Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999.
Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM.
Pe plan local, din anul 1999 și până în prezent a scris în redacțiile mai multor ziare locale sau regionale, între care Ziua de Iași, Obiectiv, Monitorul, Lumea Ieșeanului sau BZI.
Din anul 2018 realizează emisiunea Repriza a 3-a, la Radio HIT Iași.
După zece zile de antrenamente în Copou, lotul formației CSMS Iași va continua pregătirea în Antalya. Delegația ieșeană va pleca vineri în Turcia, la Side, pentru un stagiu de trei săptămâni, perioadă în care elevii lui Nicolo Napoli vor juca șase meciuri amicale
Venit în probe în urmă cu o săptămână, mijlocașul Andrei Enescu (28 de ani) i-a convins pe oficialii CSMS Iași că merită să joace în Copou. Fostul jucător al Mediașului a semnat cu gruparea din Copou un contract pe o perioadă de doi ani și jumătate și va face parte din lotul care va face deplasarea în Antalya.
Mijlocașul gălățean Ciprian Milea ar putea reveni la formația din Copou în această iarnă, pentru a treia oară în cariera sa. În vârstă de 30 de ani, Milea este dorit de către oficialii grupării CSMS și ar putea ajunge la Iași dacă își va rezolva situația contractuală cu Oțelul, în următoarele zile
CSMS Iași nu vrea să renunțe chiar atât de ușor la Alex Crețu. Ieri seară, oficialii din Copou au declinat o nouă ofertă pentru cedarea stoperului în vârstă de 22 de ani, venită din partea Stelei. Gruparea din Ghencea a oferit pentru achiziționarea lui Crețu suma de 270.000 de euro plus TVA și 25 la sută dintr-un transfer ulterior, dar oferta a fost refuzată de ieșeni.
Președintele executiv al echipei CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat că așteaptă în cursul zilei de azi o ofertă concretă din partea Stelei pentru stoperul Alexandru Crețu.
„Interesul Stelei pentru transferul lui Alex Crețu este de actualitate. Am avut discuții cu domnul Valeriu Argăseală chiar în
Lotul prim-divizionarei CSMS Iași s-a reunit, astăzi, în Copou, într-un efectiv extrem de redus. La primul antrenament al anului, condus de „secunzii” Adrian Kereszy și Benone Dohot, au fost prezenți doar 18 jucători, dintre care doi juniori
La doar 22 de ani, fundașul central al CSMS Iași, Alex Crețu, este unul dintre cei mai curtați tineri jucători din Liga I. Cotat de clubul moldovean la aproximativ 500.000 de euro, fostul internațional de tineret a fost ofertat până în acest moment de două cluburi importante din Liga I, Astra și Dinamo, dar ambele oferte au fost refuzate. După ce Astra a propus Iașiului suma de 200.000 de euro și un procent de 25 la sută dintr-un transfer ulterior, Dinamo a oferit pentru tânărul jucător ce poate evolua pe mai multe posturi, atât în defensivă, cât și în linia mediană, suma de 100.000 de euro și trei jucători.
În condițiile în care vremea din țară nu permite efectuarea unor antrenamente în aer liber, oficialii grupării CSMS Iași au decis să prelungească perioada de pregătire din Turcia. Astfel, ieșenii au renunțat la cantonamentul din România și
Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat luni că a refuzat oferta făcută de Astra Giurgiu pentru transferul lui Alexandru Crețu, din cauza sumei mult prea mici.
CSMS Iași a realizat primul transfer al iernii. Fostul stoper al Universității Craiova, Mădălin Ciucă, a semnat un angajament până în vară cu gruparea din Copou, cu o opțiune de prelungire pe încă două sezoane
Pe teren vor fi Pancu, Adrian Cristea, Onofraș și alte glorii ale fotbalului ieșean. Sânmărtean și Stoican au donat tricouri pentru licitație
Unul dintre jucătorii emblematici ai Iașiului, Mihai Dănilă, „Mițu”, așa cum îl alintau prietenii, nu mai este printre noi. Cel care a fost unul dintre cei mai buni atacanți ai Politehnicii Iași, născut și crescut ca fotbalist în Copou, a trecut, astăzi, neașteptat
Venit în Copou ca o vedetă, în calitate de cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, brazilianul Wesley Lopes a dezamăgit crunt la CSMS și a părăsit clubul ieșean pe ușa din dos. La nici 24 de ore după prestația jenantă în fața Stelei din sferturile
Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a lansat un atac dur la adresa jucătorilor săi după înfrângerea la scor suferită în fața Stelei (0-3), în Cupa Ligii. Prunea l-a pus la zid pe brazilianul Wesley, „care a venit la Iași pentru orice altceva decât pentru fotbal” și a subliniat că venirea lui Ionuț Chirilă în Copou și a celor cinci jucători propuși de tehnician a destabilizat vestiarul.
Considerată de multe formații din Liga I o competiție inutilă, Cupa Ligii oferă Iașiului șansa de a a accede pentru prima dată în istoria clubului în semifinalele unei competiții interne. În plus, moldovenii au posibilit
CSMS Iași încheie anul cu un nou meci contra campioanei Steaua, partida din sferturile de finală ale Cupa Ligii, de duminică, de la ora 20:00, fiind a treia din ultima lună și jumătate cu gruparea din Ghencea. În primele două întâlniri s-au
Victoria clară din meciul cu Pandurii le-a dat aripi ieșenilor, care speră să încheie turul de campionat cu un nou rezultat notabil, de această dată în fața campioanei Steaua. Deși are în continuare lotul decimat de accidentări, antrenorul CSMS-ului, Nicolo Napoli, speră să dea lovitura în Ghencea și să obțină cel puțin un punct. Tehnicianul italian este conștient că Steaua pornește cu prima șansă, dar spune că echipa sa poate pleca neînvinsă dacă va arăta aceeași determinare din întâlnirea cu gorjenii.
Criza acută de medici sportivi din România lovește puternic și fotbalul ieșean. Președintele executiv al clubului CSMS Iași, Florin Prunea, a tras un semnal de alarmă privind acest aspect, declarând că este inadmisibil ca la un club de liga I să se lucreze fără medic sportiv.
Antrenorul formației CSMS Iași, Nicolo Napoli, și-a exprimat nemulțumirea față de greșelile individuale frecvente comise de jucătorii săi, meci de meci. Tehnicianul a precizat că și-ar dori să schimbe mai mulți jucători față de meciul pierdut în Gruia cu 0-4, dar nu are alte soluții, lotul fiind decimat de accidentări.
La ora la care Steaua se chinuia în Danemarca, Gică Hagi, Belodedici, Prunea și alți foști componenți ai „Generației de Aur” făceau spectacol la Iași, joi seară, pentru o cauză nobilă. Aceștia au revenit pe teren, în „Polivalenta” ieșeană, în scop caritabil, pentru a-l ajuta pe jucătorul Radu Ionuț Avasâlcăi, junior în vârstă de 17 ani legitimat la CSMS Iași, diagnosticat cu neoplasm rinofaringian.
Președintele executiv al echipei CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat că meciul cu Pandurii Tg. Jiu, de pe teren propriu, din etapa a 16-a a Ligii I, reprezintă o adevărată finală pentru formația pe care o conduce. Oficialul din Copou susține că de acest rezultat poate depinde soarta echipei în partea a doua a campionatului.
CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (1-0), echipa CSMS Iași, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Ivanovski ‘6, ’79, Tade ’67 și Javzici ’81.
Ieșit cu bine din campania electorală, după ce l-a susținut în aproape toată țara pe noul președinte Klaus Iohannis, singurul luptător-politician din România, Cătălin Moroșanu, este aproape de a da o nouă lovitură, de această dată în ring. Cel supranumit „Moartea din Carpați” va lupta, sâmbătă, în marea finală Superkombat de la Monza (Italia), unde îl va înfrunta în main-event-ul galei pe americanul Ron Sparks. Deși admite că nu este pregătit sută la sută, Moroșanu le promite fanilor săi că nu-i va dezamăgi.
Conducerea clubului din Copou a decis să-i pună pe lista de transferuri pe jucătorii Iulian Vladu, Valentin Dima, Dulee Johnson și Mugurel Dedu. Cei patru au fost înștiințați să-și caute echipe până în pauza de iarnă, atunci când va fi oficializată despărțirea de club
Un tânăr fotbalist de la CSMS Iași trece prin cea mai cumplită perioadă a vieții sale. La doar 17 ani, Radu Avasilcăi, elev la Liceul cu Program Sportiv și junior la CSMS, a primit recent din partea medicilor un verdict cumplit. Puștiul a fost diagnosticat cu
Dacă în precedentele etape țintele suporterilor nemulțumiți din Copou erau antrenorii, în timpul și la finalul partidei de duminică cu CS U Craiova, scor 1-3, fanii Iașiului l-au luat în vizor pe președintele Florin Prunea. Suporterii CSMS-ului i-au cerut
Fostul mare atacant al naționalei Italiei, Toto Schillaci, va fi prezent în tribune la meciul de astăzi dintre CSMS Iași și CS Universitatea Craiova, din cadrul etapei a 14-a a Ligii I. Prezent la Iași la invitația lui Dan Cojocaru, managerul școlii de fotbal „Magic-Trofeo Maestrelli”, la turneul internațional pentru copii „Holiday Magic Cup”, Schillaci a declarat că îi face mare plăcere să se revadă cu fostul său coleg Nicolo Napoli.
În perioada 7-9 noiembrie 2014 va avea loc la Iași turneul internațional de fotbal pentru copii „Holiday Magic Cup”, competiție organizată de clubul româno-italian „Magic Trofeo Maestrelli”. Turneul va fi structurat pe trei secțiuni de vârstă, 7 ani, 8 ani și 9 ani și va reuni la start 38 de echipe din România și Republica Moldova, astfel:
Împrumutat de CSMS Iași pentru un sezon de la Rapid, fundașul Ionuț Voicu spune că meciul direct de marți dintre cele două nou-promovate va fi unul special pentru el. Fundașul grupării din Copou speră ca punctele să ia drumul Iașiului, chiar dacă păstrează amintiri dintre cele mai frumoase din perioada petrecută la echipa giuleșteană.
CSMS Iași s-a despărțit de încă un jucător adus de fostul antrenor Ionuț Chirilă. După atacantul Akinsola, ieșenii i-au reziliat contractul și stoperului Cristian Melinte. Fostul jucător al formațiilor italiene Palermo și Piacenza nu a corespuns cerințelor nou-promovatei
Cu gândul mai mult la situația dezastruoasă din campionat, Iașiul s-a speriat de șansa uriașă ce i s-a oferit marți seară și a ratat ocazia de a elimina campioana din Cupă. Elevii lui Nicolo Napoli nu au profitat de conjucturile care l-au făcut pe Costel Gâlcă să
Fără victorie în campionat în cele 12 meciuri disputate în acest sezon, ieșenii speră să dea marea lovitură în Cupa României. Trupa lui Nicolo Napoli întâlnește Steaua în optimile competiției, marți, de la ora 20:30, pe teren propriu și poate profita de
Oficialii din Copou au decis să dubleze prețul biletelor la meciul din faza optimilor a Cupei României, cu Steaua, programat marți, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, de la ora 20.30. Astfel, cel mai ieftin tichet, la peluze, va costa 20 de lei, dublu față
Deși echipa din Copou nu a bifat nicio victorie în cele 11 etape derulate din acest sezon de Liga 1, antrenorul italian Nicolo Napoli își păstrează optimismul și crede că poate salva Iașiul de la retrogradare. Tehnicianul încearcă să se agațe de fiecare meci
Ca și cum situația din clasament nu ar fi suficientă, penultimul loc în Liga 1, la egalitate cu ultimul ocupat de Oțelul, antrenorul echipei CSMS Iași Nicolo Napoli se confruntă cu mari probleme de efectiv încă de la venirea sa în Copou
Portarul echipei CSMS Iași, italianul Alessandro Caparco, este de părere că o victorie în meciul cu FC Botoșani poate da tonul unei reveniri a grupării din Copou. Totodată, goal-keeper-ul ieșenilor a catalogat fiecare meci drept o finală.
Italianul Nicolo Napoli va debuta, vineri, pe banca tehnică a echipei din Copou, în meciul de pe teren propriu cu una din revelațiile primei părți a campionatului, FC Botoșani. Deși oaspeții au avut un parcurs bun până acum, fiind în prima jumătate a clasamentului, Napoli susține că echipa sa are prima șansă la victorie în acest meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER