Trimisă de FIFA la TAS prin intermediul FRF, Steaua trage acum la răspundere Federația pentru decizia dată în Elveția în cazul „Baciu”
Evenimentele ciudate petrecute în timpul cursului organizat pentru arbitrii de Liga I la Baia Mare continuă să iasă la iveală. În ediția de marți, ProSport v-a prezentat felul în care Ion Crăciunescu a ales să se comporte în fața a celor peste 150 de arbitri, asistenți și observatori în timpul vizionării
Greșelile de arbitraj din sezonul trecut și arbitrajul destul de controversat din primul meci oficial al sezonului, partida dintre CFR și Dinamo, au convins tot mai multe cluburi din Liga I să ceară plecarea lui Ion Crăciunescu de la șefia CCA.
Dinamo s-ar putea să-și „recupereze” căpitanul, asta după ce pe tot parcursul verii plecarea lui Marius Niculae părea iminentă. „Săgeată” mai are o singură ofertă concretă, însă echipa care îl vrea va trebui să achite suma de 550.000 de euro!
Ion Crăciunescu a fost fanul lui Dinamo în timpul Supercupei, deși se afla în fața arbitrilor de Liga I. Șeful CCA s-a bucurat la golurile „câinilor”, iar cei prezenți susțin că de vină ar fi fost câteva pahare cu alcool băute în plus
Bonetti îi vede un viitor de excepție lui Nica, puștiul pe care l-a promovat la prima echipă: italianul susține că acesta îl poate depăși pe „Bursuc”
Dario Bonetti a vindecat miraculos rănile dinamoviștilor, pe care i-a făcut să joace din nou ca o echipă redutabilă. Printre altele, italianul i-a lăsat pe jucători să îi desemneze pe cei care vor executa loviturile de departajare
George Țucudean, marcatorul celor două goluri ale lui Dinamo în Supercupa cu CFR Cluj (2-2, după prelungiri), este un personaj atipic. Cu o situație materială bună și subiect al tabloidelor doar prin prisma pasiunii sale pentru mașini, atacantul de 21 de ani este descris de colegi ca un profesionist adevărat.
Iuliu Mureșan l-a acuzat dur pe centralul partidei de sâmbătă. „Suferă de sindromul Lupescu”, a spus președintele campioanei, aluzie la faptul că Hațegan a fost promovat pe timpul când „Kaiserul” făcea delegările și are o datorie morală față de fostul dinamovist.
Primul care a sărit la gâtul centralului de la Supercupă a fost Arpad Paszkany. Patronul CFR-ului susține că Dinamo n-ar fi câștigat sâmbătă seara fără ajutor din partea arbitrilor. „Au fost 6 arbitri, dar tot degeaba. Când primești un gol care nu trebuie să fie validat, pentru că a fost henț, și ai și un jucător eliminat pe nedrept, e greu să câștigi. Dacă aici nu putem vorbi de viciere de rezultat, atunci unde putem vorbi de așa ceva? S-a arbitrat într-o singură direcție”, a acuzat Arpad Paszkany.
„Câinii” răpun CFR Cluj după un meci incitant, terminat la penalty-uri și aduc în visteria clubului al doilea trofeu în ultimele două luni.
„Național Arena” va fi aproape pustie în această seară, atunci când Ovidiu Hațegan va fluiera startul meciului dintre Dinamo și CFR Cluj. FRF, Dinamo ș
Dario Bonetti a făcut schimbări importante în această vară în prima distribuție a lui Dinamo. Plecările lui Moți, Scarlatache și Kone, dar și modificarea
Noul dinamovist și-a câștigat existența din tăiatul lemnelor, a vrut să se lase de fotbal, iar Pirin l-a remarcat în 2007 la un turneu pentru amatori
Pregătit de-a lungul anilor de cei trei, Robert Ilyeș a creionat portretul fiecăruia din cei trei antrenori
S-a lăsat de fotbal și s-a întors la Miercurea Ciuc. Aici a preluat echipa locală, iar peste câțiva ani vrea să o ducă din liga județeană în primul eșalon
Niculae are oferte din Franța, Turcia, Kuweit și Coreea de Sud, dar Dinamo cere 550.000 de euro în schimbul său Majoritatea fanilor roș-albi e de părere că cel poreclit „Săgeată” n-ar trebui să plece, pentru că echipa are nevoie de jucători ce știu ce înseamnă să joci pentru Dinamo
Roș-albii vor juca acolo în play-off-ul Europa League și vor, ca pe viitor, să apeleze la această variantă și în alte situații Problema stadionului continuă să bântuie liniștea conducătorilor lui Dinamo. Roș-albii nu au stabilit momentan unde vor juca play-off-ul Europa League, iar în acest moment caută o variantă viabilă, mai ales că prezența pe „Național Arena” este imposibilă.
Pe 13 iunie, ProSport oferea în premieră informații despre un amical Dinamo – FC Barcelona care ar fi urmat să se dispute pe 11 august. Pe lângă faptul că, inițial, din tabăra dinamovistă nu a dorit nimeni nici măcar să comenteze ipoteza, fanii chiar au început să ironizeze subiectul, varianta fiind pentru mulți o himeră.
Italianul a creionat un prim „11″, dar are cel puțin trei alegeri de făcut. Cea mai importantă: Dănciulescu va fi sau nu titular?
Golgheterul Barcelonei va filma un spot publicitar prin care îi va invita pe fanii „câinilor” la meciul amical de pe 11 august
Antrenamentele atleților pentru Olimpiadă împiedică modernizarea stadionului „Dinamo” Cum LPF cere din acest an instalație de încălzire a gazonului, roș-albii sunt obligați să joace toate meciurile din tur pe „Național Arena”, acolo unde organizarea le va afecta serios bugetul
Digi Sport nu este de acord ca meciul dintre Dinamo și Rapid, stabilit pentru intervalul 10-12 august, să fie amânat din cauza amicalului pe care „câinii” l-au stabilit cu Barcelona
Cunoscut ca un fanatic al creșterii jucătorilor tineri, Dario Bonetti a promis că în acest sezon le va da tinerilor care vor confirma la Dinamo II cât mai multe șanse la prima echipă.
Lovitură pentru „câini”: Dinamo are terenul suspendat pentru meciul din dubla pentru calificarea în grupele Ligii Europa
Vești bune pentru Dinamo. Amicalul refuzat de Gigi Becali din cauza programului încărcat al echipei va avea loc, dar cu marea rivală a celor din Ghencea în rolul de sparring partner pentru catalani. Barcelona este de acord cu programarea amicalului care va avea loc pe 11 august. Sursele ProSport confirmă cele două echipe s-au înțeles și că meciul anului din România are toate șansele să se joace.
Africanul i-a anunțat pe șefii dinamoviști că va reveni în România doar pentru a-și lua lucrurile personale. În plus, le-a făcut reclamă proastă „câinilor” la echipa sa națională
Situația lui Dario Bonetti la Dinamo pare a fi din ce în ce mai complicată. Zvonurile care circulă în cadrul clubului din „Ștefan cel Mare” vorbesc despre poziția fragilă pe care italianul o are acum. Chiar dacă hotărârea finală stă în mâinile lui Nicolae Badea, revenirea lui Cristi Borcea în țară poate fi un semn rău pentru tehnician, mai ales că acționarul din Miami este cunoscut ca un partizan al vestiarului.
Înaintea începerii celor două meciuri de aseară, Irlanda era singura echipă scoasă din complicatele calcule ale grupei C. Dacă suporterii verzilor își probaseră calitatea la finalul meciului cu Spania, când timp de un sfert de oră, la 0-4, mii de gâturi irlandeze au cântat neîncetat, fotbaliștii conduși din teren de Robbie Keane au dovedit aseară și-n teren, în fața italienilor, spiritul dârz care caracterizează Dublinul și împrejurimile.
Liniștea este doar aparentă în „Ștefan cel Mare”, iar scaunul lui Dario Bonetti se clatină serios. Pretențiile italianului sunt cântărite încă de acționari, care nu sunt dispuși să mai facă prea multe concesii în ceea ce-l privește pe tehnician. Surse din cadrul clubului susțin că până la finele acestei săptămâni șefii vor decide dacă vor continua sau nu pe mâna italianului.
Spania, prin echipa națională și prin cele două reprezentante de seamă ale sale la nivel de cluburi – Real Madrid și Barcelona – a ajuns pe acoperișul lumii fotbalului. Azi, însă, a mai apărut un obstacol pentru cea mai titrată reprezentativă a continentului și nu numai. Una de ordin moral. Spania, tiki-taka, definiția fotbalului spectacol, va avea sângele rece de a cădea la pace cu Croația, pentru un 2-2 neonorant pentru ideea de fair-play a fotbalului? Cu acest rezultat la final, Italia ar fi eliminată, indiferent de ce va fi făcut în partida cu eliminata Irlanda.
*Dinamo va parafa peste două zile amicalul cu FC Barcelona, iar în contract este stipulat că spaniolii trebuie să aducă la București cinci jucători, dintr-o listă cu șapte vedete cerute de „câini”
*Roș-albii securizează prezența vedetelor Messi, Xavi sau Iniesta printr-o clauză contractuală
Visul de vară al dinamoviștilor este aproape să se împlinească. Pe sistemul „nu credem până nu vedem”, fanii „câinilor” au solicitat în ultimele zile o dovadă care să certifice veridicitatea amicalului cu Barcelona. Aceasta va veni luni, atunci când conducerea lui Dinamo susține că va parafa contractul cu echipa lui Lionel Messi.
Dinamo este la un pas să perfecteze amicalul cu FC Barcelona. Dublă lovitură, după ce „roș-albii” le-au suflat de sub nas amicalul de gală chiar rivalilor din Ghencea
Dinamo se redescoperă sub comanda lui Bonetti sau cel puțin acesta este planul italianului. În afara listei cu jucătorii pe care vrea să-i elimine din lot
Cererea „câinilor” a stârnit derută, mai ales că țintarul Ligii I, sezonul 2012-2013 a fost tras la sorți abia ieri, dar chiar și așa, cererea „câinilor” a fost aprobată.
Bozovic a refuzat să se angajeze la Ana Pan pentru a putea primi viză de intrare în țară. Marcos Antonio nu vrea să revină în țară, pentru că Rapid nu i-a rezolvat problema cu viza
Cea mai veche echipă din Italia e în căutarea disperată a unui atacant care să dea goluri și, chiar dacă cifrele dinamovistului nu i-au impresionat, referințele pe care le-au primit despre acesta au avut efectul scontat.
Transferul lui Andrei Cristea este și o dovadă clară că șefii lui Dinamo se gândesc că despărțirea de Marius Niculae este iminentă.
Astfel, oricine achită clauza de 550 de mii de euro pe care „Săgeată” o are, își poate asigura serviciile atacantului. Iar ofertele nu lipsesc, având în vedere că trei echipe asiatice și-au manifestat deja interesul pentru Niculae.
Al Ain Dubai, o formație din Qatar și una din Coreea de Sud se luptă să-l înregimenteze pe jucător în această vară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER