Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Astăzi, la ședința organizată de suporterii rapidiști, s-a hotărât ca să se organizeze un marș în semn de protest împotriva meciului de baraj. Prin acestată decizie, fanii giuleștenilor încearcă să boicoteze partida cu Concordia Chiajna. Dacă acest lucru nu va fi posibil, toți cei prezenți la protest vor intra pe stadion să-și susțină favoriții din primul minut.
La cererea lui Rafa Benitez, Napoli a bătut plama cu „galacticul” Callejon. ‘Aripa’ crescută de Real și-a dat acordul pentru transfer, iar spaniolii se vor alege cu 10 milioane de euro.
Petrolul ar putea debuta în noul sezon fără principala gură de foc. Bokila a refuzat să intre în cantonament pentru meciul de Supercupă cu Steaua, iar Contra crede că este vorba despre influența impresarilor, care îl sfătuiesc greșit. Cu toate acestea, Reghecampf e reticent și spune că simte că atacantul congolez va fi pe teren.
Steaua și Petrolul vor deschide noul sezon cu Supercupa României. Dacă cei de la Petrolul se confruntă cu probleme de lot după decizia lui Bokila de a nu intra în cantonament, Reghecampf se lovește de problema eficacității după plecarea lui Rusescu în Spania.
Mircea Lucescu a mai „inventat” un transfer de milioane. Armeanul Henrikh Mkhitaryan a luat drumul Borussiei Dortmund în schimbul a 25 de milioane de euro. Mijlocașul a ajuns în Germania și a luat parte deja la primele antrenamente, alături de cealaltă noutate din lotul lui Klopp, Aubameyang.
Adrian Mititelu face primul pas, care se poate dovedi decisiv, în războiul cu Primăria Craiovei. Olguța Vasilescu a demarat procesul înscrierii echipei CS Universitatea Craiova în liga a doua, dar inițiativa Primăriei poate fi blocată de acțiunea lui Adrian Mititelu. Acesta a înregistrat la OSIM marca „Universitatea Craiova”.
România are un reprezentant în cea mai bună echipă U20 din istorie. Spaniolii de la futbolprimera.es au realizat ’11’-le ideal cu ocazia turneului mondial U20 din Turcia. Jucătorii trecuți în revistă de iberici au participat de-a lungul timpului la Campionatele Mondiale rezervate acestei categorii de vârstă.
Dacă nu ne trezim la timp, Tănase, Chiricheș sau Maxim vor avea soarta lui Benzema, cel care își caută și acum gleznele prin arătura federală. Iar noi, fraierii ăștia cu taxe și impozite la zi, ne vom minți cu mâna la inimă pe Național Cangrena: deșteaptă-te, române!
Bartoli a învins în turneul feminin de la Wimbledon
Steaua a terminat pregătirea de vară cu un egal și cu foarte multe accidentări. Remiza cu englezii de la Sheffield a scos la lumină destule probleme cu care se confruntă Reghecampf și compania. În așteptarea Supercupei cu Petrolul, Mihai Stoica se arată îngrijorat de situația de la echipă: „Avem probleme destul de mari”
Plecat pe ușa din dos din Giulești și liber de contract după ce și-a terminat contractul cu Vaslui, Dani Coman spune că este gata să ajute Rapidul, dar doar în cazul în care giuleștenii vor ajunge în ligile inferioare.
Plecarea lui Ancelotti la Real i-ar putea deschide drumul către Madrid unui alt italian. Unul dintre cei mai apreciați mijlocași din campionatul Franței, Marco Verratti este văzut de ‘galactici’ ca închizătorul ideal pentru noua echipă care se anunță la Madrid.
Napoli a bătut palma pentru Jose Maria Callejon. Italienii s-au înțeles cu Real Madrid în schimbul sumei de 10 milioane de euro. Fosta „aripă” a Madridului a fost cerut de Rafa Benitez la noua lui echipă.
CFR Cluj a câștigat amicalul de lux cu Celtic, 2-1, într-un meci din Austria. Iuliu Mureșan a declarat înaintea penultimului meci de pregătire că CFR Cluj a arătat ca o echipă de Champions League. Șeful ardelenilor spune că echipa lui Rednic a schimbat stilul și că de acum nu va mai juca pe contraatac: „E rândul nostru la titlu”
Cosmin Olăroiu a plecat de la Al Ain după doi ani în care a câștigat titlul în fiecare sezon. Fostul antrenor al Stelei a semnat cu rivala de la Al Ahli Dubai, acolo unde va câștiga 12 milioane de euro pentru cei trei ani de contract. Olăroiu va fi ajutat la banca arabilor de fostul „Balon de Aur”, Fabio Cannavaro.
Chiricheș l-ar putea urma pe Rusescu și ar putea pleca în această vară într-un campionat mult mai bine cotat decât Liga 1. Curtat de mai multe mari echipe din Europa, stelistul a fost ținut mai mult rezervă de Reghecampf în amicalele din această vară, un posibil semnal al antrenorului că Steaua se pregătește pentru era post-Chiricheș.
Monaco rămâne vedetă pe piața transferurilor. După aducerea lui Falcao, Carvalho sau Rodriguez, francezii caută întăriri și pentru postul de portar. Monegascii au eșuat în tentativa de a-l lua pe Mandanda, iar fostul lor jucător, Stephane Ruffier, a refuzat revenirea în Principat.
Inter Milano se mișcă pe piața transferurilor după venirea lui Mazzarri. Marco Andreolli și Hugo Campagnaro sunt anunțați în echipa nerrazzurilor.
Mircea Sandu și-a anunțat retragerea de la șefia FRF, iar Gică Popescu încearcă să profite și să câștige cursa pentru Federație. Fostul mare jucător îi va avea alături pe Hagi, Ilie Dumitrescu, Balint și Bogdan Stelea. Schimbarea de la Federație ar putea aduce schimbări și la Ligă, iar Duckadam a fost primul care l-a propus pe Chivu la șefia LPF. Dragomir nu crede însă în această variantă: „E oligofren cine propune pe cineva la Ligă! Cu mine cu candidează nimeni”
Steaua a terminat turneul din Anglia cu un egal în fața celor de la Sheffield. Adi Popa a marcat golul roș-albaștrilor, într-un meci care a însemnat și debutul lui Piovaccari. Prepeliță a declarat imediat după meci că Steaua este gata pentru startul sezonului: „Abia așteptăm meciurile oficiale”
Steaua trage linie după pregătirea de vară. Dacă turneul din Austria s-a încheiat cu un egal și o înfrângere, în Anglia steliștii au avut două victorii până la meciul cu Sheffield. Ultimul amical din Insulă i-a adus însă mari bătăi de cap lui Reghecampf. Tătărușanu a ieșit de pe teren după doar 17 minute și a fost înlocuit cu Niță. După portar, Steaua l-a pierdut pentru moment și pe Adi Popa.
Arsenal s-a înțeles cu Real Madrid pentru transferul lui Higuain la Londra. Daily Mail notează că argentinianul deja a zburat spre Anglia și că anunțul va fi făcut în următoarele 24 de ore.
Marius Alexe este la un pas de despărțirea de Dinamo. Ionuț Negoiță spune că transferul este ca și făcut: „Marius este dorit de cluburi din Rusia, Turcia, Spania și Anglia”
Gică Popescu și-a anunțat candidatura la șefia Federației: Mircea Sandu spune că se va retrage din conducere. Fostul mare internațional are sprijinul lui Ilie Dumitrescu, Hagi și Bogdan Stelea, care vor face parte din echipa „Baciului”. Gică Popescu spune că s-a gândit și la Chivu, dar că așteaptă ca acesta să încheie conturile cu fotbalul.
Scandalul continuă la Craiova. CS U Craiova a organizat azi conferința prin care și-a prezentat planurile pentru revenirea Craiovei în competiție. Adrian Mititelu spune că așa ceva nu se poate întâmpla și că ar fi o altă infracțiune dacă fotbalul românesc va accepta a doua echipă a Craiovei în campionat.
Presa din Franța insistă că Edinson Cavani ar putea uita de oferta celor de la Chelsea pentru a lua drumul lui PSG. Blanc și-a afirmat dorința de a-l avea la echipă pe goleadorul lui Napoli, deși acesta pare să își fi dat acordul unui transfer la Chelsea.
După vânzarea lui Maxim, Pandurii au mai dat o lovitură și l-au vândut pe Alexandru Vlad la Dnepr. Unul dintre cei mai curtați jucători ai gorjenilor încă așteaptă, însă, un semn de pe piața transferurilor. Dan Nistor spune că nu și-a prelungit contractul cu echipa condusă de Marin Condescu, deși clubul a anunțat această informație pe site-ul oficial.
Gică Popescu și-a anunțat candidatura la șefia FRF, la alegerile care vor avea loc în 2014. Cum Mircea Sandu și-a anunțat retragerea din fruntea Federației, multe voci se întreabă ce se va întâmpla cu Dumitru Dragomir. Șeful de la Ligă este cunoscut ca un apropiat al lui Mircea Sandu.
După un sezon zbuciumat din toate punctele de vedere, Liga 1 își încarcă bateriile pentru un nou an. Lovite de problemele financiare, echipele încearcă să găsească soluții ieftine și eficiente.
Eduard Grosu (foto, 21 de ani) a câștigat ieri etapa a treia a Turului României, desfășurată între Reghin și Botoșani, pe distanța de 198 de kilometri. Component al naționalei României, tânărul ciclist s-a impus la sprint în fața sârbului Ivan Stevic (Tușnad Cycling Team) și a germanului Eric Baumann (Univega). Tricoul galben a rămas în posesia ucraineanului Vitaly Buts (Kolss).
Cu Tevez sosit la Torino, Juve este gata să se despartă de muntenegreanul Vucinic. Atacantul dorit de Tottenham a intrat și pe lista celor de la Zenit. Rușii l-au evaluat pe atacant la nouă milioane de euro, dar italienii dublează prețul: 18 milioane cer torinezii în schimbul muntenegreanului.
Ajuns la 35 de ani, Carles Puyol anunță că încă nu se gândește la retragere, deși ultima accidentare i-a dat mari bătai de cap și l-a ținut departe de gazon aproape întreg sezonul trecut. Puyol și-a prelungit recent contractul cu Barca și spune că vrea să joace până în 1016.
Departe de fotbal de mai bine de jumătate de an, Ioan Andone dezvăluie că s-a gândit chiar la varianta să renunțe la antrenorat și să preia conducerea unei echipe. Fost campion cu CFR și Dinamo, Andone se gândește și la conducerea Federației: „M-am gândit să îmi schimb meseria”
Ă‚sta ne e dulcele supliciu al fiecarei veri. Habar nu avem de strategii, progres, prognoze sau tot ce a început să însemne un fotbal aproape științific, dar ridicăm coada după fiecare interes arătat de vreun fraier european: „Jigniți-ne, domnilor, jigniți-ne”
Ziua și transferul în Liga 1. Steaua l-a ratat pe Alibec, care a ales varianta Bologna. Italienii l-ar putea lua și pe Grozav, dar Petrolul încă ezită să își dea acordul: „Italienii au avut o ofertă jignitoare pentru noi”, spun șefii „lupilor”
Prima etapă a Turului României, desfășurată ieri între Marghita și Baia Mare, a fost câștigată de italianul Bolzan Riccardo, de la Cycling Team Friuli. Lipsită de cățărări, dar cu un traseu destul de dificil, etapa s-a decis la sprint masiv, învingătorul terminând cei 161 de kilometri ai cursei după 3h40”53″. Tricoul galben rămâne pe umerii ucraineanului Mihailo Kononenko (Kolss), care a încheiat în pluton.
Marius Alexe este principala „piesă” de export a lui Dinamo, iar atacantul speră să își găsească o echipă în această vară. Fulham l-a trecut pe dinamovist pe lista de achiziții, dar Victor Becali neagă că ar exista vreo ofertă concretă. Luchin i-ar putea lua fața atacantului. Impresarul Cristea Opria spune că bănățeanul are oferte și că Dinamo ar agrea despărțirea în cazul unei sume consistente.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER