Sportivul legitimat la CS Dinamo, Mihai Grasu, a câștigat vineri seara, în prima zi a Naționalelor indoor de la București, proba de greutate, cu un nou record personal de sală. Elevul lui Costel Grasu a reușit o încercare de 19,15 m, devansându-l pe Laurențiu Popa, 18,45 m. „E un rezultat bun înregistrat de Mihai, are capacitatea de a progresa. El se va axa însă pe disc în continuare”, a declarat federalul Dan Serafim
FRA a prezentat azi tricourile de campioni pe care le vor primi vineri si sâmbăta la Nationalele din Sala Lia Manoliu medaliații cu aur ai competitiei. Totodata, FRA a expus și detaliile parteneriatului cu Astra, unul dintre sustinatorii atletismului românesc.
Spadasina Ana Maria Brânză, campioană mondială cu echipa în 2011, trece prin momente dificile la acest început de an.
Înainte de a pleca spre Noua Zeelandă, la turneul din Auckland (220.000 de dolari), unde va juca începând cu 2 ianuarie, Sorana Cîrstea și-a surprins din nou fanii.
În an olimpic, tenisul de masă românesc va avea un calendar extrem de bogat. Președintele FRTM, Cristinel Romanescu, trage speranțe că România va mai duce la Jocurile Olimpice de la Londra și alți sportivi pe lângă cei trei deja calificați: Daniela Dodean, Elisabeta Samara și Adrian Crisan. O prima rampă de lansare spre bătălia cu forțele lumii o reprezintă însă, ca de fiecare dată, competițiile interne. „Mereu am încercat să asigurăm un viitor tenisului de masă românesc și am investit de la copii și juniori”, spune Romanescu.
Componentii nationalei Romaniei de polo au avut cea mai scurta vacanta din ultimul timp: trei zile! După ce selecționerul Istvan Kovacs i-a lăsat liberi pe 23 decembrie, după cantonamentul de la Oradea, componenții celei mai bune reprezentative masculine din România s-au reunit azi, în a doua zi de Crăciun, la Centrul Olimpic de la Izvorani.
O figură marcantă a atletismului românesc, profesorul Ioan Benga s-a stins din viață vineri seara, informează siteul FRA. În vârstă de 81 de ani, Benga a fost unul dintre cei mai titrați antrenori români de aruncări.
Născut în anul 1930, în comuna Sirnea (jud. Brașov), el a obținut diploma de profesor de educație fizică și antrenor de atletism în anul 1955, după absolvirea Institutului de Cultură Fizică din Moscova. A debutat ca tehnician la Dinamo, club pe care nu l-a mai părăsit niciodată, chiar dacă în anul 1993 s-a pensionat. De numele lui se leagă performanțele de excepție ale discobolilor Argentina Menis, Ion Zamfirache, Daniela Costian, Costel Grasu sau Nicoleta Grasu.
Dumnezeu să-l odihnească!
La Campionatul European de Cros de la Velenje (azi de la 11.00, pe Digi Sport 2), toată lumea cântă rock! Pentru a-i introduce pe sportivi în atmosfera concursului, organizatorii sloveni i-au așteptat ieri, în autocarele care-i transportau pe semifondiști spre antrenamentul oficial, cu un fond sonor asigurat de cele mai tari trupe din istorie.
Tricolorii s-au antrenat în această dimineață, la Velenje, în Slovenia, pe circuitul pe care duminică vor concura la Campionatul European de cros.
Competitia va avea loc duminică, de la ora 11:30, live pe DigiSport 2, iar România va trimite la start echipa națională feminină de junioare, pe cea masculină de juniori, teamul feminin de senioare și pe Nicolae Soare la individual (tineret).
Lotul României a sosit în această după-amiază în Slovenia, țara cu două milioane de locuitori, locul unde duminică, la Velenje (ora 11:00, live Digi Sport 2) se va desfășura o nouă ediție a Campionatului European de Cros. După o călătorie cu avionul până la Ljubljana, teamul condus de Zsolt Gyongyossy a parcurs cu autocarul aproximativ 100 km până în stațiunea Topolsica, o oază de liniște plasată în inima munților, o bucată ruptă parcă din Rai, o locație benefică pentru alergătorii de cursă lungă. „Dacă ar fi să comparăm orășelul cu unul din România…Ne-am putea gândi la Tușnad sau la Herculane”, au spus atleții mai în glumă, mai în serios, despre urbea poziționată la 10 minute de mers cu autocarul de industrialul Velenje, ale cincilea oraș ca mărime al Sloveniei.
La acest eveniment important in lumea sportului au fost prezenti luptatorii Catalin Morosanu, Alexandru Lungu, Daniel Ghita, Bogdan Stoica, Andrei Stoica, I o nut Atodiresei, Serghei Lashchenko, castigatorul SUPERKOMBAT WGP 2011, Errol Zimmerman, campion Fight Club SUPERKOMBAT 2011 si Ismael Londt, finalistul Circuitului SUPRKOMBAT WGP 2011. Bucuresti a fost astfel pentru o zi capitala mondiala a sporturilor de contact. Totodata din cadrul acestui eveniment nu au lipsit si femeile frumoase ale Romaniei ce au concurat la titlul de BEST RING GIRL. Acest premiu a fost adjudecat de RALUCA DUMITRU, cunoscutul fotomodel.
La Praveț, în Bulgaria, cu ocazia galei Asociației Balcanice de Atletism (ABAF), românca Bianca Perie a urcat pe scena laureaților.
Pentru a celebra succesul Circuitului SUPERKOMBAT 2011 la nivel international, Promoterul Eduard Irimia impreuna cu partenerii sai GNC Live Well, MITSUBISHI MOTORS Romania, EUROSPORT si SPORT.RO, prezinta pe 3 Decembrie 2011, incepand cu ora 16.30, PREMIILE LOCAL-KOMBAT 2011 in direct pe SPORT.RO.
Lucian Bute rămâne campion mondial IBF la supermijlocie, după ce l-a învins prin decizie unanimă pe Glen Johnshon, la capătul a 12 runde dominate clar de român. Lucian își apără astfel cu succes pentru a noua oară centura cucerită în 2007 și acum așteaptă un meci pentru unificarea centurilor, cu învingătorul din partida Carl Froch – Andre Ward, din finala Super Six.
Cu Tolnai imperială și Oana Chirilă precisă în aruncări, Oltchim s-a impus aseară greu în fața vicecampioanei Germaniei.
Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a impus aseară, la Hamburg, în primul joc al Grupei D a Ligii Campionilor, în fața vicecampioanei Germaniei, Buxtehuder, scor 24-20 (13-11), la capătul unui meci tranșat abia pe final, grație zvâcnirilor Patriciei Vizitiu. Jocul modest, tratat de „alchimiste” cu superficialitate în câteva secvențe nu o transformă momentan pe Oltchim într-o candidată la trofeu. Ieri au strălucit da cappo al fine doar Tolnai (16 intervenții) și Chirilă (11 goluri). Mecanismul vicecampioanei Germaniei a mers ca uns doar la start,
Gică Hagi a fost prezent în această după-amiază la arenele BNR din București, pentru tragerea la sorți a tabloului principal de simplu de la BRD Năstase-Țiric Trophy.
FR de Atletism a decis ieri lotul pentru Mondiale
Delegația de atletism a României a încheiat Europenele de juniori de la Tallinn cu patru medalii, vârfurile generației 1993 confirmându-și ascensiunea din ultimii ani. Î
Naționala de polo, cea mai bună selecționată masculină din România ultimului deceniu, a fost luată ieri prin surprindere. Pentru prima dată în istoria sa recentă, tricolorii au fost protagoniștii unei gale de prezentare în vederea Mondialului din Shanghai (16-31 iulie).
Lucian Bute, alias „Mr. KO”, alias „Frumușelul”, alias „Cel mai bun sportiv român din 2010″. Și din 2011, poate! Demarajul s-a realizat în trombă, iar victoria repurtată în fața irlandezului Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a 10-a, îl determină pe gălățeanul care și-a păstrat titlul mondial IBF la supermijlocie să privească în viitor. Spre următorul adversar.
Primul Chevrolet monovolum de familie de pe piața europeană, modelul Orlando, va fi una dintre atracțiile Salonului Mondial Auto din Paris (30 septembrie), eveniment în care își va face debutul autovehiculul pregătit pentru producția de serie. Acesta va reprezenta una dintre cele patru premiere mondiale Chevrolet la acest salon.
Nu e Michael Johnson, dar puțin modelat ar fi ajuns poate redutabil. Nu va lua nici startul la JO 2012, dar acum știe mai bine Londra decât Iașiul natal. Și nu interpretează nici „Eu beu”, pentru că nu e Pavel Stratan, e chiar Pavel Ștefan, un atlet talentat de doar 22 de ani, care a abandonat momentan sportul de performanță pentru a-și croi un drum în viață.
Cazul său nu e unul izolat, ci simbolizează întreaga situație a sportului românesc, unul în care valorile nesusținute și neprotejate sau cele care înoată împotriva curentului fie se pierd, fie deraiază în joburi obscure, dar profitabile. Mai există două categorii: segmentul supercampionilor, adică personajele care n-au grija zilei de mâine și, cei mai mulți, absolvenții de ANEFS, care pornesc în noua carieră din spatele catedrelor plasate în sătucuri uitate de lume. Pentru a-și lărgi orizonturile, unii iau însă viața în piept, sătui să se hrănească cu optimism și să-și crape mușchii doar din iubirea necondiționată pentru sport. E și cazul personajului nostru: un fost campion național de tineret în probele de sprint, medaliat la Balcaniade și participant la Cupa Europei. Acum inspiră aerul închis al unui spațiu neconvențional cu fete apetisante și râuri de Dom Perignon, expirându-l la ședințe de alergare pe marginea Tamisei.
Despre „Open”, autobiografia lui Andre Agassi în care fostul lider ATP recunoaște că a consumat droguri, se spune că naratorul a fost totuși prea… deschis.
Pentru a lectura „Open”, care va fi lansată azi, trebuie să plătești în Marea Britanie 20 de lire sterline. Dar cartea face toți banii, având în vedere faptul că yankeul potențează dueluri surprinzătoare (existente sau inexistente), realizând parcă un mic Open. Cu personaje gen Boris Becker, Jimmy Connors sau chiar cu legendarul Ilie Năstase. Conform The Guardian, primul lider ATP e caracterizat în jumătate de rând: „Big, stupid romanian” (n.r. – un român mare și prost)! Andre a servit, „Nasty” e la primire…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER