A trecut deja o săptămână de când Steaua a fost eliminată din Europa League după „dubla” cu Twente, dar criticile nu contenesc la adresa antrenorului Ilie Stan. Autor este tot Mihai Stoica, managerul dat afară de la gruparea roș-albastră de Gigi Becali, la solicitarea antrenorului. Fostul conducător stelist l-a ironizat pe „Iliesta” pentru faptul că a ales să îi urmărească la lucru pe cei de la CS Mioveni, adversarul de duminică din campionat, dar nu a făcut același lucru și în cazul olandezilor de la Twente.
„Eu nu am nimic cu Ilie Stan. Atunci când Steaua a jucat bine, l-am lăudat, iar atunci când echipa a stat mai prost, l-am criticat. După meciul cu Twente l-am criticat că nu s-a dus să-i vadă pe olandezi pe viu, să urmeze exemplul lui Olăroiu, care rămăsese înzăpezit la Amsterdam în urmă cu 6 ani, înainte de dubla cu Heerenveen. Acum s-a dus să vadă meciul Atletic Bradu-CS Mioveni, deci Steaua va fi bine pregătită înainte de prima etapă a sezonului de primăvară”, a spus Mihai Stoica la DigiSport.
Spania se pregătește de un nou turneu final la începutul căreia este văzută drept favorită de toți specialiștii. Deținătoarea trofeului suprem continental și al celui mondial va aborda EURO 2012 în haine noi, însă echipamentul principal va păstra culoarea care definește selecționata iberică: roșu. Tricourile de rezervă fac însă senzație printre suporterii „furia roja”, dar și printre jucătorii lui Vicente del Bosque, aceștia exprimându-și încrederea că echipamentul albastru va marca un nou succes al Spaniei.
După episodul „sechestrați în trenul groazei”, fotbaliștii de la Oțelul au trecut duminică din nou prin momente dificile. Campioana a rămas 30 de minute fără curent electric la prezentarea lotului.
Nigerianul de naționalitate bulgară din lotul Brașovului, Shaloze Udoji (foto) este primul jucător de câmp din Liga I care a ales să poarte tricoul cu numărul 1.
Dinamo are emoții în ceea ce privește locul de disputare al meciului cu Gaz Metan, de sâmbătă. Șeful LPF, Dumitru Dragomir, a găsit însă soluția pentru ca roș-albii să se poată prevala de anumite prevederi regulamentare, astfel încât partida să se dispute pe National Arena.
„Nu am nimic cu Dinamo, eu sunt de acord ca Dinamo să joace în altă parte. Conform regulamentului, ei trebuiau să anunțe cu 7 zile înainte schimbarea locului de disputare al meciului, însă doar dacă vor primi și acceptul echipei vizitatoare. În plus, va trebui să constatăm că într-adevăr terenul din Ștefan cel Mare este impracticabil”, a spus Dragomir la DigiSport.
Răzvan Raț a primit destul de surprins vestea că a fost sărit de selecționerul Victor Pițurcă atunci când au fost trimise convocările pentru meciul cu Uruguay, dar a fost rapid liniștit de antrenorul său de la club, Mircea Lucescu. Il Luce îndeamnă la calm, susținând că antrenorul naționalei trebuie să beneficieze de liniște în perspectiva campaniei de calificare la CM 2014.
„Pițurcă îl știe pe Răzvan Raț, cunoaște cât de disciplinat este. Cu Mutu este altceva, l-a readus pentru reacomodare. I-am zis să stea liniștit să nu agite apele, pentru că selecționerul știe ce face și își asumă deciziile. Haideți să-i acordăm încredere lui Pițurcă și să nu-i facem problemele pe care i le-am făcut fiului meu, Răzvan. Pe de-o parte, mă bucur că Raț a rămas la Șahtior, pentru că avem meci greu în prima etapă.
Regret că acum, amicalul ăsta cu Uruguay, nu mai reprezintă ceva special pentru suporterii români. Ar fi trebuit să fie o sărbătoare, dar e multă indiferență. Îmi aduc aminte că erau vremuri când umpleam stadioanele inclusiv la meciurile amicale”, a spus Lucescu la DigiSport.
Gigi Becali și-a revenit rapid după dezamăgirea cauzată de eliminarea din Europa League și a stabilit prioritățile echipei sale pe plan intern. Șeful roș-albaștrilor consideră că singurele rivale demne de luat în seamă sunt doar cele din fața Stelei, fapt pentru care nu i-a luat în calcule și pe vasluienii lui Adrian Porumboiu.
„Dinamo, CFR, Rapid sunt principalele rivale la titlu. Nu pun Vasluiul, pentru că e după noi în clasament, nu pentru că nu ar avea valoare. Prima mea misiune este să bat Rapidul, ca să trec pe locul 3. În 2-3 etape se va întâmpla asta.
După aceea, problema mea va fi cu cine va ocupa locul 2. CFR l-a vândut doar pe Renan. Și pe Weldon? Aaa, da?! Eh, nu e mare lucru. Nici Rapid nu a arătat mare lucru în prima parte a campionatului”, a spus Becali la Fanatik Show, pe DigiSport.
Cristi Borcea a revenit de la Miami încrezător că în acest retur era nevoie de prezența lui pentru a pune umărul la cucerirea celui de-al 19-lea titlu din istoria clubului din Ștefan cel Mare. Pentru acest lucru, „spartanul” șef nu este dispus la niciun sacrificiu, așteptând ca drumul spre succesul suprem să fie „asezonat” neapărat și cu o victorie asupra rivalei Steaua.
„Dacă la începutul sezonului nimeni nu ne băga în seamă, acum toți se tem de noi. Dacă avem suporterii alături, suntem de neînvins. Cred că se vor vinde toate cele 20.000 de bilete de pe National Arena, acolo este un cartier unde am crescut noi, toți dinamoviștii. Nu mai avem nevoie de întăriri, am adus exact jucătorii pe care ni i-a cerut Ciobotariu.
Vreau ca în acest sezon să cucerim în sfârșit titlul. Până acum am bătut Steaua și am pierdut la finalul sezonului cursa din campionat, acum vom bate și Steaua și vom lua și titlul”, a spus Borcea la DigiSport.
După un exod de mai bine de 8 luni, steliștii vor reveni în scurt timp în „casa” tradițională din Bulevardul Ghencea. Informația, publicată în premieră de ProSport, a fost confirmată și de patronul Gigi Becali, care a anunțat că primul meci al roș-albaștrilor în „Templu” va fi cel cu Astra, din etapa a 20-a.
„În maximum două-trei săptămâni ne vom întoarce acasă. Nici nu știu programul, cred că vom juca împotriva Astrei pe Ghencea. Mi-am dat seama după dialogul cu cei de la MApN, nu mai există răutăți, numai mici detalii au rămas de pus la punct”, a spus Becali la Fanatik Show, pe DigiSport.
Suporterii Universității Craiova au obținut luni acordul de la Primăria Generală a Capitalei pentru a organiza un miting pe data de 24 martie 2012, în Piața Victoriei, între orele 16:00-18:00. La miting vor participa și suporteri ai Stelei, ai lui Dinamo, ai lui Rapid și de la Asociația Suporterilor Români. Aceștia vor urmări împreună meciul România-Uruguay, de miercuri.
După erorile din dubla cu Twente și după ce a fost umilit de patronul Gigi Becali, Ciprian Tătărușanu a intrat și în vizorul revistelor satirice. Cei de la Kamikaze au elucidat misterul golului încasat de portarul Stelei la Enschede, dar și izvorul supărării lui Gigi Becali:
„De ce e supărat Becali pe Tătărușanu? Cică s-a dat pe corp cu tot uleiul pe care-l pregătise el pentru sinistrații din Vrancea! Și se mai miră c-a alunecat la golul lui Twente…Îl mai vrei la Steaua?”
România va disputa miercuri cel mai tare amical din 2012, contra reprezentativei lui Forlan, Suarez și Cavani. De aceea, selecționerul Victor Pițurcă a convocat pentru meciul cu Uruguay cei mai în formă fotbaliști români ai momentului, renunțând totodată și la câteva nume importante, care nu au convins ori nu au prins primul 11 prea des la echipele lor de club. Unul dintre cei care nu au mai prins naționala este și portarul lui Manchester City, Costel Pantilimon, care nu a fost utilizat de antrenorul Roberto Mancini decât în FA Cup, în locul său fiind preferat, deloc surprinzător, titularul reprezentativei Angliei, Joe Hart.
În aceste condiții, Pițurcă i-a chemat la lot pe Ciprian Tătărușanu (Steaua), Silviu Lung jr (Astra) și pe Cristian Bălgrădean (Dinamo). Asta nu înseamnă că selecționerul scapă de problema titularului, el având o decizie extrem de greu de luat înainte de meciul cu sud-americanii. Deși sentimental este tentat să-l arunce în luptă pe stelistul Tătărușanu, pentru a-i consolida moralul zdruncinat după erorile din dubla cu Twente, cifrele îi recomandă altceva selecționerului. Conform unei statistici, cel mai bun portar dintre cei convocați pare să fie dinamovistul Bălgrădean, care își domină contracandidații la toate capitolele.
Cristi Bălgrădean: 1620 min jucate | 10 goluri primite | 16 intervenții salvatoare | 63 șuturi apărate
Silviu Lung jr: 1350 min jucate | 12 goluri primite | 13 intervenții salvatoare | 51 de șuturi apărate
Ciprian Tătărușanu: 11
Neconvocat de selecționerul Victor Pițurcă pentru amicalul cu Uruguay, fundașul Răzvan Raț refuză să creadă că acesta a fost finalul carierei sale de internațional. Certat de antrenorul primei reprezentative pentru că s-a plâns de faptul că a fost sărit cu vederea pentru meciul cu Forlan, Cavani și Suarez, apărătorul lateral stânga al lui Șahtior i-a cerut lui Mircea Lucescu să-l reprofileze pentru a demonstra că și polivalența este una dintre calitățile sale.
Astfel, în amicalul pe care ucrainenii l-au susținut duminică împotriva formației Avangarde, Raț a fost utilizat în banda dreaptă a defensivei, sarcină de care s-a achitat cu succes. „Răzvan mi-a cerut să îl folosesc pe acest post”, a dezvăluit după meci Mircea Lucescu.
Inclusiv fundașul român s-a arătat încântat de evoluția sa pe noul post: „Nu știu eu unde trebuie să fiu folosit, presa decide. Glumesc! Nu am avut nicio problemă, m-am simțit foarte bine și pe dreapta”.
Dacă pe partea stângă Raț îi are drept concurenți pe Ștefan Radu, Constantin Grecu și Iasmin Latovlevici, în banda dreaptă concurența este ceva mai lejeră, el avându-i de înfruntat doar pe Paul Papp și Srgian Luchin, ambii mai degrabă fundași centrali decât laterali. În plus, pe acest post ar scăpa, cel puțin temporar, de concurența cu Cristi Săpunaru, fundașul fiind folosit destul de rar la FC Porto.
Marți, la ora 10.00, vor fi puse în vânzare biletele pentru partida Dinamo – Gaz Metan Mediaș, programată sâmbătă, ora 20.20, pe stadionul „Național Arena” din București. Cu ocazia zilei de 8 Martie, reprezentantele sexului frumos vor avea acces gratuit la primul meci oficial al „câinilor” în 2012, la fel ca și copiii până în 14 ani, care vor trebui să fie însoțiți de un adult!
Cătălin Moroșanu (foto) a devenit sâmbătă primul român din istorie calificat la turneul Final 8 al SuperKombat programat în luna octombrie. „Moartea din Carpați” a câștigat piramida de patru de la World Grand Prix Podgorica, după ce l-a învins în marea finală, prin decizie unanimă, pe Andreson „Braddock” Silva la sfârșitul timpului regulamentar de joc.
În semifinale, el l-a făcut KO, în repriza a doua, printr-o lovitură de picior secerătoare, la cap, pe Utley Meriana din Curacao. La Gala de la Podgorica au mai concurat Raul Cătinaș, Andrei Stoica și Ionuț Atodiresei, primii doi impunându-se în meciurile cu Yuksel Ayaydin, respectiv Redouan Cairo, iar Atodiresei fiind învins de Sașa Jovanovic.
„Bă, băiatule, sunt așa de fericit! Am câștigat și eu o piramidă! Prima piramidă din viața mea! Tuturor românilor, vă mulțumesc că sunteți alături de mine, voi mă faceți să fiu puternic!”, a spus ieșeanul la finalul evenimentului. „A fost o gală reușită și vor urma altele și mai bune”, a promis promotorul Edi Irimia.
ȘTIRI
TENIS / Finală de Top 100 pentru Cadanțu Alexandra Cadanțu (foto, 110 WTA) a spart gheața în circuitul WTA. Bucureșteanca a bifat ieri, prima ei finală WTA, urcând în ultimul act al turneului de la Monterrey, după ce a trecut în semifinale de Greta Arn (68 WTA) cu 6-2, 4-6, 7-5. Pentru această performanță ea va primi 19.000 de dolari și 200 de puncte WTA, ceea ce o va aduc
Dinamo va debuta în sezonul de primăvară pe National Arena, contra lui Gaz Metan. Oficial, conducerea „câinilor” a decis acest lucru după ninsorile din ultima vreme, care au acoperit gazonul stadionului din Ștefan cel Mare. Acest lucru nu îi pică bine unuia dintre simbolurile dinamoviste, Cornel Dinu, care spune că atât la roș-albi, cât și la rivala Steaua, are loc un proces de distrugere a tradiției.
„Steaua și Dinamo erau niște cluburi identificate prin stadioanele lor. Aproape 50 de ani am intrat pe poarta de la Dinamo, am cunoscut niște oameni deosebiți în perioada ”60-”70. La Dinamo lucrurile s-au mai stricat când s-a creat acea cooperativă cu Victoria, cu Moreniul, dar nu vreau să discut despre asta. Sper să nu dureze și să ne întoarcem acasă, dar sunt slabe șanse. Îmi e foarte greu să calc într-o casă pe care o văd străină de istoria și tradiția lui Dinamo. Tradiționalismul e acela care duce o societate mai departe și păstrează rațiuni de comportament sociologic care îi dau forță. Liverpool nu a plecat din Anfield Road, Manchester e tot pe Old Trafford.
Timișoara și Universitatea Craiova au avut de suferit tot de pe urma maleficei tendințe a generației noi de a distruge ce a construit cea precedentă. Sunt vremuri de distrugere, comandate din afară și pe care noi, din păcate, le preluăm în poziție de drepți. E un altfel de bolșevism, doar că nu mai sunt închisorile și canalul de altădată, dar distrugerile sunt aceleași”, a declarat Cornel Dinu la Sport Total FM.
Dinamo va disputa pe National Arena primul meci oficial al sezonului, contra lui Gaz Metan. Va fi o premieră pentru „alb-roșii”, care ar debuta astfel pe cel mai mare stadion al țării, pe care au fost găduite până acum doar rivalele Steaua și Rapid, însă evenimentul ar putea fi marcat în istorie de o pată rușinoasă. Știut fiind conflictul dintre fani și conducere, asistența de pe National Arena ar putea fi la fel de redusă ca pe stadionul din Ștefan cel Mare, însă unul dintre liderii suporterilor dinamoviști le transmite șefilor ce pot face pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
„În momentul de față, dacă Dinamo e pe locul întâi, lumea ar trebui să vină la stadion. Avem aceleași probleme cu conducerea, care face orice să închidă gura suporterilor, pentru că noi putem spune ceva cu privire la cum e manageriat clubul. Am primit o mulțime de mesaje de la dinamoviști care vor să vină la meciuri. O bună parte a suporterilor dinamoviști dorește să se întoarcă pe stadion.
Contează și condițiile pe care le vor crea conducătorii. Dacă vom avea parte de niște prețuri care nu sunt la îndemâna tuturor oamenilor, atunci nu va fi lume pe stadion. Dacă omului îi pui prețul unui bilet la peluză 30 de lei, nu mai vine nimeni.
Rămâne de văzut dacă vom continua cu protestele împotriva conducerii. Ne vom mai întâlni până atunci, inclusiv la meciul cu Uruguay și vom sta de vorbă, să vedem ce vom face pe stadion”, declarat Mihnea Ionescu la Sport Total FM.
Islandezul Steinthor Thorsteinsson a devenit rapid idolul japonezilor după meciul amical pe care reprezentativa țării sale l-a susținut vineri împotriva selecționatei asiatice. Mijlocașul a folosit contra niponilor de nu mai puțin de 5 ori execuția care l-a făcut celebru în întreaga lume: aruncare de la margine precedată de un flick-flack precum cele făcute de gimnaști. Execuțiile au fost invariabil reușite, auturile fiind bătute de Thorsteinsson atât de pe dreapta, cât și de pe stânga.
După ce în trecut a avut de-a face cu Adrian Mutu și Ciprian Marica, iar acum este implicată într-o relație cu Adrian Cristea, manechinul Bianca Drăgușanu s-a considerat destul de pregătită pentru a face pasul spre o televiziune cu profil sportiv. De aceea, prezentatoarea a mers să dea o probă la unul dintre posturile de pe rețelele de cablu, fiind testată în fața prompterului.
Dacă în primă fază a părut să stăpânească destul de bine terminologia, Bianca s-a încurcat la finalul uneia dintre știrile prezentate, stârnind amuzamentul general. Ea a prezentat știrea despre amicalul disputat de echipa lui Adrian Cristea, U Cluj, contra formației Ordabasy din Kazahstan, însă a comis-o în momentul în care a anunțat scorul, spunând că partida s-a terminat „o la o” în loc de „0 la 0”, după cum scrie ziarul Libertatea.
În ciuda gafei, Bianca Drăgușanu nu a picat interviul, ea urmând să mai dea o probă zilele viitoare, conform sursei citate.
Moda creșterii de tinere talente din Africa pare să fi apus la CFR Cluj, deși după succesul înregistrat cu transferul lui Lacina Traore, șefii din Gruia și-ar putea atrage critici din partea suporterilor. Miza conducătorilor ardeleni este acum filiera asiatică, mai exact cea sud-coreeană. Alin Minteuan, antrenorul echipei secunde a „feroviarilor”, este convins că unul dintre elevii săi va face în curând pasul către echipa mare și că va entuziasma Liga I cu evoluțiile sale.
Este vorba despre sud-coreeanul Kim Byung-Oh (22 de ani), fotbalist care evoluează pe postul de mijlocaș central și care a impresionat în amicalul de vineri dintre CFR Cluj și CFR II Cluj. „Kim poate să facă pasul la prima echipă. La vârsta lui are o viteză bună, o știință a jocului și se vede că are abc-ul fotbalului. I-am zis domnului Mureșan să-l ia la echipa mare. De altfel, dânsul a fost încântat de jocul prestat de Kim în meciul de vineri. Sunt convins că poate să facă față la CFR”, a spus Minteuan pentru citynews.ro.
Patronul vasluian Adrian Porumboiu a explicat din nou care este raportul hondurianului Carlos Costly cu FC Vaslui, spunând că echipa sa este ultima șansă pentru ca fotbalistul să își salveze cariera. Totodată, șeful vasluian nu crede că declarațiile date de atacant în presa din țara natală nu îi aparțin, ci de vină ar fi impresarul acestuia:
„Eu nu am zis că va veni Costly la Vaslui, ci am spus doar că poate reveni la Vaslui, pentru că este sub contract cu noi până la urmă. Am zis să îi întind o mână de ajutor. El reia niște discuții vechi acum, despre sclavie, când el a plecat cu banii la zi de la Vaslui. Niște minciuni, dar nu cred că afirmațiile astea îi aparțin, ci impresarului, care chiar e caz de internare. Nimeni nu îl mai vrea, eu am spus doar că vreau să vină să joace la Vaslui pentru banii pe care deja i-a angajat”.
Șeful vasluian a vorbit și despre restanțele pe care le are față de fostul antrenor, Viorel Hizo:
„Viorel Hizo? Ne respectăm, îi vom respecta obligațiile pe care le avem față de el. Atât și nimic mai mult, nu știu ce își imaginează dumnealui că are de primit de la mine. Nu am rămas niciodată dator nimănui. 250.000 de euro? Pot să fie și 2,5 milioane de euro, cert este că noi, cei care am convenit ceva, știm exact despre ce sume vorbim. De mâine, FC Vaslui va fi singura echipă cu plățile la zi”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Deși a fost poate cel mai bun fotbalist al Stelei în prima parte a sezonului, argentinianul Pablo Brandan a părăsit gruparea roș-albastră în această săptămână, după ce echipa a fost eliminată din Europa League de Twente.
Sud-americanul a semnat cu formația chineză Liaoning Whowin Shenyong, după ce toată iarna fusese ofertat de Tianjin teda și va încasa un salariu care îi va permite să își asigure un trai liniștit după încheierea carierei. Mutarea s-a petrecut după ce Brandan a insistat îndelung pe lângă patronul Gigi Becali, care în cele din urmă s-a lăsat înduplecat să-l lase în China pe fotbalist.
Motivele pentru care șeful Stelei a ales să se dispenseze de serviciile polivalentului jucător sunt altele. Primul ar fi recuperarea datoriilor pe care Becali le-a acumulat cu lotul venit de la Urziceni în 2010, după cum a mărturisit chiar vărul patronului stelist, Giovani Becali: „Plecarea lui Brandan nu e o pierdere, ci un câștig, pentru că se mai întorc din banii cheltuiți cu acei jucători”.
Al doilea motiv ar fi acela că Brandan s-a numărat printre cei care au condus răscoala din vestiar, alături de Tătărușanu, ambii reclamând faptul că aveau salarii restante încă din luna noiembrie.
În fine, un al treilea motiv ar fi acela că argentinianul nu întrunea aspectele morale pentru a face parte din lotul Stelei. Conform Click, chiar Gigi Becali susține că a hotărât să-l lase pe Brandan să plece după ce a aflat de aventurile extraconjugale ale acestuia, lucru de netolerat pentru
Arsenal a primit vizita rivalei tradiționale Tottenham Hotspurs, în etapa cu numărul 26 din Premier League. Meciul a debutat furtunos, cu un gol marcat rapid de Louis Saha în minutul 4. În minutul 34, Adebayor a majorat scorul din penalty, însă faza care a precedat lovitura de pedeapsă a fost îndelung contestată de „tunari”. Reluările TV arată că Gareth Bale nu ar fi fost atins de portarul Sczseszny, ci a plonjat în careu în stil italienesc, dovedind că nu degeaba este asaltat cu oferte din Serie A, acolo unde e dorit de Juventus, Milan și Inter.
La Orlando, se desfășoară All-Star Weekend, eveniment în care vor putea fi urmăriți cei mai buni baschetbaliști din NBA, meciul propriu-zis urmând a fi transmis live, pe DolceSport, luni dimineața (ora 02:00).
Ciprian Tătărușanu a gafat decisiv în meciul de la Enschede, iar Steaua a renunțat din acel moment la orice speranță că va reuși o nouă calificare în optimile Europa League. Portarul a intrat imediat după meci în colimatorul patronului Gigi Becali, care l-a scos țap ispășitor pentru insucces și a jurat că-l va trece pe linie moartă pe tânărul goalkeeper. Șeful Stelei i-a găsit lui „Tătă” câteva capete de acuzare, iar vărul Giovani i-a găsit deja un înlocuitor pentru a nu se ajunge la situația în care Gigi să dea bani pentru a scăpa de portar.
Citește sâmbătă în ProSport unde poate ajunge Tătărușanu și cine îi poate lua locul la Steaua, de ce Raț nu vine la lot pentru meciul cu Uruguay, cum a rămas Rapid fără o sursă de venit din cauza zgârceniei lui Copos și ce suplicii îndură lotul de caiac canoe din cauza condițiilor meteo vitrege.
După aproape o zi de critici la adresa lui Ciprian Tătărușanu și după ce acesta a fost declarat de către patronul Gigi Becali ca și plecat de la echipă, fostul manager al roș-albaștrilor, Mihai Stoica, este convins că șeful Stelei va reveni la sentimente mai bune față de portar. În schimb, Meme nu a uitat să pună tunurile pe Ilie Stan, considerat principalul vinovat pentru ratarea calificării în optimile Europa League.
„Cei de la Steaua și-au dat seama că, atunci când semeni vânt, culegi furtună. Au scăpat de competiția asta, în care își doreau să se califice, dar oricum nu ar fi avut mari șanse, pentru că urma Schalke. Lucrurile vor sta altfel, pentru că vor reveni Chipciu, Tibi Bălan, care nu a fost trecut pe lista UEFA.
Ilie Stan nu are nicio vină că a avut atâția accidentați, dar e inadmisibil ca antrenorul să nu fie lăsat să intre în vestiar, pentru că jucătorii vor să discute între ei. Asta e lipsă clară de autoritate, iar Gigi trebuie să înțeleagă faptul că e momentul să se implice, pentru că de fiecare dată când a intervenit a făcut-o cu succes. Ilie Stan nu are autoritate să conducă Steaua, a demonstrat-o până acum. Că atenția s-a mutat acum pe Tătărușanu, nu e OK, dar el nu va fi dat afară de la Steaua. Îl știu pe Gigi, s-a descărcat acum, după care va reveni. Ce a pățit Tătărușanu au pățit și portari mai mari. Ciprian este cel mai profesionist fotbalist al Stelei, alături de Latovlevici. Pe ei nu ai cum să-i bagi în cameră, că se antrenează și pe hol.
Steaua tr
Transferul lui Pablo Brandan la formația chineză Liaoning pare să nu-i stârnească niciun regret patronului Gigi Becali, care este convins că Ilie Stan are în lot fotbaliști care să acopere plecarea argentinianului. Nici vărul patronului Stelei, fostul impresar Ioan Becali, nu crede că roș-albaștri vor plânge după fotbalistul sud-american, dezvăluind că transferul acestuia a avut și un important rol economic, banii încasați din China urmând a acoperi cheltuielile făcute cu „lotul Urziceni”.
„Plecarea lui Brandan nu este o pierdere, ci un câștig. Steaua recuperează astfel niște bani pe care i-a cheltuit cu grupul de la Urziceni. Singura pierdere ar fi fost Raul Rusescu”, a spus Ioan Becali la gsptv.
Gigi Becali s-a săturat de Ciprian Tătărușanu și caută să scape de portar cât mai curând, după cele două gafe decisive ale acestuia din dubla cu Twente. Vărul șefului Stelei, fostul impresar Ioan Becali, a venit cu o nouă propunere ce s-ar putea dovedi una avantajoasă pentru roș-albaștri.
„Steaua poate face un schimb cu Astra, să-l dea pe Tătărușanu la schimb cu Silviu Lung Jr. Ar fi avantajos pentru amândoi, unul ar scăpa de stres, altul ar intra în stres, iar dacă va face față, înseamnă că poate pleca mai departe. Goian, Rădoi, au rezistat și au plecat la bani mai mulți”, a spus Ioan Becali la gsptv.
Deși Tătărușanu a fost cel mai mitraliat fotbalist al Stelei după gafele din ambele meciuri cu Twente, Pablo Brandan nu a scăpat nici el de critici, fiind suspectat că nu și-ar fi dat silința în returul din Olanda. Argentinianul a fost însă apărat de amicul Bogdan Mara, care susține că acesta nu și-a pierdut concentrarea cu gândul la tranferul în China.
„Transferul în China era aranjat încă dinaintea meciului retur cu Twente. Am vorbit cu Brandan înaintea jocului și mi-a spus că nu vrea să discutăm despre transferul în China. El a fost concentrat la meciul Stelei, nu se poate pune problema că era cu gândul în altă parte. Poate în subconștient să fi fost un pic influențat, dar nu cred. Brandan este un profesionist”, a spus Mara la Sport.ro.
Ilie Stan a scăpat de critici după ratarea calificării în optimile Europa League, principalii vinovați fiind considerați câțiva dintre fotbaliștii Stelei, în frunte cu Tătărușanu și Brandan. Anghel Iordănescu susține însă că tehnicianul Stelei nu va mai fi absolvit de vină dacă nu va îmbunătăți jocul echipei în perspectiva meciurilor din campionat, însă îi cere și lui Gigi Becali să-l ajute, aducându-i un marcator.
„Steaua și-a făcut pe undeva datoria, dar au avut neșansa de a nu juca meciuri înainte de dubla cu Twente. Ilie Stan a pregătit foarte bine meciul din punct de vedere fizic, dar cu 5 meciuri înainte altfel discutam acum. Echipa mai trebuie pregătită și din punct de vedere al consistenței în joc, pentru că, până la urmă, ei au jucat două meciuri cu Twente și nu au marcat niciun gol.
După umila mea părere, chiar dacă îl voi supăra pe Gigi Becali, Steaua tot nu a remediat problema atacantului care să marcheze dintr-o singură ocazie un gol și jumătate. Gigi mai trebuie să bage mâna în buzunar pentru a aduce marcatorul care să dea gol din nimic. Machado? Nu a fost inclus pe listă și mi-e greu să îmi dau cu părerea”, a spus Iordănescu la Sport.ro.
Deși Steaua a părăsit Europa League după două înfrângeri cu 0-1 în fața lui Twente, în centrul atenției nu se află prestația echipei, ci erorile decisive comise de portarul Ciprian Tătărușanu. Intrat în dizgrația patronului Gigi Becali, goalkeeperul este criticat și de un fost mare antrenor al Stelei, Anghel Iordănescu, care l-a mai adăugat pe lista .
„Tătărușanu a greșit mult, dar nu putem pune înfrângerea în cârca lui. Steaua și fotbalul românesc mai pot profita mult de pe urma lui. Chiar și așa, atunci când antrenorul îți spune să rămâi în cantonament, atunci rămâi în cantonament. Tătă este un jucător însemnat, dar trebuie să știi cine e șeful în vestiar, indiferent cât de mare și valoros ești. Trebuie să înțeleagă că există o justiție. Cei care au avut un randament scăzut sunt exact cei care au refuzat cantonamentul, adică Tătărușanu și Brandan”, a spus Iordănescu la Sport.ro.
Steliștii au dat o tură în jurul hotelului azi dimineață fără ca vreunul dintre ei să scoată un sunet. Ilie Stan a discutat însă cu câțiva jucători tactica din meciul cu Twente. Deja obișnuință înaintea meciurilor din străinătate, Ilie Stan și-a scos elevii din hotel pentru o dezmorțire prin jurul hotelului.
Sedentarismul este în mod clar una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă cei mai mulți oameni în secolul XXI. De aceea, promovarea îndemnurilor către sport și mișcare necesită eforturi mult mai mari decât în alte vremuri. Unele săli de fitness își atrag noi clienți prin promoții avantajoase, altele apelează la reclame ingenioase. Este și cazul celei de mai jos, care i-ar convine până și pe cei mai leneși să ia în calcul un drum până la sală.
Fostul patron al Universității Craiova, Dinel Staicu, a scăpat de pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru devalizarea fostei Bănci Internaționale a Religiilor printr-o decizie dată de Curtea de Apel București. Staicu, care în prezent și-a schimbat numele în Dinel Nuțu, mai stă după gratii doar în baza unui mandat de arestare preventivă într-un alt dosar.
Curtea de Apel București a anunțat că „Anulează mandatul de executare a pedepsei emis pe numele contestatorului. Dispune punerea de îndată în libertate dacă acesta nu este arestat în altă cauză . Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului . Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 22 februarie 2012”.
Dinel Staicu este acuzat că, ajutat de acoliți, ar fi obținut fraudulos de la BIR mai multe sume uriașe, o parte din banii obținuți de la BIR sub formă de împrumuturi, aproximativ 40 de miliarde ROL, fiind folosiți de către inculpat la cumpărarea unor acțiuni de la SIF Oltenia, prin intermediul unor societăți pe care le controla.
Codul nescris al onoarei îi face pe șefii lui Liverpool să se gândească extrem de serios la despărțirea de poate cel mai bun al echipei. Presa din Anglia susține că patronul „cormoranilor”, John W. Henry, este dispus să îl lase să plece în vară pe uruguayanul Luis Suarez, care ar fi pătat imaginea clubului în urma scandalului de rasism în care a fost implicat cu francezul Patrice Evra.
Despărțirea nu se va face însă în orice condiții, cea mai serioasă ofertă venită pe adresa lui Suarez fiind de 35 de milioane de euro, cu 9 milioane mai mult decât suma plătită de englezi lui Ajax în vara anului trecut. Juventus, formație care dorește să reintre în prim planul fotbalului european, pare în acest moment cea mai interesată echipă de serviciile atacantului sud-american.
În cazul în care mutarea se va concretiza, aceasta ar reprezenta o adevărată lovitură de ciocan pentru Liverpool, în condițiile în care Suarez este în acest moment cel mai în formâ vârf al echipei lui Kenny Dalglish, cu evoluții mult peste cele ale decepției Andy Carroll, celălalt atacant în care șefii de pe Anfield își puneau mari speranțe că va rupe norii, după jocurile de excepție în tricoul lui Newcastle.
Steaua are nevoie de cel puțin două goluri, fără a primi vreunul, pentru a întoarce soarta calificării în fața olandezilor de la Twente, după ce aceștia s-au impus cu 1-0 la București. Brazilianul Adailton, eliminat în vara trecută din preliminariile ligii de formația batavă, crede și el în șansa roș-albaștrilor.
„Steaua se poate califica, are șansa ei. Un gol din corner și se schimbă totul. S-ar face 1-1 și pentru Twente ar fi foarte greu din punct de vedere moral, ca să nu mai vorbim dacă românii ar marca și golul doi. Twente s-a schimbat mult de la meciul cu noi. A plecat Janko, dar au rămas fotbaliști foarte buni. La ei nu contează individualitățile, ci echipa”, a spus Adailton.
Ola John este văzut de steliști drept călăul care i-a ucis în partida tur și coșmarul care le-a bântuit nopțile în ultima săptămână. Mijlocașul care a hărțuit apărarea lui Ilie Stan în meciul de pe National Arena este pe val în 2012, fiind unul dintre titularii lui Twente și figurând deja, la doar 19 ani, în lotul lărgit al naționalei Olandei.
Totuși, în ciuda talentului imens de care dispune, Ola John nu poate depăși supliciile specifice vârstei, pe care orice tânăr este nevoit să le parcurgă până a ajunge la maturitatea sportivă. Astfel, înaintea meciului cu Steaua, el a apărut într-o poză postată pe pagina de Facebook a lui Twente cărând coșul cu echipamentul colegilor, așa cum și ceilalți colegi mai tineri cărau mingiile și alte lucruri necesare antrenamentului.
Din vara acestui an, însă, Ola John ar putea face pe cărăușul în tricoul altei echipe, el primind deja o primă ofertă concretă. Formația engleză Everton oferă 14 milioane de lire sterline în schimbul liberiano-olandezului, care a reușit 7 goluri în acest sezon pentru Twente.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER