Robert Jugravu

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie.

În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru al Ziarului Azi, sub atenta supraveghere a celebrului „O. Știre.”. A urmat transferul la cotidianul Ultima Oră, apoi a devenit șef al secției Sport la Curentul, unde și-a petrecut o bună parte din carieră.

Absolvent al programului de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, în prezent poartă cu mândrie tricoul „rossonerilor” de la ProSport, ziar care nu i-a lipsit niciodată din ghiozdan pe băncile școlii.

Victorii în oglindă obținute de Cosmin Olăroiu și Daniel Isăilă în Emiratele Arabe Unite! Cum stau în clasament echipele antrenate de cei doi români
Iuliu Mureșan explică motivele înlocuirii lui Flavius Stoican cu Dusan Uhrin: „La Dinamo, nu poți să nu ții cont de dorința suporterilor!”. Ce spune oficialul despre implicarea fanilor din DDB în deciziile clubului
Dusan Uhrin primește întăriri la o zi după ce a preluat-o pe Dinamo! Conducerea a confirmat un nou transfer: „A semnat! Mâine îl legitimăm”
Iuliu Mureșan și-a anunțat plecarea de la Dinamo! Până când mai rămâne în funcție administratorul special
Iuliu Mureșan îl umilește pe Mircea Rednic: „Transferurile făcute de Steliano Filip au fost mai bune decât cele făcute de el!”
Gaz Metan, cu spatele la zid după o nouă depunctare! Medieșenii încep play-out-ul cu un singur punct și rămân cu obiectivul de a duce sezonul până la sfârșit
Meme Stoica nu e convins că rivala de moarte se poate salva direct de la retrogradare: „Poate să evite, dar e greu”
Lovitură cumplită pentru Mircea Lucescu: nu poate retrage 5 milioane de dolari din băncile ucrainene! Ce se întâmplă cu averea lui „Il Luce”
Gigi Becali, pus la punct de Dorinel Munteanu după ce a spus că Octavian Popescu îl va depăși pe Gică Hagi: „Este o aberație! Comparația nu este la locul ei”
Cu medalia de aur la gât, dat afară de la FCSB după ce Gigi Becali a hotărât să reducă din cheltuieli: „Ne zicea așa: «Tu rămâi, tu nu rămâi»!”
Ce se întâmplă cu Dinamo după ce Dorin Șerdean a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Pablo Cortacero! Răzvan Zăvăleanu a făcut anunțul
Prima reacție a lui Flavius Stoican după despărțirea de Dinamo! „Plec fără nicio despăgubire!”
Update! Dinamo a făcut anunțul oficial: Flavius Stoican nu mai este antrenorul echipei! „Înțepături” la adresa board-ului DDB înainte de a începe discuția decisivă privind viitorul său: „Fotbalul este pentru fotbaliști! Fanii se bucură de realizările lor”
Gică Hagi a tranșat în presa din Spania războiul pentru identitate dintre FCSB și CSA Steaua! Cum se exprimă „Regele” când vorbește despre echipa lui Gigi Becali
Ioan Andone distruge deciziile luate de DDB la Dinamo: „E debandadă! S-a stricat tot! E o prostie ce se întâmplă acolo”
Cornel Dinu, dezvăluire șocantă despre cum a fost pus la respect Mircea Geoană la o întâlnire de gradul 0 purtat la Moscova și la care au participat Ion Iliescu și Vladimir Putin! „Gafa” cu care l-a scos din minți pe șeful spionajului KGB: „Dacă mai scoate un cuvânt îl dau afară!”
Transferul definitiv al lui Valentin Mihăilă, în pericol din cauza unui brazilian! Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina i-a facilitat o portiță nesperată Atalantei
Andrei Vlad, încurajat de Ștefan Târnovanu după ce a fost scos de Gigi Becali din lotul lui FCSB: „E o legătură strânsă între portari! Suntem alături de el”
Constantin Budescu, impresionat de reușita senzațională a fostului coechipier de la FCSB, Octavian Popescu: „Reușea să dea și la antrenamente! E foarte bine pentru el”. Ce problemă medicală are mijlocașul lui FC Voluntari
Flavius Daniliuc, fotbalistul care i-a uluit pe jurnaliștii spanioli după meciul cu PSG: „A fost un coșmar pentru Neymar! Galtier l-a pus pe partea brazilianului pe fenomenalul talent austriac de origine română”
Dan Petrescu, dezamăgit de jucători după prima repriză din CFR Cluj – Dinamo: „Aș fi făcut 8 schimbări la pauză!”. Antrenorul ardelenilor contestă din nou sistemul din play-off: „Vine tăierea de capete!”
FCSB – FC Voluntari 1-0. Octavian Popescu aduce victoria bucureștenilor la ultima fază a meciului!
Alex Cicâldău, „tăvălit” de turci după ultimul meci al lui Galatasaray: „Nu a contribuit cu nimic la jocul echipei!”. Pe ce loc a ajuns formația românului în campionatul Turciei
Vladimir Putin, făcut praf de o luptătoare UFC din Ucraina: „Du-te naibii! Ia-ți mâinile de pe țara mea!” Dictatorul de la Kremlin, din ce în ce mai detestat
Primă uriașă pusă la bătaie de Valeriu Iftime pentru calificarea în play-off! Câți bani primesc jucătorii lui FC Botoșani dacă nu pierd cu FC Argeș
Avertismentul lui Emil Săndoi înainte de începerea play-out-ului: „Va fi dificil și pentru echipele care sunt în frunte!”
William De Amorim, dezamăgit de ce a găsit în România: „Am crezut că e mai puternic campionatul!”. Brazilianul acuză problemele financiare de la Academica Clinceni: „Așa, nu mai pot continua!”
Adrian Mutu, prima reacție după debutul fericit de la Rapid, în meciul cu Academica Clinceni: „Am spart gheața după 10 meciuri!”. De ce se teme antrenorul giuleștenilor în play-out
Gică Hagi explică dispariția misterioasă a lui Enes Sali din echipa Farului Constanța, după ce a debutat la națională la 15 ani: „Era logic ca la un moment dat să se întâmple asta!”
George Pușcaș, din nou decisiv pentru Pisa! Atacantul român a contribuit la victoria obținută pe terenul lui Pordenone
Horia Tecău s-a retras din tenis la 37 de ani! Jucătorul a pus punct carierei după întâlnirea dintre Spania și România, din Cupa Davis
S-a stabilit gazda turneului final de peste șase ani! Presa engleză jubilează: „Vom organiza Euro 2028!”. Când se va face anunțul oficial
Impresarul lui Otto Hindrich îl apără pe portarul lui CFR Cluj, după interviul controversat acordat în presa maghiară: „Niciodată nu ar vorbi rău de colegi și echipă! Pe viitor va fi mai atent la detalii” | EXCLUSIV
FCSB, amenințată de Gică Hagi! Patronul-antrenor de la Farul Constanța a modificat obiectivul echipei: „Locul 2! E un obiectiv mare, dar nu imposibil!”
Derapaj incredibil al lui Daniel Pancu într-un interviu despre situația din Cecenia: „Acolo poți să omori femeile oricând! Nu neapărat că sunt de acord cu așa ceva, dar mi se pare că ei își păstrează niște tradiții cu care eu sunt de acord!”
Cardoso și Otele se deblochează pentru liniștea arădenilor: UTA – CS Mioveni 2-1
Cristiano Bergodi, mulțumit după victoria din Sepsi – FC U Craiova și pregătit de play-out: „Vor fi meciuri de care pe care!”
×