Zlatan Ibrahimovic a bătut de unul singur Anglia, în ultimul amical al celor naționale din 2012. Suedezul a înscris toate golurile în victoria nordicilor cu 4-2.
Roman Abramovich nu a mai avut răbdare cu Roberto di Matteo, la numai 6 luni după ce l-a numit antrenor principal, iar în locul italianului l-a adus pe Rafa Benitez, după ce Chelsea a pierdut la Torino, 0-3, cu Juventus, în Liga Campionilor.
După victoria cu 3-1 în fața celor de Braga, CFR Cluj a obținut calificarea în primăvara europeană, în ultima etapă urmând a se decide dacă formația lui Paulo Sergio va continua în Liga Campionilor sau se va alătura Stelei, ca și calificată, în Europa League.
Joi, 22 noiembrie, pe Național Arena, Steaua întâlnește Stuttgart în al cincilea meci al Grupei E din Europa League.
Spectatorii prezenți la Nordsjaelland – Șahtior Donețk au asistat la niște clipe nebune, la scorul de 1-0 în favoarea gazdelor.
Într-o perioadă nefastă a fotbalului românesc, în care naționala se chinuie să ajungă la un turneu final, echipele de club trag din greu numai ca să joace în primăvara europeană, iar arbitri străini sunt aduși să conducă derby-urile din Liga 1, peste ocean, românii impresionează.
Războiul dintre forțele israeliene și cele palestiniene face victime nevinovate, un puști de 13 ani fiind ucis în timp ce juca fotbal cu prietenii în fața casei sale.
Manchester United este deja calificată în optimile Ligii Campionilor, cu maximum de puncte cu două etape înainte de încheierea fazei grupelor.
Triplul campion olimpic, Usain Bolt, surprinde din nou. Dacă în urmă cu patru luni, Bolt susținea că ar fi un bun fotbalist, acum americanul este tentat să
Un meci din ligile inferioare ale Belgiei a oferit un moment nemaivăzut în fotbal.
Acren și Walhain au terminat la egalitate, 2-2,
Săptămâna trecută, pragul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, practic Ministerul Sportului din România, a fost trecut de angajații comisiei care se ocupă de combaterea rasismului și a violenței în spor în cadrul Uniunii Europene.
Fanii rapidiști nu au renunțat la protestul împotriva lui George Copos și Constantin Zotta.
Rapid a revenit de la 0-1, contra Gaz Metanului și a întors scorul în cea de-a doua repriză a partidei de pe Giulești, golurile lui Herea și Alexandru Ioniță stabilind scorul final de 2-1.
Legendarul stadion Maracana, inaugurat în 1950, fiind construit pentru Cupa Mondială, turneu găzduit de Brazilia, va fi modernizat până în 2014.
Manchester City este noul lider din Premier League, după ce elevii lui Mancini au învins în ultima etapă pe Aston Villa, cu 5-0, și a trecut peste United și Chelsea, ambele fiind învinse.
Ali Sami Yen a fost stadionul care a găzduit meciurile lui Galatsaray și ale naționalei Turciei pentru nu mai puțin de 46 de ani, între 1964 și 2010.
CFR primește marți, de la 21:45, vizita celor de la Braga în al cincilea meci al celor două echipe în Grupa H a Ligii Campionilor.
Dragostea fanilor pentru cluburile lor nu ține de vârstă, ba dimpotrivă. Povestea unui puști, suporter al Borussiei a făcut astfel înconjurul lumii.
Steaua întâlnește în această seară „lanterna roșie” a Ligii 1, CS Turnu Severin, într-un meci din etapa 16.
Fotbalistul echipei Montpellier, Cyril Jeunechamp, a lovit în față un jurnalist al cotidianului L’Equipe, după meciul cu Valenciennes, scor 1-1, de sâmbătă seară, din campionatul Franței, anunță France Football.
Fostul internațional Francesco Toldo și Don Gino Rigoldi sunt invitații lui Internazionale pentru a prezenta cartea „Inter Campus – Sport Passione Impegno”, apariție care punctează 15 ani de existență a proiectului umanitar Inter Campus.
Real Madrid a învins pe teren propriu fosta finalistă de Europa League, Athletic Bilbao, într-un meci ce a contat pentru etapa a 12-a din Premier League.
Dinamo a terminat la egalitate, 1-1, pe terenul Viitorului, într-un meci ce a contat pentru etapa a 16-a a Ligii 1.
În acest weekend se desfășoară în Anglia etapa a 12-a din Premier League.
Etapa a 12-a din Premier League a programat și derby-ul Londrei, Arsenal – Tottenham.
România a revenit de la 0-1 și a învins cu 2-1 Belgia, ocupanta locului 20 în clasamentul FIFA, în ultimul meci al celor două naționale în 2012.
După o perioadă lungă petrecută în Italia, Mutu a lăsat Serie A pentru Ligue 1 și a semnat în această vară cu Ajaccio, club din insula Corsica.
Steven Gerrard (32 de ani) a bifat împotriva Suediei prezența cu numărul 100 în tricoul Angliei.
Suedia a învins miercuri seară selecționata Angliei cu 4-2, toate reușitele nordicilor purtând semnătura genialului Zlatan Ibrahimovic (31 de ani).
Deși a înscris 30 de puncte, LeBron James nu a putut să împiedice azi-noapte înfrângerea lui Miami Heat, scor 100-107, în fața lui Los Angeles Clippers.
Ultimele secunde din meciul de prima ligă din Chile, Wanderers – Union La Calera, au oferit o fază care va rămâne în istoria fotbalului.
România a învins Belgia cu 2-1, pe Național Arena, în ultimul meci al celor două selecțioate în 2012.
Brazilia a terminat la egalitate, 1-1, partida amicală contra Columbiei.
Pentru oaspeți a deschis scorul Cuadrado,
FC Dinamo a deschis la Onești o academie de fotbal la care activează 135 de copii, pregătiți de cinci antrenori sub conducerea tehnicianului Ioan Sdrobiș și urmează să mai inaugureze asemenea școli la Câmpulung Muscel, Satu Mare și Deva, informează site-ul oficial al grupării „alb-roșii”.
Lacina Traore a plecat din Liga 1 în 2011, după 3 ani petrecuți în Gruia. Ajuns în Prima Ligă din Rusia,
România întâlnește miercuri Belgia, în ultimul amical al anului pentru cele două selecționate, de la ora 21:00, pe Național Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER