Dinamo se află pe primul loc în acest moment, dar Giovani Becali nu este impresionat de performanța dinamoviștilor. În opinia lui Becali, gruparea roș-albă are încă multe
Președintele Timișoarei, Gheorghe Chivorchian, a analizat prestația echipei în 2011 și după ce a tras linie a ajuns la concluzia că formația bănățeană a avut un an reușit.
Steaua a încheiat 2011 pe locul 4 în Liga I și s-a calificat în primăvara europeană acolo unde se va lupta cu Twente. Directorul sportiv al clubului roș-albastru,
Prestigioasa publicație britanică The Guardian a scos în evidență anul trecut câteva dintre momentele care l-au făcut celebru pe finanțatorul Stelei, Gigi Becali.
Înfrângerea surprinzătoare din ultimul meci cu Blackburn Rovers l-a făcut pe legendarul Sir Alex Ferguson să se gândească la ziua „pensionării”.
Sfârșitul anilor ’80 a fost poate cea mai bună perioadă din istoria Stelei. În mod sigur, pe plan european a fost. Finală de Cupa Campionilor Europeni câștigată în ’86, din nou prezență în ultimul act în ’89.
Barcelona este echipa anului 2011, trupa catalană reușind să câștige tot ce și-a propus în acest an. Elevii lui Guardiola s-au impus în Primera, în Champions League, în finala Campionatului Mondial al cluburilor și mai ales în fața Realului. Echipa lui Mourinho nu a mișcat în fața „extratereștrilor” în meciurile cu miză, iar frustrarea a atins cote de alarmă la Madrid, în special pe final de an.
Cel mai bun străin din Liga I, jucătorul pe care Steaua și l-a dorit foarte mult, a fost la un pas să ajungă la Rapid.
După Bănel, Steaua mai trimite un jucător în Franța, tot la Saint-Etienne. Transferul lui Latovlevici la gruparea din Hexagon e ca și rezolvat, în zilele următoare urmând să se realizeze formalitățile.
Bogdan Stancu la Galatasaray, Costel Pantilimon la Manchester City (împrumut), Gabi Torje la Udinse și Bănel Nicoliță la Saint-Etienne. Acestea sunt singurele noastre „produse de export” veritabile în 2011. Pentru anul ce urmează, www.prosport.ro propune 10 nume de tineri fotbaliști a căror cotă poate exploda în 2012 și care pot reprezenta, de ce nu, următoarele transferuri ale unor echipe cu pretenții din Vest.
Chiar dacă Becali a declarat că brazilianul Wesley nu va veni la Steaua, se pare că decizia nu este una definitivă. Astăzi au apărut noi declarații care pot întoarce situația cu 180 de grade.
Gigi Becali îi ironizează pe rivalii de la Dinamo acolo unde îi doare cel mai tare. Patronul Stelei s-a legat de
Nici nu s-a instalat bine la PSG că deja le-a pus șeicilor pe masă o listă impresionantă de vedete, jucători pe care și i-ar dori sub comandă. Carlo Ancelotti nu pierde timpul și vrea să creeze la Paris o trupă capabilă să se lupte de la egal la egal cu super-puterile continentului.
Steaua a ratat prima țintă din acest mercato, brazilianul Wesley refuzând oferta înaintată de patronul grupării roș-albastre.
Transferul brazilianului Wesley la Steaua a picat. Gigi Becali a înaintat o ofertă, dar jucătorul a refuzat propunerea Stelei, impresarul fotbalistului confirmând acest lucru și precizând că atacantul are și alte oferte. Niciuna din România însă.
Lipsa infrastructurii a fost invocată de multe ori în ultimii 20 de ani, fiind considerată unul dintre principalele motive pentru care fotbalul românesc nu reușește să se dezvolte.
Recunoscuți pentru fanatismul cu care își susțin echipele favorite și pentru ideile trăsnite prin care își exprimă această susținere, englezii au mai dat un exemplu de atașament total față de culori.
România va începe în 2012 o nouă campanie de calificare, țința fiind Campionatul Mondial din 2014. Mihai Stoichiță este de părere că obiectivul poate fi îndeplinit deoarece fotbalul românesc a produs în ultimul timp câțiva tineri jucători valoroși.
Bănel Nicoliță trăiește un vis în Franța. S-a impus rapid la Saint-Etienne, este unul dintre idolii galeriei „verzilor”, iar evoluția sa din acest an a arătat tuturor un alt jucător decât cel pe care îl știam la Steaua.
Vă mai amintiți de partida din Cupa UEFA, Rapid – PSG, meci la finele căreia francezii s-au impus cu 3-0 la masa verde din pricina problemelor cu nocturna? Partida s-a desfășurat în sezonul 2001-2002 al Cupei UEFA și mulți suporteri s-au întrebat ce a provocat pana de curent care a întrerupt partida și a consfințit eliminarea giuleștenilor din competiție.
Echipa PRO TV i-a făcut zilele trecute o surpriză lui Ioan Andone, care a întâmpinat surprins, dar bucuros, vizita noastră. Antrenorul a fost colindat, a primit un șirag de cârnați, dar și o căpriță pe care a adoptat-o imediat. La final, a acordat un interviu în care a analizat propriul său an 2011, dar a și dezvăluit ce planuri are pentru 2012.
Participă în aceste zile în Piteștiul natal la un puternic turneu de fotbal în sală. Alături de el, mai multe vedete din fotbalul românesc, precum Petre Marin, Mărgăritescu, Cristi Tănase și Mihai Costea
Gigi Becali este sigur că Alex Chipciu este 100% jucătorul Stelei, chiar dacă fotbalistul aparține în proporție de 50% celor de la Sporting Pitești, școala de fotbal a șefului dinamovist Nicolae Badea.
Unul dintre jucătorii despre care s-a spus că ar fi fost sunat de Constantin Zotta, Lucian Sânmărtean, a precizat că a l-a informat imediat pe patronul grupării moldave despre discuția cu oficialul giuleștean și se declară dezamăgit de faptul că a picat la mijloc în acest scandal. Referitor la afirmațiile lui Porumboiu conform cărora ar urma să părăsească Vasluiul, mijlocașul afirmă că nu ia în seamă astfel de declarații.
Consiliul Federal al FRA a desemnat-o pe Bianca Perie (aruncarea ciocanului, aur la CE de tineret, locul 6 la CM in aer liber) drept atleta anului 2011. Totodata, in acest an, laureatii FR Atletism sunt urmatorii: Marian Oprea (triplusalt, bronz la CE indoor), Ligia Damaris Grozav (inaltime, aur la CM de juniori 2), Roxana Beatrice Mari Perie (aruncare ciocanului, bronz la CM de juniori 2), Denisa Ionela Dragomir (alergare montana, aur la CE de juniori 1 – individual si argint cu echipa Romaniei, bronz la CM de juniori – individual si argint cu echipa Romaniei), Rebeca Rus (alergare montana, argint cu echipa de juniori 1 la CE ), Andreea Luiza Ograzeanu (100 m, aur la CE de tineret), Esthera Petre (inaltime, aur la CE de tineret), Carmen Cristina Toma (triplusalt, argint la CE de tineret), Alexandru Ghinea (3000 m obs, bronz la CE de tineret), Bianca Denisa Razor (400 m, aur la CE de juniori 1), Alina Rotaru (lungime, argint la CE de juniori 1), Elena Adelina Panaet (3000 m obs, bronz la CE de juniori 1), Ioana Raluca Doaga (1500 m, bronz la CE de juniori 1, argint la CE de cros), Ioana Alina Dan (alergare montana, argint cu echipa Romaniei la CM de juniori).
Chiar dacă este pe primul loc în Primera, Realul a pierdut un nou duel direct cu Barcelona, iar un eșec în fața eternilor rivali nu poate fi digerat ușor de nimeni din tabară „galacticilor”. Cum campionatul a intrat în vacanța de iarnă, madrilenii au răgazul necesar pentru a remedia situația. Acest lucru nu se poate realiza decât printr-o campanie de transferuri bine realizată. Publicația BlechearReport a întocmit o listă a posibililor jucători care pot ajunge pe „Santiago Bernabeu” și au realizat că nu mai puțin de 12 jucători sunt eligibili pentru Real.
Scandalul de la meciul dintre Vaslui și Rapid este deja de notorietate pentru toți microbiștii, despre acest incident vorbindu-se chiar și acum.
Steaua l-a achiziționat deja la Alex Chipciu de la FC Brașov și este la un pas să-l aducă și pe fostul rapidist Spadacio. Dumitru Dragomir apreciază campania de transferuri a Stelei și spune că abia acum oficialii roș-albaștrilor au conceput o campanie bună și utilă de transferuri.
Mihai Stochiță aduce la Apollon Limassol un fost jucător al Universității Craiova. Antrenorul român îl ia în Cipru pe
Comisia de Disciplină a LPF a judecat evenimentele de la ultimul meci al acestui an, partida dintre Vaslui și Rapid.
Fostul star al fotbalului portughez și probabil cel mai important jucător din istoria țării, legendarul Eusebio, a fost spitalizat astăzi.
Carlos Tevez este pe făraș la Manchester City, conflictul argentinianului cu antrenorul Roberto Mancini conducând la ruptura dintre jucător și „cetățeni”.
„Este foarte inteligent. Îi face pe toați să joace mai bine. Nu e jucătorul nostru, dar joacă de fiecare dată bine. Fizic, poate fetelor nu le place Cuenca, dar pe poziția în care joacă e genial. Sunt foarte mulțumit de el. Își face de fiecare dată treaba bine și joacă la un nivel înalt „, a declarat Guardiola imediat după
Neymar este unul dintre cei mai doriți fotbaliști ai planetei la ora actuală, Barcelona fiind clubul cel mai vehiculat atunci când vine vorba de viitoare destinație a jucătorului.
Gigi Becali a declarat la finalul meciului cu Voința că va transfera un jucător de la FC Vaslui, dar numele lui va fi făcut public după meciul cu Rapid. Patronul Stelei nu a mai așteptat și a divulgat cine va îmbrăca din retur tricoul roș-albastru: Wesley Lopez.
Înaintea ultimului meci oficial din Liga I, din acest an, a izbucnit un scandal monstru. Patronul celor de la Vaslui, Adrian Porumboiu, îl acuză pe oficialul rapidist Constantin Zotta că încearcă să-i corupă pe patru dintre fotbaliștii moldave pentru a nu juca la potențial maxim.
Într-o ședință avută la sfârșitul săptămânii trecute, Andre Villas-Boas i-a cerut lui Roman Abramovic 50 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Neymar. Tehnicianul portughez și-a motivat cererea afirmând că are nevoie de un play-maker și de un marcator de clasă pentru a redresa echipa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER