Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport.
Reghecampf a declarat imediat după meci că steliștii își vor păstra mustața până la finalul sezonului. Adi Popa nu ține cont de sfaturile antrenorului și spune că va renunța la mustață. Mijlocașul nu vrea nici să intre în vacanță. Antrenorul Stelei a declarat că mai mulți dintre steliști vor intra în vacanță după derby
Steaua câștigă marele derby și o scoate pe Dinamo din lupta pentru Europa, cel puțin pentru moment. Latovlevici a declarat imediat după meci că se bucura că Steaua nu s-a făcut de râs, mai ales după ce elevii lui Reghe și-au lăsat mustață.
Steaua câștigă derby-ul de România și mai scrie o pagină de istorie. Cu titlul de campioni deja în buzunar, steliștii au învins în meciul care contează prin autogolul lui Boubacar și golul lui Tănase. Pentru prima dată echipă oaspete pe National Arena, Steaua a mai bifat un record.
Titlul 24 a dat liber imaginației în Ghencea. Duckadam a renunțat la clasica mustață, în timp ce jucătorii au făcut drumul… invers. Reghe și compania au hotărât să își lase mustață și și-au făcut apariția la derby-ul cu Dinamo cu noul look.
Dorinel Munteanu este tot mai aproape de retrogradare după ultima înfrângere în Rusia. Mordovia a pierdut cu 2-1 la Rubin Kazan, iar gazdele rămân în lupta pentru locurile de Europa, acolo unde sunt în bătălie directă cu Dinamo Moscova, echipa lui Dan Petrescu.
Nemții de la Bild au fost primii care au aruncat bomba plecării lui Gotze de la Borussia la Bayern. Același ziar anunță și înlocuitorul țintit de Klopp pentru fostul mijlocaș ofensiv.
Reghe a adus primul titlu stelist după șapte ani de așteptări și este unul dintre cei mai de succes antrenori din Ghencea, din ultimul timp. Becali spune că antrenorul va rămâne încă cel puțin doi ani la Steaua, dar acesta șochează. Reghe spune că nu ar refuza o eventuală ofertă de la Dinamo: „Sunt deschis oricărei provocări”
Steaua începe derby-ul cu Dinamo din postura de campioană. Dinamoviștii recunosc că au șansa a doua în marele derby, iar lucrul acesta este recunoscut și de fostul antrenor al ‘câinilor’, Dario Bonetti. Italianul lansează însă și un atac la adresa Stelei: „A fost ajutată să câștige titlul”
După ce i-au adus pe Drogba și Sneijder în această iarnă, turcii de la Galata dau semnalul unei noi campanii furibunde de transferuri. Daily Mail anunță că Fatih Terim este aproape să convingă o altă vedetă să vină la Istanbul.
Ziua bună s-a cunoscut de dimineață și în cazul lui Messi. Spaniolii au scos la lumină noi imagini cu starul Barcei. Nu sunt primele imagini filmate cu argentinianul pe când era copil, dar orice astfel de imagine își poate găsi ușor locul în colecțiile fanilor săi.
Sir Alex și-a anunțat retragerea de la conducerea lui United, iar mulți dintre foștii lui jucători încep deja să îi simtă lipsa. David Beckham i-a lăsat însă pe francezi fără replică, atunci când aceștia l-au întrebat despre retragerea legendarului manager.
Finalul unei epoci la Manchester. Sir Alex Ferguson și-a anunțat retragerea după 27 de ani de istorie, iar englezii spun că favorit să îi ia locul este David Moyes.
Steaua a câștigat și meciul de la Bistrița, deși Reghecampf a trimis în teren un prim ’11’ experimental. Cojocaru a fost omul care s-a remarcat cel mai mult dintre rezervele Stelei, dar „prestația” portarului nu l-a impresionat pe antrenor, cel care a decis ca acesta să primească o amendă după declarațiile ulterioare meciului.
Steaua câștigă la Bistrița și așteaptă derby-ul cu Dinamo cu un moral excelent. Reghecampf a declarat după meci că s-a văzut diferența dintre titulari și rezerve: „Iancu nu poate juca 90 de minute. Este păcat că Mihai Costea să fie pierdut”.
Steaua câștigă și cu rezervele la Bistrița, iar Reghecampf are motive de bucurie. Cojocaru și Bratu au fost remarcații cu Gloria. Becali a declarat imediat după meci că a fost impresionat de Bratu, dar că abia așteaptă să scape de Rocha și Costea.
DNA a decis că Ricardo Cadu este nevinovat în scandalul izbucnit după meciul dintre CFR Cluj și Galata, din grupele Ligii Campionilor, atunci când fundașul ardelenilor a fost acuzat că nu și-a apărat corect șansele.
Calificată în finala Ligii, Borussia începe să își ia rămas bun de la o parte dintre jucătorii săi. După Gotze, ajuns la Bayern, și Lewandowski, disputat atât de bavarezi cât și de Chelsea, Juventus sau United, echipa lui Klopp este aproape și de despărțirea de unul dintre mijlocașii de mare valoare.
Reghecamf i-a îndeplinit lui Becali dorința unui nou titlu, după șapte ani de așteptare. Antrenorul încă nu a semnat prelungirea contractului și spune ca va avea o discuție cu patronul la finalul acestei săptămâni. Antrenorul așteaptă să primească anumite asigurări din partea clubului, dar Becali spune că nu vor fi probleme: „Îi fac toate poftele”, spune Becali.
Până la anunțarea mutărilor din atac, acolo unde Steaua duce lipsă de soluții, cei din Ghencea se pot baza pe câteva nume noi pentru noul sezon. Cu titlul 24 în palmares, Reghecampf și compania încearcă să pună la punct noua strategie.
Cu titlul de campion în buzunar, Steaua pregătește în liniște noul sezon. Becali vorbește despre două dintre țintele verii, dar spune că negocierile nu au avansat. Patronul îi pune însă la dispoziție încă un jucător lui Reghecampf .
Steaua câștigă cu 2-0 în fața Pandurilor și mai face un pas decisiv spre câștigarea campionatului. Managerul Stelei a declarat după meci că nu aștepta o victorie. Oficialul Stelei spune că a fost cel mai bun meci din această parte a campionatului
Steaua câștigă cu Pandurii și mai face un pas spre titlu. Reghecampf a dezvăluit că jucatorii s-au bucurat alături de el pentru a-l ajuta să treacă peste o întâmplare dureroasă.
Steaua câștigă cu Pandurii și este aproape campioană. În cazul în care Petrolul nu va câștiga la Severin, Steaua va deveni și matematic deținătoarea titlului.
A fost și a rămas unul dintre favoriții lui Gigi Becali, cel care l-a lăudat cu fiecare ocazie, chiar dacă mijlocașul a dat sau nu satisfacție. Ultimele evoluții l-au adus însă pe Tănase și în gura patronului, care începe să realizeze că „bijuteria” de pe urma căreia spera să câștige o avere poate fi un „rateu”.
Steaua este aproape de titlul cu numărul 24, câștigat după șapte ani de secetă. Apropierea sărbătorii din Ghencea, dar mai ales parcusul excelent din primăvara europeană au dus la explozia cotelor celor mai importanți jucători ai Stelei.
Serialul „Ce a mai făcut Super Mario” continuă. Atacantul celor de la Milan bifează ziua și nebunia, chiar dacă este vorba de antrenamente sau timpul liber.
Constantin Zotta își continuă conflictul cu suporterii rapidiști, unul care durează de aproape un an și jumătate
Bayern se califică la pas în finala Ligii, iar nemții se pot mândri cu a treia finală în ultimii patru ani. Barcelona nu a reușit să le pună nemților niciun fel de probleme.
Barca pierde cu scorul general de 0-7 în dubla cu Bayern, iar spaniolii sunt șocați nu doar de proporțiile scorului, ci mai ales de lipsa de reacție a lui Iniesta și compania.
Barcelona pierde și returul din Spania și Bayern merge în finala nemțească de pe Wembley. Catalanii înregistrează un record negativ: este pentru prima dată din 1987 când spaniolii pierd ambele manșe într-o competiție europeană.
Barcelona a fost departe de ceea ce așteptau fanii în returul de pe Nou Camp. Robben a înscris și în Spania și a pus capăt speranțelor și așa puține ale catalanilor.
Ibrahimovic este tot mai aproape de despărțirea de PSG. Suedezul și-a anunțat deja intențiile, iar italienii și spaniolii speculează pe seama viitoarei destinații.
Steaua încearcă să iasă din zodia egalurilor, iar prima șansă va fi cu Pandurii. Gorjenii au urcat pe locul doi și sunt la 13 puncte în spatele liderului. Pintilii crede că Steaua poate fi campioană dacă va câștigat patru puncte în următoarele două meciuri.
Real nu a reușit minunea, dar Barca are ocazia să lupte pentru orgoliul spaniolilor în fața nemților. Guardiola va fi cu ochii pe meciul dintre Barcelona și Bayern. Fostul antrenor al catalanilor și viitorul tehnician al lui Bayern crede în miracolul catalan și spune că orice se poate întâmpla.
Eliminarea din Liga Campionilor pare să fie finalul carierei lui Mourinho la Madrid. Spaniolii vorbesc tot mai des despre viitorul antrenor al Realului, iar numele vehiculate nu sunt deloc multe.
Este unul dintre cei mai valoroși atacanți ai momentului și, cu siguranță, va fi una dintre vedetele perioadei de transferuri din vară. Falcao va avea de săptămâna aceasta și ghete noi.
Insistența Stelei provoacă iritare la Ploiești. Contra spune că Bokila valorează trei milioane și că acesta nu poate fi cedat doar pentru 700 de mii, atât cât oferă Becali. Antrenorul Petrolului recunoaște însă că atacantul ar putea pleca în vară, atunci când va avea cu siguranță oferte din afară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER