A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie.
În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru al Ziarului Azi, sub atenta supraveghere a celebrului „O. Știre.”. A urmat transferul la cotidianul Ultima Oră, apoi a devenit șef al secției Sport la Curentul, unde și-a petrecut o bună parte din carieră.
Absolvent al programului de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, în prezent poartă cu mândrie tricoul „rossonerilor” de la ProSport, ziar care nu i-a lipsit niciodată din ghiozdan pe băncile școlii.
Fostul fotbalist Christian Gyan a decedat cu puțin timp înainte de trecerea în 2022, la numai 43 de ani, după ce s-a luptat cu cancerul timp de patru ani. O veste tragică a zguduit lumea […]
Gigi Becali consideră că Apocalipsa e aproape, făcând acest anunț cu numai câteva ore înainte de trecerea în 2022. Patronul lui FCSB, recunoscut pentru apropierea de religie, a explicat de ce este convins că sfârșitul […]
Cosmin Contra a condus-o pe Al-Ittihad spre un succes nebun într-un meci disputat chiar în ultima zi a anului 2021. Al Ittihad s-a întors acasă cu toate cele trei puncte din deplasarea de la Al-Batin, […]
Gigi Becali poate da lovitura cu Alexandru Musi, care nu a fost adus de la Valencia la FCSB de un scouter sau de un om din club, ci chiar de către bunica sa. Unul dintre […]
Analistul Digisport Ilie Dumitrescu a rămas blocat când un telespectator a întrebat de ce fostul fotbalist al Stelei nu reprezintă o soluție pentru banca tehnică a echipei naționale, reușind să se dezmeticească abia după câteva […]
Gigi Becali speră că va obține o sumă importantă de pe urma lui Octavian Popescu, dar Gabi Tamaș spune că jucătorul are nevoie să își îmbunătățească unele calități pentru a face față în fotbalul mare. […]
Gică Hagi are salariul minim pe economie la Farul, dar președintele Gică Popescu a anunțat că patronul-antrenor al clubului are trecute bonusuri de performanță în contract. Tehnicianul Farului Constanța are un angajament simbolic la propriul […]
Gabi Tamaș este de părere că la echipa națională ar trebui numit Victor Pițurcă, omul în fața căruia nu mișcau pe vremuri nici numele grele din rândul „tricolorilor”, ca Mutu, Chivu sau Stelea. Apărătorul lui […]
Bănel Nicoliță spune că în vizitele la Brăila obișnuia să îi invite la restaurant pe cerșetorii pe care îi găsea pe stradă pentru a le oferi o masă caldă, în ciuda faptului că aceștia miroseau […]
Fatih Terim, antrenorul lui Galatasaray, l-a desființat pe Alex Cicâldău după ce echipa a fost eliminată din Cupa Turciei. Alex Cicâldău și-a început foarte bine experiența de la clubul din Istanbul, însă în ultima perioadă […]
Romeo, fiul Victoriei și al lui David Beckham, a semnat un contract ireal cu Puma, dat fiind că are numai 19 ani. Băiatul fostului mare fotbalist englez i-a călcat pe urme tatălui său și a […]
Gigi Becali i-a pus lui Ladislau Boloni pe masă un contract de 600.000 de euro pe an pentru a o prelua pe FCSB, însă antrenorul a refuzat această propunere. Totul s-a petrecut înaintea sezonului 2011-2012, […]
Gabi Tamaș a fost de neoprit la declarații chiar și în pauza competițională a Ligii 1, când și-a găsit timp să participe la un turneu de fotbal amator la Brașov. FC Voluntari a încheiat anul […]
Victor Pițurcă a anunțat, în exclusivitate pentru ProSport, că încă nu a fost contactat de președintele FRF Răzvan Burleanu pentru a discuta despre posibilitatea preluării echipei naționale. Echipa națională a României este în continuare fără […]
Gigi Becali își respectă întotdeauna până la capăt înțelegerile pe care le are cu jucătorii de la FCSB, chiar dacă aceștia, indiferent de motiv, încetează la un moment dat să mai îmbrace tricoul de joc […]
Claudiu Keșeru este în dizgrația lui Gigi Becali, astfel că patronul lui FCSB s-ar putea orienta în această iarnă spre Bogdan Stancu, pe care a vrut să îl aducă la echipă și în vara acestui […]
Meme Stoica spune că oamenii care se ocupă de destinele clubului au luat decizii greșite peste decizii greșite, acesta fiind motivul din cauza căruia s-a ajuns ca Dinamo să ierneze pe penultimul loc al clasamentului […]
Meme Stoica este de părere că FRF nu are în minte un profil de selecționer, cât timp pe listă se află atât Loți Boloni, cât și Adi Mutu, doi antrenori opuși din toate punctele de […]
Răzvan Lucescu este de părere că în Liga 1 ar trebui să participe mai puține echipe în prezent, și nu mai multe, așa cum este posibil să se întâmple în viitorul apropiat. Fostul selecționer Mirel […]
Răzvan Lucescu s-a arătat deranjat de întrebările jurnaliștilor referitoare la fotografia în care a apărut în compania președintelui Răzvan Burleanu și a directorului tehnic al FRF Mihai Stoichiță. Antrenorul lui PAOK Salonic a plecat din […]
Handbalista Cristina Neagu va evolua în continuare pentru CSM București, club cu care și-a prelungit angajamentul pe încă doi ani, conform anunțului oficial făcut de club. Sportiva noastră a ales să continue în tricoul lui […]
La mai bine de o lună după despărțirea de FCSB, Edi Iordănescu a vorbit despre perioada petrecută pe banca tehnică a vicecampioanei și despre presiunea exercitată de Gigi Becali asupra sa. Antrenorul a ales să […]
Mircea Lucescu este dispus să trimită nu mai puțin de 12 jucători de la Dinamo Kiev la Dinamo București pentru a-și ajuta clubul de suflet să scape de la retrogradare. Noul antrenor al lui Dinamo, […]
Florinel Coman, fotbalistul de pe urma căruia Gigi Becali speră să obțină o sumă importantă de transfer, are în continuare probleme după ce a fost prins la volan cu un permis de conducere obținut în […]
Adrian Mutu sau Edi Iordănescu nu reprezintă soluția ideală pentru postul de selecționer al României, conform lui Alex Bourceanu, fost căpitan al lui FCSB, care crede că Laurențiu Reghecampf ar fi cea mai bună variantă […]
Suporterii din Asociația „Peluza Cătălin Hîldan” au transmis un mesaj ferm conducerii lui Dinamo, acuzându-l pe Iuliu Mureșan că tace de când s-a încheiat ultimul meci din 2021, și l-au atenționat și pe noul antrenor […]
Mircea Lucescu nu își uită trecutul de la Dinamo, astfel că i-a întocmit antrenorului Flavius Stoican o listă de 12 jucători din care să aleagă cele mai potrivite soluții. Antrenorul lui Dinamo Kiev le pune […]
Antrenorul lui Glasgow Rangers, Giovanni van Bronckhorst, ia în calcul că Ianis Hagi ar putea pleca în această iarnă de la prima clasată din Scoția, astfel că deja își face planurile de viitor. Olandezul care […]
Nu multă lume știe că șeful echipei de F1 Mercedes, austriacul Toto Wolff, are origini românești din partea tatălui său, a cărui boală cruntă i-a marcat copilăria. Conducătorul echipei Mercedes, pentru care concurează celebrul Lewis […]
Consilierul lui Răzvan Burleanu de la FRF, Andrei Vochin, a lansat un mesaj neașteptat la adresa lui Dan Petrescu, pe care l-a „certat” că nu a fost în joc de glezne pentru preluarea echipei naționale […]
Ianis poate deveni noul reper al echipei naționale a României, după ce un nou puști care poartă acest prenume, după celebrii Zicu și Hagi, promite că va ajunge în elita fotbalului mondial. Ianis Târbă este […]
Victor Socaciu, interpretul celebrului imn al Rapidului, a trecut în neființă la începutul acestei săptămâni, iar postarea prin care clubul din Liga 1 a anunțat tragicul eveniment a reaprins războiul pentru identitatea grupării din Giulești. […]
Meme Stoica îl avertizează pe Nicolae Stanciu că, în cazul în care va face obiectul unui transfer în zona Golfului, va trebui să își dea interesul pentru a se impune. Aflat pe val la Slavia […]
Gigi Becali îl va lăsa pe Florin Tănase să plece de la FCSB în această iarnă, căpitanul fiind la un pas de a semna cu Al Nasr, care va plăti 3 milioane de euro în […]
Victor Socaciu, care a interpretat celebrul imn al Rapidului, a trecut în neființă în cursul zilei de luni. Artistul a avut venituri consistente nu doar din muzică, ci și ca urmare a carierei de politician […]
Celebrul cântăreț și compozitor Victor Socaciu, omul care a dat viață imnului Rapidului prin vocea sa, a încetat din viață în cursul zilei de luni. Artistul a decedat la vârsta de 68 de ani, la […]
Echipa lui Cosmin Olăroiu, Al Sharjah, s-a impus de o manieră categorică în fața formației antrenate de Daniel Isăilă, Baniyas, scor 3-0. În a doua zi de Crăciun, Al Sharjah a dat recital în meciul […]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER