Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Ogăraru rămâne fără victorie după două meciuri la U Cluj, iar suporterii i-au cerut demisia urmașului lui Mihai Teja. Prezența lui Mihai Neșu la stadion nu i-a motivat pe clujeni, care au fost învinși cu 2-0 de CSU Craiova. Ogăraru și-a criticat virulent jucătorii după meci: „Nu au fost pe teren”
Adus de Steaua în această vară pentru a-l înlocui pe Tătărușanu, Giedrius Arlauskis este omul zilei în Ghencea. Lituanianul are o serie incredibilă de parade decisive, iar meciurile cu Aalborg și cu Petrolul l-au readus pe portar în atenția echipelor din Europa. Agentul său anunță deja oferte, dar Argăseală spune că Steaua va încerca să îl țină pe portar, deși recunoaște că „toate fetele frumoase sunt curtate”
CFR Cluj își anunță intențiile la titlu. Pe un nesperat loc 2 după 8 etape, ardelenii încep să creadă în ceea ce la începutul sezonului părea de domeniul fantasticului. În acest sens, oficialii clujeni au forțat readucerea lui Chanturia la echipă. Acesta a sosit deja la Cluj, sub formă de împrumut de la Hellas Verona, echipă unde fusese transferat la începutul verii.
Dinamo câștigă cu CSMS Iași, 1-0, și urcă pe locul 4 chiar înaintea derby-ului cu Rapid. Marius Alexe a adus victoria, dar atacantul recunoaște că echipa nu a jucat la cel mai înalt nivel: „Cu Rapid trebuie să dăm mai mult”, spune Alexe.
CSMS Iași rămâne singura echipă fără victorie în Liga 1 în acest sezon și după eșecul cu Dinamo, 0-1. Etapa viitoare, Ionuț Chirilă va întâlni fosta lui echipă, Concordia, și pe „prietenul” Marius Șumudică, cel care a rămas în memoria suporterilor prin replica data unei reporterițe care l-a întrebat cât mai rezistă la cârma echipei: „Ești pe mână cu Chirilă?”. Imediat după meciul cu Dinamo, antrenorul Iașiului i-a ridicat încă o dată mingea la fileu lui Șumudică: „Meciul următor aștept să fiu pe mână cu reporterii”
Concordia rămâne cu o singură victorie în acest sezon și după meciul cu FC Botoșani. Ilfovenii au terminat la egalitate, 3-3, cu una dintre surprizele campionatului, dar Marius Șumudică spune că este mulțumit de jocul echipei. Cu toate acestea, antrenorul nu a ezitat să îl „înțepe” pe arbitrul Marius Avram: „Mă așteptam să terminăm în inferioritate numerică”
Răzvan Lucescu a fost îndepărtat de la Petrolul cu doar câteva zile înaintea derby-ului cu Steaua. Cum nici Daniel Isăilă nu se simte prea bine pe banca Astrei, după eșecurile la scor cu Dinamo Zagreb (1-5) și cu CFR Cluj (1-4), s-a vorbit despre o eventuală refacere a cuplului Lucescu Jr-Dinu Gheorghe. Președintele giurgiuvenilor neagă din start varianta, dar ține să îi ia apărarea prietenului său și fostului colaborator de la Rapid, Răzvan Lucescu.
Rapidul rămâne doar cu opt puncte adunate în opt etape. Giuleștenii au pierdut la Târgu Mureș, 1-0, după golul lui Dorin Goga, iar fanii rapidiști i-au cerut demisia lui Ionel Ganea, la finalul meciului. Antrenorul nu se gândește însă la plecare și spune că echipa e în creștere
Gigi Becali ar putea rămâne fără dreptul de folosire a numelui și emblemei Stelei. Conform ProTV, patronul din Ghencea a pierdut litigiul cu CS al Armatei Steaua, iar OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) a hotărât că singurul îndreptățit să folosească numele și sigla „Steaua” este Clubul Sportiv.
Eliminat în meciul din Grecia, Ciprian Marica nu va juca cu Ungaria, iar Victor Pițurcă trebuie să găsească urgent cea mai bună soluție. O veste bună pentru selecționer este forma de zile mari pe care o traversează Claudiu Keșeru. După ce a învins-o de unul singur pe Pandurii Târgu Jiu, când a marcat toate cele șase goluri ale Stelei, atacantul a reușit un meci mare și în Europa League. Fostul jucător al celor de la Nantes a reușit un hat-trick, spre bucuria lui Pițurcă, prezent la meci.
Etapa a 8-a a Ligii 1 ne propune un meci care poate limpezi pentru moment ierarhia la vârful clasamentului. Petrolul – Steaua este programat duminică, de la 21:00, și în cazul unei victorii a ploieștenilor, aceștia se pot apropia la un singur pas de liderul Steaua. În schimb, o victorie a Stelei poate împinge Petrolul în afara calculelor pentru titlu, deși sezonul este abia la început. Etapa începe însă la Mediaș, acolo unde Gazul speră să întrerupa seria de trei înfrângeri, în timp ce Viitorul lui Hagi încearcă a doua victorie consecutivă, după cea în fața Ceahlăului. Rămâi pe www.prosport.ro pentru LIVE BLOG din Liga 1, etapa a 8-a.
Arlauskis a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei și în victoria cu Aaborg, 6-0. Portarul rămâne însă cu gustul amar al înfrângerii cu Ludogoreț, care a blocat drumul Stelei în grupele Ligii: „Ne gândim că noi ar fi trebuit să jucăm acolo”
Costel Gâlcă încearcă să își țină jucătorii cu picioarele pe pământ după victoria la scor cu Aalborg, 6-0. Antrenorul a preferat imediat după meci să vorbească mai mult despre greșelile echipei din prima parte a meciului. Gâlcă spune că jucătorii trebuie să rămână realiști
Steaua a câștigat la scor, 6-0, cu Aalborg și se instalează în fruntea grupei J din Europa League. Pentru campioană urmează derby-ul grupei, cu Dinamo Kiev. Raul Rusescu a reușit dubla și se gândește deja la primăvara europeană: „Ă‚sta este obiectivul nostru”
Raul Rusescu a revenit cu gol pentru Steaua, în cupele europene. Împrumutat în Ghencea de cei de la Sevilla, Rusescu a redebutat în Liga 1 cu Gaz Metan Mediaș, dar nu și-a trecut numele pe tabelă.
Astra a avut parte de un meci infernal în Croația, acolo unde giurgiuvenii au fost depășiți net de Dinamo Zagreb (5-1). Soudani (hat-trick) a făcut ce-a vrut din apărarea lui Daniel Isăilă, care își vede debutul compromis în grupele Europa League.
După despărțirea de Georgievski, Steaua și-a asigurat oarecum postul de fundaș dreapta, deficitar în ultimii ani, prin aducerea lui Srdjan Luchin și împrumutul lui Paul Papp. Cu toate acestea, cei doi sunt la „origine” fundași centrali, astfel că Gâlcă și Compania trebuie să se bazeze în continuare pe serviciile lui Cornel Râpă. Fost campion al României, cu Oțelul Galați, Râpă nu a reușit însă să convingă în Ghencea, astfel că Steaua încearcă să îl convingă pe Alexandru Mățel să vină în Ghencea.
Steaua câștigă lejer cu Mediaș, 3-1, și revine pe primul loc după dubla lui Keșeru și golul senzațional marcat de Sânmărtean. Gâlcă a declarat după meci că este liniștit și că nu vrea să vorbească despre protestele fanilor din tribune.
Au trecut deja șase etape din noul campionat, iar echipele din Liga 1 au reglat din mers mecanismele pentru un sezon care se anunță mai dur decât oricând. Steaua, Astra și Petrolul rămân principalele candidate la titlu, dar ultimele mutări de la CFR îi anunță și pe ardeleni cu șanse mari în lupta la vârful clasamentului. CFR – Astra și Pandurii – Petrolul sunt capetele de afiș ale rundei, o etapă în care Steaua o va întâlni în Ghencea pe Gaz Metan Mediaș.
A trecut mai bine de o lună de când Rapidul are un nou patron, dar liniștea întârzie să vină în Giulești. Nicolae Manea a fost demis, jucătorii au restanțe salariale mari, iar Valerii Moraru îl acuză pe administratorul judiciar al clubului, Cristina Andronache, că nu vrea decât falimentul echipei.
Poate cel mai apreciat stelist după „era Lăcătuș”, Mirel Rădoi spune că visează să revină în Ghencea ca antrenor, dar exclude posibilitatea de a mai îmbrăca vreodată tricoul echipei pentru care a jucat timp de opt ani
Transferul lui Valentin Lemnaru a fost poate unul dintre cele mai ciudate din ultima vreme în Liga 1. Fostul golgheter al celor de la „U” a revenit la Cluj după doar câteva minute jucate în tricoul Stelei. Costel Gâlcă a recunoscut că nu l-a dorit pe jucător și că acesta a fost adus peste capul său. Antrenorul Stelei chiar a dezvăluit că i-a transmis acest lucru atacantului.
România a câștigat primul meci al preliminariilor pentru CE 2016, 1-0 cu Grecia, dar jocul prestat de națională a provocat multe critici din partea suporterilor. Chiar și Pițurcă, la un pas de despărțirea de națională în aceste zile, acuză criză din fotbalul românesc: „E în faliment”, a declarat selecționerul după ce a ratat „transferul” în Arabia Saudită, la Al Ittihad. Un fost mare internațional al României, Marcel Răducanu, descrie în note sumbre situația din România: „Mă doare când văd ce e acolo”
Naționala de tineret a Românie a pierdut rușinos ultimul meci din preliminariile pentru Euro 2015, 0-8 cu Germania. Deși partida nu mai avea niciun fel de importanță în ceea ce privește ecuația calificării, deja compromisă, eșecul de la Magdeburg a produs o adevărată „undă de șoc” în fotbalul intern. Selecționerul Victor Pițurcă nu s-a ferit de cuvinte și a numit înfrângerea „o catastrofă”. Viorel Moldovan încearcă să strângă rândurile, cu atât mai mult cu cât obiectivul lui este următoarea campanie de calificare.
Pițurcă nu a ajuns la nicio înțelegere cu arabii de la Al Ittihad și va rămâne la națională pentru cel puțin următoarele două meciuri, după cum singur spune. Selecționerul a declarat la conferința de presă de joi că fotbalul românesc este în faliment și avertizează că și Federația este în colaps financiar. Pițurcă nu a ocolit nici subiectul Gâlcă sau „catastrofa” de la naționala de tineret, 0-8 cu Germania.
Mijlocașul ofensiv a ajuns la Barcelona de la Manchester City, mutare perfectată anul trecut în schimbul a 9 milioane de euro. Denis Suarez nu a impresionat în Catalunia și a fost trimis la echipa a doua, unde a jucat în 36 de meciuri de Segunda Division.
Pe locul 3 în clasament si la doi pași în spatele Stelei și a celor de la Astra, Petrolul așteaptă meciul cu rivala din Ghencea. Dan Capră a fixat zilele trecute ca obiectiv trei victorii în meciul cu Pandurii, Steaua și Viitorul: „Cu trei victorii vom reveni pe primul loc, o să vedeți”, spunea patronul de pe „Ilie Oană”. Meciul se anunță unul incendiar: fanii „lupilor” au luat cu asalt casele de bilete.
Steaua se pregătește pentru un program infernal în următoarele săptămâni, cu meciuri împotriva danezilor de la Aalborg, a Petrolului, Astrei și a celor de la Dinamo Kiev. Costel Gâlcă încearcă să refacă atmosfera de la echipă, după dezamăgirea eliminării din Liga Campionilor, în fața celor de la Ludogorets. Primul motiv de satisfacție a fost rezolvarea transferurilor lui Raul Rusescu, Paul Papp și Alex Bourceanu, ultimul revenit în Ghencea accidentat.
După o perioadă nu tocmai fericită la Ceahlăul, Emil Jula credea că va avea parte de cel mai frumos final de carieră. Fostul golgheter al Oțelului Galați a revenit în acest sezon acasă, la U Cluj, echipă unde a declarat în mai multe rânduri că visează să își pună ghetele în cui. Atacantul care a făcut față timp de cinci ani în Germania nu a mai fost însă pe placul clujenilor, care l-au pus pe liber după doar cinci meciuri jucate în acest sezon.
Fost component al Generației de Aur, Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat încântat de victoria pe care naționala antrenată de Victor Pițurcă a obținut-o duminică seara pe terenul Greciei, scor 1-0. „Moțul” scoate în evidență jocul foarte exact și organizarea foarte bună a României și crede că o victorie obținută în prima partidă a unei campanii de calificare este foarte importantă, mai ales din punct de vedere al încrederii pe care o capătă jucătorii.
Dacă pe teren practicăm contraatacul, în tribune practicăm contratimpul. Victoria din Grecia mi-a readus senzația de inadecvare, de dezacord al nostru cu noi și cu lumea. Naționala asta parcă e veșnic în campanie electorală: alegem […]
Dacă pe teren practicăm contraatacul, în tribune practicăm contratimpul. Victoria din Grecia mi-a readus senzația de inadecvare, de dezacord al nostru cu noi și cu lumea. Naționala asta parcă e veșnic în campanie electorală: alegem un selecționer doar pentru a-l înjura. Nu reușim, astfel, decât să jucăm un fotbal veșnic inflaționist.
După remiza cu CFR Cluj, 3-3, Șahtior a câștigat al doilea amical jucat în aceste zile la Cluj, 2-0 cu „U”. Mircea Lucescu s-a arătat încă o dată dezamăgit de asistența redusă de la meci, la fel ca după partida din Gruia. Cu toate acestea, antrenorul lui Șahtior s-a arătat încântat de galeria „șepcilor roșii”
România a câștigat primul meci din campania de calificare pentru CE 2016, 1-0 cu Grecia, partidă care ar putea fi ultima pentru Victor Pițurcă la națională. Presa arabă a anunțat în mai multe rânduri că selecționerul României ar putea ajunge în Arabia Saudită, acolo unde este dorit de Al Ittihad. Tătărușanu și Raț au vorbit despre posibila plecare a lui Pițurcă: cei doi jucători nu cred că acesta va părăsi naționala.
Polonia a început preliminariile CE 2016 cu un meci ușor, în deplasarea din Gibraltar. Stelistul Lukasz Szukala a fost titularizat, iar fundașul a reușit să înscrie primul gol pentru naționala sa, la mai bine de un an de la debut.
România a început cum nu se putea mai bine meciul cu Grecia, jucat fără spectatori pe „Karaiskakis”. Chipciu a preluat excelent în careu și a fost faultat de Holebas. Penalty-ul a fost transformat fără emoții de Ciprian Marica în minutul 10.
Liga 1 a avut în această vară una dintre cele mai sărace campanii de achiziții. Dacă echipele cu pretenții la titlu, Steaua, Astra și Petrolul, au mai mișcat în front, plutonul a scos cu greu capul pe piața transferurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER