Peste 1.000 de iubitori ai fotbalului s-au adunat în fața Primăriei din Arad pentru a vedea pe viu cea mai importantă cupă de pe continent.
Uni Credit Țiriac Bank a semnat un parteneriat cu UEFA pentru trei ani, având dreptul de a plimba Cupa Campionilor prin cinci țări anual. În această toamnă, trofeul a poposit în Milano și Zagreb, a ajuns ieri în țara noastră și apoi va fi afișată în Budapesta și Sofia. România este singura țară în care cupa câștigată de Steaua în 1986 va poposi în mai multe orașe: Arad, Timișoara, Sibiu, Brașov, Pitești și București.
Fotbalistul a contribuit la primele două goluri ale timișorenilor și are șanse mari de a juca și împotriva Craiovei.
„Chiacu este unul dintre cei care astăzi au depus un efort mare și poate îl voi avea în vedere și pentru meciul cu Craiova. A fost disponibil, dinamic, dar nu mă interesează în mod special că a dat pasă de gol, ci atitudinea pe care a avut-o”, a declarat Sabău după meciul cu Sănătatea Cluj. Chiacu nu este singurul fotbalist care l-a mulțumit pe tehnician, care i-a mai pomenit pe Vrsic, Parks, Rusic sau Brezinsky. „Mi-aș fi dorit un randament bun la cât mai mulți jucători, dar va trebui în continuare să văd care dintre ei sunt pentru prima echipă și care nu. Unii dintre ei au fost mai timizi”, a mai spus antrenorul lui Poli, care a vrut să sublinieze faptul că în celelalte meciuri oficiale vor intre în teren doar jucătorii care sunt în formă. „Nu există protejați sau jucători aduși de mine. N-o să fac niciodată rău mie, clubului sau jucătorilor”, a precizat Sabău.
„Poli, cel mai valoros adversar”
Antrenorul-jucător al Sănătății Cluj, Radu Sabo, crede că Timișoara este mai bună decât Dinamo sau celelalte echipe de Liga I cu care a mai jucat echipa sa. „Dintre echipele de Liga I pe care le-am întâlnit, Timișoara este cea mai puternică. Se vede că joacă și în Europa. Ei nu au folosit echipa de bază, dar se vede că au un lot lărgit valoros, pentru că au și pretenții mari. Diferența de valoare s-a văzut, însă scorul nu știu dacă reflectă chiar diferența din teren.
Fosta extremă Ilie Gârleanu își amintește că echipa de atunci a Timișoarei avea un joc asemănător cu cel practicat acum de trupa lui Sabău
Stilul pragmatic al lui Poli din urmă cu 55 de ani, impus de antrenorul Eugen Mladin, le-a adus bănățenilor o victorie și nouă egaluri în primele zece etape. Extrema dreaptă a lui Poli din anii 50, Ilie Gârleanu, spune că timișorenii nu aveau în acea vreme prea multe valori individuale, astfel că performanța de a nu pierde niciun meci după zece etape s-a datorat în primul rând disciplinei tactice impuse de antrenor. „Mladin era un foarte bun strateg și de aceea am reușit să scoatem foarte multe rezultate de egalitate în meciuri grele. Era un bun pedagog și un foarte bun psiholog. Știa să îi pună la punct pe cei care se credeau vedete, dar și să îi îmbărbăteze pe cei mai puțin talentați. Venise de la București, unde nu avea loc de ceilalți antrenori”, povestește Gârleanu. Poli juca atunci în sistemul WM și, la fel ca acum, se baza foarte mult pe contraatac. „Pe faza de apărare, noi jucam încă de atunci 4-4-2. Halful Tănase cobora lângă ceilalți fundași, iar eu și cu Boroș, extremele, ajutam apărarea, ceea ce era un lucru nou. Boroș și cu mine aveam împreună 30 de centrări pe meci în fața porții. Aveam multe contraatacuri, pentru că Boroș scotea 11 secunde la suta de metri, iar eu eram campion național la proba aceasta”, explică fostul fotbalist timișorean, acum în vârstă de 79 de ani.
Sfaturi pentru Sabău
Echipa timișoreană, care atunci
Omul care a stat pe banca lui Poli când timișorenii câștigau ultimul trofeu crede că echipele din grupa A sunt foarte apropiate valoric, iar iscusința antrenorilor va face diferența.
„Șansele noastre sunt egale cu ale celorlalte trei echipe. Suntem realmente la nivelul lor. Poate că Anderlecht este sub noi”, spune Jackie Ionescu, în opinia căruia strategia pentru faza grupelor diferă fundamental față de cea din tururile preliminare. „Este o competiție a antrenorilor. Valoarea jucătorilor este aproximativ egală în această grupă, însă calificarea mai departe depinde de capacitatea celor patru antrenori de a pune echipele în formă. Este nevoie de un dozaj al pregătirii foarte inspirat, iar latura medicală trebuie să fie foarte bine pusă la punct”, a declarat tehnicianul, ferindu-se însă de pronosticuri: „Nu știu dacă Sabău este mai bun, pentru că nu cunosc amănunte despre antrenorii adversarelor. Cunosc echipele, dar nu știu multe lucruri despre adversari”.
„Dinamo Zagreb este cel mai periculos adversar din grupă, urmat de Ajax”
Jackie Ionescu, fost antrenor Poli Timișoara
Visul lui Tiberiu Muntean, microbist din orașul Sânnicolau Mare, este ca Poli și Ajax să treacă împreună de grupele Europa League. Tiberiu Muntean este născut pe 31 octombrie 1964, în aceeași zi cu Marco Van Basten, unul dintre idolii săi. Însă pasiunea sa a început în 1977, cu mult timp înainte ca olandezul să devină celebru. S-a îndrăgostit de „lăncieri” văzându-i pe Cruyff, Stuy sau Suurbier la televizor. În liceu a început să corespondeze cu clubul din Amsterdam, de la care a primit câteva fotografii cu autografele fotbaliștilor.
Bănățeanul nu avea cum să scape nici de virusul numit Poli. „Sufletul meu este pe jumătate alb-violet, pe jumătate alb-roșu”, mărturisește microbistul, care și-ar fi dorit o întâlnire între echipele sale de suflet și în 1978: „Poli a jucat atunci în turul II al Cupei UEFA cu Honved, însă a fost eliminată. Am suferit mult atunci când am aflat că ungurii aveau să o întâlnească pe Ajax în turul următor. Aștept de 31 de ani acest meci”. La partida de mâine, Tiberiu va ține cu Ajax, iar la cea de la Timișoara, o va susține pe Poli. „Important este să îi trimitem acasă pe belgieni și pe croați”, spune fanul „lăncierilor”, care deține o impresionantă colecție de steaguri, fulare și reviste oficiale ale clubului favorit.
Patronul echipei timișorene a reacționat dur după ce a fost criticat pe site-uri de fanii bănățeni pentru că Poli va pune în vânzare bilete doar la pachet pentru Europa League.
Ieri, Marian Iancu a remis un comunicat prin care răspundea la reacțiile negative ale fanilor, încercând să explice de ce se vor vinde doar pachete de bilete în Europa League: „Pentru așa-zișii suporteri, deranjați de costul pachetelor de bilete pentru meciurile de acasă din grupele UEFA Europa League (…), le transmit că, doar în ultimul an, clubul a plătit amenzi echivalente cu suma necesară pentru biletele a 1.100 de suporteri de la peluze sau 600 de fani de la tribune. Și asta doar din vina unora dintre ei. (…) Decizia ca biletele să fie vândute numai la pachet îmi aparține”.
De altfel, mai mulți lideri de galerie au precizat că prețurile nu sunt deloc mari, însă nu consideră firească decizia de a nu se vinde deloc bilete pentru fiecare meci în parte. „Pre
Mijlocașii coordonatori nu mai sunt la căutare în fotbalul modern, crede căpitanul Timișoarei, care îi contrazice pe cei care spun că Poli se apără prea mult de când a fost preluată de Sabău.
Bănățenii au marcat doar două goluri în patru meciuri jucate în preliminariile Ligii Campionilor, dar Alexa spune că nu folosirea a doi închizători este cauza ineficienței bănățenilor. „Ce echipe mai joacă cu un singur închizător? Toate au doi închizători. Nu acesta este motivul pentru care am înscris doar de două ori. Să ne gândim totuși că am avut adversari de calibru. Am întâlnit câștigătoarea Cupei UEFA și apoi o echipă care ne-a dat două goluri într-un minut și apoi s-a apărat tot timpul cu opt oameni în spatele mingii. În condițiile astea e greu să înscrii multe goluri”, a explicat mijlocașul timișorean.
„Suntem favoriți cu Astra”
Căpitanul lui Poli spune că el și colegii săi nu își mai permit pași greșiți în campionat, iar meciul cu Astra Ploiești trebuie câștigat, chiar dacă se joacă la Buzău. „Indiferent unde jucăm trebuie să câștigăm meciul, pentru că suntem favoriți și nu avem voie să pierdem puncte. Dacă nu tratezi meciurile foarte serios pierzi puncte importante și atunci când se trage linie realizezi că iar nu ți-ai îndeplinit obiectivul și urmează păreri de rău și regrete care nu-și mai au rostul”, a declarat Alexa, care nu uită însă că prahovenii sunt capabili de surprize: „N-am spus că va fi ușor meciul. Astra e o echipă care a făcut egal la Brașov, pe terenul liderul
Decizia de a juca meciul cu Astra pe un alt stadion decât „Dan Păltinișanu” înseamnă o corvoadă pentru echipa lui Neluțu Sabău, planificarea formând un lanț de nu mai puțin de șase deplasări consecutive.
Pe 18 august cu VfB Stuttgart au văzut majoritatea fanilor timișoreni ultimul meci oficial al lui Poli, iar jocul cu Astra, programat „acasă” la bănățeni, tocmai a fost planificat la Buzău, după ce Rapid a refuzat să îi găzduiască duminică pe timișoreni. Asta deoarece pe stadionul „Dan Păltinișanu” nu se poate juca deocamdată din cauza lucrărilor făcute în regim de urgență pentru îmbunătățirea gazonului.
Dacă fanii sunt nemulțumiți de această decizie, pentru fotbaliștii lui Sabău încă o deplasare înseamnă completarea unui tur de forță care și așa afectase echipa prin numărul mare de jocuri și distanțele mari de acoperit între orașele în care au jucat.
Între primul meci oficial, deplasare la Șahtior (29 iulie) și următorul joc pe teren propriu cu Universitatea Craiova (26 septembrie), Timișoara va aduna aproximativ 15.000 de kilometri parcurși! Până la meciul cu oltenii, Poli va avea jucate numai trei jocuri la Timișoara și nouă meciuri în afara orașului.
Un asemenea program încărcat cu deplasări înseamnă sărirea peste anumite antrenamente specifice, obosirea jucătorilor, folosirea multor resurse financiare și multe alte probleme care pot să apară pe parcurs.
Visul oricărui tânăr fotbalist din America de Sud este să joace fotbal în Europa, iar Jesus Mejia, cel mai nou jucător adus la Timișoara, nu face notă discordantă.
„Fotbalul din America de Sud se joacă mai lent. În Europa lucrurile se schimbă, fotbalul este mai rapid, mai dinamic. Dar nu cred că voi avea probleme cu acomodarea”, a spus Mejia, care deja de trei zile a luat contact cu orașul de pe Bega și a făcut două antrenamente sub comanda lui Neluțu Sabău.
Intrat deja în lotul pentru Europa League, mijlocașul de 18 ani abia așteaptă să debuteze în tricoul grupării bănățene și să își încerce forțele cu apărările echipelor din România: „Am o viteză destul de bună. Îmi place fotbalul alert, îmi place să mă infiltrez în apărarea adversă și de abia aștept să joc”.
Crede că nașterea lui a fost o minune Dacă transferul la Timișoara îi ocupă acum foarte mult timp și încearcă să se adapteze cât mai repede la rigorile antrenorului Sabău, Jesus Mejia nu uită partea lui spirituală, fiind un credincios convins. Columbianul Timișoarei poartă numele Mântuitorului și crede că acest lucru i-a purtat noroc până acum. „Părinții mei nu puteau avea copii și s-au rugat foarte mult. Nu și-au pierdut speranța și până la urmă m-au avut pe mine. Din cauza acestei minuni, mi-au dat numele Jesus. Eu cred că Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, sper ca fanilor să le placă acest nume”, a conchis jucătorul Timișoarei.
Mijlocașul de 1,67 metri ar putea debuta la Poli mâine, în amicalul cu Vojvodina.
„Am
Convocat în urma accidentării „Briliantului”, jucătorul Timișoarei crede că tricolorii pot produce surpriza pe Stade de France.
Ești surprins de această convocare?
Poate, sunt puțin surprins, dar într-un mod plăcut. Mă bucur pentru această convocare, chiar dacă ea a venit mai târziu, dar îmi pare rău în același timp că ea a survenit odată cu accidentarea lui Adi Mutu.
Te aștepți să joci în locul lui?
Nu contează. Important e că sunt acolo și dacă Răzvan Lucescu are nevoie de mine, cu cea mai mare plăcere o să încerc să îl suplinesc cu brio pe Adi.
Cum poate fi învinsă Franța?
În primul rând, trebuie să jucăm ca o echipă, trebuie să fim foarte bine determinați, motivați și cred că lucrul acesta îl știe cel mai bine Răzvan să îl facă la echipa națională.
Sunteți obligați să învingeți și pe Franța și pe Austria pentru a spera la calificare. Este o presiune mai mare asuprea voastră?
Într-adevăr, dacă nu reușim să scoatem șase puncte din șase, va fi foarte greu să ne mai calificăm, dar noi suntem optimiști și sperăm să realizăm surpriza la Paris.
Având în vedere că victoria e singura soluție, ar trebui să atacați mai mult în meciul cu Franța?
Nu sunt eu în măsură să vorbesc despre tactica echipei naționale. Răzvan știe cel mai bine ce e de făcut, dar fie că atacăm sau ne apărăm important e să cucerim cele trei puncte.
Crezi că răspunderea rezultatului e mai mare acum, după ce Răzvan a fost criticat pentru neconvocarea unor jucători?
Nu vreau să comentez. Dânsul este an
Srdjan Luchin, Iasmin Latovlevici (ambii în vârstă de 23 de ani), Cristian Scutaru și Poparadu (ambii 22 de ani) au primit ieri propunerea de a semna un nou contract cu Poli. Conducerea clubului timișorean susține că le-a oferit fotbaliștilor sume duble față de cele din contractele aflate acum în vigoare pentru că se bazau pe ei în special pentru jocurile din Europa League. Dacă primii trei au de suferit în urma trimiterii lor la echipa din Liga a III-a, Poparadu era oricum în afara lotului primei formații. El s-a antrenat în această vară alături de jucătorii pe care Poli nu a reușit să îi împrumute la alte echipe. Fotbaliștii vor rămâne la Poli II până când se vor înțelege cu șefii clubului de pe Bega, care așteaptă răspunsul lor.
Timișoara pare a avea cea mai grea misiune în grupele Europa League, lucru recunoscut și de oficialii clubului.
„Se pare că dintre toate echipele românești, noi avem grupa cea mai grea, însă n-avem de ce să fim nemulțumiți. Am fost în urna a patra, pentru că acesta este coeficientul clubului în competițiile europene. Noi de-abia acum încercăm să ieșim în Europa și să acumulăm puncte, iar atunci când vom acumula, probabil vom fi în prima urnă”, a spus ieri directorul Gheorghe Chivorchian. Peste cine a dat Timișoara? În total, cele trei adversare au 116 trofee interne și 14 externe! Poli Timișoara se poate mândri doar cu două Cupe ale României, iar orașul, cu performanțele Chinezului sau Ripensiei. Dar diferența rămâne colosală, toate cele trei rivale fiind adevărate legende în țările lor. Norocul este că nu trec tocmai prin cea mai bună perioadă.
Pentru Poli Timișoara, „dubla” cu VfB Stuttgart, din preliminariile Ligii Campionilor, amenință să se transforme dintr-o sărbătoare într-un coșmar. După ce au risipit șansele de calificare în grupele Ligii încă din tur (0-2 la Timișoara), bănățenii se tem de un dezastru la retur. Sabău dispune, în acest moment, de un singur fundaș central apt de joc pentru meciul de la Stuttgart!
Suspendat în tur, mijlocașul Bourceanu va reveni pe teren în manșa secundă, dar veștile bune pentru timișoreni se opresc aici. Bănățenii au probleme majore chiar și cu alcătuirea primului unsprezece. În această situație disperată, evitarea unui scor catastrofal poate deveni un obiectiv realist.
Lukas Magera a fost protagonistul celei mai mari șanse de gol pentru Poli Timișoara în meciul de aseară, cu câteva minute înainte de pauză. Cehul a trimis mingea pe lângă poartă, cu capul, din preajma careului mic, deși era nemarcat.
„Eu am avut cea mai mare ocazie a jocului pentru echipa noastră, dar am ratat-o. Nu îmi pot explica de ce. Încă mă gândesc la acea ratare, aș fi putut schimba ceva în joc dacă înscriam, însă trebuie să uit cât mai repede acest episod, pentru că avem de jucat cu Urziceni, o echipă foarte bună”, a spus Magera despre faza respectivă.
Cehul crede că el și colegii săi pot fi, însă, mai eficienți în partida retur din Germania: „Nu le-am putut ține piept celor de la Stuttgart, care au prea mulți jucători de calitate. Și Șahtior are jucători la fel de buni, iar în Ucraina am reușit să înscriem de două ori. O putem face și în Germania”.
Bucuria de după meciul cu Șahtior a fost uitată pe Bega. Stuttgart a reușit să șteargă impresia din meciul cu ucrainienii după doar 30 de minute de joc.
Extrem de fericit în urma meciului cu echipa lui Mireca Lucescu, Marian Iancu a etalat aseară cu totul altă stare. Laudele s-au transformat în reproșuri, iar de scăpat n-au scăpat nici jucătorii, dar nici Sabău. „Nu am pregătit cum trebuie acest meci! Doar doi sau trei jucători merită să meargă mai departe, restul și-au demonstrat limitele morale și chiar de talent. Asta este, trebuie să ne recunoaștem limitele. Majoritatea fotbaliștilor noștri sînt limitați, nu pot face față în competiția supremă. Trebuie să facem puncte acum în Europa League, pentru a aduce ceva la coeficientul României „, a spus Marian Iancu. Șeful Bkp a continuat pe un ton mult mai dur: „Nu Marica a fost omul decisiv, ci ezitarea lui Pantilimon a adus primul gol al nemților. La golul doi, toată lumea sforăia la noi. În seara asta nu pot să spun care sînt obiectivele pentru viitor, pentru că sînt prea supărat. Pur și simplu mă simt umilit”.
Cu o zi înaintea fluierului de start, Marian Iancu încerca să scuze o eventuală absență a suporterilor. „E vacanță”, spunea boss-ul bănățean. 30.000 de timișoreni au vrut să-l contrazică și au zguduit din primul minut un „Dan Păltinișanu” care încearcă să-și obișnuiască plămânii cu aerul Ligii Campionilor.
Polistul Artiom Karamyan, care a mai jucat împotriva echipei VfB Stuttgart pe când era la Rapid, crede că timișorenii trebuie să se concentreze în primul rând asupra defensivei în manșa întâi a play-off-ului Ligii Campionilor.
„Va fi un meci foarte important, jucăm cu o echipă foarte bună, nemțească. Suntem motivați și vrem să trecem mai departe. Am vorbit cu câțiva prienteni din Armenia, mi-au spus totul despre ei. Au adus un atacant rus foarte bun, Pogrebnyak, dar nu știu în ce formă e, a revenit la ei Hleb, cred că e cel mai bun jucător din echipă. Însă aproape toți jucătorii sunt valoroși. E important să nu primim gol aici, chiar și 0-0 e bine”, a declarat armeanul, căruia nu îi displace noul său rol, acela de fundaș, mai ales că locul său în linia de mijloc a fost luat de fratele său geamăn, care a și marcat unciul gol din meciul cu Rapid.
„Eu sunt fundaș acum, nu mă mai gândesc să dau gol. Pentru mine important e să stăm bine în spate, să nu primim gol. În față avem jucători foarte buni, Parks, Bucur, Bourceanu, Arman, Alexa, ei trebuie să facă ce trebuie. Toți jucătorii trebuie să fie motivați 100%, doar așa putem să învingem”, a spus fundașul stânga al Timișoarei.
Trebuia să scriem cronica aceasta de la masa presei, printre agende, foi de joc oficiale, înconjurați de oameni care notează faze, minute și idei, concentrați pe câte un site care să ne lămurească la vreo eventuală fază litigioasă. Trebuia să punem punct textului la o secundă după ultimul fluier.
De data aceasta, însă, textul e scris în minte, nu pe laptop, fazele sunt descrise în fracțiuni ale gândurilor pornite în mijlocul unui vulcan. Suntem înconjurați de oameni pentru care calculele, minutele și momentele cheie ale jocului nu au nicio relevanță, pentru care contează doar ca poarta lui Pantilimon să rămână intactă. Aici, în mijlocul lor, meciul e altfel. Aici nu contează ce joacă exact Bourceanu, ce număr are Stancu pe tricou, nu contează că Cisovsky se mai confundă în depărtare cu Alexa sau de ce urcă Nibombe la faze fixe să dea cu capul. Aici, în mijlocul oamenilor, tot ceea ce există e pasiunea pură.
Secundele sunt minute, minutele par ore În față, în stânga sau în dreapta sunt numai aplauze la orice tușă obținută de Poli, la orice degajare și minge respinsă de apărare. Paradele lui Pantilimon sunt salutate rând pe rând cu urale izbăvitoare, cursele fraților Karamyan ridică pulsul în mii de inimi, iar cele câteva cascade de driblinguri ale lui Bucur se scurg agonizant în aut. Este ora 22:12 și secundele sunt minute, minutele sunt ore, timpul e o măsură crudă pentru toți cei din jur, dar așa, încet, trece tot în favoarea Timișoarei. Până când toți în jur îl văd pe Ter
„Vă retrogradez!”. Aceasta a fost amenințarea lui Mircea Lucescu pe care, de-a lungul timpului, au denunțat-o în presă antrenorul Jackie Ionescu și jucătorii timișoreni după ce Poli câștiga în 1987 cu Dinamo, scor 2-1. Atunci, „câinii” pierdeau prima poziție în clasament și ulterior campionatul, iar la final de sezon, bănățenii retrogradau, iar legenda a prins contur. Mircea Lucescu a trimis ieri o săgeată către Jackie Ionescu, antrenorul din 1987 al lui Poli și cel care a susținut întotdeauna ideea retrogradării timișorenilor la comanda tehnicianului dinamovist: „Despre cei care mă acuză, există o vorbă: cine știe și poate, face. Cine știe și nu poate, dă sfaturi, cine nu știe și nu poate, critică”.
Lucrările de la arena timișoreană sunt în mare parte finisate, astfel că Poli este a treia echipă din România, după Steaua București și CFR Cluj, care poate juca pe teren propriu în grupele Ligii Campionilor.
Stadionul „Dan Păltinișanu” este foarte aproape de a deveni unul de categoria a III-a, prima după categoria „Elite”. La tribuna întâi s-a montat o copertină, astfel că 900 de locuri sunt acum acoperite, în condițiile în care numărul minim este de 750. Masa presei are 150 de locuri, este complet acoperită și a fost mutată în partea superioară a tribunei a II-a. Montarea a încă opt turnicheți (stadionul are acum 40), refacerea spațiului pentru persoane cu dizabilități sau înlocuirea tuturor scaunelor rupte sunt alte modificări importante realizate de Consiliul Județean Timiș. După meciul retur cu Șahtior, între 10 și 13 august, o comisie UEFA va veni pentru a inspecta starea stadionului, moment în care „Dan Păltinișanu” va putea fi catalogat oficial ca fiind de categoria a III-a.
„Maternitatea are prioritate” Soluția ideală ar fi fost construirea unei arene noi, așa cum recunoaște și Constantin Ostaficiuc, președintele Consiliului Județean. „Știm că stadionul este vechi, dar situația financiară actuală ne-a determinat să facem aceste schimbări ca să putem juca acasă dacă ajungem în grupe. Construirea unui stadion nu este prioritară. Pentru anul viitor vrem neapărat să refacem maternitatea. Nici măcar dacă ne-ar ajuta o firmă să facem un alt stadion, acum nu ar fi posibil”, a declarat Ostaficiuc.
475 de mii de euro a alocat Consiliul Județean Timiș pentru modernizarea stadionului
2200 de euro pentru fiecare loc ar costa construirea unui stadion nou la Timișoara
Numele adversarului pe care-l vor întâlni în turul trei preliminar al Ligii Campionilor le dă frisoane timișorenilor.
Frații Karamyan își doreau și ei un adversar mai accesibil. „Era mai bine dacă picam cu Anderlecht sau Celtic, dar asta e. Mai bine să fie acum greu și după aia mai ușor. Dacă nu trecem mai departe, măcar ne putem gândi la Cupa UEFA”, a spus Artiom, care crede că Timișoara are un avantaj prin faptul că joacă primul meci în Ucraina: „Orice echipă ar fi fost, aș fi vrut să jucăm primul meci în deplasare. E mai bine așa, pentru că, dacă scoți un rezultat bun, poți să rezolvi calificarea pe teren propriu”. Căpitanul Timișoarei, Dan Alexa, recunoaște că spera la un alt adversar în turul III preliminar al Ligii Campionilor. „Șahtior este, evident, cea mai puternică echipă cu care puteam să jucăm. Este deținătoarea Cupei UEFA, are jucători foarte buni, de antrenor nu mai zic… Nu ne-am fi dorit un astfel de adversar, dar ne vom juca șansa până la capăt”, a declarat Alexa. În opinia mijlocașului polist, echipa sa ar putea trece de ucraineni, cu următoarele condiții: „Trebuie să fim în formă maximă la ora meciului, să fim mai proaspeți decât ei și, bineînțeles, să credem în șansa noastră, oricât ar fi ea de mică”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER