Primul contact cu presa sportivă a venit în perioada facultății, după ce a absolvit Școala de Televiziune IMA, prin câteva stagii de practică la fostele televiziune GSP TV și Dolce Sport (acum Orange Sport) și la site-ul Gazeta Sporturilor, făcând și muncă de teren, ca reporter, dar și de birou, ca redactor.
Absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al ”Masterului Politicii Egalității de Șanse” din cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea București, a ajuns la Mediafax în 2018, pe postul de redactor al departamentului sport. Tot în acel moment a început și colaborarea cu ProSport.
Din 2020 a făcut trecerea la site-ul Look Sport (acum Prima Sport), ca editor de produs, perioadă în care s-a realizat și transferul de departament la ProSport și a început să redacteze pentru Liga2.ro.
Si-a pierdut viața după un accident stupid!
Sebastian Colțescu (41 de ani) a fost delegat la partida retur a dublei dintre Sparta Praga (Cehia) și Subotica (Serbia), din turul 2 al Europa League.
Reprezentativa masculină de baschet U18 s-a impus în al treilea meci de la Campionatul European pentru juniori, împotriva selecționatei similare a Elveției, scor 82-76.
Edi Iordănescu a fost demis de CFR Cluj, campioana Ligii 1 Betano, spre mirararea tuturor specialiștilor. În direct la ProSport Live, Ciprian Panait a declarat că antrenorul nu a primit încrederea de care avea nevoie și că oficialii clujeni sunt principalii vinovați pentru situația de la echipă.
Diego Maradona (57 de ani) nu se dezminte nici după criticile primite la Campionatul Mondial, unde a afișat un comportament neadecvat. În ultima apariție de la o televiziune din Argentina, Maradona s-a certat cu nepotul său.
Ioan Zanca, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria atletismului românesc, a murit la 69 de ani. Decesul a survenit din cauza unei probleme grave de sănătate.
Denis Alibec (27 de ani) a lămurit situația sa contractuală. Atacantul a declarat că nu mai este jucătorul lui FCSB și că a semnat cu fosta sa echipă, Astra Giurgiu.
Edi Iordănescu a făcut primele declarații după despărțirea de CFR Cluj, campioana Ligii 1 Betano. Antrenorul a precizat că demiterea sa nu a fost pricinuită de probleme de ordin sportiv.
SNST (Sindicatul Național Sport și Tineret) este nemulțumit de salariile pe care le primește și a decis ca vineri, între orele 10:00-12:00, să organizeze o grevă de avertisment.
Gică Hagi le-a propus celor de la U Craiova să vină cu o ofertă clară, dacă îl doresc pe Alexandru Mățan (18 ani). Antrenorul Viitorului a lăsat de înțeles că nu va accepta un transfer sub 3 milioane de euro.
Leonardo Bonucci (31 de ani) are posibilitatea să se întoarcă la Juventus. Oficialii lui AC Milan, actuala echipă a fundașului, nu exclud această ipoteză.
Vlad Chiricheș (28 de ani) și-a prelungi înțelegerea cu Napoli în această vară.
Irina Bara (140 WTA) a fost eliminată în turul secund al turneului din capitala Rusiei. Anastasija Sevastova (Letonia; 20 WTA) a fost cea care învins-o pe sportiva noastră, cu scorul de 6-2; 6-7(5); 6-4.
Potrivit presei din Turcia, Domagoj Vida (29 de ani) s-a înțeles cu Liverpool pentru un transfer pe două sezoane. Problema este la Beșiktaș, care ține la preț și nu pare dispusă să renunțe la vreun procent pentru unul dintre cei mai spectaculoși fotbalisți de la Campionatul Mondial.
Federația Română de Gimnastică a anunțat loturile pentru Campionatele Europene de la Glasgow. Așa cum se preconiza, Marian Drăgulescu nu a fost convocat pentru turneul din Marea Britanie.
James Rodriguez (27 de ani) nu a scăpat nici el de fiscul spaniol. După ce Messi și Ronaldo au fost anchetați pentru neplata taxelor, columbianul a intrat și el în vizorul entității. Potrivit Marca, James este obligat să plăteacă peste 11.5 milioane de euro.
Matteo Darmian (28 de ani) are șanse minime să rămână la Manchester United în sezonul următor. După speculațiile din presa engleză potrivit cărora fundașul își dorește să plece, Jose Mourinho a oferit o declarație prin care lasă de înțeles că Matteo va părăsi echipa.
Petre Cozma nu a trecut peste moartea fiului său, Marian Cozma. Tatăl fostului handbalist a aflat de eliberarea lui Ivan Sztojka, unul dintre criminali, și nu vrea să lase lucrurile așa. În direct la ProSport Live, Petre Cozma a mărturisit că va face plângere la CEDO.
Dinamo se întărește pentru accederea în play-off-ul Ligii 1. Ultima mutare a bucureștenilor este Kino Delorge (20 de ani), fundaș dreapta, care a semnat din postura de jucător liber de contract.
Denis Alibec (27 de ani) a intrat în dizgrațiile oficialilor de la FCSB și nu numai. Pe lângă prestațiile slabe din ultimul sezon, comportamentul atacantului a influențat și el atitudinea acestora. Într-o intervenție pentru ProSport Live, Dumitru Dragomir a declarat că susține această părere, dar este convins că Alibec își va reveni dacă pleacă la o altă echipă.
Presa din Italia scrie că Alvaro Morata (25 de ani) poate reveni în Italia, dar nu la Juventus, ci la AC Milan. Chelsea, actualul club al spaniolului, solicită 70 de milioane de euro.
FIFA a dat publicității cele 11 nume care intră în lupta pentru trofeul de cel mai bun antrenor al sezonului. Ediția precedentă, distincția i-a revenit lui Zinedine Zidane, care reușise să facă dubla în Champions League cu Real Madrid. Francezul se află și în acest an pe lista posibilior câștigători.
Echipa masculină de sabie a fost învinsă, în optimile Campionatului Mondial, de Franța, cu 45-43.
Naționala României de tenis feminin va întâlni Cehia în primul tur al Grupei Mondiale de Fed Cup. Meciul va avea loc în Cehia, iar acest aspect este un motiv de înghijorare pentru Florin Segărceanu, căpitanul nejucător, și Alina Tecșor, antrenorul naționalei.
Ana Maria Popescu a reușit cea mai importantă performanță la un Campionat Mondial de spadă, la individual. A cucerit medalia de argint la întrecerea desfășurată la Wuxi, China.
Irina Begu și Mihaela Buzărnescu au reușit să treacă de perechea Ana Bogdan (România)/ Katlyn Christian (SUA), scor 6-2; 6-2, și s-au calificat în optimile competiției din Marea Britanie.
Virgil Drăghia a semnat, din postura de jucător liber de contract, cu FC Voluntari. La finalul sezonului trecut, el a retrogradat cu Juventus București în Liga 2.
Favoritele Grupei G s-au întâlnit joi seara, în ultima etapă a fazei grupelor. Belgia a trecut de Anglia, scor 1-0, după reușita lui Adnan Januzaj.
Bulgarii sunt aproape să dea lovitura în Formula 1. Vecinii de la sud de Dunăre plănuiesc să intre pe calendarul oficial încă din 2012! Președintele Federației de specialitate din Bulgaria este gata să bată palma cu FIA încă de luna viitoare.
Planurile bulgarilor au început să prindă contur de luna trecută, atunci când ministrul bulgar al economiei s-a întâlnit la Monza cu Bernie Ecclestone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER