Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Antal a declarat după victoria surprinzătoare din Ghencea că vasluienii au dat dovadă de caracter, deși multă lume a încercat să le păteze imaginea. Atacatul spune că se va ajunge iar la grevă, dacă nu se vor rezolva problemele.
Steaua pierde surprinzător în fața greviștilor de la Vaslui (0-1) și își ia adio de la recordul de meciuri consecutive fără eșec (Sparta Praga rămâne singura echipă neînvinsa în Europa). Temwanjera a dat lovitura pentru Vaslui, care continuă lupta pentru Europa, deși problemele financiare nu au ocolit echipa din Moldova. Adrian Porumboiu a declarat după meci că vasluienii s-au respectat ca fotbaliști și că își vor primi primele promise.
În ciuda amenințărilor că nu se vor prezenta cu prima echipă la meci, vasluienii au ajuns în cele din urmă în Ghencea cu primul „11” (exceptându-l pe Celeban, care a rupt contractul). Moldovenii au continuat însă protestele dinaintea meciului și la starul acestuia și au întârziat începutul jocului cu aproximativ zece minute.
Vești bune la Steaua. Lucian Filip și-a revenit complet și este fi pe banca de rezerve cu Vaslui, pentru prima dată de la accidentarea din noiembrie.
Steaua este la nouă puncte distanță de următoarea clasată, Astra, iar Reghecampf începe să se gândească și la viitor. Antrenorul Stelei a declarat în mai multe rânduri că va încerca să le ofere cât mai multe „libere” jucătorilor suprasolicitați în acest sezon, cu atât mai mult cu cât mulți dintre ei vor avea un final de sezon prelungit, din cauza amicalelor programate de națională la începutul verii (cu Albania și Algeria).
Dinamo este încă singura echipă din Europa care a întors o calificare în cupele europene după ce a pierdut cu 3-0 „acasă”. A trecut însă ceva timp de la „Minunea de la Liberec”, dar Rotariu și Compania speră să repete istoria și în returul cu Steaua, din semifinalele Cupei României.
Cinci remize consecutive are Răzvan Lucescu de la venirea la Petrolul, motive suficiente pentru antrenorul „lupilor” să forțeze o victorie cu Gaz Metan Mediaș (sâmbătă, de la 19:00). Gândurile ploieștenilor sunt însă la returul cu Astra, din semifinalele Cupei, atunci când Răzvan Lucescu ar fi sperat să poată conta și pe serviciile lui Mutu.
Reghecampf și șefii Federației au avut mai multe discuții în privința programului Stelei din finalul de sezon. Campioana este foarte aproape să „biseze” titlul din sezonul trecut, astfel că stafful din Ghencea pregătește deja programul pentru atacarea unei noi calificări în grupele Ligii. Steaua va trebui să ajungă însă la o înțelegere cu stafful naționalei, care are programate două amicale la începutul verii: cu Albania și Algeria.
Pirlo este precum vinul: cu atât mai bun cu cât îmbătrânește. Mijlocașul lui Juve a deschis scorul în minutul 3 al returului cu Lyon și a rezolvat în mare parte ecuația calificării în semifinale.
Steaua poate profita de problemele de la Vaslui și poate reintra pe pista unui jucător dorit în Ghencea înaintea lui Varela. Celeban a anunțat că întrerupe contractul cu moldovenii, iar polonezul a devenit deja o țintă în Liga 1. Pe lângă Steaua, fundașul-golgheter este dorit și de Astra, așa cum a anunțat ProSport.
Imediat după ce a câștigat alegerile de la FRF, Răzvan Burleanu i-a cerut secretarului general al Federației, Adalbert Kassai, să își prezinte demisia. Mai mult de atât, noul șef al forului a intrat în conflict cu Gheorghe Hagi și cu Daniel Prodan, doi reprezentanți ai „Generatiei de Aur”.
Cosmin Contra are o misiunea infernală pe finalul de sezon din Primera Division. Getafe a pierdut dramatic, în ultima fază a meciului de la Elche, în ceea ce spaniolii au numit finala pentru supraviețuire. Iar, ca lucrurile să fie și mai dramatice pentru Marica și Compania, Getafe va primi vizita celor de la Atletico, proaspăt calificată în semifinalele Ligii Campionilor.
În așteptarea returului cu Astra, din semifinalele Cupei României, Petrolul pregătește terenul pentru prima victorie din „era Răzvan Lucescu”. Sâmbătă, de la 19:00, ploieștenii vor primi vizita celor de la Gaz Metan Mediaș, iar „lupii” speră să le ofere suporterilor primul succes după cel cu Oțelul (2-0, singurul de până acum, în 2014).
Chelsea, Bayern, Real și Atletico Madrid sunt echipele calificate în semifinalele Ligii. Atletico Madrid câștigă (1-0) primul meci în fața rivalei de la Barcelona, după cinci întâlniri în acest sezon (două meciuri s-au terminat 1-1, alte două 0-0).
Dan Petrescu a fost pus pe liber de Dinamo Moscova, deși echipa se află încă „în obiectiv” și este pe locul patru în campionat. „Bursucul” a revenit deja în țară și spune că, după o perioadă de relaxare, va lua în calcul orice ofertă, inclusiv din Liga 1.
Rapidul a scăpat de faliment după ce Tribunalul București a aprobat planul de reorganizare. Deși au șanse mari să revină în Liga 1, viitorul giuleștenilor este în continuare incert. Rapidul întâmpină greutăți în a-și asigura viitorul financiar, iar Daniel Pancu reacționează cu trimitere către incertitudinea de la echipă.
Tribunalul Brașov a respins planul de reorganizare a FC Universitatea Craiova și echipa patronată de Adrian Mititelu a intrat în procedură de faliment. După ce a declarat că decizia este una abuzivă, Mititelu revine și spune că intenționează să înființeze o altă echipă: „Va fi campioană cu mine patron”
Steaua a pus capăt la Timișoara (0-0) seriei de 31 de meciuri cu gol înscris (ultima partidă în care steliștii nu au marcat a fost în sezonul trecut, 0-0 la CFR Cluj). Pentru steliști urmează o întâlnire care, nu cu mult timp în urmă, era o adevărată finală a campionatului. Vasluienii se confruntă însă cu mari probleme: prinși între conflictul dintre Ciprian Damian și Adrian Porumboiu, Antal și Compania amenință că nu se vor prezenta la meciul din Ghencea.
După victoria din etapa trecută, 2-0 cu Concordia, Oțelul pierde în Ștefan cel Mare (1-3) și gălățenii simt iar fiorii reci ai ligii secunde. Ewald Lienen a declarat după meci că echipa lui nu ar fi meritat să câștige cu 1-0, așa cum a fost scorul la pauză.
Vlad Chiricheș a revenit după mai bine de două luni de la accidentarea care l-a ținut departe de teren. Come-back-ul românului a fost primit cu bucurie de suporteri, dar fundașul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
Noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit azi despre realizările după o lună de mandat. Burleanu nu l-a uitat pe Hagi, cel care declasare că încă nu a văzut nicio schimbare la FRF. „Îl credeam om serios”, a spus președintele Federației, care l-a pus la zid pe fostul mare jucător după ce acesta a criticat intenția de colaborare cu Marketa Haindlova.
Mediașul a primit prima vizită a lui Pustai pe terenul fostei lui echipe cu tribunele aproape pustii și cu gândul la o victorie care să îi scutească definitiv pe jucătorii lui Cristi Dulca de emoțiile retrogradării. De partea cealaltă, gorjenii au ajuns în Ardeal fără Dan Nistor și Cristi Bud, dar cu Matulevicius pe banca de rezerve.
Astra a pierdut la Brașov (1-2) și giurgiuvenii și-au luat gândul definitiv de la campionat. Ioan Niculae a declarat la câteva ore după meci că pregătirea de iarnă a fost una greșită și că toată lumea de la club va fi reevaluată până la finalul sezonului.
După victoria de la Pandurii, CFR spera să câștige și cu Petrolul și să revină în lupta pentru locurile de Europa. Petrolul a fost însă o nucă prea tare pentru clujeni, care s-au mulțumit cu o remiză (1-1). Felgueiras a declarat după meci că jucătorii sunt mai liniștiți după ce au fost plătiți și că speră la un loc patru.
Raul Rusescu își continuă forma bună din Portugalia. Fostul stelist a pus umărul la victoria lui Sporting Braga în deplasarea de la Olhanense, succes care îi apropie pe oaspeți la trei puncte de ultimul loc care asigură prezența în cupele europene.
Alexandru Maxim devine încet-încet omul de aur în încercarea celor de la Stuttgart de a se salva de la retrogradare. Românul a fost rezervă în „finala” cu Freiburg, dar a intrat pe teren în minutul 61.
Steaua a făcut un mic pas greșit în deplasarea de la Timișoara (0-0), iar Astra se poate apropia la șase puncte de primul loc, în cazul unei victorii la Brașov (azi, de la 18:30). Giurgiuvenii pot relansa astfel lupta pentru titlu, iar Dinu Gheorghe își permite să spere: „Nu e ușor, dar nu e nici imposibil”.
Steaua a pus capăt seriei de cinci victorii consecutive și a terminat la egalitate, 0-0, la Timișoara. Este primul meci în deplasare în care Steaua nu reușește să înscrie, după aproape un an de zile. Reghecampf a declarat după meci că este nemulțumit de jocul echipei și că unii dintre jucători vor avea parte de o ședință cu el: „Altfel trebuia să arătăm în meciul ăsta”
Rusescu nu a mai reușit să își treacă numele pe tabelă în ultimul timp, iar acest lucru s-a simțit din plin la Braga. Sporting nu a mai câștigat de patru meciuri, inclusiv cele din Cupă. La șase puncte de ultimul loc care asigură prezența în cupele europene, Braga se deplasează pe terenul ultimei clasate, de la Olhanense.
Antrenorul Coronei Brașov, Ionel Gane, a declarat sâmbătă, la finalul partidei pierdute în deplasare, în fața lui FC Botoșani, că echipa gazdă a meritat victoria și că își merită locul în clasament.
Antrenorul lui FC Botoșani, Leontin Grozavu, a declarat sâmbătă, la finalul partidei de pe teren propriu cu formația Corona Brașov, că deși a rămas fără voce este fericit că a câștigat această dispută
Steliștii și întreg fotbalul românesc au azi motive de sărbătoare. Este „Ziua Fiarei”. Marius Lăcătuș a declarat înaintea împlinirii celor 50 de ani de viață că Ciprian Marica este favoritul lui de la națională. Atacantul a ținut să îi răspundă fostului mare jucător al Stelei: „L-am admirat enorm. Mă onorează aprecierile unui fotbalist uriaș”
Stuttgart avea nevoie ca de aer de trei puncte cu Freiburg, contracandidată la retrogradare. Șvabii au început însă slab și prima repriză s-a terminat nedecis și cu Alexandru Maxim pe banca de rezerve.
Viitorul CFR-ului depinde de finalul acestui sezon. După doi ani de contraperformanțe, ardelenii se pregătesc pentru schimbări masive la echipă. Iuliu Mureșan spune că va afla până în vară pe ce buget se va baza și crede că CFR va reveni în lupta pentru trofee dacă va avea la dispoziție cel puțin 7 milioane de euro.
Juventus s-a deplasat la Lyon pentru prima manșă a „sferturilor” din Europa League. Carlos Tevez nu a reușit să spargă ghinionul care îl urmărește în cupele europene de cinci ani de zile și nu a marcat nici în Franța, deși în Serie A îi merge excelent.
Situația Oțelului este una disperată. Gălățenii riscă să le calce pe urmă celor de la Rapid, Craiova sau Timișoara, care au dispărut de pe harta Ligii 1. Plecat de la cârma echipei la jumătatea lui 2012, Marius Stan nu își explică situația în care a ajuns Oțelul. Fostul șef al gălățenilor spune că echipa avea în conturi nu mai puțin de 7,5 milioane de euro în urmă cu nici doi ani: „Era cel mai bogat club”
Hagi a izbucnit miercuri la adresa noii conduceri a Federației, despre care spune că nu a făcut nimic după o lună de mandat. „Nu s-a schimbat nimic. Fotbalul românesc s-a dus dracu’. Nu vad nimic, zero”, a spus Hagi. „Regele” revine și declară că poziția lui nu este una ostilă noii conduceri, dar avertizează că situația fotbalului românesc este una foarte grea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER