Pentru englezi, Euro 2012 s-a încheiat pe 24 iunie, dar rănile încă nu s-au închis. Eliminarea din sferturi, la penalty-uri, în fața Italiei, a pus pe gânduri presa din Insulă. Cei de la Guardian s-au întrebat dacă nu cumva „leii” sunt cei mai slabi din lume la loviturile de departajare, după ce au pierdut de șase ori în acest mod la competițiile majore (învinși de RFG, la CM 1990, de Germania, la CE 1996, de Argentina, la CM 1998, Portugalia, la CE 2004 și 2006, și Italia, la CE 2012). Doar succesul din 1996, în fața Spaniei, mai îmbunătățește situația Angliei, care are un procent de 14% de reușite, când e vorba de loviturile de departajare la turneele finale.