Ciobotariu se plânge că nu are liniște, Andone încă nu s-a despărțit definitiv de „câini”, varianta Ionuț Chirilă a fost refuzată de fotbaliști… Mircea Rednic nu le dă nicio șansă câinilor: „Pe drumul pe care merg, nu văd cum s-ar putea bate la titlu! Îmi pare rău pentru suporteri”
Jucătoarea cehă Petra Kvitova, numărul 8 WTA și cap de serie numărul 8, a câștigat, sâmbătă, la 21 de ani, prima finală de Grand Slam din carieră, la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-4, pe rusoaica Maria Șarapova, locul 6 WTA și a cincea favorită a competiției.
Cîrțu nu i-a mai vrut la antrenamente după escapadele nocturne, iar Becali i-a scos definitiv din lotul Stelei după fuga din cantonament. Ricardo și Bonfim au fost salvați de Mircea Rednic, care i-a chemat la Kazar Lankaran. Foștii steliști regretă despărțirea de Steaua, dar spun că Ghencea e o pagină încheiată: „Partea financiară a fost mai bună pentru mine”, spune fostul mijlocaș.
Cel mai bine plătit jucător al CFR-ului în sezoanele trecute și unul dintre cei mai bine plătiți din Liga 1 acuză fotbalul din România de corupție și îi îndeamnă pe jucători să se ferească de Liga lui Mitică. Kone spune într-o declarație în Nettavisen că Paszkany îi umilea și jignea pe jucători. Iuliu Mureșan contraatacă și spune că atacantul va plăti pentru declarațiile sale: „Kone e un frustrat pentru că a pierdut un contract foarte bun! S-a supărat ca prostul pe sat”
Dică a plecat pe ușa din dos de la Steaua. Deși a contribuit decisiv la aducerea primului trofeu în Ghencea după mulți ani, atacantul a fost îndepărtat fără mari remușcări pentru a face loc noului proiect al lui Levi.
Noul sezon VIA SPORT demarează în această noapte în Capitală, pe B-dul Kiseleff, zona care-și deschide larg porțile spre panouri de baschet, mese de ping-pong, mese de fusball și fileuri de tenis și fotbal-tenis.
Vasile Avram, președintele CCA, a spus ieri că Robert Dumitru (foto) va conduce la centru meciul Oțelul – Steaua, din Supercupă. Partida va avea loc pe 17 iulie, la Piatra-Neamț.
Războiul cu Becali, dar și schimbarea antrenorului și a jucătorilor pe bandă rulantă i-a îndepartat pe fani de echipă. Ultima lovitură dată steliștilor este mutarea echipei de pe Ghencea. Mihai Stoica și-a schimbat discursul din vremurile de glorie, atunci când managerul susținea că „Ghencea este templul fotbalului românesc”. MM vrea să readucă fanii lângă echipă și profită de inaugurarea noului stadion, National Arena.
Craiova se pregătește pentru liga a doua, dar Mititelu caută în continuare antrenor. Ionel Gane s-a întors în ultima clipă, dar patronul Științei are două variante în mânecă!
Pe lângă obiectivul fixat de Mircea Sandu: calificarea la Euro 2016, Pițurcă forțează o calificare supriză la Euro din Ucraina și Polonia! Una dintre țintele fixate de selecționer este readucerea lui Rădoi și Chivu la națională! Dacă va reuși să îi convingă pe cei doi, Piți va împușca doi iepuri dintr-un foc: va întări lotul, dar va asigura și liniștea celorlalți internaționali, care acuză plecarea căpitanului: „Asta ne mai trebuia acum, să plece și Chivu”, spune Goian.
Prietenia ține în Liga 1 cât o pauză publicitară în emisiunile în care Borcea, Becali sau Iancu se războiesc. Dragomir și Becali sunt la cuțite, după ce ultimul l-a acuzat pe șeful LPF pentru un presupus procent din drepturile TV. Mitică contraatacă și spune că patronul Stelei distruge fotbalul românesc prin scandalurile pe care le declanșează! Aceleași scandaluri pe care șeful Ligii le ridica la rang de artă atunci când venea vorba de vânzarea imaginii campionatului…
Cluj Arena începe să arate ca o adevărată bijuterie! Lucrările la stadion se apropie de final, dar ardelenii au făcut primul pas și pentru lucrările la amenajarile exterioare.
Victoria cu Rubin Kazan i-a dat apă la moară lui Dan Petrescu! „Bursucul” i-a avertizat pe șefi că are oferte și că va pleca dacă nu îi sunt aduși urgent jucători de valoare.
Mihai Stoica se bătea cu Steaua, dar din postura de oficial al Oțelului din Galați, Gigi Becali nici nu visa să ajungă vreodată patron în Ghencea, actualul dinamovist Cătălin Munteanu era una dintre marile speranțe ale steliștilor, iar directorul sportiv Narcis Răducan învăța de la Lăcătuș secretul marilor victorii în Europa. Au trecut aproape 14 ani de la una dintre cele mai mari bătălii ale Stelei în Europa.
Răzvan Lucescu a folosit în amicalul de ieri toți jucătorii luați în această vară, cu excepția lui Teixeira, care mai are ceva probleme medicale și care va efectua alergări separat. Cei care au venit dau totul pentru a-l impresiona pe Lucescu. Unii reușesc, alții rămân doar cu încercarea.
Ajuns în țară pentru meciul cu francezul Mendy din 9 iulie (în direct pe PRO TV), Lucian Bute descoperă zilnic suporteri unii mai înfocați decât alții. Gheorghe Hagi este ultimul din galeria marilor sportivi români care i-a spus în față că va veni la gală să-i facă galerie.
Rapid a învins și în ultimul amical, înainte de a părăsi Austria și de a se întoarce azi acasă. Echipa lui Răzvan Lucescu nu a avut probleme cu Austria Viena, cea care a terminat pe trei în campionatul intern. Românii au învins cu 2-1 și așteptau rezultatul dintre Șahtior și Maccabi pentru a vedea dacă vor intra în posesia trofeului care răsplătește cea mai bună echipă din acest turneu de lângă Salzburg. Trofeul fiind de fapt o talangă, pe care probabil a purtat-o vreo vacă din zonă. „Dacă luăm trofeul, nici nu ne lasă cu el în avion”, glumea Pancu.
Becali l-a acuzat pe Dragomir că și-a însușit o parte din banii de pe drepturile TV, iar Mitică de la Liga îl amenință pe șeful
Steaua a revenit în țară după primul cantonament. O victorie la limită și un egal nu sunt motive de bucurie pentru Levi, dar Mihai Stoica e sigur că echipa va arăta altceva la startul sezonului. Becali își ține promisiunea de a-i pune antrenorului la dispoziție un lot de cinci stele și anunță ultimele trei transferuri!
Victoria de la Rubin Kazan l-a salvat pentru moment pe Dan Petrescu de presiunea șefilor. Deși aceștia l-au asigurat de sprijinul lor, rușii începuseră deja să îi caute echipă românului. SuperDan nu duce lipsă de oferte, iar despărțirea de Kuban este oricând posibilă.
Jucătorul francez Jo-Wilfried Tsonga, locul 19 ATP și cap de serie numărul 12, l-a învins, miercuri, cu scorul 3-6, 6-7 (3), 6-4, 6-4, 6-4, pe elvețianul Roger Federer, numărul 3 ATP și al treilea favorit, într-un meci din cadrul semifinalelor turneului de la Wimbledon.
River Plate a retrogradat pentru prima dată în istoria de 110 ani a echipei. Drama lui River i-a impresionat până și pe marii rivali: Maradona cere judecarea aspră a celor vinovați pentru situația lui River.
Astra devine încet-încet una dintre echipele de prim-plan din Liga lui Mitică. Selymes a pus la punct planul prin care să îndeplineasca obiectivul fixat de șefi: „Vom avea meciuri foarte grele, ca să avem de la cine să învățam”
Drepturile TV au declanșat un război fără precedent între Dumitru Dragomir și Gigi Becali. Patronul Stelei crede că șeful Ligii și-a tras un comision din vânzarea drepturilor, iar Mitică l-a atacant violent! Becali spune că Gică Popescu va fi înlocuitorul lui Dragomir: „Mitică e o gânganie, cine îl mai bagă în seamă”, spune patronul Stelei
Timișoara se pregătește pentru liga a doua, dar așteaptă decizia TAS, care poate schimba lucrurile în ultimul moment. Până atunci, Poli pierde pe bandă rulantă jucători, iar Dusan Uhrin pare din ce în ce mai tentat să plece de la echipă.
Investițiile făcute în ultimii ani în centrele de copii și juniori ale Timișoarei dau roade în 2011. Poli, la juniori A, LPS Banatul, la juniori B, și Selecționata Timiș, la Under 16, au cucerit titlurile de campioane naționale anul acesta. O performanță unică în România la acest nivel, în ciuda situației echipei de seniori, care e aproape de Liga a II-a.
Fostul fotbalist italian Giancarlo Antognoni, campion mondial în 1982, prezent la Iași cu ocazia primirii Trofeului „Maestrelli”, a declarat luni seară, într-o conferință de presă, că Adrian Mutu își poate relansa cariera la Cesena.
Lucian Bute a declarat luni, după un antrenament în Sala Dinamo la care a asistat și Adrian Mutu, că se bucură că vin să îl încurajeze astfel de sportivi și că atunci când o să-i permită timpul va fi și el alături de jucătorul Cesenei la un meci al naționalei de fotbal.
Perechea Sorana Cîrstea/Ayumi Morita (România/Japonia) s-a calificat, luni, în turul trei al probei de dublu feminin la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Cîrstea și Morita au învins în turul doi, cu scorul de 7-5, 6-3, cuplul Sophie Lefevre/Evghenia Rodina (Franța/Rusia).
Dan Petrescu zâmbește după trei înfrângeri consecutive. Kuban a câștigat la Rubin Kazan și a mai calmat din zvonurile care îl dădeau pe SuperDan ca și plecat de la echipă. Cei de la Lokomotiv continuă însă pressingul la Dan Petrescu. Varga și compania se tem să își piardă antrenorul: „Am fi terminați fără el”, spune Zelao.
Lucian Bute se pregătește pentru marele meci cu Mendy! Susținut de Hagi și Nadia Comăneci, Bute a avut parte de o mare surpriză la antrenamentele de azi. Lucian a fost vizitat de Mutu, care a ținut să își încurajeze prietenul: „Am venit special să îl susțin”
Mihai Neșu a început recuperarea în urma accidentului teribil suferit la antrenamentul de acum mai bine de o lună. Neșu a fost vizitat la spital de mai mulți colegi și oficiali ai lui Utrecht.
Rapidul a câștigat primul amical al verii, 1-0 cu israelienii de la Maccabi Haifa. Dan Alexa spune că speră ca noua echipă a Rapidului să devină foarte repede o echipă adevărată. Alexa nu uită de Poli Timișoara: „Îmi doresc din suflet să rămână în prima ligă”
Barcelona câștigă tot! Fotbalul, handbalul, baschetul, hocheiul și chiar și fotbalul în sală aduc trofee pe bandă rulantă pentru catalani. Ultimii pe lista campionilor dați de clubul blaugrana sunt juniorii A ai Barcei. Micuții extratereștri au câștigat Cupa Regelui la Divizia Onoare, în finala cu Espanyol, jucată la Ceuta.
Chivu, Lobonț, Mutu, Codrea, Radu Ștefan sau Goian ar putea avea încă un coleg român în Serie A. Mijlocașul joacă pentru Rimini, în liga a patra, dar mai multe echipe se bat pentru semnătura românului. Printre aceastea si Bologna.
Real Madrid s-a săturat de Kaka și este gata să accepte pierderi enorme în cazul brazilianului. Cei de la Marca scriu că Mourinho și-a pierdut răbdarea cu fostul star al Milanului și că le va cere șefilor să aibă o discuție cu jucătorul.
CS Mioveni și-a ales ca loc de cantonament în această vară, Macedonia, acolo unde echipa a mai făcut pregătirea centralizată și în urmă cu două sezoane
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER