Manchester a continuat turneul american cu un amical împotriva celor de la Chicago Fire. Yankeii au deschis scorul în meciul de gală cu Manchester United, jucat pe Soldier Field, în fața a 61 de mii de spectatori. Gibbs și compania se mândresc cu faptul că sunt singura echipa din MSL care a reușit să îi conducă pe englezi timp de 53 de minute în turneul american al elevilor lui Ferguson
După ce a pierdut în Cupă, Dan Petrescu a ratat și primul meci la reluarea campionatului. SuperDan are toate motivele să se plângă după înfrângerea de acasă cu cei de la Tom Tomsk. L-a pierdut în vară pe Varga, dar are și probleme cu accidentarile. În plus, „Bursucul” spune că pauza a fost prea lungă și i-a scos echipa din ritm.
Steaua a dat startul în noul sezon pentru al treilea an consecutiv cu o nou promovată. Levi a stricat tradiția de până acum și a smuls doar o remiză în fața unei echipe care a terminat în sezonul trecut pe locul patru al ligii secunde. Becali s-a grăbit să termine o nouă listă neagră, în timp ce antrenorul îi cere patru jucători.
Steaua a reușit doar un egal la Voința Sibiu, iar Becali a mai adăugat câteva nume pe lista neagră! Răduț a fost cel mai criticat de patron, dar de gura lui Gigi nu au scăpat nici Levi sau Gardoș și Latovlevici. Șeful Stelei a recunoscut că negocierile cu Bourceanu sunt încheiate, dar primește o veste proastă de la sfătuitorul Iordănescu: „Steaua are nevoie de titulari, nu de rezerve! Trebuie să bage iar mâna adânc în buzunar”
Ciclistul german al echipei HTC, Tony Martin, a câștigat, sâmbătă, contratimpul din etapa a XX-a a Turului Franței, disputat La Grenoble, pe distața a 42,5 kilometri, iar australianul Cadel Evans (BMC) a devenit noul lider al clasamentului general.
Irina-Camelia Begu, locul 56 WTA și cap de serie numărul 2, a câștigat, sâmbătă, turneul BCR Ladies Open România de la București, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.
Becali l-a pus la zid pe Răduț după egalul de la Sibiu, dar nici Latovlevici, Bicfalvi sau Gardoș nu au scăpat de gura patronului. Echipa lui Levi este criticată și de Iordănescu, cel care spune că Răduț și Tănase mai mult sunt accidentați decât să joace: „Cei doi ar trebui puși într-un bibelou”, spune Generalul, care crede că sunt mulți steliști care nici nu știu cu ce tricou joacă.
Tătărușanu a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Stelei, dar nici portarul nu a mai avut ce face la faza în care Neguț a egalat. Tătărușanu a declarat după meci că Levi e un antrenor foarte bun și că trebuie să rămână. Portarul spune că Steaua a jucat slab, dar știe care sunt cauzele eșecului
Steaua a scos doar un egal al Sibiu, iar Becali a mai făcut o listă neagră! Patronul spune că Levi a greșit, dar nu îl consideră vinovat. Becali crede că meciul a fost pierdut de Răduț: „Are tatuaje ca Beckham, dar e indolent și figurant”
Steaua a ratat startul și în campionat, după ce a pierdut Supercupa în fața Oțelului! Tatu a fost omul meciului pentru steliști, în timp ce Tătărușanu l-a dublat cu bine din poartă! Intervențiile lui Tătărușanu nu au mai fost suficiente la capul lui Neguț, care a adus cu doua minute înaintea finalului primul punct pentru nou promovata din Sibiu. Gigi Becali a declarat după meci că Steaua trebuia să câștige la scor.
Australianul Mark Webber (Red Bull) a fost sâmbătă cel mai rapid pilot în calificările Marelui Premiu de Formula 1 al Germaniei și va pleca de pe prima poziție a grilei de start a cursei care se va desfășura pe circuitul de la Nurburgring.
Universitatea tinde să devină o amintire, dar în același timp la Craiova se naște o idee pentru a păstra vie tradiția. Mai mulți oameni influenți din Bănie, majoritatea considerați dușmani ai lui Mititelu, se pregătesc să pună bazele unei noi echipe.
Cesc și Alexis Sanchez au fost cei mai doriți jucători ai lui Pep Guardiola în această vară. Dacă Fabregas mai așteaptă, chilianul a bătut palma cu spaniolii. Barcelona a făcut anunțul oficial al perfectării transferului.
Costin Lazăr a semnat pentru trei ani cu echipa lui Boloni, PAOK Salonic. Fostul rapidist a trecut cu bine examele medicale. Mijlocașul va primi 300 de mii de euro pe sezon.
Steliștii încă nu știu unde vor juca meciurile de pe teren propriu, Gardoș și Tătărușanu cer întăriri și spun că vor liniște la echipă, în timp ce foștii steliști avertizează că vor urma timpuri grele pentru roș-albaștri.
Mediașul s-a calificat în turul trei preliminar al Europa League, acolo unde va da peste nemții de la Mainz. Eric a terminat meciul cu ochii în lacrimi și cu gândul la altă echipă, dar ardelenii spun că nu poate fi vorba de plecarea brazilianului. Și Pârvulescu este blocat la Mediaș!
Antrenorul formației FC Brașov, Daniel Isăilă, a declarat joi, într-o conferință de presă, că echipa sa va merge la Târgu Mureș pentru a obține victoria în meciul cu Gaz Metan Mediaș, din prima etapă a Ligii I
Steaua și-au schimbatul look-ul, dar așteaptă și schimbarea în bine a lotului. Tătărușanu și Gardoș cer întăriri, iar Becali dă asigurări că transferurile anunțate se vor face în cel mai scurt timp. Narcis Răducan spune că Moraes este așteptat în Ghencea, dar că prioritatea numărul unu a echipei este Prepeliță
Sorana Cîrstea, locul 80 WTA și a treia favorită, a fost eliminată, joi, în sferturile de finală ale BCR Ladies Open România, după ce a fost învinsă, cu scorul de 7-6 (6), 1-6, 6-4, de sportiva spaniolă Laura Pous-Tio, locul 84 WTA și cap de serie numărul 5.
Steliștii au prezentat noile tricouri pentru sezonul ce stă să înceapă și speră ca și situația de la echipă să se schimbe! Gardoș cere întăriri urgente, mai ales în cazul în care Steaua se va bate pe trei fronturi: „Avem nevoie de liniște la echipă”
Steliștii au prezentat azi echipamentul pentru noul sezon. Tătărușanu speră ca Steaua să treacă peste problemele din ultimul timp, dar regretă plecarea echipei de pe Ghencea: „Ne-am săturat de scandaluri”
Universitatea Craiova are în spate performanțe uriașe. Nume grele ale fotbalului european au plecat îngenuncheate din Bănie, după meciuri în care celebrul Central primea 40.000 de spectatori. Balaci, Cămătaru, Cîrțu sunt doar câteva nume din lunga listă a fotbaliștilor care au făcut din clubul oltean unul dintre cele mai iubite din țară și care de ieri nu mai există.
Dupa optimile de finala, la BCR Open Romania raman in competitie patru romance. Primele trei favorite (Simona Halep, Irina Begu si Sorana Cirstea) si marea surpriza, Alexandra Cadantu s-au achitat impecabil de datorie si au invins pe terenurile de la Academia de Tenis Herastrau.
Se apropie amicalul de lux cu Argentina, iar Pițurcă intră în linia dreaptă pentru pregătirea primului său meci de la revenirea la națională. Selecționerul a declarat cu ceva timp în urmă că vrea victorie la fiecare meci, chiar și în cel cu Argentina. Pițurcă și-a impus ca obiectiv și readucerea lui Chivu și Rădoi la națională, dar pariul său este departe de realizare.
Un nou scandal de rasism a explodat în Italia! Fostul antrenor al CFR-ului, Andrea Mandorlini va fi judecat de Federația italiană pentru scandări cu împotriva fanilor Salernitanei, echipa cu care Hellas Verona s-a bătut în barajul pentru promovarea în Serie B.
Campionii de la Galați au mizat pe aceeași strategie ca și în sezonul trecut: transferuri puține și ieftine. Marius Stan spune că Oțelul nu va fi ca un corb care se repede la cadavrul Timișoarei, dar pregătește un transfer supriză pentru Dorinel.
Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 3, s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului BCR Ladies Open România de la București, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari
Comitetul Executiv al FRF a decis ca Știința să fie dezafiliată, iar singura șansă a lui Mititelu e Comisia de Apel. Patronul Craiovei spune că a presimțit dezastrul, dar crede că nimeni nu îi va putea lua echipa.
Universitatea a fost dezafiliată în cadrul Comitetului Executiv al FRF, dar decizia va fi supusă și votului Adunării Generale. Mititelu acuză că Pițurcă e cel care a cerut dezafilierea echipei, în timp ce selecționerul spune că el e cel care pierde cel mai mult
Câinii și-au prezentat noile tricouri pentru sezonul ce stă să înceapă! Torje și ai au uitat de zvonurile din această vară și sunt gata să se bată pentru titlu, deși Dinamo nu a reușit niciun transfer în această pauză! Torje are și un mesaj pentru fani: „Nu suntem disperați să plecăm”
Primul titlu din Moldova a fost dublat de Supercupa câștigată în fața Stelei. Paraschiv și compania au arătat cine este cea mai bună echipă a sezonului din România în victoria de la Piatra Neamț. În așteptarea marilor meciuri din grupele Ligii, Dorinel și ai lui sunt gata pentru debutul cu Petrolul!
Fanii i-au luat cu asalt pe gălățeni, înaintea meciului de luni, cu prahovenii.
După turcii de la Samsunspor, și belgienii de la Standard Liege l-au vrut pe Nicoliță! Bănel a ratat în ultimul moment transferul la care visează. Nicolae Dică regretă cele întâmplate, dar are și un mesaj pentru fostul lui coleg: „Bănel e cel mai bun de la Steaua! Dacă are ghinion în transferuri, poate are noroc în dragoste”
Marius Alexe a declarat miercuri, în cadrul conferinței de presă în care a fost prezentat noul echipament de joc al formației „ab-roșii”, că își dorește să înceapă cu dreptul noua ediție de campionat, printr-o victorie în partida de vineri cu FCM Târgu Mureș.
Dacă Steaua nu s-a putut întări de la Brașov, ardelenii aduc foști oameni din Ghencea. Fostul preparator fizic la Stelei, Ionel Colonel a început munca la FC Brașov.
FC Vaslui va juca cu olandezii de la Twente Enschede, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Vasluienii vor disputa meciul tur la 26/27 iulie în deplasare, iar returul la 2/3 august în România.
După ce TAS a decis astăzi să mențină decizia Comisiei de Apel, în urma căreia Poli Timișoara, Gloria Bistrița și FC Bihor rămân în liga a doua, Marian Iancu și-a anunțat retragerea din fotbalul românesc.
Decizia retrogradării Timișoarei a fost păstrată și de TAS, iar bănățenii par resemnați. Stanciu a declarat că se aștepta la o astfel de hotărâre, dar avertizează că Poli va reveni în liga 1. Viceprimarul Orza spune însă că vă rămâne lângă echipă, dar că sumele de bani alocate vor fi mai mici
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER