrut să încerc un amical împotriva lui Juventus, dar distanța dintre Coverciano și Torino este destul de mare. Am ales Fiorentina, deoarece e mai aproape de Coverciano. Vom evolua împotriva unor echipe din ligile inferioare ale Italiei, una din Serie B, plus o echipă din prima ligă daneză”, a declarat Nicolo Napoli. Partida cu Fiorentina va fi cea care va încheia și perioada de pregătire a Științei, înainte de debutul returului, programat pentru 28 februarie, unde Universitatea se va deplasa la Iași. În vara lui 2007, Universitatea reușea să câștige în fața lui Standard Liege, scor 2-0, un meci amical în Belgia
În urmă cu o oră, fotbalistul Ionuț Luțu a fost declarat liber de contract, după șapte luni petrecute la echipa din prima ligă din Kazahstan, Zhetysu Taldykorgan.
„Hagiluțu” nu și-a mai primit salariul de două luni și a depus un memoriu la Federația de Fotbal din Kazahstan, acesta declarându-l astăzi jucător liber. Pe 2 februarie, Luțu va discuta cu oficialii unei echipe din prima ligă chineză, dar are și varianta Khazar Lankaran, unde ar putea fi coleg cu Claudiu Răducanu. „Am fost declarat liber de contract și acum să vedem ce voi face. Ă‚știa din Kazahstan nu sunt oameni serioși. Le ziceam give me mă the money că n-am ce pune pe masă și ei niet dolari, niet dolari. Am jucat la 9 echipe în carieră și tot la Craiova mi-e gândul, dar aici cred că mă întorc doar când mă voi retrage. Acum sper să semnez pentru o echipă din China, dar am discutat și cu Claudiu Răducanu, însă aștept”, a declarat Luțu. Fotbalistul, care va împlini pe 3 august 34 de ani, a evoluat la nouă echipe în carieră, din 1993, de când a debutat în Liga I: Progresul București, Universitatea Craiova, Galatasaray, Steaua, Samsung Blue Wings, Rapid, Apollon Limassol, Kairat Alma Ata și Zhetysu Taldykorgan. La Universitatea Craiova a evoluat cel mai mult, între anii 1996-1997, 1998-1999, 2002-2003, 2003-2005 și 2006-2008.
Se apucă de afaceri
Săptămâna viitoare, Luțu va deschide în Craiova un magazin de produse de iluminat în centrul orașului, dorind să se extindă și în Slatina. „Mai am un spațiu închiriat în Bu
Atacantul Universității Craiova, Ovidiu Stoianof, care a marcat un singur gol în turul de campionat, în meciul de la Urziceni, scor 2-1 pentru Știința, a discutat cu Adrian Mititelu înainte de Revelion, susținând că vrea să joace titular.
Mititelu a hotărât ca Stoianof să-și caute altă echipă, iar Ștefan Stoica, antrenorul lui Internațional Pitești, care a făcut Revelionul cu patronul Universității, s-a și arătat interesat de serviciile atacantului de 23 de ani. „Este adevărat că suntem interesați de Ovidiu Stoianof. Acum să vedem dacă se înțeleg cluburile, noi am vrea să-l cumpărăm, nu să-l luăm cu împrumut”, a declarat Ștefan Stoica.
Benone Lazăr, finanțatorul echipei Internațional Pitești, s-a înțeles cu jucătorul, urmând ca în această perioadă să se negocieze cu Universitatea Craiova prețul transferului.
„Am avut o discuție cu Adrian Mititelu și i-am spus că îmi doresc să joc. Este posibilă varianta plecării mele la Internațional Pitești, dar până nu e sigur nu are rost să vorbesc. Știu că mă vrea Ștefan Stoica, însă rămâne de văzut. Eu am tot fost împrumutat prin liga a II-a, dar cel mai mult mă bucur că am reușit să înscriu, să sparg gheața în Liga I. Am jucat puțin în turul de campionat, doar 8 meciuri, așa că e mai bine să am meciuri”, a spus Stoianof.
România, Spania, Germania, China, Cipru, Italia și Azerbaidjan. Acestea sunt țările în care a evoluat fostul golgheter al României, Claudiu Răducanu.
După perioada 1999-2003, când a strălucit sub comanda lui Victor Pițurcă, Răducanu s-a stins încet-încet, în cinci ani schimbând opt echipe. În iarna anului trecut se pregătea cu o formație din Liga a III-a, Armata Craiova, nu s-a impus la „U” Cluj, care a retrogradat, și a ales să plece departe de România, în Azerbaidjan. Acum este atacantul lui Khazar Lankaran și a reușit patru goluri în 14 meciuri, în campionat și în Cupa Azerbaidjanului, evoluând și în Cupa UEFA, împotriva celor de la Lech Poznan. „Nu pot zice că joc titular acolo. Am avut meciuri în care am început din primul minut, dar și când am fost rezervă. Mă înțeleg excelent cu colegii. Toți membrii echipei locuiesc la Baku și doar meciurile oficiale le jucăm la Lankaran. Nu avem deplasări mai lungi de 500 de kilometri”, povestește Claudiu.
Fostul jucător al Universității Craiova, Ionuț Luțu, a avut parte de un Crăciun inedit. Nu a fost prezent acasă, în sânul familiei, ci în Antalya, unde s-a pregătit cu echipa sa Zhetysu Taldykorgan. Actuala sa grupare a încheiat campionatul pe locul 6, spre dezamăgirea conducătorilor
Într-un articol din 19 decembrie apărut în Gazzetta dello Sport este prezentată o listă cu jucătorii monitorizați de Juventus Torino. Printre aceștia apare și craioveanul Silviu Lung junior, umărit de scouterii lui Juve după ce a ajuns portarul titular al echipei naționale de tineret a României.
După succesele numite Paolo de Ceglie, Claudio Marchisio sau Sebastian Giovinco, Claudio Ranieri are pe lista sa doi portari, bulgarul Mario Kirev, de la Slavia Sofia, și portarul Universității Craiova, Silviu Lung junior, anunțat în Gazzetta dello Sport ca fiul fostului internațional, Silviu Lung.
Nicolo Napoli, antrenorul Universității Craiova, și antrenorul cu portarii, Massimo Ferraris, au avut legături cu Juventus Torino, primul ca fost jucător, iar al doilea s-a ocupat de goalkeeperii centrului de copii și juniori ai „Bătrânei Doamne”.
Adrian Mititelu (foto stânga), finanțatorul Universității, crede că arbitrajele nefavorabile de care a avut parte Știința în tur vin după ce echipa alb-albastră a trimis Ceahlăul în Liga a II-a.
Bossul Științei susține că suporterii îi sunt alături și amenință cu o „revoluție”. „Mi-aș dori să nu fie chiar atât de grele arbitrajele, încât să ne îndepărteze de obiectiv, pentru că vă spun eu că în Craiova va fi o revoluție mai
Florin Costea a făcut spectacol la împărțirea cadourilor pentru cei 300 de juniori din cadrul clubului Universitatea Craiova.
A cântat cu Ciri Maier „Oltenia eterna terra nova”, s-a pozat cu majoritatea copiilor, iar la sfârșitul evenimentului se plângea de dureri de mână după autografele date. „Este o motivație în plus pentru acești juniori și am fost încântat pentru câte autografe mi-au cerut. Am dat astăzi (n.r.-ieri) la autografe până m-a durut mâna. Acești copii trebuie să înțeleagă că eu nu sunt briliant, ci doar fotbalist la Universitatea”, a declarat Florin Costea. Acesta a explicat că 2008 a fost cel mai bun an din cariera sa, chiar dacă nu a evoluat la Euro.
Jucătorii Universității Craiova, Florin Costea, Mihai Dina, Mihai Costea, Ovidiu Dănănae, Valerică Găman, Dragoș Firțulescu, Dan Gogoșoiu, Ionuț Popescu și Sorin Bușu au împărțit cadouri la peste 300 de juniori ai grupării „alb-albastre”. Din staff-ul tehnic a fost prezent secundul lui Nicolo Napoli, Jerry Gane.
După ce au fost colindați, juniorii au primit cadouri de la idolii lor, toți pozându-se cu jucătorii Științei, iar la final, Ciri Maier a cântat „Oltenia eterna terra nova”, iar Florin Costea a tăiat dintr-un tort imens cu sigla Universității. „Este o motivație în plus pentru acești juniori și am fost încântat pentru câte autografe mi-au cerut. Eu când eram mic nu primeam cadouri de Crăciun de la club, dar îmi făceau părinții. Cel mai fericit eram când primeam mingi. Am dat astăzi la autografe până m-a durut mâna”, a declarat Florin Costea. Acesta a explicat că 2008 a fost cel mai bun an din cariera sa, chiar dacă nu a evoluat la Euro.
Cică erau Bulă, Parlamentul și fotbalul. Și Bulă, băiat cu haz, descurcăreț și isteț, a câștigat. Ca în banc, el spune mereu ultima replică.
Bulă există și este deja parlamentar, a dat mâna cu Ceaușescu undeva lângă Colonești, este admirator nostalgic al echipei din Scornicești, pe care speră să o readucă la viață, ca reprezentant în Parlamentul României al plaiurilor pe care s-a născut fostului dictator. Îl cheamă Nicolae Stan, este tatăl fotbalistului Mircea Stan de la FC Argeș, și de curând l-a umilit la alegerile parlamentare pe Mitică Dragomir, având aproape 10.000 de voturi față de 461, câte a strâns șeful LPF.
După ce primise pe 15 octombrie o amendă-record de 300.000 de lei și șase luni de suspendare, Adrian Mititelu (foto) a fost „ars” din nou de Comisia de Disciplină.
Pentru „declarații calomnioase făcute în presă după meciul cu Steaua”, finanțatorul Științei a fost penalizat ieri cu încă 300.000 de lei, iar la cele zece luni de suspendare pe 2008 se mai adaugă încă șapte.
Finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, s-a arătat consternat când a aflat de noua suspendare. Cu 728.000 de lei amenzi, doar pe 2008, patronul Științei este recordmen la casieria FRF. „Este un abuz grosolan săvârșit de un grup care conduce fotbalul românesc și care nu acceptă ideile și propunerile reformatoare în sportul rege din țara noastră.Sunt victima unui complot care pornește din vârful FRF și care îi are ca pioni principali pe Ionuț Lupescu și Florin Prunea. Stilul meu nonconformist dar și ideile reformatoare la adresa arbitrajului i-au băgat în sperieți și încearcă să se răzbune prin aceste unelte, precum Cernat și alții ca el. În fotbalul românesc lucrurile au luat-o pe o cale demnă de spațiul ex-sovietic și alte păreri sunt considerate păreri dușmănoase. Faptul că am fost pedepsit pentru așa zisele mele declarații după meciul cu Steaua nu reprezintă decât niște găselnițe, pentru că pedeapsa de fapt este o răutate pornită din motivele pe care le-am spus. Mă voi lupta cu ei, chiar dacă șansele mele sunt foarte mici, însă niciodată nu voi abandona bătălia mea în fața unor oameni care în alte condiții n-ar reprezenta nimic”, a declarat Adrian Mititelu.
Acesta susține că Universității Craiova ar trebui să i se ceară scuze nu să i se dea cu ciocanul în cap, după ce oltenii au ratat locul trei la finalul turului, pentru două gafe ale asistenților, la meciurile cu CS Otopeni, scor 2-2, și FC Vaslui, scor 1-1: „În loc să ni se ceară scuze că n-am beneficiat de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER