Robert Jugravu

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie.

În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru al Ziarului Azi, sub atenta supraveghere a celebrului „O. Știre.”. A urmat transferul la cotidianul Ultima Oră, apoi a devenit șef al secției Sport la Curentul, unde și-a petrecut o bună parte din carieră.

Absolvent al programului de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, în prezent poartă cu mândrie tricoul „rossonerilor” de la ProSport, ziar care nu i-a lipsit niciodată din ghiozdan pe băncile școlii.

„Este ilegal!” Mihai Stoica a răbufnit după ce a aflat că FC Voluntari ar fi motivată financiar de CFR Cluj pentru meciul cu FCSB: „Oamenii au fost condamnați pentru așa ceva!”
Marco Dulca, „împins” de tatăl lui spre Rapid: „Cui nu i-ar plăcea să joace acolo?”. Cine are cel mai mare merit în ascensiunea mijlocașului: „I-a dat încredere!”
Rivalele Galatasaray și Beșiktaș încep lupta pentru transferul lui Octavian Popescu de la FCSB! Gigi Becali, marea problemă a turcilor: „Cere o sumă de transfer foarte mare!”
Jurgen Klopp a fost ofertat de Bayern Munchen! Fostul antrenor de la Borussia Dortmund nici nu a luat în calcul interesul bavarezilor: „Aș fi putut să câștig mai multe titluri!”
Un fost jucător cu peste 100 de meciuri pentru Steaua o cere pe Dinamo în Liga 1: „Ar fi bine pentru fotbal!”
Jucătorii lui Dinamo, încurajați de adversari înaintea meciurilor de baraj: „La cum i-am simțit, nu ar trebui să aibă probleme!”
Dinamo a pierdut o piesă grea în meciul cu UTA! Atacantul poate rata meciurile de baraj
Mihai Rotaru, sfătuit să îl lase pe Ștefan Baiaram să plece la Fiorentina: „5 milioane e un preț bun!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Mihai Stoica a dat de pământ cu arbitrul Horațiu Feșnic după Universitatea Craiova – Sepsi: „Îți bați joc! I-a făcut trenă, cum se face la mirese”
„Echipa lui Gigi Becali e Steaua!” Comandantul CSA din 1998, Cristian Gațu, a dezvăluit firul incredibil al evenimentelor din momentul privatizării: „Victor Babiuc insista să dăm mai repede echipa de fotbal!”
Andrei Ivan strânge rândurile la Universitatea Craiova după eliminarea din Cupa României: „Trebuie să câștigăm barajul și să mergem în Conference League!”
Nicușor Bancu, eliminat pentru un gest golănesc în finalul meciului dintre Universitatea Craiova și Sepsi! Olteanul l-a imitat pe Zinedine Zidane: „Mârlănesc!” | VIDEO
Universitatea Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe 0-1. Echipa covăsneană i se alătură lui FC Voluntari în finala Cupei României! Dezamăgire de proporții pentru olteni
Veste bombă pentru fanii „câinilor”: Cornel Dinu a lămurit care este adevărata continuatoare a lui Dinamo! „Există o precizare din 1992!”
Gigi Becali o amenință pe CSA Steaua cu justiția dacă FCSB nu e primită în Ghencea: „Le facem plângeri!”. Ce spune despre promovarea „militarilor”: „E lege!”
Transferat în China la jumătatea lunii februarie, Nicolae Stanciu nu a jucat niciun meci până acum și poate rata prezența în Liga Națiunilor! Ce se întâmplă cu internaționalul român
Gaz Metan o ia de la capăt! Eric a confirmat înființarea unei noi echipe la Mediaș: „Așteptăm comunicatul oficial!”
Cristina Neagu sună adunarea după eliminarea lui CSM București din Liga Campionilor: „Ne dorim să câștigăm din nou trofeul!”
Meme Stoica a făcut calculele pentru titlu în direct, la TV, iar rezultatul îi dă fiori lui Neluțu Varga! Cum va câștiga echipa lui Gigi Becali războiul cu liderul din Liga 1: „E atât de mare greutatea, că nimeni nu o poate duce”
Adrian Mutu, supărat după înfrângerea suferită de Rapid în fața lui FC U Craiova: „Au avut trei șuturi și au marcat trei goluri! În primele 30 de minute am fost doar noi pe teren”
Florin Prunea cere înlăturarea lui Tanczos Barna de la Ministerul Mediului: „Din punctul meu de vedere, de mâine nu are ce să mai caute” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Dinamo a rămas fără Balthazar Pierret pentru că a fost făcut „KO” de portarul lui FC Botoșani? „Ați văzut cum l-a lovit Eduard Pap? Cred că nici nu mai știa pe unde este!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
A venit rândul lui Florin Prunea să îl ia la rost pe Andrei Moroiță, după ce Mihai Stoica l-a făcut praf pe central: „Băiatul ăsta nu are ce să mai caute să arbitreze la nivelul ăsta” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Florin Prunea îi ține partea lui Meme Stoica după gesurile managerului general al FCSB de la Craiova: „Nu că îi iau apărarea, dar și eu făceam la fel” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Florin Prunea i-a făcut analiza eroului de la FCSB din meciul cu Universitatea Craiova: „Nimeni nu se gândea că va intra Ivan Mamut și va marca, hai să fim serioși!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Motivul pentru care FCSB a câștigat meciul cu Universitatea Craiova: „S-a dus acolo ca un commando!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Florin Prunea, profund emoționat în momentul intonării imnului României. Fostul internațional, iritat de gestul naționalei de hochei care a cântat imnul Ținutului Secuiesc | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Rapid – FC U Craiova 2-3. Adi Mutu, la prima înfrângere pe banca giuleștenilor chiar împotriva fostei echipe
Istvan Kovacs nu a scăpat de ironiile lui Mihai Stoica: „L-am felicitat, dar cred că doar pentru avantajul de la golul lui Bernardo Silva!”. Ce l-a nemulțumit pe managerul de la FCSB
Ștefan Târnovanu avertizează că FCSB s-a maturizat: „Nu mai suntem copii!”. Care este principalul atu al bucureștenilor în finalul de sezon: „Dorința nebună pe care o avem!”
Ivan Mamut știa că va da gol cu Universitatea Craiova: „I-a zis lui Mihai Pintilii că are nevoie de 10 minute!”. Ce spun fotbaliștii de la FCSB după succesul cu oltenii
Florin Tănase a schimbat discursul și i-a transmis un mesaj împăciuitor lui Vasile Dîncu: „Sper să ne lase în Ghencea, mi se pare un om bun!”
Florinel Coman s-a „rupt” și a fost înlocuit în prima repriză a meciului dintre Universitatea Craiova și FCSB!
Universitatea Craiova – FCSB 0-1. Pas de Mamut spre titlu!
Meciul dintre Sepsi și Chindia s-a încheiat cu scandal! Cristiano Bergodi a fost eliminat de arbitrul Radu Petrescu: „De asta m-am enervat!” | VIDEO
Oficial: misiune infernală pentru Mircea Lucescu și Dinamo Kiev în preliminariile Ligii Campionilor! Decizia luată de federația din Ucraina
Dan Petrescu răsuflă ușurat după galopul de sănătate al lui CFR Cluj în fața lui FC Argeș: „Se stricase totul! Eu nu mai eram antrenor, jucătorii nu mai erau buni!”. Mesajul pentru Universitatea Craiova
×