Al Ain, formația antrenată de Cosmin Olăroiu, se încălzește de startul campionatului cu un tur de pregătire în Spania. Printre adversarii din amicale se numără Rayo Vallecano și Atletico Madrid.
Jose Calderon, baschetbalistul celor de la Toronto Raptors, apare într-un spot publicitar mai puțin obișnuit, pentru o renumită marcă de autoturisme.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, miercuri, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor:
Pentru gestul său de la Ploiești, atunci când a înjurat și a lovit cu piciorul într‑un bidon cu apă, vârful Rapidului a fost sancționat cu 8.000 de euro
Ionel Dănciulescu s-a obișnuit. Iese din vestiar mai târziu, cu rezervele. Prin minutul 20 pleacă la încălzire și vede meciul printe fandări și alergări ușoare, din spatele arbitrului asistent. La pauză face o miuță pe gazon și dacă-și aduce aminte antrenorul de el, prinde câteva minute pe final. Nici n-apucă să transpire ca lumea că meciul se termină.
Bonetti îl bagă doar atunci când chiar nu mai există nici o altă soluție. La Chiajna, când n-a fost Țucudean, a jucat Axente. Dacă n-ar fi fost nici Axente, poate că ar fi intrat pe teren cine știe ce filosofie afro cu douăzeci de kilograme în plus. Oricine, numai Dănciulescu nu! Deși Danciu a dat gol la Severin, unde dacă se termina 1-1, poate că Bonetti vedea meciul cu Barcelona pe net, din Zambia.
Că tot e vorba de Barcelona, italianul care cere întrebări serioase când e chestionat dacă rezervele se ridică la nivelul titularilor a așteptat până spre final să-l bage pe Danciu. Probabil că dacă nu i se făcea rușine de stadionul plin, nu-l băga nici atunci. Două sute și ceva de goluri nu-i spun nimic și se poartă cu cel mai bun marcator român contemporan așa cum te porți cu un pârlit adus de la liga a treia.
Probabil că profesionalismul lui Danciu îl scoate din sărite. Ar vrea pesemne ca golgeterul să-i facă scene în vestiar, să iasă pe la televiziuni și să acuze. Signor Bonetti nu va vedea asta! El îl știe pe Danciu de câteva luni în două mandate, eu îl cunosc de aproape 20 de ani. Știe să țină în el, își așteaptă rândul c
Antrenorul Cristi Dulca pregătește come-back-ul celui mai prolific atacant al său, Claudiu Niculescu
CFR Cluj era condusă la pauză de Basel, cu 1-0, dar băieții lui Andone au revenit după pauză, iar Sougou a marcat „dubla” care a adus victoria formației din Gruia, cu 2-1.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, marți, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor:
Campionul olimpic la tir Alin Moldoveanu s-a reîntors la locul primelor antrenamente, la poligonul din Focșani. A îmbrăcat costumul de 7 kilograme, n-a răspuns la niciun telefon, și-a încuiat arma în seif și a istorisit povești de la gura sobei
Proiectul „Petrolul” ia amploare pe zi ce trece. După transferurile din vară ale mai multor jucători de la „U” Cluj, conducerea ploieștenilor este pe cale să dea un nou „tun”.
CFR Cluj întâlnește Basel în primul tur al dublei manșe contând pentru play-off-ul Ligii Campionilor.
Primul „El Clasico” al acestui sezon se va disputa joi, de la ora 23:30, pe Nou Camp, în prima manșă a Supercupei Spaniei.
Căpitanul formației Internazionale Milano, Javier Zanetti, va evolua, joi, la Piatra Neamț, în meciul cu FC Vaslui, din prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, pentru a 800-a oară în tricoul interist.
Viitorul lui Mutu la Cesena este din ce în ce mai improbabil. Președintele lui Ajaccio, Alain Orsoni, a declarat
Transferurile din vară indică, de cele mai multe ori, puterea financiară a campionatelor și anunță în același timp cluburile care țintesc la trofee în următorul sezon.
Atacantul echipei Dinamo, Mircea Axente, a declarat, marți, că dubla întâlnire cu Metalist Harkov, din play-off-ul Ligii Europa, reprezintă cele mai importante meciuri din acest sezon ale grupării bucureștene.
CFR Cluj s-a specializat în descoperierea de fotbaliști talentați, perfecți pentru export.
Fondul de investiții Soros Fund Management, cu active de 25 miliarde de dolari, controlat de miliardarul George Soros, deține 7,9% din acțiunile clubului de fotbal Manchester United, care s-a listat la bursă la începutul lunii august, transmite Bloomberg.
Manchester United a pierdut primul meci din noul sezon de Premier League, fiind învinsă de Everton, unicul gol al partidei purtând semnătura belgianului Marouane Fellaini.
Granada a debutat în acest sezon de Premier League pe terenul celor de la Rayo Vallecano.
Mijlocașul camerunez Alexandre Song a semnat un contract pe cinci sezoane cu FC Barcelona, a anunțat, luni, clubul catalan pe site-ul oficial.
Liber de contract după ce s-a despărțit săptămâna trecută de Steaua, mijlocașul Florin Costea se pregătește în aceste zile cu echipa de Liga a II-a, CSM Râmnicu Vâlcea.
Vaslui a dat peste cel mai greu adversar posibil în play-off-ul Europa League, Internazionale Milano.
Primul meci al dublei manșe se va disputa în România
Fotbalistul maltez Kevin Sammut, în vârstă de 31 de ani, a fost suspendat pentru zece ani de UEFA, deoarece a încălcat regulile și principiile din regulamentul disciplinar, el fiind implicat într-un caz de manipulare a unui meci, informează uefa.com.
Mijlocașul formației Olympique Lyon, Yoann Gourcuff, va fi indisponibil între șase săptămâni și trei luni, după ce a suferit o entorsă la genunchiul drept cu leziune a ligamentului lateral intern, a anunțat site-ul grupării franceze.
Mulți jucători sunt acuzați de înaltă trădare atunci când se transferă între cluburile rivale.
Fotbalul din Bulgaria a oferit imagini șocante la finalul partidei dintre Levski Sofia și Botev Plovdiv, 3-1.
Dac s-ar fi marcat la ocazia lui Curtean, altul ar fi fost rezultatul. Lui Dinamo i-au lipsit 7 jucători, cei 4 de la națională, plus Alvarez, accidentat, Boubacar și Issa Ba.
Nu a fost un joc foarte rău, jucătorii au respectat indicațiile tactice. Rău a fost doar scorul. Pe noi ne interesează calificarea în grupele Europa League, din această cauză au fost odihniți mai mulți titulari.
Antrenorul Robert Prosinecki a anunțat, luni, că demisionează de la conducerea tehnică a echipei Steaua Roșie Belgrad, cu doar trei zile înainte de prima manșă a play-off-ului Ligii Europa, cu Girondins Bordeaux, informează AFP.
În acest weekend debutează în Anglia ediția 2012-2013 a Premier League. Deși nu s-a întărit aproape deloc în această vară, City e principala favorită a bookmaker-ilor englezi. A și câștigat deja un trofeu, în urmă cu câteva zile, Supercupa Angliei, în fața lui Chelsea.
Steaua, Rapid și Vaslui sunt cele trei echipe care au cerut arbitri străini pentru o parte din meciurile de pe teren propriu din Liga 1.
Petrolul și Rapid au terminat la egalitate, 0-0, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii 1.
Situația financiară a mai multor cluburi din Liga 1 este una precară. Cea mai bună dovadă vine de la
Vaslui a câștigat la Bistrița, cu 3-0, într-un meci contând pentru etapa a cincea a Ligii 1.
PSG vrea cu tot dinadinsul titlul în Franța și drept urmare a făcut cele mai spectaculoase achiziții din Ligue 1 în această vară.
Dinamo va întâlni clubul ucrainean Metalist Harkov în play-off-ul Europa League. Prima manșă se va disputa pe 23 august, la București, urmând ca returul să se joace pe 30 august, în Ucraina.
Războiul atacantului lui Schalke, Ciprian Marica, cu conducătorii fotbalului românesc contină, după ce internaționalul român a spus că eșecurile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER