Lăcătuș și-a găsit „de lucru” în Spania. Plecat de la Steaua după a treia experiență nereușită în Ghencea, fostul mare atacant al roș-albaștrilor și-a regăsit mândria lângă fosta lui echipă. Fiara a fost invitat de oficialii lui Oviedo să viziteze noul stadion al echipei pentru care a jucat la începutul anilor 90, după plecarea de la Fiorentina. Ibericii de la La Voz de Asturias amintesc de gloria românului din acele vremuri: „Nu mira pe nimeni când copiii se visau Lăcătuș. Puștii erau porecliți cu numele jucătorilor, printre care și Lăcătuș”, scriu spaniolii
Becali mai bifează încă o pierdere în stilul caracteristic. Adus de la Galați pentru 1,5 milioane de euro și prezentat la Steaua ca viitorul Lăcătuș, Janos Szekely nu mai are viață în Ghencea. Conflictul și atitudinea avută față de stafful medical i-au fost fatale mijlocașului: „Să se ducă la unguri, să îl ia Iancu la Timișoara. Îl dau gratis”, spune patronul Stelei, jignit de reacția jucătorului.
După atâtea scandaluri și rezultate negative, Șumudică a primit în sfârșit o veste bună: Amenințat de soție :), fugarul Rui Duarte s-a întors în Giulești. Fundașul trebuie însă să suporte amenda din partea clubului: „Voi vedea ce spune președintele. Nu știu dacă rămân”
Gigi Becali spune că România nu mai are șanse de calificare și nu înțelege de ce Răzvan Lucescu ține atât de scaun: „Nici cu trei puncte în plus nu ne calificăm, pentru că nu jucăm nimic”, crede patronul Stelei. Nici Mutu nu îl mai impresionează pe șeful din Ghencea: „Nu mai e jucătorul de altădată”
Răzvan Lucescu a fost salvat de un rezultat rușinos de renegatul Mutu. Luxemburghezii regretă că au ratat o minune și pun totul pe seama clasei lui Mutu: „Un miracol a fost aproape să devină realitate”
Gigi Becali așteaptă să îl vadă pe Maicon și în meciurile oficiale pentru a decide dacă merită să joace la Steaua. Patronul din Ghencea spune că brazilianul are tehnică și viteză, dar îi lipsește forța.
„Nu știu de Targino. Mihai mi-a spus de un portughez. Și un atacant și un mijlocaș cu valențe ofensive. Brazilianul e atacant. Vreau o investiție masivă și jucători de valoare, pentru că nu mai suport umilința. Dar nu știu exact câți bani voi cheltui. Am dat 200 de mii pentru Maicon ca să îl studiez și să nu mai dau bani degeaba pe el.
Victoria Brănești își va disputa meciurile de pe teren propriu la Chiajna, începând cu etapa a XXIV-a a Ligii I, se arată, miercuri, într-un comunicat postat pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal.
În acest sezon, Victoria Brănești mai are de disputat șase partide pe teren propriu, cu formațiile Sportul Studențesc, Rapid București, Universitatea Cluj, FC Vaslui, Oțelul Galați și Gloria Bistrița.
Naționala trece prin cea mai neagră perioadă a ei! Răzvan Lucescu se plânge de criza de jucători, iar mulți vorbesc despre „gaura neagră” de la mijlocul naționalei. În timp ce Mutu și ai lui se tremură cu Luxemburg, România U 17 s-a calificat după zece ani la Euro. Andrei Vaștag este una dintre vedetele echipei lui Văsâi, iar tatăl său, triplu campion mondial la box, spune că este pe lista liderului de la Oțelul Galați. Feri Vaștag visează însă să îl vadă pe mijlocaș jucând pentru Steaua.
„În Bosnia am atins mingea doar cu capul. Nu am avut nicio tactică”, a fost înțepătura lui Mutu față de Lucescu jr după victoria cu Luxemburg. Atacantul a salvat naționala de o mare rușine și a ajuns la 31 de goluri marcate pentru România, cu patru mai puține decât ‘Regele’ Hagi, cel mai bun marcator din istoria naționalei.
Arabii nu glumesc atunci când e vorba de regulile care le guvernează societatea. Mirel Rădoi a fost suspendat două etape și amendat cu 5000 de euro pentru jignirile aduse lui Hussein Sulaimani. Pedeapsa fostului stelist ar putea fi, însă, și mai mare, spune Florin Căprăruș, care a lucrat alături de Iordănescu în Arabia Saudită.
România s-a chinuit cu Luxemburg și a obținut prima victorie din aceste preliminarii. Răzvan Lucescu a fost salvat de Mutu, ajuns la 31 de goluri marcate pentru națională. Selecționerul Luxemburgului nu crede că România se va califica și spune că Mutu nu ar fi trebuit să fie pe teren
Timișoara a fost aproape de o calificare în premieră în grupele Ligii, dar Marica și ai lui au anulat victoria mare în fața celor de la Șahtior. Marian Iancu prefațează derby-ul cu Steaua și spune că Poli nu poate fi favorită, dar că fanii pot anula diferența dintre echipa lui Uhrin și cea a lui Cîrțu: „Doar publicul ne poate ajuta să jucăm de la egal la egal cu Steaua!” Iancu a stabilit și obiectivul pentru finalul acestui sezon: „Sper că sfârșitul anului să ne găsească în grupele Ligii”
Ambasada României la Luxemubrg a trimis o scrisoare de protest publicației Tageblatt pentru articolul apărut, luni, sub titlul „Hagi, cocaina și Valahia”, despre care susține că este plin de „fabulații și deformări”, înaintea meciului din grupa D de calificare la Euro-2012.
Șumudică nu are liniște, deși le-a permis jucătorilor să meargî însoțiți de familii în miniturneul din Turcia. Antrenorul a avut un conflict dur cu Marius Constantin, iar Dinu Gheorghe anunță măsuri dure. Șumi spune că Marius Constantin e un capitol închis pentru el: „Acum sunt bucuros că am depistat unele probleme din bucătaria noastră” CITEȘTE AICI povestea scandalului dintre Șumudică și Marius Constantin
Oficialii Timișoarei au început deja pregătirile pentru derby-ul de sâmbătă cu Steaua. Conducerea clubului de pe Bega a decis ieri ca din cele aproape 33.000 de locuri disponibile pe stadionul „Dan Păltinișanu”să tipărească 26.000 de bilete pentru această întâlnire. Totodată, s-a hotărât și prețul tichetelor, care variază între 8 și 180 lei. Astfel, spectatorii care vor veni la stadion vor plăti 8 lei – Peluza nord, 10 lei – Peluza sud și la sectorul oaspeților, 15 lei – Tribunele I și II, 25 lei – Tribuna 0și 180 lei pentru loje.
Timișoara se pregătește pentru derby-ul cu Steaua, iar bănățenii speră ca victoria cu marea rivală din București să îi apropie și mai mult de titlu. Helder știe cum sunt meciurile împotriva celor din Ghencea din perioada Rapid. Brazilianul povestește de ce s-a apucat de fotbal și se pune bine cu antrenorul lui Poli: „Dacă aș avea o echipă, l-aș lua antrenor pe Dusan Uhrin”
Revenit în forță la Fiorentina, Mutu a lăsat de dorit la națională. Suporterii nu s-au putut bucura de prezența atacantului printre tricolori, la meciul cu Bosnia, după mai bine de un an și jumătate. Mutu este însă lăudat în continuare la Florența, acolo unde a redevenit Il Fenomeno: „Este născut să fie campion”, spune unul dintre foștii lui antrenori.
Dobrovolski spune că nu-l uită pe Marius Lăcătuș, după ce fostul stelist le-a dat două goluri la Campionatul Mondial din Italia.
Mihai Costea le promite fanilor olteni că va da totul pentru Universitatea până în vară. „Mai am două luni la Universitatea, vreau să mă gândesc numai la acest club. Voi da totul să scăpăm de la retrogradare. Normal că voi băga osul, pentru că șase ani am fost aici și, oriunde voi fi, Universitatea va rămâne în sufletul meu”, spune Mihai Costea.
„Poate unii fani mă contestă, dar a fost și alegerea clubului”, s-a apărat atacantul.
Mircea Lucescu a pus Donețk pe harta Europei și i-a făcut pe Ranieri, Wenger sau Guardiola să vorbească de Șahtior ca de urmașa Barcelonei. Il Luce știe care a secretul prin care toată Europa a ajuns să vorbească de miracolul din Ucraina: i-a cucerit pe brazilieni, cunoscuți ca jucători cu probleme de adaptare și de comportament: „Brazilienii și românii seamănă foarte mult. Sunt singurul antrenor din Ligă care nu a avut probleme cu ei”, spune antrenorul lui Șahtior
Răzvan Lucescu s-a plâns în ultimul timp de arbitrajele de care a avut parte naționala sub mandatul său: meciurile cu Turcia sau Ucraina nu au fost uitate de selecționer. România a avut parte însă în Bosnia de un arbitraj bun al spaniolului Fernando Teixeira Vitienes. Partida de la Piatra Neamț va fi condusă la centru de o delegație din Turcia.
Steliștii și-au făcut încălzirea pentru derby-ul cu Timișoara la Chișinău! Dică și ai lui au făcut spectacol cu Dacia, iar Maicon a impresionat prin cele două goluri, dar și prin ocaziile avute. Cîrțu îl așteaptă la prima echipă: „Sper să nu își fi terminat golurile”
Steaua a făcut instrucție la Chișinău cu Dacia, iar Maicon a fost MVP-ul meciului. Brazilianul adus de Becali din Ucraina a reușit o dublă la primul meci pentru echipa lui Cîrțu. Patronul Stelei îl laudă pe brazilian: „Are execuții de fotbalist” Maicon așteaptă în continuare primul meci in Liga 1
Războiul cu Bosnia a fost numit de Marica meciul unei generații. Atacantul a ținut steagul sus și a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale lui la națională. Deși a fost unul dintre preferații lui Răzvan Lucescu, Mirel Rădoi nu a fost alături de foștii lui colegi: „Nu am văzut meciul”, spune Rădoi, care crede că meciurile foarte multe pe care le joacă unii dintre tricolori la echipele de club afectează jocul naționalei. Răzvan Lucescu a fost criticat pentru că a folosit câțiva jucători cu probleme la echipele de club: Marica, Ropotan, Deac sau Florescu.
România a pierdut fără drept de apel meciul unei generații și este ieșită practic din calculele calificării. Naționala nu a avut nici măcar un corner în meciul de la Zenica, iar unii dintre fotbaliștii lui Răzvan Lucescu au ieșit cu ochii în lacrimi de la vestiare. Răzvan Lucescu nu se gândește la demisie, dar selecționerul este contestat din ce în ce mai dur: „Noi am jucat tenis de câmp, ping pong”, spune Victor Becali, care crede că România nu le-a pus probleme bosniacilor
Poli Timișoara a câștigat amicalul disputat în deplasare, cu Zimbru Chișinău. Elevii lui Uhrin au dominat partida, dar s-au impus la limită, prin golul înscris de Zăgrean, în ultimul minut.
Naționala a pierdut în Bosnia, scor 2-1, iar șansele de calificare la Euro 2012 sunt practic inexistente.
Chiar și așa, oficialii FRF nu se gândesc la schimbarea din funcție a lui Răzvan Lucescu, care îi acordă în continuare încredere actualului selecționer.
Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, spune că nu se pune problema ca Răzvan să fie demis, obiectivul principal imediat fiind obținerea celor trei puncte contra Luxemburgului.
Directorul general FRF spune ca Razvan va continua la nationala.
„Nu se pune problema demiterii lui Răzvan. E meciul cu Luxemburg, pe care trebuie sa îl câștigăm. Avem nevoie de cele trei puncte și sper ca baieții să se adune pentru că este un moment greu.” a spus Ionuț Lupescu la Digisport.
Mijlocașul bosniac Zvejdan Misimovici a declarat că nu se aștepta ca naționala României să joace atât de defensiv în meciul de sâmbătă din preliminariile Euro-2012
Marica a deschis scorul la Zenica, cu al 14-lea gol pentru națională. Atacantul a declarat după meci că jucătorii sunt la capătul puterilor. Marica îi ia apărarea lui Răzvan Lucescu: „Doamne ferește să plece acum, când ne știe atât de bine”
Atacantul Vedad Ibisevici, autorul primului gol al Bosniei, a afirmat că reușita sa a deschis drumul spre victorie. „Am plecat de la 0-1, dar totul e bine când se termină cu bine”, a spus Ibisevici.
România a pierdut în Bosnia și șansele la calificare sunt reduse drastic. Victor Pițurcă spune că e timpul pentru un alt selecționer: „50 la sută dintre acești jucători nu vor mai fi chemați la națională dacă vine alt antrenor”
România pierde primul meci în fața Bosniei, după cele două victorii din 2002 și 2003: 3-0 la Sarajevo și 2-0 la Craiova. Naționala pierde iar în urma unor faze fixe! Ibisevic și Dzeko au marcat în minutele 62 și 83, după ce România deschisese scorul prin Marica
Meciul unei generații, așa cum a fost numit de Marica, a fost pierdut de România și naționala se poate considera scoasă din cursă. Ioan Becali a contestat dur echipa făcută de Razvan Lucescu: „Echipa asta nu poate ține mingea trei minute”
Hagi s-a despărțit de Galatasaray după cel mai negru sezon din istorie al trupei Cim Bom. Turcii i-au găsit viitoarea destinație a Regelui, dar totul depinde de rezultatul naționalei în meciul cu Bosnia.
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, cap de serie numărul 26, s-a calificat, sâmbătă, în turul patru al turneului WTA de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 4.500.000 de dolari
Dulgheru a învins-o în turul trei, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva suedeză Johanna Larsson.
Românca o va întâlni în faza următoare pe jucătoarea chineză Peng Shuai.
Chivu, Mutu, Alexa și Săpunaru i-au dat bătai de cap lui Răzvan Lucescu înaintea meciului cu Bosnia. Dacă Alexa și Mutu au fost recuperați până la ora meciului de la Zenica, Chivu și Săpunaru au spus pas. Surpiza vine din titularizarea gălățeanului Râpă, în detrimentul lui Săpunaru, deși Lucescu jr l-ar fi preferat pe fostul rapidist.
Nicolae Dică a fost una dintre vedetele Stelei la Chișinău. Dicanio a fost numit căpitan de Cîrțu. Atacantul a declarat că Becali nu a supărat pe el și că poate juca dacă antrenorul are nevoie de el
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER