Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Rămasă fără licență pentru sezonul viitor, Vasluiul a respectat competiția și a câștigat în fața celor de la Pandurii (1-0). Liviu Antal a înscris superb și a ajuns la 14 goluri în clasamentul golgheterilor. Atacantul a declarat imediat după meci că regretă situația în care a ajuns echipa și că încă nu a negociat cu nicio echipă până acum.
Stuttgart a fost învinsă dramatic de Wolfsburg (1-2), cu un gol reușit de Ivica Olic în prelungiri. Șvabii, cu Maxim introdus în minutul 59, sunt salvați însă de la retrogradare, cu o etapă înaintea finalului de sezon. Contracandidatele lui Stuttgart, Hamburg și Nurnberg, au pierdut acasă cu Bayern, 1-4, respectiv Hannover, 0-2, astfel că Maxim și Compania nu mai pot fi ajunși din urmă.
Vasluiul nu a primit licența pentru sezonul viitor, iar moldovenii nu au depus nici apel la decizia inițială, dată de Comisia de Licențiere condusă de Viorel Duru. Adrian Porumboiu a izbucnit după aflarea „verdictului” și a spus că Vasluiul putea fi salvat ușor, dar că acest lucru nu a fost dorit de oamenii din club. Mai mult de atât, Porumboiu îl acuză dur pe Viorel Duru: „Ar trebui să dispară din fotbal”
Stadionul Municipal „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, pe care joacă echipa Pandurii, va fi modernizat, vicepremierul Liviu Dragnea anunțând sâmbătă, la Târgu Jiu, în prezența premierului Ponta și a altor miniștri, că investiția, evaluată la 20 de milioane de euro, va fi făcută de CNI.
Chelsea traversează cele mai grele momente de la revenirea lui Jose Mourinho pe Stamford Bridge. Eliminați din semifinalele Ligii, în fața lui Atletico, și cu a treia șansă în lupta la titlu în Premier League, londonezii au început deja reconstrucția la echipă. Diego Costa este anunțat ca acontat, iar, la capitolul plecări, primul mare nume vehiculat de presa din „Insulă” este al brazilianului David Luiz.
Portughezul Yazalde pare să își fi pecetluit soarta la Astra. Dorit de Steaua, dar și de cei de la Braga, care l-ar putea „repatria”, atacantul a fost criticat de Ioan Niculae după egalul de la Mediaș, 0-0. Patronul giurgiuvenilor anunță schimbări la echipă la finalul sezonului: „Am jucat tot campionatul fără vârf de atac”
Astra a remizat la Mediaș, 0-0, și giurgiuvenii pot pierde locul 2 în cazul unei victorii a celor de la Petrolul pe terenul lui ACS Poli Timișoara. Imediat după meci, Dinu Gheorghe a criticat jocul echipei și a dat de înțeles că este nemulțumit de Florin Marin: „Nu am antrenat eu echipa ca să am explicații”
Ceahlăul câștigă la Săgeata (2-0) și se detașează la cinci puncte de locurile retrogradării. Marin Barbu, aflat la primul meci pe banca nemțenilor, aduce prima victorie în șapte etape și Ceahlăul are motive de speranță. „Șansele noastre au crescut”, a declarat imediat după meci noul antrenor al Ceahlăului.
Ceahlăul câștigă primul meci după șapte etape și respiră după perioada de criză care nu părea să se mai termine. Nemțenii au înscris la Constanța prin Marc, care a deschis scorul în minutul 4 printr-o lovitură de cap, din poziție suspectă de offside. Când mai erau două minute de joc, Golubovic a prins un șut violent de la marginea careului mare și Panagopoulos a fost învins pentru a doua oară (89).
Miro Klose a pus capăt speculațiilor din ultima vreme și și-a anunțat decizia pentru următorul sezon. Germanul, aflat la un moment dat chiar pe lista Barcei, dar dorit și în Elveția, la FC Sion, a decis să își prelungească înțelegerea cu Lazio.
Deși s-a calificat în finală fără să piardă niciun meci, Atletico se poate „mândri” cu una dintre cele mai mici posesii din acest sezon de Ligă
Eliminați din Liga Campionilor și cu șanse foarte mici la titlu, Barcelona încearcă să își revină după șocul dispariției lui Tito Vilanova. Catalanii vor purta tricouri speciale la meciul cu Getafe, primul jucat pe Camp Nou după decesul fostului lor antrenor.
Petrolul a câștigat în fața celor de la Botoșani (3-0) și Răzvan Lucescu și Compania au ajuns la trei victorii consecutive. „Lupii” sunt la un singur punct în spatele Astrei, astfel că obiectivul locului doi este realizabil pe „Ilie Oană”.
Ianis Zicu a revenit la începutul acestui an în Liga 1, după 3 ani de absență, timp în care a jucat la ȚSKA Sofia, în Bulgaria, și în Coreea de Sud, la Pohang Steelers și Gangwon FC. Deși debutul la Petrolul a fost făcut în mandatul lui Cosmin Contra, Zicu a revenit apoi sub bagheta omului de care se leagă cea mai bună perioadă a carierei lui, Răzvan Lucescu.
Alessandro Del Piero a hotărât să pună capăt aventurii în Australia, după doi ani petrecuți la FC Sydney. Fostul mare jucător al lui Juventus a ajuns la 39 de ani, dar nu duce lipsă de oferte.
Le-am simțit prezența cu mulți, mulți ani în urmă, cu instinctul acela al adolescentului care își caută repere în lume și domenii de luptă în viață. Dar, de numit, i-am auzit pentru prima dată numiți în anii facultății, într-un curs ținut de Andrei Pleșu.
CFR Cluj a crezut că a dat marea lovitură prin aducerea lui Chanturia la Cluj. Georgianul nu a reușit însă să ajungă în Liga 1 în cea mai bună perioadă din istoria clujenilor.
Petrolul câștigă la scor de neprezentare cu Botoșaniul (3-0) și revine la un punct în spatele Astrei. Teixeira, Mutu și Marinescu au marcat, ultimii doi din lovitură de la 11 metri. Răzvan Lucescu a declarat după meci că a fost o seară perfectă, dar a avut și o reacție amuzantă: „Mi-ar fi plăcut să mai avem un penalty, să înscrie și Tamuz”
Petrolul s-a prezentat în fața celor aproximativ 8000 de suporteri decisă să obțină victoria care să o mențină aproape de Astra, ocupanta locului secund.
Proiectul lui Platini începe să prindă contur. Șeful UEFA a anunțat organizarea Campionatului European din 2020 în 13 orașe din țări diferite. România și-a depus candidatura, iar oficialii FRF au trimis deja dosarul către forul continental. Rămâne ca Federația de la București să stabilească împreuna cu autoritățile locale un „Comitet de organizare” pentru demararea proiectului.
Dani Alves a fost eroul unor momente incredibile la Villarreal. Coduși cu 2-0, catalanii au revenit fabulos în meci, în urma a două autogoluri și a reușitei lui Messi. Până la golul egalizator, Dani Alves a avut un gest care a provocat sute de comentarii pe rețelele de socializare.
Dinamo are trecere în rândul arbitrilor, care nu s-au ferit să le acorde elevilor lui Flavius Stoican cele mai multe penalty-uri „pro” în acest sezon.
Seria negativă a Chiajnei a început de la egalul (0-0) cu Petrolul. De atunci, ilfovenii au înregistrat patru eșecuri și o singură victorie, 2-0 cu Ceahlăul. Deși este la cinci pași de primul loc retrogradabil, Șumudică a început să se teamă: „Parcă echipele de sub noi obțin prea ușor puncte”, a declarat antrenorul după înfrângerea, 1-3, cu Dinamo.
Dorin Rotariu este iar în centrul atenției la Dinamo. Mijlocașul a fost pus la zid de către suporteri după ce s-a afișat la un eveniment alături de un impresar neagreat în „Ștefan cel Mare”. Mai mult de atât, tânărul jucător a fost lăsat pe banca de rezerve la meciul cu Concordia, la începutul căruia a fost fluierat de fani.
Poli câștigă în deplasarea de la Pandurii (1-0) și scapă pentru moment de grijile retrogradării. Dan Alexa este la a doua victorie pe banca bănățenilor, după cea de la Viitorul (2-1). Antrenorul a declarat după meci că se aștepta ca Pandurii să nu țină ritmul: „Victoria noastră este meritată”
Petre Grigoraș a revenit la Pandurii Târgu Jiu după o absență de un an de zile și țintește prima victorie în 2014, pe teren propiu, cu gruparea gorjeană. „Grig” va debuta, duminică, pe banca Pandurilor împotriva lui ACS Poli Timișoara (Digisport, ora 17.00). Astfel, Grigoraș a semnat vineri un contract pe doi ani cu Pandurii, plus cele șase etape din acest sezon.
Astra a câștigat meciul cu CFR Cluj (1-0) și păstrează cele mai mari șanse în lupta cu Petrolul, pentru locul secund în clasament. Imediat după meci, Ioan Niculae s-a declarat mulțumit de jocul echipei lui, dar nu l-a iertat nici de această dată pe „clientul” favorit, Yoda: „Ar putea fi unul dintre marii jucători de bandă din România”
Mutu și Marinescu revin pentru Petrolul. Răzvan Lucescu anunță locul 2 ca obiectiv: „Suntem hotărâți să câștigăm cu Botoșani”
Dinamo este aproape de o mare performanță, în contextul în care „câinii” abia au depășit criza financiară din ultimul timp. Stoican și Compania sunt în cursa pentru un loc de cupe europene, dar noua strategie din „Ștefan cel Mare” nu este pe placul tutoror dinamoviștilor. Ciprian Marica a criticat constant proiectul lui Negoiță, despre care a spus că va transforma Dinamo într-o echipă mică.
Gazul câștigă partida „de șase puncte”. Veniți după patru meciuri în care nici măcar nu au reușit să înscrie, ardelenii au dat lovitura pe terenul Ceahlăului prin golul lui Zaharia (17).
Antrenorul Oțelului Galați, Ewald Lienen, a declarat, vineri, că meciul cu Săgeata Năvodari este ca o finală, mai ales că formația lui Cătălin Anghel este o contracandidată la retogradare.
Steaua este aproape de al doilea titlu consecutiv și de primul event după 17 ani. Mai sunt șase etape din acest sezon, iar cei din Ghencea profită de distanța de 9 puncte față de urmăritoare ca să își pună la punct strategia pentru sezonul următor.
Valentin Lazăr a trecut peste scandalul cu Dani Coman, în urma căruia a primit o suspendare de două etape, și se gândește deja la finalul de sezon cu Dinamo. Mijlocașul crescut de Petrolul și promovat în Liga 1 de Sportul Studențesc își amintește de coșmarul trăit în Regie, acolo unde a fost neplătit pentru luni bune.
Carlos Tevez a spart ghinionul. Argentinianul a înscris în deplasarea de la Lisabona, în minutul 73 din turul semifinalei Europa League, cu Benfica, și a depășit seceta din Europa. Ultima dată când Tevez a înscris în cupele europene a fost pe când juca la Manchester United.
Steaua și Dinamo continuă „dialogul” la distanță și după ce au epuizat tot armamentul în duelurile directe. Reghecampf profită de faptul că mai mulți dinamoviști ar putea fi lăsați să plece la finalul sezonului și spune că este interesat să îi aducă în Ghencea pe cei mai bine cotați dintre aceștia.
Ajuns la 34 de ani, Ivica Olic și-a dat acordul prelungirii contractului cu nemții de la Wolfsburg, deși a fost dorit insistent de englezii de la Stoke. Atacantul a semnat pentru încă doi ani cu echipa clasată pe locul 5 în Bundesliga.
Accidentarea din sezonul trecut, când a suferit o fractură de tibie în meciul cu Dinamo, l-a scos pe Alexandru Chipciu din circuit pentru cinci luni de zile. Deși multă lume a anunțat un declin de durată al mijlocașului, Chipciu a redevenit unul dintre cei mai apreciați și mai valoroși jucători ai Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER