Portarul Marius Popa, de la echipa Pandurii Târgu Jiu, a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani și jumătate cu Universitatea Cluj, unde își va reîntâlni fostul antrenor de la gruparea gorjeană, Ionuț Badea, informează site-ul oficial al formației clujene.
Marius Popa a ajuns la Pandurii Târgu Jiu vara trecută, de la formația Internațional Curtea de Argeș.
Portarul, în vârstă de 32 de ani, a mai evoluat la FC Bihor, FC Național și FC Timișoara.
Managerul general al formației Universitatea Craiova, Victor Pițurcă, a declarat, pentru Gazeta de Sud, că nu a amenințat niciodată cu demisia din cauza situației financiare a clubului și a precizat că în ianuarie va fi prezent la reunirea echipei.
„N-am spus la ultima conferință de presă că plec, n-am amenințat cu plecarea, așa cum s-a scris și unii suporteri au înțeles. Am prezentat situația financiară a clubului, una critică, și am precizat că ar putea exista șansa ca eu să nu continuu dacă aceasta nu se va ameliora. Am venit la Craiova cu inima deschisă, am un proiect pe mulți ani cu Știința, am de partea mea nu numai pe finanțatorul Mititelu, dar și cel mai important capital al oltenilor, suporterii. Pe scurt, voi fi prezent la reunirea echipei din ianuarie, apoi vom merge într-un stagiu de pregătire în Turcia. Sigur, se poate întâmpla orice, dar așa stau lucrurile la ora acestui dialog”, a spus Pițurcă.
Cei mai buni jucători ai Cupei Mondiale din Africa de Sud au fost premiați de FIFA, festivatatea fiind desfășurată în Austria, la sediul producătorului de echipament sportiv Adidas.
Franz Beckenbauer, membru in Comitetul Executiv al FIFA, i-a premiat pe Diego Forlan, Iker Casillas si Thomas Muller pentru evoluțiile excelente de la turneul desfășurat astă-vară.
Forlan a primit Gheata de Aur, fiind desemnat cel mai bun jucător al turneului, Iker Casillas, cel mai bun portar în Africa de Sud, a fost distins cu Mănușa de Aur, iar germanul Thomas Muller a fost răsplătit cu două premii, cel cuvenit golgheterului competiției, dar si pe cel pentru cel mai bun tânăr jucător.
„Să primesc un premiu care a intrat, de-a lungul timpului, în posesia unor mari jucători, precum Pele, Cruyff, Maradona sau Zidane, este o mare onoare, dar și o obligație”, a declarat Forlan.
În timp ce Roy Hodgson reușește cu brio să facă din Liverpool o echipă de pluton, puștii împrumutați de club la diferite echipe din Anglia continuă să impresioneze.
Ultimul exemplu îl constituie Thomas Ince, fiul lui Paul Ince, fostul intenațional englez ce a activat la Manchester United, Inter și Liverpool. Tânărul Thomas este jucător de profil ofensiv, putând juca atât mijlocaș, cât și atacant. La numai 18 ani, aportul său a fost determinant în victoria pe care echipa la care e împrumutat, Notts County, a obținut-o în FA Cup, împotriva celor de la Bournemouth, 3-1.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că are încredere că gruparea Universitatea Craiova își va rezolva problemele financiare și își va plăti datoriile de aproximativ patru milioane de euro.
„Nu cunosc exact detaliile care sunt la Universitatea Craiova, nu știu ce să spun. Din ce am înțeles, sunt niște datorii, care, dacă nu vor fi achitate, nu îi va mai permite Universității să joace în Liga I. Am, însă, încredere că cei de acolo vor reuși să rezolve situația”, a spus Dragomir.
Oficialul LPF le-a transmis fanilor Universității să aibă încred
A devenit cel mai dorit jucător fotbalul românesc, este golgeterul la zi din Liga I, dar puține lume știe cum a început ascensiunea lui Bogdan Stancu în fotbalul mare.
Starul Stelei a debutat la 16 ani, doar pentru că a fost singurul junior care a avut buletinul la el, pe atunci el evoluând la Dacia Mioveni în liga secundă, acolo unde este obligatorie prezența unui junior în primul 11.
În 2003, FC Argeș i-a trimis la Mioveni alături de Stancu, pe Roșu și Rupa, ultimii doi fiind cei care trebuiau să fie folosiți în meciul cu Juventus București.
Numai că, arbitrii au cerut buletinul juniorului din teren și a celui înscris pe foaia de joc, Stancu fiind singurul care avea buletinul la el.
„Ne-am certat cu oficialii, spunându-le că nu e competiție de juniori, ca să le ceară fotbaliștilor buletinul! Nu ne-a înțeles nimeni, așa că i-am zis antrenorului Iordan Eftimie: «N-ai ce să faci, joci în 10!»”. a spus Răzvan Tunaru, directorul general al CS Mioveni pentru Libertatea.
„Atunci a venit la mine Bogdan, care fusese luat în deplasare doar ca să vadă cum e atmosfera, și m-a tras de mânecă: «Domn” președinte, eu am buletinul la mine!» N-am avut ce face și l-am băgat în teren”, a continuat Tunaru, care a concluzionat: „La finalul meciului, antrenorul mi-a spus: «Eu nu-l mai scot pe ăsta din echipă! E cel mai bun de la noi!»”.
Fostul procurator FIFA, Giovani Becali, rememorează cu nostalgie anii petrecuți pe plajele napoletane și urează Stelei ca, începând cu această seară, să aibă parte de amintiri la fel de plăcute legate de orașul italian. „Să intre pe teren fără frică! Dacă italienii vor simți că le e frică, totul va fi pierdut. În cazul în care Steaua va fi echipa care va deschide scorul, avem mari șanse să-i învingem. Steaua pleacă cu prima șansă de calificare. Nouă ne trebuie o victorie sau un egal”, a declarat încrezător Giovani.
Vărul patronului Stelei știe atuurile roș-albaștrilor: „Mizez pe ideea de echipă, pe intuiția lui Marius Lăcătuș, dar și pe pofta de gol a lui Bogdan Stancu. Și cu un Florin Gardoș în mare formă, Steaua va face un meci foarte bun acolo”, a concluzionat Becali pentru Libertatea.
Fostul mare portar al Stelei și al echipei naționale a jucat 12 ani în Ghencea, unde a bifat 231 de partide. A câștigat două titluri și două cupe în tricoul roș-albastru. Vasile Iordache (60 de ani) a făcut meciul vieții în „tricolor” la data de 29 aprilie 1981.
Atunci, într-o partidă de calificare pentru Mondialul din 1982, România a ținut Anglia în șah, în față a 70.000 de spectatori. Acum, „Eroul de pe Wembley” face parte din stafful lui Cosmin Olăroiu la Al-Sadd. Deși la Doha s-a format o adevărată colonie stelistă, cu Oli, Necula, Iordache, Pedrazzini și Hippoliti, fostul goalkeeper al roș-albaștrilor suferă cel mai mult pentru formația din Ghencea.
Fosta glorie a tenisului românesc, Ilie Năstase, este optimist și crede că Steaua poate obține calificarea în meciul de astăzi de la Napoli.
Marea speranță a lui „Nasty” este forma bună pe care o traversează Tătărușanu, jucătorul care poate avea o contribuție decisivă la calificarea „roș-albaștrilor” în primăvara europeană.
„Cred mult în Tătărușanu. E un portar valoros care poate face un meci mare în fața celor de la Napoli. Dacă el va fi într-o formă bună și va închide porta la șuturile italienilor, Steaua va avea asigurată în proporție destul de mare calificarea. Italienii sunt iuți, imprevizibili iar atunci când au minge la picior în prejma careuluii adversar lovesc cu sânge rece”, a spus Năstase pentru Libertatea.
Echipa de baschet masculin Steaua București a fost învinsă, marți, în deplasare, de formația belgiană Antwerp Giants, cu scorul de 78-65 (44-32), în cea de-a cincea etapă a grupei F din FIBA Eurochallenge.
Marcatori:
Antwerp – Hopkins 24 puncte, Wilson 18, Brown 12, Strickland 8, Moors 6, Mwema 5, Mejri 3, Donkor 2;
Steaua – Stănescu 27 puncte, Fortson 12, Nikolov 12, Căruțașu 6, Jackson 4, Lucici 2, Turner 2.
Steliștii au acumulat 7 puncte, cu care ocupă ultimul loc în grupa F înaintea ultimei dispute, cu liderul Lokomotiv Kuban Krasnodar, în 21 decembrie, pe teren propriu.
În precedentele patru partide, Steaua a obținut victorii cu Dinamo Moscova (72-59) și cu Antwerp Giants (80-75), ambele pe teren propriu, și a cedat în deplasare, cu Dinamo Moscova (66-80) și cu Lokomotiv (59-78).
Dubla veteranului Crespo din prelungiri duce Parma în sferturile de finală ale Cupei Italiei după un meci cu adevărat spectaculos.
Fiorentina, fără Mutu, neconvocat, a început ezitant partida și primele ocazii au apaținut parmegianilor, prin Candreva și Giovinco, ultimul lovind bara din lovitură liberă. Adem Ljajic și Babacar au semnat cele mai mari ocazii ale echipei lui Mihajlovic, însă meciul a avut nevoie de 30 minute suplimentare pentru a decide cine merge mai departe.
Marius Niculae a declarat în această dimineață, la întâlnirea cu reprezentanții mass-media, organizată înaintea ultimei sedințe de pregătire din acest an, că Dinamo se află pe un loc rușinos în Liga I.
„Nu mi-am făcut bagajele de plecare de la club, doar pentru vacanță. Intenționez să plec în vacanță momentan, apoi vom vedea ce va fi. Conducătorii noștri au spus că orice jucator este de vânzare și cu siguranță vor fi discuții. Având insă în vedere locul pe care îl ocupăm în clasament, cred că ofertele vor lipsi. Dinamo se află pe un loc rușinos. Din păcate nu vom avea o vacanță tocmai liniștită, din cauza locului pe care îl ocupăm în clasament. Pentru câteva zile vom uita de fotbal, de tot ceea ce a însemnat anul acesta, ne vom gândi la familie și purcel”, a continuat Niculae.
Atacantul echipei Internazionale Milano, Samuel Eto’o, a declarat că, în acest an, i-ar plăcea ca trofeul Balonul de Aur să fie acordat tuturor celor trei fotbaliști rămași în cursă, Andres Iniesta, Lionel Messi și Xavi Hernandez, foștii săi coechipieri de la FC Barcelona, informează site-ul FIFA.
„Este destul de greu să-i compari pe cei trei, deci să alegi care este cel mai bun este aproape imposibil. Toți trei merită să câștige și mi-ar plăcea un lucru: să se poată face o excepție și să fie recompensați toți trei. Ar trebui să se ofere trei trofee Balonul de Aur în acest an”, a declarat Eto’o într-un interviu acordat site-ului oficial al FIFA.
Atacantul român Ciprian Tănasă a marcat un gol pentru formația Metalurg Donețk în meciul câștigat, duminică, pe teren propriu, scor 2-1 (1-0), în fața echipei Tavria Simferopol, într-un joc din cadrul etapei a XVIII-a (a treia din retur) a campionatului Ucrainei.
Tănasă a înscris în minutul 60, mărind avantajul echipei sale pe tabela de marcaj după ce Soares deschisese scorul în minutul 30. Oaspeții au punctat prin Platon ’85.
Clasamentul este condus de Șahtior Donețk, formația antrenată de Mircea Lucescu având 49 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER