Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Chelsea a făcut instrucție cu Steaua și a câștigat cu 4-0. Steaua rămâne să se bată pentru posibila calificare cu cei de la Basel. Mourinho a declarat după meci că echipa lui a rezolvat rapid partida prin contraatacuri. The Special One a lăudat atmosfera de pe National Arena, dar a dezvăluit că a fost impresionat negativ de un lucru: „Am simțit că fanii s-au întors împotriva echipei”
Steaua speră să repete performanța din primăvară, atunci când a câștigat în fața lui Chelsea, pe National Arena. Steliștii își fac curaj și vor să îl răpună și pe Mourinho.
Torres își poate vedea liniștit de meciul cu Steaua, dar și de viitoarele meciuri din Premier League. Spaniolul a primit verdictul din partea Federației Engleze după gestul incredibil din meciul cu Tottenham.
LPF a reacționat după ce mai multe echipei au contestat faptul că Petrolul nu a respectat regula jucătorilor formați în România. Forul condus de Dumitru Dragomir a trimis către Federație cererea prin care aceasta este chemată să rezolve rapid cazul în care sunt implicați cei de la Petrolul.
Chelsea va juca la București fără Hazard. Belgianul s-a accidentat în ultimul meci al englezilor și a ratat deplasarea în România. Hazard va fi însă înlocuit de Mata, care a făcut un meci excelent cu cei de la Tottenham și l-a convins pe Mourinho că se poate baza pe el.
Steaua este în fața unui test de importanță crucială pentru viitorul echipei. Un rezultat bun reușit cu Chelsea îi va aduce pe steliști în atenția întregii lumi, dar un joc bun al echipei lui Reghecampf poate avea consecințe și în cota roș-albaștrilor.
Petrolul câștigă cu 3-2 în fața celor de la CFR Cluj, într-un meci în care golul victoriei a fost marcat de Priso. Contra a dansat împreună cu Priso după gol. Antrenorul a declarat după meci că este o victorie mare, împotriva unei echipe foarte puternice.
Casillas continuă să fie rezervă pe Bernabeu, deși Mourinho este deja istorie pentru „galactici”. Legendarul portar al Realului a primit promisiunea lui Ancelotti că va fi folosit în Ligă, dar ultima accidentare l-a scos iar din calculele madrilenilor.
Mancini este noul antrenor al Galatei, după ce Fatih Terim a ales să antreneze doar naționala. Galata a pierdut primul meci din grupele Ligii, în fața celor de la Real, dar turcii îndrăznesc să viseze la o adevărată performanță în UCL. Bașkanii i-au fixat noului antrenor prime impresionante pentru fazele avansate ale Ligii.
Astra devine încet, dar sigur, un pol de forță în Liga 1. Pe lângă echipa pusă la punct de Daniel Isăilă și compania, echipă care a debutat în acest sezon și în cupele europene, giurgiuvenii se vor mândri și cu o arenă dintre cele mai moderne în Liga 1.
Chelsea a venit la București fără niciun punct în grupele Ligii, după prima etapă, iar englezii nu concep să piardă încă un meci. Lampard a declarat că este în gardă și că știe forța Stelei după meciul din primăvară: „Știm deja cât de buni sunt”. Mijlocașul a lăudat la conferința de presă și atmosfera de pe National Arena: „E extraordinară”
Mourinho a ajuns la București și a făcut deja cunoștință cu National Arena. Antrenorul lui Chelsea anunță că se gândește doar la victorie în meciul de marți seara. The Special One laudă Steaua lui Reghecampf, despre care spune că este foarte puternică și organizată. Antrenorul lui Chelsea nu a uitat nici de plecarea lui Chiricheș la Tottenham, dar spune că Steaua rămâne puternică și fără fostul ei jucător.
Steaua domină din toate punctele de vedere Liga 1, dar marea rivală a celor din Ghencea, Dinamo, speră ca lucrurile să se schimbe în cel mai scurt timp. Negoiță declară cu fiecare ocazie că raportul între cele două echipe se va schimba într-un sezon sau două. Deși deocamdată distanța dintre cei doi granzi din România este ca de la cer la pământ, dinamoviștii au motive de speranță. Iar una dintre ele este Dorin Rotariu. De partea cealaltă, Steaua propune un nume care poate reinventa ‘Clasicul’ din Liga 1: Nicușor Stanciu.
Andrei Lefter (23 ani), fost jucător la CSU Ploiești și CSU Sibiu, a decedat după ce a căzut de la înălțime
Dinamo întoarce rezultatul și obține victoria în deplasarea de la Galați. După victoria din Cupa României, Stoican reușește să câștige și la debutul în Liga 1, iar lucrurile încep să intre pe un făgaș normal după despărțirea de Mulțescu. Antrenorul lui Dinamo și-a explicat deciziile tehnice: „M-am gândit să îmi surprind adversarul”
Viitorul câștigă în fața Vasluiului prin dubla reușită de Mircea Axente. Atacantul a adus prima victorie a echipei lui Hagi în acest sezon. Vasluienii rămân fără victorie în deplasare, iar etapa viitoare vor primi vizita Stelei.
Mourinho se simte sub presiune din primele zile de la revenirea la Londra. Chelsea a remizat în campionat cu Tottenham, iar lucrurile nu sunt deloc pe roze pentru The Special One, care a pierdut acasă în grupele Ligii, în fața celor de la Basel.
Dorinel Munteanu este pe buza prăpastiei la Kuban Krasnodar. Munti a pierdut în ultimul minut în deplasarea de la Volga și Kuban rămâne cu o singură victorie în ultimele șase meciuri, inclusiv cel pierdut în Europa League.
Rămas liber de contract după despărțirea de Kuban Krasnodar, Daniel Niculae ar putea reveni la Rapid. Atacantul a fost în negocieri în această vară și cu Astra, dar a amânat răspunsul în speranța găsirii unui contract în afara țării.
„U” Cluj a remizat, scor 1-1, cu Săgeata Năvodari pe teren propriu și mai așteaptă încă prima victorie. Golul oaspeților a fost înscris tocmai de Viorel Dinu, fotbalist cu care Ionel Ganea a avut o dispută când vârful juca la Cluj.
Tottenham a început sezonul mai bine decât rivala de la Chelsea, iar Mourinho recunoaște că adversara de sâmbătă se poate bate la titlu. Villas Boas a prefațat duelul Londrei și a recunoscut că relația cu The Special One este ruptă. Replica antrenorului lui Chelsea nu s-a lăsat așteptată: „Eu nu sunt copil”
Torje și-a găsit în sfârșit liniștea. Fostul dinamovist a debutat deja la Espanyol, unde a prins câteva minute în ultimul meci cu Athletic Bilbao. Mijlocașul naționalei nu uită însă de echipa care l-a propulsat în fotbalul mare: „Dinamo va reveni până la urmă”, spune Torje, care recunoaște totuși superioritatea Stelei: „Fără investiții, e greu ca cineva să concureze cu Steaua”
Dumitru Dragomir a declarat că nu există un caz Petrolul și că ploieștenii nu sunt în pericol să piardă punctele câștigate în meciurile cu Oțelul, Brașov și Concordia. Mircea Sandu declară că FRF nu se poate implica în acest caz și că hotărârea trebuie luată de cei de la Comisia de Disciplină a Ligii.
Steaua va avea pentru prima dată după trei ani de zile un sponsor pe tricouri. Primul meci în care steliștii vor juca cu noul sponsor va fi cu ACS Poli Timișoara.
Steaua a ales să își joace meciul de Cupă cu Avântul Bârsana la Berceni, iar mulți s-au întrebat dacă în spatele deciziei steliștilor nu sunt rațiuni economice. Reghecampf a declarat că meciul de joi seara ar putea fi începutul unui nou proiect. Concret, steliștii vor să își joace meciurile de Cupă pe cât mai multe stadioane din țară sau din jurul Bucureștiului, pentru a strânge cât mai mulți fani: „Este deocamdată doar o idee”
Steaua a trecut cu bine de meciul cu Avântul Bârsana, iar steliștii sunt acum cu gândul la întâlnirea de Liga 1 cu ACS Poli, dar mai ales de ‘șocul’ cu Chelsea, din Liga Campionilor. După răspunsurile monosilabice date la finalul meciului cu Avântul, steliștii s-au hotărât să vorbească, iar primul pas îl face Nicușor Stanciu: „Dacă jucăm ca până acum, vom câștiga”, spune Stanciu înaintea meciului cu ACS Poli
Stoican a debutat cu o victorie pe banca lui Dinamo, în meciul de Cupă cu Sănătatea. Antrenorul speră să debuteze cu bine și în Liga 1 și își anunță obiectivul pentru meciul de la Galați: „Sper să câștigăm la scor”
Dinamo Moscova a reușit doar o victorie în ultimele șase etape, iar Dan Petrescu pare să își fi pierdut răbdarea după ultimul egal obținut la Rubin Kazan. Moscoviții au condus cu 2-1, dar au fost egalați pe final, într-un meci în care Dan Petrescu și ai lui au cerut, fără să primească, două lovituri de la 11 metri.
Steaua câștigă mai greu decât o arată scorul cu Bârsana și se califică în optimile Cupei. Răduț a reușit o dublă și a fost eroul meciului. Mijlocașul a declarat că speră ca Steaua să ajungă cât mai sus.
Rapidul se califică în optimile Cupei, iar Nicolae Cristescu se felicită pentru aducerea lui Viorel Moldovan pe banca echipei: „Am avut mână bună”
Petrolul riscă să piardă trei meciuri la ‘masa verde’ pentru că nu a respectat regulamentul privind folosirea a cinci jucători formați în România. Juristul LPF, Cătălin Ciubotă vorbește despre libera circulație a salariaților și spune că plângerile nu își au sens: „Există hotărârea TAS care statutează că articolul 46 este lovit de nulitate”
Petrolul ar putea pierde la ‘masa verde’ meciurile din acest sezon în care au încălcat regula jucătorilor formați la nivel național. Oțelul și Brasovul cer victoria, în timp ce ploieștenii se apără și spun că au respectat regulamentele.
Craiova lui Mititelu are iar probleme. De data aceasta este vorba de o cerere a Jandarmeriei, care a solicitat ca FC U Craiova să nu își mai joace meciurile considerate ‘acasă’ pe terenul din Severin. Reacția Jandarmeriei vine după ultimele incidente între fanii olteni și cei ai Petrolului, după victoria ploieștenilor în 16-imile Cupei.
Steaua a ratat startul în grupele Ligii, dar cei din Ghencea vor să facă uitată înfrângerea cu Schalke printr-o victorie cu Chelsea. Steliștii speră să bată recordul de asistență pe National Arena și fac iar apel la fani. Cei din Ghencea anunță că s-au vândut deja 27 de mii de bilete, dar sunt convinși că stadionul va fi plin la ora meciului.
Este arhicunoscut faptul că portarii trebuie să fie puțin… „săriți de pe fix” pentru a putea face față adversarilor. În fișa postului intră și intervenții stil kamikaze, dar ceea ce s-a întâmplat în ultima etapă din Elveția este de-a dreptul horror.
Dinamo câștigă la scor cu Sănătatea Cluj și se califică în optimile Cupei, într-un meci care a însemnat debutul lui Stoican ca antrenor al ‘câinilor’. Negoiță s-a declarat mulțumit după meci și a spus că nici nu se gândește să rateze Europa: „Mergem pe ambele variante”
După aducerea lui Viorel Moldovan pe banca tehnică, clubul giuleștean începe să-și consolideze și staff-ul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER