Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999.
Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM.
Pe plan local, din anul 1999 și până în prezent a scris în redacțiile mai multor ziare locale sau regionale, între care Ziua de Iași, Obiectiv, Monitorul, Lumea Ieșeanului sau BZI.
Din anul 2018 realizează emisiunea Repriza a 3-a, la Radio HIT Iași.
Transferul lui Kamer Qaka de la Iași la FCSB.
Atmosfera în vestiarul echipei din Copou este foarte bună, doza de optimism este ridicată, astfel că ieșenii speră să încheie sezonul cu alte două rezultate notabile. Mai întâi vineri, pe terenul Viitorului, apoi în Copou, cu proaspăta finalistă a Cupei României, CSU Craiova, în ultima rundă stagională. Practic, cele două formații sunt singurele în fața cărora echipa lui Stoican nu a reușit să obțină măcar un punct în acest sezon.
Antrenorul Iașiului, Flavius Stoican, a taxat dur atitudinea celor de la CFR Cluj, care au insinuat că FCSB va câștiga lejer în Moldova și le-a transmis oficialilor ardeleni să nu mai arunce cu noroi în echipa din Copou.
CSM Poli Iași a plătit scump victoria din Copou cu FCSB, prima din play-off. După meciul de luni, antrenorul Flavius Stoican a pierdut cinci jucători importanți pentru întâlnirea de la Ovidiu, contra campioanei en titre Viitorul Constanța
Liga 1 Betano, portretul lui Pantiru
Gigi Becali a anunțat că FCSB s-a înțeles cu CSM Poli Iași pentru transferul lui Kamer Qaka (23 de ani), dar totul este departe de a fi finalizat. ProSport a intrat în posesia informațiilor cu […]
Andrei Cristea se face parcă tot mai bun cu trecerea timpului. E ca vinul vechi. Deși anii trec peste el, căpitanul Iașiului rămâne același vârf feroce în fața porții, același jucător determinant pentru echipă. Cifrele […]
În ciuda victoriei pe care echipa sa a obținut-o în fața FCSB-ului, antrenorul Flavius Stoican a avut, totuși, două motive de mâhnire după meci. Primul a fost generat de ieșirea halucinantă a mijlocașului Platini, care în minutul 61 a gesticulat
Președintele executiv al Iașiului, Adrian Ambrosie, a declarat că prin acest succes echipa din Copou a dat o palmă tuturor celor care au pus la îndoială corectitudinea înaintea jocului cu FCSB.
Președintele lui CSM Poli Iași, Adrian Ambrosie, a declarat pentru ProSport că nu a discutat cu niciun oficial al lui FCSB despre un posibil transfer al lui Kamer Qaka la gruparea pregătită de Nicolae Dică.
Conducerea CSM Poli Iași a decis să renunțe la atacantul Salim Cisse și a reziliat contractul pe cale amiabilă cu jucătorul din Guineea. Venit în Copou în septembrie 2017 pentru a întări compartimentul ofensiv, Cisse a dezamăgit în aproape toate aparițiile sale pe teren. În cele 11 meciuri în care a evoluat în campionat pentru CSM Poli, atacantul din Guineea în vârstă de 25 de ani a marcat un singur gol, având o altă reușită în Cupa României.
Se anunță un număr impresionant de spectatori la meciul CSM Poli Iași – FCSB, care se va desfășura luni seară, de la ora 20:45, la stadionul „Emil Alexandrescu”, în cadrul etapei a 8-a a play-off-ului Ligii 1 Betano. Conducerea clubului din Iași a făcut un apel
FCSB, CS U Craiova și Real Zaragoza sunt cele trei clubului care și-l dispută în acest moment pe mijlocașul albanez al echipei CSM Poli Iași, Kamer Qaka (23 de ani). Cele trei grupări sunt singurele care au trimis oferte scrise pe adresa clubului din Copou, iar oficialii analizează cu atenție toate variantele, înainte de a lua decizia finală.
După ce au pus frână CFR-ului în lupta pentru titlu, obținând primul punct în play-off, ieșenii speră să încurce și FCSB-ul. Elevii lui Flavius Stoican au făcut meciuri bune împotriva elevilor lui Dică în acest sezon, au obținut patru puncte din șase în sezonul regulat, în turul play-off-ului au pierdut nemeritat pe Arena Națională, iar luni, în Copou, sunt deciși să scoată un nou rezultat bun. Antrenorul Flavius Stoican recunoaște că oaspeții pornesc cu prima șansă, dar a precizat că jucătorii săi pot obține cel puțin un egal cu FCSB dacă vor fi concentrați și nu vor mai repeta greșelile individuale din meciurile anterioare. Totodată, tehnicianul i-a avertizat pe cei de la FCSB că nu vor avea deloc o misiune ușoară în Copou.
Președintele executiv al Iașiului, Adrian Ambrosie, a declarat că se așteaptă la un stadion plin la meciul de luni, cu FCSB, dar că mulți dintre spectatori vor ține, foarte probabil, cu FCSB. „Cererea de bilete […]
Pe măsură ce play-off-ul Ligii I Betano se apropie de final, interesul pentru mijlocașul albanez al Iașiului, Kamer Qaka, devine tot mai mare. Dacă până acum au fost doar discuții, și nimic oficial, în ultimele […]
Pe lângă onoare, elevii lui Flavius Stoican vor lupta în meciul cu FCSB și pentru prima consistentă promisă de sponsorul Cotnari. Conform contractului, fiecare punct câștigat de echipa din Copou în play-off este recompensat de […]
Jucătorii lui Flavius Stoican abordează meciul de luni, cu FCSB, cu un moral zdruncinat serios de dubla umilință suferită în fața Astrei Giurgiu. Fosta campioană pregătită acum de Gigi Mulțescu a administrat Iașiului un dublu 3-0 într-un interval de doar cinci zile, lăsând echipa din Copou cu un singur punct în play-off, cel obținut în fața lui CFR Cluj. Președintele executiv al formației ieșene, Adrian Ambrosie, a admis că se simte un aer de vacanță la unii jucători și i-a avertizat pe cei care nu pun osul că se vor despărți de CSM Poli în această vară.
Ieșeanca Miruna Daria Lehaci continuă să impresioneze în șahul mondial. La un an după ce a cucerit titlul mondial școlar, la Iași, la categoria F 13 ani, șahista ieșeană a reușit un nou rezultat de excepție. Sportiva legitimată la CS Politehnica Iași a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial de Șah Școlar 2018 – categoria F 15 ani, competiție ce a avut loc în stațiunea albaneză Durres, în perioada 21-29 aprilie. Miruna a acumulat 6,5 puncte și a punctat decisiv pentru bronz în ultimele două runde, pe care le-a câștigat.
Oficialii echipei CS U Craiova au făcut o nouă ofertă Iașiului pentru mijlocașul albanez Kamer Qaka (23 de ani).
Dopați cu moral și entuziasm după remiza cu CFR Cluj, ieșenii și-au propus în restanța cu Astra să obțină prima victorie din play-off, dar au sfârșit prin a fi umiliți în fața propriilor suporteri. Elevii lui Flavius Stoican au fost de nerecunoscut în fața Astrei, s-au
Anunțul postat de Primăria Iași pe pagina de Facebook a Municipalității privind căutarea unor sponsori pentru echipa de fotbal din Copou pare să fi avut efectul scontat.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis, miercuri, sancționarea cluburilor Dinamo și CSM Poli Iași, dar și a Federației Române de Fotbal, cu amenzi contravenționale de câte 10.000 de lei pentru scandările rasiste ale fanilor la meciurile cu
La 12 ani, ieșeanul Mircea Mindirigiu este de departe cel mai tânăr arbitru din România. Are carnet de arbitru de un an și jumătate și deja a arbitrat 32 de meciuri la nivel de copii și juniori, atât la centru, cât și ca arbitru asistent. Mircea vine cu regularitate la
CSM Poli Iași și Astra Giurgiu se vor întâlni de două ori într-un interval de doar cinci zile, în play-off-ul Ligii I. Mai întâi în Copou, joi, de la ora 19.00, în restanța din etapa […]
Dan Petrescu s-a dezlănțuit după remiza de duminică din Copou, 1-1 cu CSM Poli Iași, și a pus tunurile pe toată lumea. Nu doar pe arbitrul Ovidiu Hațegan, ci și pe antrenorul și jucătorii echipei gazdă, pe motiv că „și-au dat viața pe teren și s-au bucurat exagerat”
Chiar dacă nu au obținut niciun punct în play-off, ieșenii sunt optimiști că pot obține un rezultat bun în meciul de pe teren propriu cu CFR Cluj, programat duminică, în Copou, de la ora 20:45, în prima etapă a returului. Antrenorul Flavius Stoican
Iașiul s-ar putea regăsi, în următorii ani, pe harta marilor orașe cu stadioane moderne. Cel puțin asta promit șefii de la Palatul Roznovanu. Codaș la capitolul infrastructură sportivă, cu un stadion și o Sală Polivalentă […]
Jucătorul de bandă stângă Narcis Bădic, unul dintre oamenii de bază ai lui Flavius Stoican în acest sezon, riscă să rateze restul sezonului. Bădic a suferit o ruptură musculară, iar la ultimul RMN efectuat i-a fost depistat un hematom pe coapsă, ce necesită câteva săptămâni de repaus.
La aproape doi ani de la înființare, „AVA Football Academy” începe să culeagă roadele în Marea Britanie. Academia de fotbal pusă pe picioare la Londra de fostul fotbalist gălățean Adrian Avasâlcăi a participat, recent la un puternic turneu internațional în
Chiar dacă Iașiul nu a obținut niciun punct în play-off, elevii lui Flavius Stoican continuă să atragă atenția altor formații prin evoluțiile lor. Principala țintă rămâne albanezul Kamer Qaka, mijlocașul central în vârstă de 23 de ani fiind în atenția mai multor
Meciul din Bănie, cu CS U Craiova, a avut un deznodământ de coșmar pentru ieșeni, dar pentru mijlocașul Vlad Danale va rămâne unul special. În minutul 72, mijlocașul ieșean în vârstă de 19 de ani a marcat golul de onoare al lui CSM Poli, reușita din Bănie
Într-un moment delicat pentru echipă, în care rezultatele se lasă așteptate, oficialii clubului CSM Poli Iași au luat o decizie menită să redea încrederea staff-ului tehnic, jucătorilor și să aducă liniștea în vestiar. La două […]
Alexandru Andrei Macarie colecționează diverse obiecte încă din adolescență, dar ideea de a face un muzeu al echipei sale de suflet a prins contur în 2010, pe măsură ce colecția s-a mărit. Acum, pasiunea sa a devenit un veritabil muzeu
Chiar dacă nu au câștigat niciun punct în play-off, ieșenii abordează cu optimism disputa din Bănie, cu CS U Craiova, programată sâmbătă, în ultima etapă a turului grupei de elită. Elevii lui Flavius Stoican speră să spargă gheața
La aproape 33 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 8 mai, Denis Zmeu este unul dintre cei mai tineri preparatori fizici din Liga 1. Fostul mijlocaș central al Vasluiului și-a încheiat cariera fotbalistică la doar 28 de ani, din cauza
Fără punct câștigat în ultimele patru meciuri din campionat, unul în sezonul regulat și trei în play-off, ieșenii speră să spargă gheața în deplasarea cu CS U Craiova. Sâmbătă, de la ora 20:45, în ultima etapă a turului play-off-ului, CSM Poli Iași
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER