Simona Halep a susținut luni o conferință de presă, după victoria în fața Carolinei Garcia de la Turneul Campioanelor.
Rămâneți pe www.prosport.ro pentru toate detaliile.
Marseille a primit vizita liderului PSG, duminică, în „Clasicul” fotbalului francez. Pe lângă înfrângerea din teren, oaspeții l-au pierdut și pe Neymar pentru etapa următoare, după ce brazilianul a primit două cartonașe galbene. Starul lui Emery a fost apostrofat pe toată durata partidei, dar și atacat cu diferite obiecte de fiecare dată când executa o lovitură de colț.
Un derby reprezintă un moment special pentru toată suflarea fotbalistică, indiferent de loc, dată, poziția ocupată de cele două echipe și așa mai departe. În zilele următoare vom avea parte de meciuri extrem de disputate cum ar fi: Levski Sofia – ȚSKA Sofia, Hamburg – Bayern München sau Olympique Marseille – PSG.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a vorbit la Digi Sport, la finalul meciului cu FCSB, despre situația în care se află echipa. Edilul spune că jucătorii au salarii restante de două luni, lucru care în opinia dânsului nu ar trebui să reprezinte o problemă, având în vedere că anul trecut au fost și cinci, șase luni în care jucătorii n-au primit banii.
Antrenorul Timișoarei, Ionuț Popa, a spus la finalul partidei cu FCSB (7-0) că a fost cel mai urât meci din cariera sa. Tehnicianul dă vina pe absențele numeroase din ultima perioadă. ACS Poli a introdus cu FCSB mai mulți juniori, care au debutat în Liga 1. De asemenea, Popa a fost nevoit să improvizeze în compartimentul defensiv.
Agentul Mino Raiola susține că Zlatan Ibrahimovic va putea juca la cel mai înalt nivel și la 40 de ani, pentru că acum e rândul lui să profite de pe urma jucătorului, informează The Independent.
Echipa antrenată de Marius Șumudică, Kayserispor, a învins echipa Konyaspor, scor 2-1, duminică, în campionatul Turciei.
Daniel Pancu a postat o poză pe facebook, alături de căpitanul FCSB-ului, Denis Alibec, la Mânăstirea Ghighiu din județul Prahova. Jucătorul legitimat la Academica Rapid a scris pe rețeaua de socializare „Întâlnire…la Mânăstire!” Șeptarul vicecampioanei n-a fost inclus în lotul pentru partida cu ACS Poli Timișoara din această seară.
Directorul sportiv al echipei Hapoel Akko, Daniel Stanciu, a comparat pentru ProSport condițiile găsite în Israel, cu cele din România. Stanciu a mai spus că FCSB s-a impus în deplasarea de la Be’er Sheva, pentru că israelienii nu știu cum să abordeze un meci cu o miză importantă.
Gică Hagi a recunoscut după meciul cu CFR Cluj, câștigat cu 1-0, că Viitorul se află pe val, dar „Regele” susține că are ca obiectiv salvarea de la retrogradare.
Viitorul – CFR Cluj, de la 20:45, LIVE TEXT pe www.prosport.ro
Pep Guardiola, unul dintre susținătorii declarați ai indepedenței Cataloniei, a făcut primele declarații după toate evenimentele care au avut loc în regiunea de lângă capitala Spaniei, în urma referendumului care a avut loc pe 1 octomrbie. Guvernul din Madrid a decis punerea în aplicare a articolului 155 din Constituție în cazul Cataloniei, prin care își va impune controlul direct asupra regiunii.
Mijlocașul echipei Sepsi OSK, Valentin Astafei, a declarat la finalul meciului cu Juventus că aribtrii i-au dezavantajat pe tot parcursul campionatului. Mai mult decât atât, colegul său, Sebastian Ghinga, a spus că a fost înjurat de centralul Ionuț Coza. Astafei a spus că nu a văzut momentul respectiv, dar merge pe mâna colegului său.
Juventus București și Sepsi OSK Sf. Gheorghe, cele două echipe care au promovat în Liga 1 la capătul sezonului trecut, vor fi față-n față pentru a doua oară în actuala stagiune. Meciul care se va disputa la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, are startul programat la ora 18:00.
Alin Toșca a revenit pe gazon, sâmbătă, în meciul dintre Real Betis și Deportivo Alaves, după aproape două luni de absență.
Universitatea Cluj a învins Dinamo în deplasare, sâmbătă, în a doua etapă a Ligii Naționale de baschet masculin, scor 103-44.
Directorul executiv al Barcelonei, Oscar Grau, susține că Messi și-a prelungit contractul pentru încă patru ani, dar clubul îi va oferi o înțelegere pe viață, conform Marca.
Pilotul olandez, Max Verstappen, și-a prelungit contractul cu echipa Red Bull Racing până în 2020, informează site-ul Formulei 1.
Steaua își continuă parcursul impresionant în Liga a IV-a. Roș-albaștrii au învins AFC Rapid, sâmbătă, scor 7-0, în etapa a zecea.
Pedro a deschis scorul pentru Chelsea în meciul cu Watford, reușind să marcheze un gol de toată frumusețea.
Karabukspor, echipa pentru care evoluează românii Valerică Găman, Gicu Grozav, Paul Papp, Gabi Torje și Cristi Tănase, a pierdut, sâmbătă, în deplasare cu Osmanlispor, scor 3-0.
Trei jucători exponențiali din naționala Spaniei, Sergio Ramos, Sergio Busquets și Gerard Pique, au anunțat că se vor retrage din prima reprezentativă, dacă directoarea echipei, Maria Jose Claramunt, nu va reveni în angrenajul „Furiei Roja”, informează Marca.
Fotbalistul echipei Ludogoreț, Cosmin Moți, a fost inclus de UEFA în echipa ideală a etapei cu numărul trei din Europa League, după ce românul a marcat un gol în victoria echipei sale, pe terenul celor de la Braga, scor 2-0.
Pentru prima dată în istoria revistei Playboy pe copertă va apărea un model…
Gabi Balint consideră că Florin Tănase mai are de lucrat pentru a deveni un jucător decisiv pentru FCSB. Fostul internațional a declarat că decarul vicecampioanei nu poate, în acest moment, să depășească un adversar în duel unu la unu.
Un suporter englez s-a implicat în conflictul izbucnit în minutul 64 al meciului dintre Everton și Olympique Lyon, chiar dacă ținea un copil în brațe.
Antrenorul echipei Antwerp, Ladislau Boloni, a vorbit pentru site-ul FIFA despre venirea lui Cristiano Ronaldo la Sporting, dar și despre viitorul starului portughez la Real Madrid.
Mesut Ozil le-a dezvăluit colegilor de la Arsenal că va semna cu Manchester United, informează cotidianul britanic Mirror.
Pilotul spaniol, Fernando Alonso, va concura și în 2018 pentru McLaren, a anunțat joi echipa britanică, pe contul oficial de Twitter.
În această seară se dispută etapa cu numărul trei din cadrul grupelor UEFA Europa League.
Meciul dintre echipa cehă FC Zlin și formația daneză FC Copenhaga, din runda a treia a grupei F din Liga Europa, a fost întrerupt joi seară din cauza ceții de la Olomouc, informează site-ul uefa.com.
Olivier Giroud a marcat un gol superb în minutul 85 al partidei Steaua Roșie Belgrad – Arsenal, reușind să asigure victoria englezilor. „Tunarii” au punctaj maxim după primele trei etape ale Europa League.
Constantin Budescu a făcut un nou meci bun pentru FCSB în cupele europene, iar la final a felicitat atmosfera creată de fanii israelieni.
Hapoel Be’er Sheva a marcat în minutul 18, prin căpitanul Melikson, dar asistentul Joost van Zuilen a ridicat fanionul, astfel că reușita a fost anulată pentru poziție de ofsaid.
Jordan are 11 ani, e născut în România, joacă fotbal la „Școala Champions”, iar marea lui pasiune este Hapoel Be’er Sheva. A moștenit „microbul” de la tatăl său, care este israelian. Mama lui e româncă. Se uită la toate meciurile favoriților și e sigur de o victorie în fața FCSB-ului. Jordan a vorbit pentru ProSport despre pasiunea sa puerilă.
Lionel Messi a marcat, în meciul cu Olympiakos de pe Camp Nou, al 100-lea său gol în cupele europene. Pe o ploaie torențială care a lovit Barcelona, starul argentinian a înscris din lovitură liberă, în minutul 62 al partidei cu formația greacă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER