FIFA a anunțat că recursul fotbalistului Luis Suarez a fost respins. Uruguayanul a contestat pedeapsa inițială, prin care a fost suspendat patru luni din fotbal, pe lângă alte nouă meciuri internaționale în care nu va avea voie să joace.
Argentina s-a calificat în finala Cupei Mondiale după ce a eliminat Olanda, după loviturile de departajare, cu scorul de 0-0 (4-2).
Argentina a ajuns în finala Cupei Mondiale după ce a trecut de Olanda, la capătul executării loviturilor de departajare.
FIFA a suspendat Federația Nigeriană de Fotbal pentru „implicările guvernamentale” înregistrate în ultima perioadă
Cupa Mondială și-a desemnat „Careul de Ași”, iar marți și miercuri se desemnează finalistele turneului final găzduit de Brazilia. Ambele semifinale se vor disputa la aceeași oră, 23:00, urmând ca finala mică să se desfășoare sâmbătă, 12 iulie (23:00), iar finala mare să se joace duminică, 13 iulie (22:00).
Brazilia nu se va putea baza pe doi jucători importanți în semifinala Cupei Mondiale, contra Germaniei. Dacă Thiago Silva a fost suspendat, situația lui Neymar este mai complicată. Jucătorul Barcelonei s-a acidentat grav și ar putea rata chiar și finala, în cazul în care „Selecao” va trece de echipa lui Joachim Low.
Dinamo a pierdut cu 1-2 meciul amical cu Hearts of Midlothian, iar acesta ar putea fi unul dintre ultimele meciuri pe care Cristian Bălgrădean le-a disputat în tricoul „câinilor”.
Celebrul gest „selfie” a pătruns și pe stadioanele de fotbal, și nu mai în tribune, ci și pe gazon.
Vestea că Neymar va rata meciurile rămase de disputat la Campionatul Mondial a fost primită cu un entuziasm morbid de o parte dintre fanii argentinieni.
Astăzi se vor disputa primele două sferturi de finală de la Cupa Mondială, iar sâmbătă se vor afla și ultimele semifinaliste ale turneului final din Brazilia.
Mâine, 4 iulie, se vor disputa primele două sferturi de finală de la Cupa Mondială, iar sâmbătă se vor afla și ultimele semifinaliste ale turneului final din Brazilia.
Statisticienii celor de la Infostradalive.com au analizat atent cifrele înregistrate de fotbaliștii care au evoluat în cele 56 de meciuri disputate până acum la Cupa Mondială din Brazilia.
Iker Casillas a postat pe contul personal de Instagram o poză cu soția sa, Sara Carbonero, în timp ce aceasta îl ținea în brațe pe fiul lor, Martin Casillas Carbonero.
Mats Hummels a lipsit Germaniei în meciul din optimile de finală contra Algeriei. Nemții nu au trecut ușor de selecționata africană, având nevoie de 120 de minute pentru a ajunge în primele opt echipe ale lumii.
Marca a anunțat transferul lui Toni Kroos (24 de ani) la Real Madrid
Robin van Persie a fost confundat de un microbist american cu Arjen Robben și a trebui să îndure criticile aduse colegului său de națională.
Lindsay Davenport (39 de ani), fostă câștigătoare a turneului de Grand Slam de la Wimbledon (1999), a comentat pentru BBC meciul de miercuri al Simonei Halep cu Sabine Lisicki, din sferturile de finală ale competiției britanice.
Steaua a pierdut amicalul disputat marți în fața celor de la Ludogoreț, cu 2-4, dar fostul antrenor al echipei, Laurențiu Reghecampf, în prezent la Al-Hilal, este de părere că rezultatele din meciurile din pregătire nu sunt concludente
Belgia s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale după ce a învins SUA la capătul a 120 de minute extrem de spectaculoase, disputate la Salvador, pe Itaipava Arena Fonte Nova
Campionatul Mondial din Brazilia se pregătește de faza sferturilor de finală, iar în această sunt programate ultimele două meciuri din optimi.
Meciurile de azi
Franța – NIgeria (19:00, TVR)
Germania – Algeria (23:00, TVR)
După ce am aflat patru dintre cele opt echipe care vor juca în sferturile de finală, astăzi au loc alte două partide pentru un loc între primele opt echipe ale lumii.
Cristian Țopescu, George Stanca și Ioan Gyuri Pascu recomandă meciul Germania – Algeria din 30 iunie, pe terasa Mall Promenada din București
Simulatorul lansat de EA SPORTS a înregistrat vânzări cu 20% mai mici decât FIFA 13, iar ediția specială lansată pentru CM din Brazilia nu va echilibra balanța
Reprezentativa Algeriei a remizat, joi, la Curitiba, scor 1-1 (0-1), în compania selecționatei Rusiei, rezultat în urma căruia și-a asigurat calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ultima etapă a grupei H a competiției.
La numai o zi distanță după ce FIFA a dictat sancțiunea în cazul lui Luis Suarez, care îl va ține departe de gazon pe acesta pentru următoarele patru luni, uruguayanul și-a mai găsit un apărător, chiar în persoana victimei sale, pe italianul Giorgio Chiellini
Echipa națională a Belgiei a învins, joi, la Sao Paulo, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Coreei de Sud, în ultima etapă a grupei H de la Cupa Mondială, rezultat în urma căruia asiaticii au ratat calificarea în optimile de finală ale competiției.
Echipa națională a Portugaliei a învins, joi, la Brasilia, cu scorul de 2-1 (1-0), reprezentativa Ghanei, în ultima etapă a grupei G de la Cupa Mondială, dar ambele formații au ratat calificarea în optimile de finală ale competiției.
Reprezentativa Germaniei a învins, joi, la Recife, cu scorul de 1-0 (0-0), selecționata SUA, într-un meci contând pentru ultima etapă a grupei G a Cupei Mondiale, ambele echipe reușind calificarea în optimile competițÃei.
Belgia a înregistrat a treia victoria din tot atâtea meciuri disputate în Grupa H a Cupei Mondiale.
Sâmbătă, 28 iunie, Brazilia întâlnește Chile în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Partida se va desfășura la Belo Horizonte, cu începere de la ora 19:00 (ora României).
Luis Suarez a primit una dintre cele mai usturătoare pedepse din istoria Cupei Mondiale, după ce l-a mușcat de umăr pe Giorgio Chiellini, în ultimul meci din Grupa D, câștigat de Uruguay cu 1-0 împotriva Italiei.
Cu doar câteva ore înaintea ultimului meci pe care îl au de disputat în Grupa G, contra Portugalia, ghanezii au trimis acasă doi jucători de bază.
Brazilia s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de pe prima poziție în Grupa A. „Selecao” va întâlni Chile în următoarea fază, sâmbătă, 28 iunie, de la ora 19:00.
Națonala statului Chile s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Naționala sud-americană a ocupat poziția secundă în Grupa B, din care au mai făcut parte Olanda, câștigătoarea grupei, Spania și Australia.
Elveția s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de pe poziția a doua în Grupa E. Miercuri seară, europenii au învins Honduras cu 3-0, Shaqiri fiind autorul unui hattrick. Honduras a terminat ultima […]
Franța a terminat la egalitate, 0-0. ultimul meci din grupă, contra Ecuadorului și va merge în optimile de finală de pe prima poziție în Grupa E.
Nigeria a fost învinsă miercuri de Argentina, cu 3-2, dar a reușit să se califice în optimile de finală ale Cupei Mondiale de pe poziția a doua în grupa F. În faza eliminatorie, africanii vor întâlni Franța, luni, 30 iunie, de la ora 19:00, pe arena din Brasilia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER