Valeriu Argăseală a dezmințit faptul că Steaua ar fi cerut rezilierea unilaterală a contractelor jucătorilor în cadrul CEx al FRF. Președintele Stelei a expicat ce a urmărit clubul din Ghnecea prin acea cerere.
„Nu este adevărat că am propus la CEx rezilierea unilaterală a contractelor. Legea, dreptul civil și nu numai, spune că avem voie să reziliem unilateral contractele, în anumite cazuri și condiții, și atunci plăteam anumite penalități, iar noi dacă propuneam asta, înseamnă că nu știam legea. Dar noi am cerut doar ca să fie recunoscută criza economică ca un caz de forță majoră”, a spus Argăseală, la Sport.ro.
România va juca în această seată în Lituania, în preliminariile CM 2010. Deși naționala noastră nu mai are șanse la calificare la Mondialul din Africa de Sud, partida suscită interes mai ales din prisma faptului că este primul meci pe banca tehnică pentru noul selecționer, Răzvan Lucescu. Dinu Gheorghe, președintele lui FC Brașov, fosta echipă a lui Lucescu Jr., a declarat că are emoții pentru Răzvan și îl vrea în teren și pe stegarul Roman.
„Am emoții pentru Răzvan. Îi țin pumnii pentru primul său meci. Mi-aș dori ca Răzvan să înceapă cu dreptul, chiar dacă nu mai sunt șanse la calificare. E important pentru el și pentru noua națională pe care o construiește pentru campionatul viitor. M-aș bucura să îl văd și Roman pe teren diseară”, a spus Dinu Gheorghe, la Sport.ro.
Valeriu Argăseală a vorbit despre situația lui Dayro Moreno. Cel mai probabil, Steaua se va despărți de columbian, însă nu-l va lăsa să plece decât în schimbul unei sume destul de consistente. Președintele grupării din Ghencea a dezvăluit că impresarul jucătorului are o ofertă pentru jucător, în jur de 1.000.000 de euro, jumătate din suma cu care a fost cumpărat de Steaua, dar nu a dezvăluit despre ce club e vorba.
„Dayro Moreno nu este la prima abatere. Nici acum nu cred că domnul Ienei ar fi fost de acord să nu-i respecte indicațiile. Eu cred că în ultima perioadă a avut contacte cu impresarul lui și din cauza asta are această atitudine. El vrea să plece și crede că prin această atitudine va reuși să plece. Dacă nu-și schimbă această atitudine, va avea de suferit și la echipa la care va pleca. Trebuie să fie extrem de bine pregătit. Dacă el își dorește să plece, n-are decât să plece, dar noi trebuie să ne dăm acordul. Ieri ne-a sunt impresarul că are o ofertă pentru el. În jur de 1 milion. Așteptăm să primim oferta”, a spus Argăseală, la Sport.ro.
Nicklas Bendtner îi aruncă mănușa lui Zlatan Ibrahimovic. Vârful care se luptă pentru un loc de titular în garnitura lui Arsenal e sigur că în trei ani va deveni un atacant mult mai bun decât suedezul care a încheiat sezonul în Italia în postura de golgeter.
Probabil că tânărul internațional danez (21 de ani) mizează și pe o scădere de formă a lui „Ibracadabra”, datorată vârstei, care atunci va aniversa 30 de ani. Într-un interviu acordat presei din Insulă, „tunarul Bendtner” s-a declarat plin de încredere în calitățile sale.
Valeriu Argăseală a recunoscut interesul Stelei pentru Cristiano Bergodi. Președintele roș-albaștrilor l-a lăudat pe tehnicianul italian pentru seriozitatea sa, după ce a dezvăluit că acesta nu a dorit să negocieze cu gruparea din Ghencea înainte de ultima partidă a Politehnicii Iași în actualul campionat, cu Rapidul.
„Rezultatele de acum nu au corespondent în ce ne așteptam noi de la echipă. Nu aș putea spune că este un viciu faptul că am avut încredere în Lăcătuș, dar poate a fost o greșeală, din moment ce nu am avut rezultate. Bergodi e un antrenor interesant pentru Steaua. Este un antrenor destul de serios. De fapt, este un antrenor serios, dar spun așa pentru că nu a vrut să discute mai devreme. Bergodi nu a vrut să discute înaintea meciului cu Rapid”, a declarat Valeriu Argăseală, la gsptv.
Marian Iancu l-a atacat voalat pe fostul tehnician de pe Bega, Gabi Balint. Finanțatorul a făcut o comparație între echipa Timișoarei și un automobil bun, pe care Balint nu a fost în stare să-l conducă. Pe lângă pregătirea fizică precară pe care a făcut-o cu echipa, Iancu i-a reproșat lui „Pele” și anumite schimbări ciudate la anumite partide.
„Noi i-am pus la dispoziție o limuzină, care a dat gol. Noi i-am spus, ‘tu ții piciorul pe frână’. ‘Mașina e turată, tu trebuie să pui piciorul pe accelerație’. De exemplu schimbarea lui Curtean cu Maxim, în meciul de la Dinamo. Curtean ne-a costat 1.200.000 plus TVA, în condițiile în care noi ne-am înțeles cu Mediașul să dau 1.100.000 și să vină din vară. Am mai plătit 100.000 și l-am adus din iarnă, că așa a vrut Balint. Pe Maxim l-am luat cu 100.00O de la Farul. În condițiile date, el îl schimbă în meciul cu Dinamo pe Curtean, un jucător ofensiv, cu un fundaș, pe care am dat 100.000. De ce? Stilul lui Gabi a fost foarte defensiv, de multe ori. El a considerat că această echipă e închisă, care trebuie să joace cu un singur atacant, deși noi aveam 6 în lot”, a spus Iancu, la Sport.ro.
Marian Iancu a declarat că Timișoara mai speră la titlu. Deși ar fi nevoie de mai multe condiții pentru ca gruparea de pe Bega să triumfe la finalul campionatului (să bată la Brașov, să piardă Unirea cu Steaua și să primească înapoi punctele de la TAS), Iancu încă nu și-a pierdut sparanța. Finanțatorul a dezvăluit însă că, în ciuda declarațiilor sal publice totul opuse, nu credea niciodată că FC Timișoara va pierde acasă cu Unirea.
„Steaua e obligată să joace. Trebuie să-i felicit pe conducătorii de la Urziceni care au recunoscut greșeala că au sărbătorit înaintea campionatului. Mă bazez pe angajamentul total al Stelei. Steaua trebuie să dovedească că a fost o intâmplare cum a evoluat în acest sezon. Atunci când Steaua prinde o zi bună e foarte, foarte greu de bătut. Sperăm ca Steaua să fie la maxim miercuri seară. Nu am crezut niciodată că o să pierd meciul cu Urziceni, deși am spus declarat înainte altceva. Mai ales la pauză, când aveam 1-0. Dar așa e fotbalul”, a spus Iancu, la Sport.ro.
Grigore Sichitiu a vorbit despre interesul câștigătoarei Cupei UEFA pentru Costin Lazăr. Directorul general al Rapidului a declarat că au mai existat oferte pentru mijlocaș, însă ar fi un lucru deosebit ca acesta să ajungă sub comanda lui Mircea Lucescu.
„Numai după ce vom realiza obiectivul nostru o să discutăm despre transferuri. Suntem onorați că unul dintre cei mai buni jucători ai noștri (n.r. Costin Lazăr) este dorit de Lucescu, dar vorbim după ce ne calificăm în Europa League. Au mai fost și alte oferte pentru Lazăr, dar eu nu am vrut să-i dau drumul pentru că m-am gândit că trebuie să ne calificăm într-o cupă europeană și cred că am făcut bine. Suntem onorați de ofertă și sper să se concretizeze”, a spus Sichitiu, la Sport.ro.
Eugen Trică a dezvăluit că s-a despărțit de Anorthosis din cauza problemelor financiare ale grupării cipriote. Trică a afirmat că, din cauza problemelor financiare, gruparea cipriotă s-a despărțit de jucătorii cu salarii mari.
„CFR e singura echipă la care m-aș fi întors. Anorthosis are probleme financiare foarte mari și a vrut să scape de jucătorii cu contracte foarte mari. Despărțirea a fost pe cale amiabilă, mi-au dat o hârtie prin care am devenit jucător liber de contract. Cu hârtia m-am oprit direct la Cluj”, a dezvăluit Trică, la Sport.ro.
Mihai Stoica nu s-a declarat surprins de decizia TAS în cazul Timișoara vs FRF și FIFA. Președintele Unirii a declarat că gruparea ialomițeană va trata foarte serios ultima etapă și că obiectivul e clar: cel puțin un punct cu Steaua, pentru a fi sigur campioană, indiferent dacă timișorenii vor primi sau nu înapoi punctele.
„Cred că ar trebui să îl întrebăm pe Marian Iancu de ce a cerut această amânare până la finalul campionatului și pe oficialii FRF de ce au fost de acord să se întâmple așa. Din punctul meu de vedere, Timișoara e pe doi, Dinamo pe trei. Oricum, Unirea Urziceni tratează finalul de campionat ca și cum Timișoara ar fi pe locul doi, cu două puncte mai puțin decât noi. Trebuie să nu pierdem cu Steaua!”, a spus Mihai Stoica, la gsptv.
Gigi Becali nu se sperie de mitingul de sâmbătă al suporterilor Stelei. Cum totul se desfășoară cu o zi înainte de alegerile europarlamentare, la care participă și el, finanțatorul Stelei vede în protestul fanilor un scenariu în spatele căruia se află un adversar politic.
„Nu mă va impresiona cu nimic mitingul suporterilor steliști. Nu e mitingul lor, e mitingul lui Vanghelie! El vrea să arate că nu mă iubește lumea, dar o să mă lase rece. Pe mine mă iubește lumea, știu asta!”, a declarat Gigi Becali, la Sport.ro
Valeriu Argăseală a recunscut că Dayro Moreno a fost dat afară de la antrenamentul Stelei și că nu va fi în lot pentru ultimul meci al campionatului, cu Unirea Urziceni.
„Dayro Moreno nu s-a antrenat, e adevărat. El suportă consecințele comportamentului pe care l-a avut ieri și nu va fi inclus în lot. Nu știu dacă va pleca de la noi, dar el nu trebuie să se comporte așa ca să se despartă de noi. În acest moment am tăiat în carne vie cu Dayro și nu cred că alt jucător va avea altă soartă, dacă se va comporta ca el. Nimeni nu îi obligă pe jucători să facă astfel de gesturi. Amenzile sunt puse pentru a se arăta că dacă se greșește, se plătește. Doar jucătorii decid dacă rămân în limita salariului normal sau dacă plătesc amendă”, a spus Argăseală, la gsptv.
Adrian Mititelu a declarat că nu ar fi corect ca FC Argeșul să fie retrogradată. Prieten bun cu Penescu, finanțatorul Univerisității nu ar vrea ca o echipă clasată sub linia retrogradării să rămână în Liga I, iar piteștenii să joace la matineu.
„E anormal ca o formație care termină pe 15 să rămână în Liga I! Trebuie să respectăm prezumția de nevinovăție în cazul lui Cornel Penescu, FC Argeș nu merită să fie retrogradată! Oricum, până în momentul în care se va da o hotărâre defininivă și irevocabilă, Argeșul nu poate păți nimic. Ar fi chiar nesimțire ca locul lor în Liga I să fie luat de o echipă care a terminat campionatul pe un loc retrogradabil”. a declarat Mititelu, la gsptv.
Finanțatorul oltean a vorbit și despre sezonul viitor, și a afirmat că Universitatea nu va lupta pentru titlu, ci iși va propune un alt obiectiv. „La anul, Steaua și Dinamo se bat pentru titlu, am înțeles că se vor întări puternic. Apoi vin Rapidul și CFR-ul. Dacă noi terminăm pe patru e bine!”, a spus, glumind, Mititelu.
George Copos e fericit reușitele lui Mircea Lucescu și Răzvan Raț, plecați la un moment dat de la Rapid. Acționarul susține că și Rapidul l-a ajutat pe Mircea Lucescu să ajungă la perfomanțele de astăzi. Motivul e simplu: deși mai avea 3 ani de contract cu gruparea din Grant, Copos l-a lăsat pe Lucescu să plece la Inter.
„Atât Mircea Lucescu, cât și Răzvan Raț și Răzvan Lucescu au plecat de la clubul Rapid. Raț a plecat de la Rapid, Mircea Lucescu a plecat de la Rapid la Inter atunci când mai avea trei ani de contract. Dar Rapid a înțeles și a decis să-l lase să facă mare performanță. Răzvan Lucescu a plecat de la Rapid după ce s-a calificat în premieră cu Rapid în sferturile de finală ale Cupei UEFA. Eu sunt mândru de ei”, a declarat George Copos.
Dușan Uhrin e aproape de o întoarcere pe Bega. Finanțatorul Iancu a revenit la sentimente mai bune față de tehnicianul ceh și nu e exclus ca acesta să o antreneze din nou pe FC Timișoara, în viitorul apropiat.
„Vineri după-amiază vom afla decizia TAS. Chiar dacă le vom primi, nu vom lua titlu. Am spus că va fi o surpriză să batem Unirea și ama avut dreptate. Balint nu a fost demis pentru acest lucru, ci pentru că nu a învățat din meciurile cu Mediaș, Otopeni, apoi a pierdut și examenele mari, cu Vaslui, Dinam, am pierdut examenele mari. După plecarea lui Uhrin am spus că voi aduce un tehnician care să ia titlul, dar m-am păcălit. Sunt vinovat împreună cu Gabi Balint dacă am pierdut campionatul”, a spus Iancu, la Sport.ro.
Mircea Sandu a făcut o scurtă radiografie a ediției de campionat 2008-2009. Președintele FRF a vorbit atât despre marea perdantă, Dinamo, cât și (aproape sigur) campioana Unirea Urziceni.
Ionel Ganea a vorbit despre finalul de campionat. Fostul internațional a făcut o scurtă radiografie a jocului Timișoarei și a lui Dinamo, echipe pentru care a evoluat. Ganea e de părere că evoluția returului ar fi fost alta, dacă nu ar fi existat cazul Penescu.
„Este un final nebun de campionat, datorat și faptului că DNA-ul a făcut această intervenție. Cred că aici s-a decis soarta campoiomatului. Timișoara a avut o șansă imensă, una la 30 de ani, să câștig
Cornel Dinu a lansat un atac în stilu-i caracteristic la adresa lui Rednic și a băncii tehnice de la Dinamo. „Procurorul” a acuzat modul în care s-au făcut transferurile în ultima perioadă în „Ștefan cel Mare” și a dezvăluit un amănunt șocant.
„Eu nu vreau să mă cert sau să vorbesc despre Rednic. Ferească Dumnezeu să mă apuc să vorbesc despre competențele tehnico tactice și despre cum au fost aduși jucătorii la Dinamo în ultima perioadă. Vă spun în premieră, că un jucător a fost adus, pe lângă mulți alții, doar pentru că putea să execute bine un aut!!!”, a spus Dinu, la Sport.ro.
Jackie Ionescu a comentat în stilu-i binecunoscut deznădământul partidei FC Timișoara – Unirea Urziceni. Fostul oficial al grupării de pe Bega a sugerat o mutare șoc pe banca Timișoarei, o posibilă reîntoarcere a lui Dușan Uhrin!
„Necaz mare la Timișoara. Au câștigat două echipe, Urziceniul și Brașovul, care înaintea acestor meciuri, nu au atacat psihologic. Meme s-a apărat, nu a atacat înaintea meciului, ci doar s-a apărat. În schimb, Poli și Dinamo și-au demolat adversarii. Patronatul de la Timișoara a încercat o strategie ciudată, și-a biciuit echipa proprie, și-a supraestimat adversarul, urmărind probabil să adoarmă Unirea și să o mobilizeze pe Poli. Plus că invitarea lui Uhrin în tribună, posibil succesor, a contribuit și ea, cred că a fost o presiune în plus. Nu cred că l-a deranjat pe Balint, ci a putut induce echipei această idee, că Balint urmează a fi înlocuit”, a spus Jackie Ionescu, la gsptv.
Succesul Unirii pe terenul Timișoarei, scor 2-1, cumulat cu înfrângerea lui Dinamo pe teren propriu, 0-2 cu Brașovul, a declanșat isteria în micuțul oraș ialomițean. Cum Unirea mai are nevoie de un singur punct cu Steaua, în ultima etapă, pentru a deveni campioană, fanii echipei lui Dan Petrescu au ieșit deja cu mic cu mare pe străzile din Urziceni.
Aproximativ 2000 de suporteri ai Unirii au ieșit la finalul partidei de la Timișoara în centrul orașului Urziceni și s-au îndreptat spre stadion, înarmați cu pancarte, bannere și fulare.
Fanii au blocat la un moment dat drumul spre Buzău, aflat pe direcția stadionului, iar scandarea preferată a „ultrașilor” a fost „UNIREA-CAMPIONII”.
Răzvan Lucescu, antrenorul lui FC Brașov, era fericit la finalul victoriei cu Dinamo, scor 2-0. Lucescu Jr. și-a lăudat echipa nu doar pentru succesul de pe Ștefan cel Mare, ci și pentru întreg parcursul din acest campionat, primul de la promovarea în Liga I.
„S-a creat o foarte mare presiune pe noi înaintea meciului, nu știu de ce. Nicio echipă la care am antrenat nu s-a dat vreodată la o parte. Am spus că vom da totul, am avut un an fantastic, suntem în continuare în lupta pentru un loc de Europa League, chiar dacă sunt șanse mici. E o mândrie pentru noi că la primul an de la promovare am ajuns să ne batem până în ultima etapă pentru Europa League cu forțele campionatului. Sunt convins că tatăl meu se bucură pentru mine. Noi în două meciuri cu Dinamo am bătut cu 2-0, și la Brașov și aici, și toamna și vara, și am luat patru puncte Urziceniului. Trebuie ținut cont și de cele 6 puncte ale Timișoarei, poate că a contat acest lucru și la moralul lor. E mai ușor să conduci tu, decât să urmărești tot timpul. De la Dinamo vor fi doi jucători convocați la lot, doi atacanți, Marius Niculae și Dănciulescu. Tamaș nu va fi convocat”, a spus Răzvan Lucescu, la gsptv.
Unirea Urziceni a câștigat astăzi pentru prima dată în istorie pe terenul Timișoarei, 2-1, și a făcut un pas uriaș la titlu.
Timișoara a dat primul semnal de alarmă, prin Artiom Karamayan, dar șutul armeanului a trecut peste poarta lui Arlauskis. Imediat vine și replica Unirii, dar Tibi Bălan ratează voleul, din 8 metri. Cele două echipe par a se teme una de alta, iar golul cade după aproape o jumătate de oră de joc, după o fază întâmplătoare! Bucur a fost pe fază la un balon care a sărit în careul , fupă , și a șutat din prima, din întoarcere, fără șanse pentru Arlauskis.
Unirea încearcă să riposteze, dar replica ialomițenilor e destul de slabă. Ialomițenii reintră în joc imediat după pauză, după ce italianul a dictat un penalty la Galamaz, ținut în careu de Cisovski. Lovitura de la 11 metri este transformată de Pădurețu, care a trimis tare, în dreapta lui Pantilimon. Goolkeeper-ul timișorean a ghicit colțul, însă nu a putut face nimic.
Dumitru Dragomir anunță că Becali a fost „salvatorul” Universității. Becali declarase într-o emisiune televizată că este dispus să evolueze cu Steaua în Europa League, dacă Universitatea Craiova nu ar fi primit licența, însă Dragomir afirmă că totul nu a fost decât un joc al latifundiarului. Șeful Ligii a dezvăluit că Becali i-a transmis că, în realitate, nu ar fi jucat în Europa, dacă gruparea din Bănie nu ar fi primit licența.
„Gigi m-a sunat la miezul nopții, imediat după ce dăduse această declarație. Râdea cu poftă de ce sânge rău i-a făcut lui Mititelu, dar mi-a spus să anunț Federația că, dacă se va face o așa nedreptate Craiovei, el va refuza să joace în locul oltenilor în cupele europene și la fel și celelalte formații care vor fi solicitate pentru asta, că a vorbit cu Porumboiu și cu Copos”, a declarat Dumitru Dragomir, în Fanatik.
Adrian Porumboiu a dat asigurări că Dulca, actualul antrenor al Vasluiului, va rămâne în continuare la echipă, dacă va califica gruparea moldoveană în Europa League. Deși nu are încă Licența Pro, Dulca va fi șeful echipei, chiar dacă la Vaslui va fi angajat și un director tehnic.
„Mă bucur dacă Viorel Moldovan va fi noul antrenor de la Brașov. Nu am nimic cu el. Îi doresc succes lui Viorel și nimic altceva. Nu sunt șanse ca el să revină acum. Dar, în perspectivă, este totul posibil. Este un circuit în lume, care este în rotație. Se scufundă numai Planeta Pământ, a lui George Copos. Dacă Cristi Dulca va califica echipa în Europa League, normal că el va rămâne. Nu are Licență Pro și va trebui să căutăm un director tehnic, dar el va rămâne antrenor principal. Și, probabil, așa vor gândi și cei care vor veni în locul meu, dacă voi lua decizia de a pleca de la echipă”, a declarat Adrian Porumboiu, la Sport Total FM.
Marian Iancu e supărat pe toată lumea. Șeful de la FC Timișoara nu vrea să mai vorbească nici cu jucătorii, nici cu antrenorul Balint. Iancu a anunțat însă că își va schimba atitudinea când în orașul de pe Bega va poposi un trofeu.
„Nu mai vorbesc cu nimeni de la echipă. Nici cu antrenorul, nici cu jucătorii. Sunt supărat, iar supărarea o să treacă doar după ce vor câștiga un trofeu”, a spus Marian Iancu, pentru www.sport.ro.
Pe lângă mult așteptatul duel Lionel Messi-Cristiano Ronaldo, finala Ligii Campionilor din această seară ne mai propune o dispută de clasă. De data aceasta una directă, între același Messi și, cel mai probabil, omul pe argentinianul îl va întâlni cel mai des pe teren, fundașul stânga al lui Manchester, Patrice Evra.
În sezonul trecut, cele două grupări s-au întâlnit în semifinale, iar Evra a reușit atunci să-l stopeze pe starul Barcelonei. Duelul se va reedita și în această seară, iar Sir Alex Ferguson își pune încă o dată încrederea în abilitățile fundașului francez.
AC Milan este echipa cea mai iubită din China. Aceast lucru a fost relevat de un sondaj realizat de „TNS Sport Asia”, preluat de „Gazetta dello Sport”. Potrivit informațiilor din presa italiană, gruparea lui Berlusconi este îndrăgită de 38 la sută din cei intervievați, însă cifrele nu sunt publicate.
Pe poziția secundă în topul preferințelor suporterilor chinezi e Real Madrid, cu 24 la sută din voturi. Ultima poziție a podiumului revine lui Manchester United, una din finalistele acestui an în Liga Campionilor. Echipa lui Sir Alex a strâns 21% din preferințele fanilor din țara asiatică.
Președintele interimar al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ioan Igna, a declarat, miercuri, că oficialii cluburilor Dinamo București și FC Brașov s-au înțeles să fie conduse în meciul direct de arbitri români, dar membrii CCA i-au desemnat pe aceștia.
„Două echipe, Dinamo și FC Brașov, s-au înțeles să fie conduse de arbitri români. După ce s-a întâmplat în cazul Dinamo – Timișoara, când am fost criticat de o parte a mass-media că am lăsat echipele să-și desemneze arbitrul, pe Tudor, am decis ca membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor să fie aceia care vor stabili oficialii. Astfel, ne-am oprit la cel mai bine clasat arbitru român central, Cristian Balaj, și la asistenții Nica și Popa. Cum Popa este reținut în acest moment, următorul desemnat a fost Onița”, a spus Igna.
Magistrații Tribunalului Argeș au respins, miercuri, cererea de eliberare pe cauțiune a finanțatorului FC Argeș, Cornel Penescu, în timp ce cererea de eliberare pe cauțiune a directorului Pic, Liviu Făcăleață, va fi judecată la o altă dată, la solicitarea acestuia, informează MEDIAFAX.
Magistrații au respins ca neîntemeiată cererea de eliberare pe cauțiune a lui Penescu. Avocații acestuia au formulat recurs, care va fi judecat la Curtea de Apel Pitești.
Directorul societății Pic, Liviu Făcăleață, i-a anunțat pe magistrați că își retrage cererea de eliberare pe cauțiune, motivând că nu dorește ca această solicitare să fie judecată în aceeași zi în care se judecă și cererea de eliberare pe cauțiune a finanțatorului FC Argeș.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunțat că va transmite decizia privind cazul intentat de FC Timișoara contra FIFA și FRF vineri, 5 iunie, informează site-ul oficial al instituției.
Sursa citată menționează că va fi publicată o declarație de presă pe site-ul TAS.
La începutul lunii septembrie 2008, FIFA a cerut FRF să penalizeze cu șase puncte echipa FC Timișoara pentru nerespectarea unor prevederi ale deciziei TAS în legătură cu palmaresul formației Politehnica Timișoara. Comitetul Executiv al FRF a decis punerea în aplicare a deciziei FIFA de penalizare cu șase puncte a echipei FC Timișoara pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea TAS, pronunțată la 25 aprilie 2008, în cazul palmaresului grupării Politehnica.
După ce Adrian Mititelu a vorbit despre un posibil complot al Stelei, pentru ca roș-albaștrii să joace în Europe League în detrimentul grupării din Bănie, astăzi a venit replica echipei din Ghencea, prin vocea lui Valeriu Argăseală. Președintele Stelei a postat pe site-ul oficial al roș-albaștrilor o declarație destul de sarcastică la adresa patronului oltean.
„Declarațiile domnului Mititelu legate de implicarea patronului Stelei în decizia Comisiei sunt total iresponsabile și lipsite de temei. În ceea ce privește prezența mea la Roma, domnul Mititelu nu a depășit granițele Craiovei, pentru a vedea ce înseamnă o competiție de nivel inalt în Europa, unde invitațiile se fac de la nivelul președintelui UEFA către președintii cluburilor care au avut privilegiul de a participa în UEFA Champions League și către președinții federațiilor naționale și membrii Comitetului Executiv al UEFA
LPF a decis astăzi să schimbe orele și zilele de disputare ale mai multor meciuri din etapa a 33-a a Ligii I.
Această modificare a surventit la solicitarea cluburilor implicate în lupta pentru cupele europene sau pentru evitarea retrogradării.
După ce a a modificat de două ori în cursul zilei de astăzi programul etapei a 33-a, în cele din urmă LPF a afișat unul (sperăm) definitiv.
După ce și-a dat demisia de la FC Vaslui, Viorel Moldovan a declarat că nu are nimic să-și reproșeze pentru activitatea depusă la club.
„Am decis să-mi reziliez contractul cu FC Vaslui, pentru a crea un șoc la echipă, având în vedere că încă mai sunt șanse la Europa League și-mi doresc să se realizeze acest lucru. Poate fără mine situația se va îmbunătăți la club, nu-mi reproșez nimic din activitatea de antrenor, având în vederea că am obținut 34 de puncte în 18 etape”, a spus Moldovan.
Moldovan a adăugat că nu are nicio ofertă în acest moment din partea altei echipe.
Component al „Generației de Aur” a Stelei’ 86, Loți Boloni a comentat și el subiectul la modă în ultimele zile din Liga I, posibila fuziune între gruparea din Ghencea și Unirea Urziceni. Antrenorul care a câștigat campionatul Belgiei cu Standard nu vede însă cu ochi buni acest lucru și e de părere că Steaua și-ar pierde identitatea dacă s-ar realiza acest scenariu.
„Pentru mine Steaua rămâne Steaua pe care eu o știam! Iar despre actuala Steaua eu nu fac niciun comentariu. Pentru mine, Steaua e acea echipă pentru care veneau 30.000 de oameni la stadion. O echipă care era de componență mixtă, in care toți erau prieteni și au știut să păstreze această prietenie până-n ziua de azi. Steaua, care era iubită de toata lumea și avea stimă în toată Europa și în toată lumea. Eu cunosc o altă Steaua, nu cea de astăzi. Mi-ar plăcea să-i întâlnesc pe steliști în Champions League, dar nu cred că mai este posibil, nu mai pot câștiga campionatul în Romania. Eu nu cred că e posibilă fuziunea cu Unirea. Si dacă ar fi?! S-ar numi Steaua Unirea Urziceni sau altfel, și nu ar mai fi Steaua”, a spus Boloni pentru www.sport.ro și pentru Stirile din Sport de la Radio Infopro.
Gigi Becali a declarat că Dumitru Bucșaru nu e de acord cu o eventuală fuziune între Steaua și Unirea Urziceni, însă finanțatorul stelist e de părere că patronul grupării ialomițene și-ar putea schimba atitudinea, în cazul în care ar exista undă verde din partea FIFA și UEFA.
„Din punct de vedere legal se poate face, iar dacă ne permit FIFA și UEFA o să se realizeze. Bucșaru se poate răzgândi, chiar dacă a zis că nu e de acord cu fuziunea. El neagă acum, dar asta până în momentul în care avem OK-ul de la FIFA și UEFA. După aceea poate se râzgândește”, a spus Becali.
Vești bune pentru Marica, care scapă de concurența lui Mario Gomez. Bayern Munchen a pus ochii pe internaționalul german al lui VfB Stuttgart, pentru care va plăti aproximativ 30 de milioane de euro.
„Am petrecut clipe foarte frumoase la VfB, dar trebuia să fac acest pas, deși nu a fost ușor. Poate că mulți fani nu înțeleg decizia mea, însă sper să fie bucuroși pentru mine. De-abia aștept să evoluez pentru Bayern Munchen și sunt foarte fericit că vom juca în Liga Campionilor”, a declarat Gomez, care a evoluat la Vfb Stuttgart din 2003.
Probleme pentru echipa din Otopeni. 16 jucători ai echipei antrenate de Liviu Ciobotariu și-au depus astăzi memorii pentru a deveni liberi de contract.
Principalul motiv de nemulțumire al acestora a fost faptul că sunt neplătiți de mult timp de clubul ilfovean.
CS Otopeni va retrograda în liga secundă la finalul acestui campionat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER