Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Unul dintre liderii galeriei echipei Petrolul Ploiești, Robert Burlacu, a afirmat, marți, că jucătorii conduși de Răzvan Lucescu sunt obligați să se califice în finala Cupei României pentru că, în caz contrar, „au încurcat-o” cu ei.
Cu titlul aproape asigurat, Steaua forțează și câștigarea Cupei României. Tănase și Compania vor reîntâlni marea rivală de la Dinamo și vor avea ocazia revanșei, după ce în campionat au smuls doar un egal în Ghencea (1-1).
U Cluj câștigă pentru prima dată după 42 de ani, în Liga 1, în fața rivalei de la CFR Cluj. Golul victoriei a venit de la Raul Ciupe, care l-a bătut pe Felgueiras din lovitură liberă. Ciupe a declarat după meci că pentru acest moment s-a apucat de fotbal.
U Cluj câștigă pentru prima dată după 42 de ani într-un meci de Liga 1 în fața CFR-ului. CFR Cluj – U Cluj 1-2 și „șepcile roșii” scapă pentru moment de zona retrogradării. Vasile Miriuță rămâne fără victorie în cinci meciuri pe banca CFR-ului, iar echipa se afundă în subsolul clasamentului. Miriuță a declarat după meci că remiza ar fi fost echitabilă, dar că îi e foarte greu să își motiveze jucătorii: „Majoritatea sunt cu gândul în altă parte”
Remiza cu Oțelul Galați (1-1) i-a fost fatală lui Daniel Isăilă, care a fost înlocuit cu Florin Marin, așa cum a anunțat ProSport
Stuttgart câștigă cu Hamburg (1-0) și iese din zona retrogradării. Alex Maxim a adus victoria gazdelor cu al șaselea gol reușit în acest sezon de Bundesliga. Maxim a declarat după meci că jocul cu Nurnberg va fi o finală. Mijlocașul naționalei spune că nu traversează nicio criză: „Mă simt foarte bine”
Dinamo l-a pierdut pe Cosmin Matei pentru meciul cu Steaua, din semifinalele Cupei României. Mijlocașul dinamoviștilor s-a resimțit în prima repriză a meciului cu Pandurii și a fost schimbat cu Bilinski. Problema la gleznă a lui Matei a recidivat cu Pandurii.
Dinamo pierde dramatic cu Pandurii (2-3) și Stoican trebuie să refacă moralul echipei înaintea meciului cu Steaua, din Cupa României. „Câinii” simt iar grijile în lupta pentru locurile de Europa. Stoican a declarat după meci că nu îi va fi ușor: „Am pierdut doar o luptă, nu este un moment plăcut”
Intrat în minutul 54, Maxim a pus latul la o centrare a lui Ibrahima Traore și a adus golul victoriei după doar cinci minute, în minutul 59.
După victoria de la Pandurii, Concordia smulge un egal și cu Petrolul (0-0). Șumudică rămâne neînvins pe banca ilfovenilor. Antrenorul a declarat după meci că i-a promis lui Dinu Gheorghe că o să îi facă viață grea lui Răzvan Lucescu. Șumi nu a uitat nici de Ionuț Chirilă: „A spus că i-am furat mașina? Îi amintesc că autocarul lui a făcut accident cu Steaua”
Petrolul ratează încă o șansă de a se apropia de Astra, rivala la locul secund din clasament. Deși giurgiuvenii s-au împiedicat de Oțelul, „lupii” nu au reușit să profite și au terminat la egalitate în deplasarea de la Concordia (0-0).
Alina Rotaru (20 de ani), campioană națională la săritura în lungime și vicecampioană mondială de juniori, va pedala sâmbătă, 22 martie, alături de participanții din caravana „Cu Bicicleta la Mare”, la prima sesiune oficială de antrenament a evenimentului care va avea loc în weekend-ul 26-27 aprilie.
După eșecul de la Cluj, cu Universitatea (0-1), Astra se împiedică și acasă, cu Oțelul Galați (1-1). Dinu Gheorghe a declarat după meci că echipa lui este ieșită din lupta pentru campionat: „Rămâne să ne batem pentru locul doi, cu Petrolul”
Motto: De fiecare dată când mă despart de omul Hagi, mă întorc la arhiva cu goluri pentru a-l reîntâlni pe fotbalistul Hagi. Câteva idei de la care să plecăm. Nu l-am cunoscut și nu cred […]
Oțelul smulge un punct nesperat pe terenul Astrei, într-un meci în care gazdele au ratat și un penalty. Narcis Răducan a declarat după meci că echipa lui Lienen este pe drumul cel bun, în ciuda problemelor pe care le are. „Am avut o reacție de campioni”
Reghecampf a vorbit la Sport.ro despre baza de pregătire pe care i-a cerut-o lui Gigi Becali, despre situația lui Piovaccari, dar a dezvăluit și situația lui Kapetanos, atacant care nu a mai prins echipa de multă vreme. Antrenorul Stelei a recunoscut că este foarte greu ca echipele din România să transfere atacanți de valoare și l-a dat exemplu pe Chima, jucător pe care Steaua l-a dorit înaintea lui Piovaccari.
Adus în România de Cosmin Olăroiu, Ryan Griffiths a jucat timp de cinci sezoane în Liga 1. După doi ani excelenți la FC National, australianul a fost transferat în Giulești, unde a prins trei sezoane. La momentul transferului la Rapid, Griffiths a fost unul dintre cele mai scumpe transferuri făcute în Liga 1.
Motto: De fiecare dată când mă despart de omul Hagi, mă întorc la arhiva cu goluri pentru a-l reîntâlni pe fotbalistul Hagi.
Reghecampf nu crede în varianta ca Piovaccari să ajungă la Vaslui, deși admite ca moldovenii au forță pentru un astfel de transfer
Eric de Oliveira este vedeta zilei în Arabia Saudită, după dubla reușită în optimile Cupei. Fostul jucător al celor de la Pandurii spune că nu are niciun motiv să privească în urmă, deși la un moment dat a fost dorit și de Steaua.
Șefii cluburilor din Liga 1 s-au întâlnit azi (n.r. miercuri) cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, și cu șeful LPF, Gino Iorgulescu, într-o ședință în care s-a pus problema criteriilor de licențiere. Iorgulescu a spus că va încerca să mute comisia de licențiere de la Federație la Ligă, dar și că va „îndulci” criteriile, astfel încât să vină în ajutorul cluburilor.
Ricardo Cadu a jucat pentru o zi rolul de polițist. Invitat de Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, fundașul CFR-ului a îmbrăcat uniforma de elev și a participat la câteva acțiuni ale cursanților.
Oficialii Petrolului profită din plin de primele zile de primăvară, dar și de meciul pe care jucătorii lui Răzvan Lucescu îl vor avea sâmbătă, în deplasare, la Chiajna. Astfel, șefii de pe Ilie Oană au hotărât ca terenul de joc să beneficieze de câteva lucrări de întreținere. Lucrările au fost demarate la începutul acestei săptămâni de către firma lui Adrian Oprișan.
Capoue, Paulinho, Chadli, Lamela, Eriksen, Soldado și Chiricheș sunt analizați de „insulari”, care ajung la concluzia că investiția de 120 de milioane de euro din vară nu este justificată. Sursa citată notează că doar Chiricheș și Eriksen vor rămâne cu siguranță
Numirea lui Vasile Miriuță pe banca CFR-ului nu a schimbat lucrurile la echipă. Clujenii nu au reușit încă să câștige în 2014 (au trei remize, cu Vaslui, cu Viitorul și cu Corona Brasov, și o înfrângere cu Steaua) și se clasează abia pe locul 8 în Liga 1.
Plecat în iarnă de la West Ham, Răzvan Raț este încântat de alegerea făcută. Rayo Vallecano a strâns trei victorii consecutive și a ieșit pentru moment din zona retrogradării
Veste bună pentru fanii „caramelelor”. Cel mai înalt jucător din Premier League, în acest sezon, Lacina Traore este aproape de finalul recuperării după accidentarea suferită în meciul de Cupă, cu Swansea, atunci când și-a făcut debutul pentru Everton și când și-a cucerit fanii cu un gol cu călcâiul.
Dat afară după cele două eșecuri usturătoare cu Steaua și remizele cu U Cluj și Corona, Ionuț Chirilă continuă să susțină că îndepărtarea lui de la echipă are alte substraturi: „Chiajna nu are cum să retrogradeze. Am realizat minuni acolo”
Fanii au luat cu asalt stadionul Ilie Oană la primul meci al lui Răzvan Lucescu. Partida cu rivala de la Astra a fost decisivă pentru continuarea luptei la vârful clasamentului, un motiv în plus pentru suporteri să vină în număr mare la stadion. De altfel, arena Ilie Oană se poate mândri cu una dintre cele mai mari medii de suporteri la meciurile din Liga 1.
Cosmin Contra este istorie pentru Petrolul. Plecat în Spania, acolo unde a preluat-o deja pe Getafe, Contra a ținut în mai multe rânduri să le mulțumească fanilor ploieșteni pentru înțelegere: „Datorită lor și a celor de la Petrolul am ajuns în fotbnalul mare”, a fost mesajul fostului antrenor de pe Ilie Oană. La primul meci fără Contra, suporterii Petrolului au afișat un banner cu un mesaj de mulțumire.
Răzvan Lucescu a ratat debutul la Petrolul, care pierde pași importanți în lupta la titlu. Petrolul a obținut un punct pe finalul meciului cu Astra. Antrenorul „lupilor” a declarat după meci că Mutu a jucat excepțional și l-a apărat pe Zicu, despre care spune că a jucat în media echipei. „Nu a fost un joc excelent al nostru”, a spus Lucescu jr
Petrolul reușește să rămână, cu șanse mai mult teoretice, în cursa pentru campionat, după un gol marcat de Hoban în ultimele secunde ale meciului. Hoban a declarat după meci că Petrolul este ieșită din lupta pentru titlu: „Răzvan Lucescu încă nu a pus toate lucrurile la punct”
Petrolul nu a mai pierdut cu Astra de aproape șase ani de zile, iar ultima întâlnire dintre cele două rivale s-a terminat cu victoria „lupilor”, care au câștigat la Giurgiu prin golurile reușite de Grozav și Hamza. Cei doi nu mai joacă acum în tricoul Petrolului, dar „lupii” speră ca Mutu și Zicu, noile vedete de pe „Ilie Oană”, să își facă simțită prezența pe teren.
Accidentat la începutul lunii februarie, Vlad Chiricheș este gata să revină pe teren după mai bine de o lună de pauză. Căpitanul naționalei spune că nu mai are probleme de sănătate și că așteaptă să revină pe teren.
Contra și-a făcut debutul ca antrenor în Primera Division într-un meci mai greu decât se aștepta. Getafe a primit vizita celor de la Granada, într-o partidă care putea însemna începutul luptei pentru supraviețuire a gazdelor în La Liga. Marica a deschis scorul cu un gol minunat și a dat pasa decisivă la golul trei al gazdelor, dar Getafe a trebuit să se mulțumească cu remiza în fața celor de la Granada.
Steaua a câștigat cu 3-0 în fața Mediașului și se distanțează la șapte puncte de urmăritoarea de la Astra, care va avea meci greu cu Petrolul. Reghecampf a declarat după meci că echipa lui nu a realizat nimic: „Nu este petrecere”, spune antrenorul, care a reamintit că vrea eventul.
Steaua câștigă cu scor de neprezentare în fața Gazului și se distanțează la șapte puncte de Astra. Keșeru a marcat la primul gol ca titular, Vâlceanu a înscris la debutul în Liga 1, iar Piovaccari a ajuns la cota 8 în clasamentul golgheterilor. „Bomba atomică” Vâlceanu a declarat după meci că nu se gândea când a început fotbalul că va ajunge aici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER