Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Steaua câștigă derby-ul cu Dinamo, 3-0, și este la al zecelea meci consecutiv fără eșec în fața marii rivale. Valeriu Argăseală a declarat imediat după meci că echipa condusă de Costel Gâlcă a dovedit încă o dată că este cea mai bună din campionat.
Dinamo rămâne fără victorie în fața Stelei de zece meciuri. „Câinii” au pierdut cu 3-0 și în primul derby din acest sezon, iar Flavius Stoican a fost nevoit să recunoască superioritatea rivalei din Ghencea. Antrenorul lui Dinamo a folosit de trei ori același superlativ la adresa steliștilor: „Au jucători de clasă”
Naționala așteaptă azi verdictul UEFA în cazul meciului cu Ungaria, 1-1, de pe Național Arena, meci marcat de incidente grave în tribune. Deși naționala României poate primi chiar și o sancțiune cu închiderea stadionului sau o suspendare, iar maghiarii sunt cercetați pentru rasism, semnalele indică faptul că UEFA ar putea fi mai blândă în ceea ce ne privește.
Dinamo încearcă să profite de oboseala și accidentările din lotul Stelei pentru a pune capăt seriei de 9 meciuri consecutive fără victorie în „Clasicul” României. Aflați la șase pași în spatele liderului din Liga 1, „câinii” merg pe National Arena pentru ceea ce, speră ei, va fi prima victorie în „Derby” pe cel mai mare stadion al țării.
Steaua își linge rănile după eșecul de la Târgu Mureș, 0-1, dar mai ales după accidentările care i-au scos din joc pe Raul Rusescu, Keșeru și Latovlevici. Valeriu Argăseală a cerut suspendarea lui Gabi Mureșan, pentru atacul violent la Rusescu, dar și a lui N’Doye, după ce acesta l-a călcat pe cap pe Keșeru și i-a ironizat pe steliști după meci.
CSMS Iași a fost eliminată de Steaua din optimile Cupei României, după un gol reușit de Nicușor Stanciu în finalul partidei. Florin Prunea a declarat după meci că echipa lui merita calificarea. Oficialul ieșenilor regretă că Iașiul nu le-a putut oferi o victorie suporterilor veniți în număr mare la stadion
Steaua a câștigat la CSMS Iași, în optimile Cupei României, 1-0, prin golul lui Stanciu, și s-a calificat în sferturile competiției. Meciul a însemnat și revenirea lui Alex Bourceanu în tricoul Stelei, la aproape 10 luni de la ultimul meci pentru campioni și la 5 luni de la ultimul joc oficial al său. Bourceanu a recunoscut imediat după meci că a fost foarte greu și că s-a simțit foarte emoționat
CS Mioveni a mai produs o surpriză după ce a eliminat Astra din Cupa României. Echipa antrenată de Claudiu Niculescu a învins-o pe Dinamo, 1-0, și s-a calificat în sferturile Cupei. Președintele Mioveniului îi ia peste picior pe dinamoviști și spune că și-ar fi dorit un meci cu Steaua, care ar fi umplut cu siguranță stadionul din Pitești.
CS Mioveni este revelația acestui sezon de Cupa României. După ce au eliminat vicecampioana României, Astra, argeșenii au mai făcut o victimă „cu nume”. Mioveniul lui Claudiu Niculescu a câștigat cu 1-0 în fața lui Dinamo și se califică în sferturile Cupei. Claudiu Niculescu și-a învins pentru prima dată marea dragoste de la Dinamo și ar putea ajunge pe banca naționalei de tineret, în locul lui Viorel Moldovan.
UPDATE: La cinci luni de la ultimul meci jucat, Antalyaspor – Trabzonspor 0-2 (18 mai 2014), Alex Bourceanu va reveni pe teren. Mijlocașul Stelei este anunțat titular în meciul de Cupa României, cu CSMS Iași, și va fi, cel mai probabil, apt și pentru derby-ul cu Dinamo.
Victor Pițurcă a renunțat la naționala României, în plină campanie de calificare, pentru a da curs ofertei arabilor de la Al Ittihad. Fostul selecționer a ajuns la finalul săptămânii trecute în Arabia Saudită și a asistat la primul meci al noii sale echipe. Luni, Pițurcă a condus și prima ședință tehnică și urmează ca vineri să își facă debutul oficial pe banca lui Ittihad.
Oleg Protasov rămâne fără victorie de la venirea la Astra și după meciul cu Petrolul. Giurgiuvenii au remizat cu ploieștenii, 0-0, și Astra rămâne departe de liderul Steaua. Protasov a declarat după meci că nu are soluții în atac: „Ne lipsește golul”
Astra și Petrolul s-au întâlnit în etapa a 12-a, într-un nou episod al rivalității dintre cele două echipe. Miza, una extrem de mare, dacă avem în vedere faptul că giurgiuvenii veneau după șase meciuri consecutive fără victorie, în toate competițiile, în timp ce ploieștenii aveau ca scop urcarea la doar două puncte în spatele liderului Steaua, în cazul unei victorii.
UEFA ar fi trebuit să anunțe azi (n.r. – luni) decizia în privința incidentelor de la meciul României cu Ungaria, dar forul european a cerut timp de gândire. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că Platini și Compania vor da „verdictul” vineri.
Anghel Iordănescu este noul antrenor al echipei naționale. „Generalul” a fost prezentat oficial luni, alături de noul sau staff tehnic. Daniel Isăilă, Ionuț Badea și Viorel Moldovan vor fi secunzii naționalei.
Anghel Iordănescu a fost prezentat oficial la echipa națională, alături de Viorel Moldovan, Daniel Isăilă și Ionuț Badea, care vor face parte din staff-ul său. Răzvan Burleanu a declarat la conferința de presă că, din start, a avut două variante, Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu, dar că varianta aleasă este cea ideală
Anghel Iordănescu revine pe banca naționalei după zece ani. Comitetul Executiv al FRF a validat propunerea lui Răzvan Burleanu, iar „Generalul” va avea un contract pentru un an de zile, cu prelungire automată în cazul în care va obține calificarea la Euro 2016.
ASA Târgu Mureș a câștigat cu Steaua, 1-0, într-un meci în care NDoye putea fi eliminat după ce l-a lovit cu piciorul în ceafă pe Keșeru, care a ajuns ulterior la spital, comoționat. Mijlocașul mureșenilor a sărit la bătaie la finalul partidei și a văzut cartonașul roșu din partea arbitrului, deși fusese schimbat cu câteva minute înaintea fluierului final. NDoye i-a ironizat pe steliști după meci: „Mă las de fotbal. De ce să mai joc cu Steaua, că îi bat mereu”
ASA Târgu Mureș a câștigat cu Steaua, 1-0, într-un meci în care Istvan Kovacs nu a acordat un penalty, a eliminat un stelist și nu a eliminat un jucător al gazdelor, deși Rusescu și Keșeru au ajuns la spital. Cristi Pustai a declarat după meci că echipa lui și-a făcut treaba și că arbitrul nu a influențat rezultatul.
Cinci meciuri au trecut de când Oțelul n-a reușit să ia nici măcar un punct. Fosta campioană a României este într-o situație foarte delicată, atât din punct de vedere finaniar, cât și sportiv.
ASA Târgu Mureș – Steaua, meci din etapa a 12-a a Ligii 1, a propus un meniu bogat în prima repriză. Intrări la limita regulamentului, scăpări ale centralului Istvan Kovacs, trei schimbări efectuate în doar 25 de mintute de antrenorul oaspeților, Constantin Gâlcă, și multe ratări.
Meci dramatic între Dinamo și Pandurii. Gorjenii au condus cu 2-1 și au pierdut în prelungirile meciului, 2-3, deși au avut un penalty clar la Predescu. Petre Grigoraș a declarat după meci că Pandurii merita cel puțin egalul. Antrenorul a criticat și arbitrajul lui Cătălin Popa, care nu a acordat penalty la faultul asupra lui Predescu, atunci când cele două echipe erau la egalitate, 2-2.
U Cluj a început slab meciul cu Viitorul lui Hagi, care venea după două victorii consecutive. Oaspeții au condus la pauză cu 2-0, iar puținii spectacori prezenți pe Cluj Arena l-au fluierat iar pe antrenorul „șepcilor roșii”. U Cluj a revenit însă nesperat și a smuls un egal (2-2), după un meci spectaculos. Ogăraru a declarat după meci că are încredere în echipă, chiar dacă aceasta este în continuare pe loc retrogradabil.
Simona Halep s-a calificat în finala Turneului Campioanelor, după victoria (6-2, 6-2) cu Radwanska. În ultimul act de la Singapore, Simona o va reîntâlni pe Serena Williams, pe care a învins-o în faza grupelor.
Steaua va avea parte de un program infernal în următoarele două săptămâni, iar ASA Târgu Mureș speră să profite din plin de oboseala steliștilor. Echipa lui Cristi Pustai a pus capăt, în urmă cu două etape, seriei excelente de rezultate ale celor de la CFR Cluj (ASA – CFR 2-0), iar mureșenii spun că o victorie cu Steaua nu ar fi o surpriză. Forma de zile mari a nou-promovatei este reflectată și în interesul fanilor, care au luat cu asalt casele de bilete înaintea meciului cu Steaua (duminică, de la 20:00), în ciuda prețurilor mari.
Astra pierde în Scoția, 1-2 cu Celtic, și giurgivenii rămân fără victorie în grupele Europa League. Protasov a declarat după meci că timpul scurt de la venirea pe banca vicecampioanei nu i-a permis să schimbe prea multe lucruri. Antrenorul sună adunarea și spune că „e momentul ca Astra să câștige niște meciuri”
Steaua câștigă cu 2-1 în fața portughezilor de la Rio Ave și se intalează pe primul loc al grupei J, la egalitate cu Dinamo Kiev și Aalborg, care a câștigat meciul cu ucrainenii (3-0). Raul Rusescu este eroul Stelei: atacantul a reușit o dublă și este golgheterul la zi din Europa League.
Steaua a început în forță meciul cu Rio Ave și a urcat pe primul loc al Grupei J din Europa League grație dublei lui Raul Rusescu, dar și rezultatului din Danemarca, acolo unde Dinamo Kiev a pierdut cu 3-0. Portughezii au contribuit din plin la spectacolul de pe National Arena și au marcat prin șutul fabulos reușit de Del Valle.
Raul Rusescu a declarat înaintea meciului cu Rio Ave, din grupele Europa League, că speră să marcheze împotriva cunoștinței mai vechi din Portugalia. Atacantul Stelei s-a ținut de cuvânt și a deschis scorul în minutul 17, ca apoi să reușească dubla cu un șut fabulos în minutul 45. Rusescu a ajuns la „cota” 5 în Europa League și este golgheterul la zi al competiției.
Se apropie meciul cu Irlanda de Nord, din preliminariile CE 2016, iar Răzvan Burleanu și Federația trebuie să grăbească numirea unui nou selecționer, după plecarea lui Victor Pițurcă. Cele mai multe zvonuri duc către numirea lui Mircea Lucescu, dar antrenorul lui Șahtior întârzie să ia o decizie din motive obiective: ar agrea revenirea după 29 de ani la națională, dar nu ar dori să pună capăt colaborării cu Șahtior în plin sezon.
Ciprian Marica a încercat să amâne operația la piciorul drept pentru a juca în meciul cu Finlanda. Atacantul turcilor de la Konyasport nu a făcut însă față antrenamentelor dinaintea jocului cu nordicii și a părăsit cantonamentul naționalei. În cele din urmă, Marica a fost nevoit să accepte intervenția chirurgicală.
Steaua continuă lupta pe cele două fronturi în care este angrenată: Liga 1 și Europa League. Obiectivul declarat al campionilor este câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv și calificarea în primăvara europeană. Ca de fiecare dată în ultima vreme, Duckadam se dovedește o adevărată portavoce a roș-albaștrilor. Directorul de imagine al Stelei spune că echipa își va asigura în mare parte drumul către titlul cu numărul 26, dacă va trece cu bine de luna octombrie.
Răzvan Burleanu și FRF sunt obligați să ia o decizie rapidă după plecarea lui Pițurcă de la națională. Se apropie meciul cu Irlanda de Nord (14 noiembrie), iar șefii Federației trebuie să intensifice negocierile pentru noul selecționer. În cărți au rămas Cosmin Contra, Olăroiu și Mircea Lucescu, care pare favorit în aceste momente. Răzvan Burleanu a încercat să să sfatuiască și cu oamenii de bază ai naționalei și i-a sunat pe Răzvan Raț și Ciprian Marica. Gabi Torje a fost însă sărit din „schemă”, deși are ștate vechi între „tricolori”.
Seară nebună în Champions League, cu echipa lui Mircea Lucescu în prim-planul competiției, alături de Bayern Munchen (victorie cu 7-1 la Roma) și Chelsea (victorie cu 6-0 în fața lui Maribor). Ucrainenii au câștigat cu 7-0 în deplasarea din Belarus, cu BATE Borisov, iar Luiz Adriano a egalat recordul lui Messi: 5 goluri într-un meci din grupele Ligii.
Victor Pițurcă a renunțat la națională în plină campanie de calificări. De acum fostul selecționer al României, Pițurcă va pleca miercuri spre Jeddah, acolo unde va prelua Al Ittihad. Răzvan Burleanu este în plină negociere pentru găsirea unui înlocuitor, iar între favoriți sunt Mircea Lucescu, Cosmin Contra și Olăroiu.
După ce a pierdut dramatic în prelungirile derby-ului cu CFR Cluj, 0-1, U Cluj părea să intre pe un curs ascendent în Liga 1 în urma victoriei surprinzătoare în fața celor de la Pandurii, 2-0. Pentru Ogăraru și Compania a urmat însă eșecul drastic din Ghencea, 1-4 cu Steaua, iar „șepcile roșii” au iar griji în zona retrogradării. Mai mult de atât, staff-ul tehnic se lovește și de probleme birocratice în ceea ce privește lotul echipei.
Toto Tamuz a marcat golul 2 în victoria Petrolului cu Ceahlăul, 2-0, și atacantul israelian a ajuns la „cota” 9 în clasamentul golgheterilor, la egalitate cu jucătorul CFR-ului, Gregory Tade, dar la doi pași în spatele stelistului Keșeru. Tamuz a recunoscut după meci că Petrolul nu a fost la cel mai bun nivel cu moldovenii, dar le promite fanilor că lucrurile se vor schimba la meciul cu Astra, din etapa viitoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER