Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Granzii au înnebunit: nu mai există respect în Liga 1! Echipe ca Târgu Mureș, Ceahlăul, Concordia sau Brașov nu mai au niciun pic de respect față de aspirațiile lor la campionat. Dacă steliștii au găsit o scuză penibilă pentru înfrângerea de la Mureș (mingile au fost dezumflate), rapidiștii au fost puși la zid de Copos: „Să le fie rușine”.
După ce te împiedici acasă cu Voința Sibiu, te gândești că nu poți pierde șansa de a-ți repara imaginea și de a lua trei puncte de la codașa CS Mioveni. Lucru care s-a și întâmplat aseară. Batin a marcat în prima repriză, Viera în cea de-a doua, iar Pandurii s-au impus cu 2-0.
Etapa și bomba în Liga 1! Granzii de la CFR, Rapid, Dinamo, Steaua și Vaslui s-au împiedicat în meciuri considerate dinainte câștigate. Un alt meci pe care vor fi ațintiți cu siguranță toți ochii e CFR-Oțelul.
Steaua a plecat în returul Ligii 1 cu un dezavantaj de opt puncte față de lider. Nicio diferență nu e însă de ajuns pentru Becali, care a început munca de convingere a echipei, dar și de intimidare a adversarilor: „Până la Paște suntem pe primul loc”, și-a început discursul patronul, în amintirea revenirii senzaționale de acum patru sezoane, atunci când Lăcătuș și compania au ars 11 puncte față de liderul de atunci, CFR.
Aproape 8000 de clujeni au ales să-și petreacă cea mai călduroasă după amiază din 2012, urmărind meciul CFR – Pandurii. După prima repriză au regretat cu siguranță că n-au optat pentru o plimbare în parc. Fotbaliștii CFR-ului au părut cuprinși de astenia de primăvară și nici ocaziile celor de la Pandurii, nici huiduielile fanilor nu i-au trezi la realitate. Surprinzător, echipa lui Grigoraș a stăpânit prima parte. A avut posesia și ocaziile. Nistor i-a transmis repede lui Beto că nu va avea un meci ușor, dar portughezul a plonjat spectaculos (7). Portarul clujenilor n-a putut însă decât să privească mingea centrată de Lemnaru și ștearsă insuficient de mult de Batin, din 6 metri (27). Atunci au apărut și primele fluierături la adresa jucătorilor lui Costa, care s-au întrecut în pase greșite și au eșuat la fiecare tentativă de contraatac. Tot un fost cfr-ist, Viera, a încheiat șirul ocaziilor din prima parte, cu un voleu care l-a scos iar în evidență pe Beto (35).
Steaua a câștigat la Cluj, Ilie Stan și-a câștigat dreptul să revină acasă, iar Becali pe cel să… zboare: „Când Steluța câștigă, eu plutesc! O să vedeți că luam titlu”, a declarat patronul Stelei.
Vasluiul a câștigat cu 4-0 în fața celor de la Concordia, iar Reghecampf a reușit să îl irite pe Porumboiu după ce a dat vina pe arbitraj! „E nebun! Poate a citit ce i-a scris nevastă-sa pe foaie”. Soția antrenorului Chiajnei a luat foc și a șters pe jos cu patronul Vasluiului: „E un golan patentat”
Chivu se întoarce pe terenul unde a văzut moartea cu ochii. Pe 6 ianuarie 2010, Chivu s-a lovit de Pellissier, șoc în urma căruia s-a ales cu o cască de protecție de care nu se mai desparte. Chivu spune că nu simte nimic special și că încearcă să își revină, dar nu uită să le mulțumeasca medicilor care l-au îngrijit
Suporterii lui „U” Cluj nu se dau la o parte nici de la munca fizică, atunci când vine vorba de a-și ajuta echipa. Au dovedit-o și astăzi, când au muncit cot la cot cu câțiva oficiali și angajați ai clubului pentru a îndepărta stratul de zăpadă de pe terenul de antrenament al „șepcilor roșii”.
Terenul stadionului din Mioveni este deszăpezit în aceste zile cu ajutorul deținuților de la Penitenciarul Colibași. 20 de persoane private de libertate s-au înscris voluntari pentru această acțiune, deszăpezirea urmând a fi făcută în două zile, ieri și astăzi.
Oltenii și-au definitivat lotul cu care vor aborda returul acestui sezon. Pandurii a legitimat cinci jucători în această iarnă, Bogdan Ungurușan („U” Cluj), Alexandru Neagu (Real Murcia, Segunda Division), John Ibeh (Oțelul Galați), Burno Gomis și Emmannuel Mbella, însă doar primii trei sunt de bază. Gomis și Mbella vor fi ținuți sub observație la Pandurii II.
Formația Oțelul Galați a remizat, luni, scor 2-2 (2-0), cu echipa Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu și la care evoluează Răzvan Raț, într-un meci amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Antalya.
Un fost golgheter al Ligii 1 îl atacă violent pe omul pe care Steaua și Dinamo l-ar vrea în conducere.
Spaniolii au dezvăluit intenția lui Mourinho de a pleca la finalul acestui sezon, în cazul în care va îngenunchea Barca și va pune mâna pe titlu. Englezii știu chiar și viitoarea destinație: Villas Boas vorbește deja despre presiunea la care e supus! Dar și Arsenal, Liverpool sau Manchester City stau în așteptare.
Mourinho ia titlul cu Real și pleacă în Anglia, sunt siguri englezii. Chiar și Villas Boas a declarat că nimeni nu poate să stea liniștit atâta timp cât The Special One și-a anunțat intenția de a reveni în Premier League. Deși mai are de tras la Kuban Krasnodar, Dan Petrescu este supărat foc pe antrenorul Realului: „Dacă se duce la Chelsea, aștept încă o sută de ani ca să ajung acolo”
Mourinho și-a anunțat intenția de a pleca de la Real și de a se întoarce în Anglia. Liverpool, United, City sau Chelsea așteaptă decizia celui supranumit The Special One. Fostul secund al lui Mourinho recunoaște alerta sub care trăiesc managerii din Anglia: „Toți suntem sub presiune”
Barcelona este în cadere în ultimul timp. Trei remize, iar Guardiola are destule motive să se întrebe dacă e cazul să continue sau nu munca alături de Messi și ai lui.
Steaua are două victorii în Turcia, iar Becali își freacă mâinile de bucurie: Ilie Stan are de unde să aleagă. Patronul spune că de acum nu va mai accepta derapajele jucătorilor, mai ales în condițiile unei concurențe acerbe.
Barcelona este gata să dea încă o lovitură marca Fabregas, iar englezii își plâng deja de milă. Presa din Spania notează că cel mai bun om al lui Arsenal este ca și transferat în Spania.
Mourinho nu a luat în seamă pericolul Camp Nou și l-a titularizat pe Pepe după ce portughezul l-a călcat pe mână pe Messi în turul de pe Bernabeu. Huiduit de tot stadionul, Pepe și-a văzut de joc și a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Realului.
Dinamo a fost învinsă miercuri, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația kazahă FK Taraz, în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Antalya. Ciobotariu a declarat după meci că este îngrijorat de accidentarea lui Scarlatache, dar că are motive de bucurie după convocarea celor cinci dinamoviști la națională
Mijlocașul Nicolae Dică, care în turul campionatului a jucat la CS Mioveni, a semnat duminică un contract pe un an și jumătate cu drept de prelungire cu Viitorul Constanța.
Becali schimbă strategia: nu vrea să mai vândă pe bani puțini! Gigi și Ilie Stan pariază însă pe jucători diferiți. Dacă patronul Stelei îl dă uitării pe Tănase și e gata să mizeze toți banii pe Chipciu, antrenorul și-a pus flerul în joc la transferul lui Machado
Nici Madridul nu mai pare să fie ce a fost! Deși Mourinho a dat de înțeles în mai multe rânduri că vrea să urmeze un model gen La Masia, în care Realul să își crească tinerii, portughezul nu este însă deloc mulțumit cu interesul arătat de mai multe cluburi pentru jucătorii săi.
Mircea Lucescu este în afara pericolului, susțin medicii de la Spitalul Universitar după accidentul rutier în care a fost implicat antrenorul lui Șahtior. Deși este sub supraveghere continuă, Il Luce are însă motive de îngrijorare. Medicul Spitalului Floreasca susține că totul se poate schimba drastic în cazul în care durerile sunt insuportabile: „Apar modificări importante, care pot duce chiar spre moarte”, spune Florin Beuran
Borcea rupe tăcerea după ce Dinamo a suferit în urma ultimelor transferuri. Spartanul șef îi poate pune capăt visului lui Becali și fixează două ținte uriașe pentru Dinamo: Marica și Wesley!
Bogdan Stancu are motive de bucurie. Fostul stelist le-a dat o palmă șefilor de la Galata, care ua hotărât să îl împrumute la Orduspor, și a marcat împotriva marii rivale de la Fener.
Dan Petrescu nu are niciun motiv să plece de la Krasnodar. Rușii pregătesc o investiție enormă pentru cel mai mare proiect din sport din sudul Rusiei.
Dănănae și Chiricheș sunt cele două tranferuri rezolvate de Steaua până acum. Becali îl anunță și pe Chipciu, iar Wesley și Machado sunt piste tatonate de steliști.
Porumboiu a luat foc după înfrângerea cu Rapid și a dezvăluit numele celor trei jucători despre care crede că au fost contactați de Zotta. Patronul Vasluian spune că e vorba de încă doi fotbaliști, dar că aceștia au tăcut. Deși nu îi acuză direct, Porumboiu i-a criticat pe Zmeu și Pavlovic după meci: „Zmeu a făcut ce trebuia la golul Rapidului! Pavlovic nu mă poate păcăli, știu ce a făcut”
Terenul Astrei devine ușor-ușor destinația preferată de vacanță a portarilor din Liga I, asta după ce Beto, la fel ca Bălgrădean etapa trecută, nu a avut nicio emoție în fața generic numitei ofensive a echipei lui Selymeș. Fără niciun român în schipa de start, CFR a bifat aseară una dintre cele mai facile victorii din acest campionat și poate să își facă liniștită strategia pentru recucerirea Ligii I.
Adrian Mutu (foto, în stânga) ar putea înscrie mâine seară golul cu numărul 100 în Serie A. Atacantul român trebuie să-l învingă însă pe unul dintre cei mai buni portari din lume, Julio Cesar, în meciul pe care Cesena (locul 18 în Serie A) îl va disputa împotriva lui Inter, în etapa a 15-a din campionatul italian.
Interul lui Chivu a dat de Marseille în optimile Ligii Campionilor. Nerrazzurii au în față un adversar puternic, mai ales în condițiile crizei din ultimul timp de la Milano. Cu toate astea, Moratti are și un motiv pentru care stă liniștit.
Cunoscut ca un mare descoperitor de talente, Wenger are în palmares și câteva rateuri. Francezul își amintește unul dintre acestea și spune că a avut un jucător căruia i-a prevăzut un viitor mare dar pe care l-a ratat: „L-am urmărit de la 15 ani”
Are 81 de goluri în 142 de meciuri pentru Real, dar nu mai are loc de Ronaldo și Benzema. În plus, dorința lui Mourinho de a promova tineri din propria pepinieră îi închide definitiv ușile la Real. Callejon este ultimul exemplu!
Englezii sunt în cădere în Ligă, italienii își anunță renașterea. Meciul dintre cele două superputeri poate fi decis în optimitile Ligii, atunci când Chelsea o va întâlni pe Napoli, iar Milan pe Arsenal. „Diavolul” este cea mai titrată echipă din Serie A în Europa și a doua din istoria Ligii Campionilor, după Real.
A jucat la Chelsea și Bayern și a fost unul dintre marii jucători ai Germaniei din ultimii ani. Bundesliga nu îl va putea ține prea mult pe Ballack. Între mijlocaș și Leverkusen pare să fi intervenit o ruptură, lucru recunoscut și de directorul sportiv Rudi Voller.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER