A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Parcursul său profesional în jurnalism a început în 2021, când s-a alăturat echipei cotidianului Monitorul de Botoșani în calitate de reporter, unde a acoperit diverse subiecte de interes local și regional. A fost reporter pe domeniile social, cultural, economic sau agricultură. Din 2022 a devenit editor online, gestionând conținutul digital al publicației și contribuind la extinderea prezenței acesteia în mediul online.
În primăvara anului 2024 și-a marcat debutul în presa sportivă, alăturându-se echipei ProSport.
Florinel Coman (26 de ani), fostul star al lui Gigi Becali, a reușit să se facă plăcut chiar din primele zile de când a ajuns la noua sa echipă, Al-Gharafa. Duminică, fotbalistul a jucat primul […]
Ianis Hagi (25 de ani) este așteptat să revină la Rangers în această vară, după împrumutul de la Alaves din sezonul trecut. Mijlocașul român nu a avut prestații convingătoare în campionatul Spaniei, iar Rangers i-a […]
Andrei Burcă (31 de ani) a luat o decizie surprinzătoare la scurt timp după ce s-a căsătorit. Internaționalul român a schimbat clubul și a semnat cu Baniyas din Emiratele Arabe Unite, după ce sezonul trecut […]
Ange Postecoglou, antrenorul celor de la Tottenham, a luat o decizie în privința fotbalistului român Radu Drăgușin, după EURO 2024. Mai exact, Tottenham a anunțat lotul de jucători care va evolua în Japonia, la turneul […]
UEFA a anunțat ce club a fost exclus din Europa, adversara calificându-se astfel direct, la masa verde. Este vorba despre Dnipro-1 care s-a retras din Campionatul Ucrainei, anunțul fiind făcut la scurt timp după tragerea […]
Gică Hagi a dezvăluit ce decizie a luat în privința fotbalistului adus de la FCSB, pe care l-a făcut praf în cadrul unei conferințe de presă. Este vorba despre Dragoș Nedelcu, pe care antrenorul Farului […]
Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, a primit o veste excelentă cu privire la jucătorul Albion Rrahmani. În timpul meciului cu CFR Cluj din etapa 2 a Superligii, scor 2-2, Rrahmani s-a accidentat destul de […]
Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la Universitatea Craiova a declarat că este interesat de cel mai curtat fotbalist al momentului. Louis Munteanu, atacantul de 22 de ani, dorit de FCSB, Rapid și CFR Cluj a […]
Mitică Dragomir (78 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut o reacție incredibilă după ce Joe Biden s-a retras din cursa pentru președinția SUA. Joe Biden, care este președintele în exercițiu […]
Gigi Becali (66 de ani) a avut o reacție incredibilă după ce a aflat că FCSB poate juca împotriva Spartei Praga în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dacă va trece de Maccabi Tel-Aviv. Campioana […]
Un nou serial românesc își va face debutul pe Netflix, iar în el va juca și Kira, fiica fotbalistului Gheorghe Hagi. Este vorba despre „Lia – soţia soţului meu”, serial românesc realizat de Ruxandra Ion. […]
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a emis un comunicat de presă în care a adus precizări în legătură cu ultimele informații apărute în spațiul public, și anume că Rapid București ar putea pierde meciul cu […]
Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a vorbit despre datoria pe care o are de recuperat de la Laurențiu Reghecampf. Fostul antrenor al grupării din Bănie are de achitat 300.000 de euro pentru că a denunțat […]
Ianis Hagi (25 de ani) este considerat un capitol închis pentru Rangers, potrivit presei scoțiene. Internaționalul român a fost împrumutat sezonul trecut la Alaves, unde nu a avut prestații convingătoare. Astfel, jurnaliștii scoțieni consideră că […]
Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, a dat un verdict categoric după meciul Rapid – CFR Cluj. În etapa a doua a Superligii României a avut loc derby-ul dintre Rapid și CFR Cluj, partidă […]
Clubul Rapid, finanțat de Dan Șucu, ar putea lua una dintre cele mai mari țepe, odată cu plecarea lui Cătălin Cîrjan la Dinamo. Neil Lennon a vorbit despre transferul fotbalistului la echipa adversă. Duminică seară […]
Dan Petrescu (56 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre transferul lui Louis Munteanu la formația ardeleană. Tehnicianul a transmis și un mesaj clar pentru patronul Nelu Varga la finalul meciului […]
Presa scoțiană a anunțat că Rapid București a reușit un nou transfer important. Jurnaliștii de la Football Insider 24/7 au dezvăluit că formația giuleșteană s-a înțeles cu Benjamin Siegrist, portarul de 32 de ani al […]
Ion Țiriac a dezvăluit, recent, modul în care se antrena Cristiano Ronaldo atunci când juca la Real Madrid. Discuția a venit în contextul în care Țiriac a întrebat, retoric, dacă vreun fotbalist român este dispus […]
Giovanni Becali, în vârstă de 72 de ani, impresarul lui Dennis Man, a dezvăluit suma exactă pe care Parma a cerut-o pentru a-l transfera pe fotbalistul român. Dennis Man se află în ultimul an de […]
George Țucudean (33 de ani), fostul atacant al lui Dinamo și Standard Liege considerat cel mai bogat fotbalist român a luat o decizie importantă la vârsta de 18 ani. Țucudean este un antreprenor de succes […]
Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, are nouă copii și este căsătorit de mai mulți ani cu fostul model Valentina Pelinel. Recent, aceasta a povestit cum se poartă, de fapt, afaceristul, chiar și când […]
Patronul Rapidului, Dan Șucu, ar putea da lovitura cu transferul unui internațional român de la EURO 2024. Afacerea ar urma să aibă loc chiar după meciul de sâmbătă seară dintre Rapid București – CFR Cluj […]
Gigi Becali, patronul FCSB, a luat o decizie ciudată în privința unui jucător chiar înaintea meciului cu Maccabi Tel-Aviv, hotărând să nu facă parte din lotul pentru Champions League. Este vorba despre fotbalistul William Baeten, […]
Mircea Lucescu este liber de contract din noiembrie 2023, iar recent s-a aflat că negociază pentru a semna un contract mare în Europa. Ultima echipă pe care a antrenat-o Lucescu, în vârstă de 78 de […]
A fost scandal pe milioane de euro în cazul lui Florin Tănase. Fotbalistul l-a înlocuit pe Giovanni Becali cu alt impresar, însă a întâmpinat probleme cu arabii. Giovanni Becali a vorbit despre situația fotbalistului Florin […]
Fostul finanțator al Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, ajuns la 70 de ani, a suferit o transformare fizică incredibilă. Afaceristul, care a fost cel mai bogat român a avut parte de mai multe întâmplări nefericite de-a […]
Rapid continuă seria transferurilor pentru întărirea echipei. De data aceasta este vorba despre transferul portarului lui Celtic, Benjamin Siegrist, în vârstă de 32 de ani. Portarul a jucat și la Aston Villa. Negocierile cu portarul […]
Risto Radunovic este în negocieri cu o echipă din Arabia Saudită, după ce nu și-a prelungit, cel puțin deocamdată, contractul la FCSB. Fundașul stânga în vârstă de 32 de ani este unul dintre fotbaliștii de […]
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, este foc și pară pe Alex Mitriță, după ce s-a tot zvonit că a avut o ieșire necontrolată cu stafful de la gruparea oltenilor. În acest context, Mihai Rotaru a […]
Fosta gimnastă Diana Bulimar, 28 de ani, s-a fotografiat în costum de baie. Ea are 147.000 de urmăritori pe Instagram, iar postarea respectivă a adunat numeroase like-uri, dar și comentarii de apreciere. Bulimar nu și-a […]
Clauza de reziliere a contractului lui Darius Olaru a crescut de la 5 la 10 milioane de euro, Giovanni Becali fiind șocat când Gigi Becali i-a transmis noua sumă de transfer. Giovanni își avertizează vărul […]
Radu Drăgușin se află într-o binemeritată vacanță cu iubita lui, Ioana Stan, în Bali. Starul naționalei României s-a gândit, totuși, să le transmită un mesaj tinerelor sportive care l-au impresionat. Radu Drăgușin a avut o […]
Istvan Kovacs, în vârstă de 39 de ani, va arbitra derby-ul etapei a doua din Superliga. Comisia Centrală a Arbitrilor a hotărât să îl trimită pe „centralul” din Carei în Giulești, la meciul dintre Rapid […]
Rafael Van der Vaart (41 de ani), fostul fotbalist de la Real Madrid, a suferit o schimbare fizică drastică din momentul în care s-a retras din fotbal în 2019. Fostul internațional olandez, care era obișnuit […]
Imediat după nunta fastuoasă de weekendul trecut, Ianis Hagi a luat o decizie cu privire la viitorul său profesional la Rangers. „Decarul”, în vârstă de 25 de ani, revine la Rangers în această vară, după […]
Fanii FCSB au luat cu asalt stadionul Ghencea, unde va juca gruparea „roș-albaștrilor” cu campioana Israelului Maccabi Tel-Aviv, biletele vânzându-se cu o viteză uluitoare. Potrivit Președintelui Consiliului de Administrație al FCSB, Mihai Stoica, în primele […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER