Robert Jugravu

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie.

În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru al Ziarului Azi, sub atenta supraveghere a celebrului „O. Știre.”. A urmat transferul la cotidianul Ultima Oră, apoi a devenit șef al secției Sport la Curentul, unde și-a petrecut o bună parte din carieră.

Absolvent al programului de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, în prezent poartă cu mândrie tricoul „rossonerilor” de la ProSport, ziar care nu i-a lipsit niciodată din ghiozdan pe băncile școlii.

Conducerea lui Sepsi a anunțat ce salarii oferă: „Au fost antrenori care s-au propus la noi, au văzut că suntem cu plățile la zi!”
Cristiano Bergodi anunță care a fost momentul când Sepsi s-a descătușat în fața lui FC Argeș: „De atunci, am fost mulțumit deplin!”
Internaționalul român este dorit în Serie B! „E posibil să se rezolve în câteva ore!”
Antrenorul lui Rareș Ilie, prima reacție după debutul românului la OGC Nice: „Se simte mai confortabil pe această poziție!”
Adi Mutu, acid după acțiunile de promovare ale „Ținutului secuiesc” în fotbalul din România: „Nu e OK să se întâmple asta! Sunt naționalist sută la sută”
Adi Mutu a reacționat după ce giuleștenii au cumpărat toate biletele pentru Rapid – FCSB: „Vă surprinde? Mai trebuiau încă opt tribune deasupra!”
Valentin Mihăilă a marcat pentru Parma și le-a transmis colegilor ce e de făcut pentru a promova în Serie A: „Trebuie să tragem tare, să dăm sută la sută!”
Meciul anulat de FRF, o mascaradă! Jucătorii de la „Ținutul secuiesc” au luat echipamentul celor de la Miercurea Ciuc U18 și și-au văzut de planul inițial | VIDEO
Motivul surprinzător pentru care Gigi Becali nu va renunța la FCSB! „Nu e acolo doar pentru bani” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Răzvan Raț, decisiv în transferul lui Radu Drăgușin la Genoa! Cum a intervenit fostul internațional pe lângă impresarul fotbalistului | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Semnal de alarmă pentru Gigi Becali: „Joacă, joacă, și tot CFR Cluj câștigă campionatul!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Rareș Ilie, cotat cu șanse mici să joace acum în Ligue 1: „Și Messi a avut probleme de adaptare!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
CS Mioveni – Farul 0-2, în etapa a 2-a din Superliga. Echipa lui Gică Hagi câștigă meciul în care s-au dictat trei lovituri de pedeapsă
Alex Mitriță, deturnat de New York City FC din drumul spre Universitatea Craiova: „Mă întorceam cu sufletul! Nu a fost doar decizia mea”
Adi Mutu își deschide propria școală de fotbal! „Briliantul” deja își caută antrenori | EXCLUSIV
Cum au reușit Gică Hagi și Gică Popescu să își recupereze banii de la Galatasaray după ce au stat neplătiți aproape un an! Victor Becali a rememorat episodul
Obiectivul îndrăzneț al lui Radu Drăgușin după transferul la Genoa: „Asta ne-am propus în acest sezon!”
Ce i-a spus premierul Ungariei Viktor Orban lui Laszlo Dioszegi după ce Sepsi a învins-o pe Olimpija Ljubljana în Conference League: „Tot Guvernul a venit la meci!”
Fără VAR la Sepsi – FC Argeș! Explicațiile Ligii Profesioniste de Fotbal: „E posibil să mai apară astfel de situații!”
Oficialii lui Sepsi au explicat de ce spectatorii au scandat „Ria, Ria, Ungaria!” la meciul cu Olimpija Ljubljana din Conference League! | VIDEO EXCLUSIV ProSport Special
Reacția celor de la Sepsi, după ce meciul cu Olimpija Ljubljana s-a transmis în limba maghiară: „Nu ne-a sunat nimeni!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Special
De ce își dorește Universitatea Craiova să îl transfere pe Sergiu Hanca: „Sunt descoperiți acolo!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Special
Jucătorii de la FCSB, desființați după ce au pierdut cu Saburtalo: „Parcă sunt străini! Nu l-am văzut pe unul să facă asta” | EXCLUSIV ProSport Special
Gigi Becali, apărat după ce i-a criticat pe jucătorii de la FCSB: „Chiar are motive, la ce salarii dă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
CFR Cluj – Inter Escaldes 3-0. Echipa lui Dan Petrescu este ca și calificată în turul 3 preliminar din Conference League
Schimbările făcute de FCSB cu Saburtalo în preliminariile Conference League, desființate în direct: „Cine le face nu are nicio logică!” | EXCLUSIV ProSport Live
Cum a reușit CFR Cluj să deschidă rapid scorul în meciul cu Inter Escaldes, din Conference League! Jefte Betancor a făcut totul de unul singur | VIDEO
De doi lei speranță pentru echipele românești în Conference League: „Orice adversar ne poate pune probleme!”. Singura formație care pornește ca favorită | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Marea împăcare de la Tbilisi! Mihai Stoica și Florin Tănase au încheiat conflictul chiar înainte de Saburtalo – FCSB: „Ne mai reproșăm noi chestii, dar…” | FOTO
Surpriză la Dinamo: s-a aflat cine este „consilierul tehnic experimentat” care vine să îl ajute pe Ovidiu Burcă! „Mi-a spus că vrea să fac parte din stafful său”
Ladislau Boloni îl aduce cu picioarele pe pământ pe Rareș Ilie după transferul la Nice: „Este dificil să se impună! Să lăsăm acest entuziasm”
VAR-ul, criticat dur după prima etapă din Superliga: „Probleme foarte mari!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Florin Tănase, criticat în direct după ce a cerut întăriri la FCSB: „Când arde casa, dă urât dacă mai vii și tu și torni benzină în văzul tuturor” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Dan Petrescu se teme de „ADN-ul de campioni” al andorrezilor de la Inter Club d’Escaldes, adversarul lui CFR Cluj din Conference League! „În retur ei au speranțe mari, pentru că e la altitudine mare”
Vlad Iacob a intrat în pâine la Dinamo și anunță că Ovidiu Burcă va fi noul antrenor: „Mâine dimineață ar trebui să fie la antrenament!”
Oficial: Vlad Iacob i-a luat locul lui Iuliu Mureșan și este noul administrator special de la Dinamo! „Sunt convins că vom vorbi de stabilitate!”
Gigi Becali nu a vorbit la nervi! Jucătorul de la FCSB, exclus din lotul lui Toni Petrea
×