Ioan Hora, primul jucător cumpărat de CFR Cluj în această vară, are o poveste de viață incredibilă. La 11 ani, Hora era multiplu campion la dansuri sportive, iar după alți trei a fost pe punctul să plece la muncă în Grecia.
CFR a scos acum două zile 800.000 de euro din visterie pentru mijlocașul Gloriei, Ioan Hora, parafând astfel prima achiziție din mercatoul de vară. Internaționalul de tineret ascunde însă un trecut zbuciumat, cu o poveste ruptă din filme. Format la LPS „Bihorul”, de profesorul Lucian Stance, Hora a impresionat încă de la debut. „Aventura lui în fotbal a început în curtea unei școli generale, acolo unde l-am remarcat în urma unei selecții. M-a impresionat prin calitățile fizice și tehnice deosebite, dar și prin personalitatea puternică”, povestește profesorul care avea apoi să-i marcheze radical cariera. „A fost la un pas să renunțe la fotbal la vârsta de 14 ani. Era decis să plece cu părinții săi în Grecia, dar în cele din urmă l-am făcut să înțeleagă că își poate croi viitorul și prin fotbal. A înțeles acest lucru și prin multă muncă a ajuns unde este acum. Și părinții lui au insistat să rămână”, e mărturia șocantă a lui Stance.
Fostul selecționar vorbește pentru ProSport despre dubla Stelei cu Ujpest.
Domnule Ienei, cum apreciați noutățile din lotul Stelei?
Concluzii nu putem trage numai după ce Steaua a intrat în competiții, campionat și Europa League. Noi, românii, avem o mare greșeală, vorbim înainte și apoi regretăm în loc să facem și alții să vorbească despre noi, sau să ne dea exemplu.
Chiar dacă au opt puncte în plus față de ACU Arad, prima echipă de sub linie, cu patru runde înaintea liniei de sosire, roș-albaștrii de pe Criș nu dorm deloc liniștiți. Motivul? Țintarul ultimelor runde este infernal.
Primul care a tras semnalul de alarmă este antrenorul Vig Zoltan, care, după ce și-a făcut niște calcule, a anunțat cu spaimă în glas că Bihorul ar putea ajunge pe coclaurile Ligii a III-a dacă nu bate sâmbătă pe „U” Cluj. „Mulți zic că deja suntem salvați, dar eu sunt realist și spun că nu e așa. Dacă pierdem, Doamne ferește!, cu Universitatea Cluj,
Sătul de zvonurile că la clubul orădean se fac blaturi, primarul Ilie Bolojan i-a cerut telefonic demisia președintelui Alexandru Toth (foto).
Cei doi s-au întâlnit ieri dar președintele celor de la FC Bihor a refuzat să-și dea demisia, lăsând schimbarea sa din funcție la latitudinea Adunării Generale a Acționarilor. „Sâmbătă, am avut o discuție telefonică cu domnul Ilie Bolojan care mi-a cerut demisia de onoare. Azi (ieri – n.r.) am fost la dânsul pentru a lămuri situația dată, cerându-i să-mi spună motivul sau motivele pentru demisia mea de onoare. Consider că nu am niciun motiv să fac acest lucru pentru că eu spun că am făcut la club doar lucruri bune și nu rele”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER