Un succes, sâmbătă, pe „Bernabeu”, i-ar ajuta pe catalani de două ori. Odată pentru că ar rezolva aproape sigur problema campioanei, apoi pentru că le-ar da elevilor lui Gardiola un moral extraordinar înaintea returului de pe „Stamford Bridge” cu Chelsea, din semifinalele Ligii Campionilor.
Argentinianul Leo Messi, starul Barcelonei, nu se gândește decât la o victorie în „El Clasico”, care ar putea aduce titlul pe „Camp Nou”, după o pauză de doi ani.
Marius Stan a comentat și el decizia TAS din cazul Dinamo-FC vaslui-Julio Cesar. Președintele Oțelului a declarat că decizia era una normală și a sugerat că gruparea vasluiană este protejată de comisiile interne ale FRF, lucru care nu se mai întâmplă și la comisiile internaționale, în speță TAS.
Pe finalul sezonului trecut, Oțelul a fost depunctată, după un caz asemănător, și a pierdut în favoarea Vasluiului dreptul de a participa în Cupa UEFA Intertoto. Stan a declarat că regretă că a apelat la comisiile interne ale FRF.
Mai multe publicații din Germania și Italia au vorbit despre un posibil interes al lui Wolfsburg față de Mutu, dar Barzagli îi liniștește pe fanii Fiorentinei. Într-un interviu acordat site-ului Violanews, internaționalul italian care evoluează pentru liderul din Bundesliga a declarat că nu crede că „Briliantul” s-ar putea transfera la Wolfsburg.
„În vestiar, nu am auzit pe nimeni să vorbească despre acest subiect. Deși Wolfsburg a progresat mult în ultimul an, nu cred că Adrian Mutu va ajunge în vară la noi. Jucătorul român este încă prea bun ca să evolueze aici”, a spus Barzagli.
După ce Mircea Sandu a anunțat că 14 partide din finalul campionatului vor fi conduse de brigăzi de arbitraj din străinătate, astăzi s-a aflat din ce țară vor fi arbitrii derby-ului etapei a 28-a, Dinamo – CFR. Ioan Igna, președintele interimar al CCA, a anunțat că partida va fi condusă de o brigadă din Israel.
„Meciul Dinamo – CFR Cluj va fi arbitrat de o brigadă din Israel, cu o rezervă din România. Pentru partida CFR Cluj – FC Timișoara se poartă discuții cu o brigadă din Slovacia”, a spus Igna.
Meciul dintre Dinamo și CFR Cluj, din etapa a 28-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.00.
Dănciulescu a declarat că Dinamo nu trebuie să mai facă pași greșiți în ultimele 7 etape, dacă vrea să câștige campionatul. „Corbul” a afirmat că gruparea din Ștefan cel Mare trebuie să treacă peste eșecul cu Timișoara din Cupă și să se concentreze acum doar pe lupta pentru campionat.
„Trebuie să trecem peste eșecul din Cupă și să ne gândim doar la jocul cu CFR Cluj. Există riscul să pierdem titlul, dar la fel de bine putem să îl și câștigăm, totul e posibil. Mai sunt 7 etape de foc, echipele din fruntea clasamentului vor juca între ele și nu mai avem voie să facem pași greșiți”, a declarat Dănciulescu.
Marius Niculae se așteaptă la o partidă foarte grea cu CFR Cluj. Săgeată a declarat că meciul cu gruparea din Gruia e decisiv și că Dinamo ar putea pierde campionatul dacă nu învinge CFR-ul.
„Principalul obiectiv este câștigarea campionatului și accederea directă în grupele Ligii Campionilor. Aveam obiectiv și cupa, dar din păcate nu am putut să mergem mai departe. Meciul cu CFR Cluj e decisiv, pentru că orice pas greșit ne va costa. Dacă nu batem, s-ar putea să pierdem primul loc. Facem apel la suporteri să vină la stadion, cu ei suntem 12”, a spus Marius Niculae.
Partida Dinamo – CFR Cluj se va disputa sâmbătă de la ora 21.00 și contează pentru etapa a 28-a a Ligii I.
Aflat pe final de contract cu Getafe, Cosmin Contra nu a ascuns că ar dori să se întoarcă în țară. Fost jucător și la Dinamo, fundașul dreapta a afirmat că singura echipă la care ar vrea totuși să joace, și de la care așteaptă un semn, e FC Timișoara.
„Am zis tot timpul că, dacă mă întorc în țară, voi reveni la Timișoara. Dar depinde de ce vor cei de acolo, cei care investesc. Dacă ei își doresc, eu mă întorc la Timișoara cu inima deschisă. Mai am 5 saptămâni de contract cu Getafe. Situația e delicată, a venit un antrenor nou, suntem la retrogradare, dar sperăm să trecem peste acest moment delicat. În 4 ani nu am fost nicidată în această situație. Am auzit niște discuții, că, dacă rămânem în prima divizie, președintele imi va face o ofertă. Dar sunt doar vorbe, docamdată nu am discutat nimic clar. Sunt foarte apreciat aici, la fiecare meci suporterii imi spun să rămân”, a spus Contra, la gsptv.
Cosmin Contra a comentat și el numirea noului selecționer al naționalei, Răzvan Lucescu. Deși și-a anunțat retragerea de la echipa națională încă de la sfârșitul partidei cu Austria, fundașul lui Getafe a revenit la sentimente mai bune și a declarat că se gândește la o posibilă revenire la națională dacă va fi sunat de Lucescu jr.
Dumitru Dragomir a explicat de ce Mircea Lucescu, primul ofertat de FRF, a refuzat naționala. Boss-ul LPF a afirmat că Mircea Lucescu ar fi fost un antrenor scump petnru națională, în schimb fiul său, Răzvan, ar fi acceptat să semneze contractul cu FRF și pe o sumă mult mai mică.
„Eu cred că alegerea nu e rea. Lucescu e un băiat educat, un tânăr care a avut rezultate promițătoare în fotbal. Are și de unde să învețe, îl are pe tată lui. E preprezentativ pentru noua generație. Mircea Lucescu nu vine la națională. Trebuia să se debaraseze de vreo 3 milioane de euro. Răzvan Lucescu are nevoie de propulsie, de un piedestal de pe care să plece, iar naționala poate să i-l ofere. El venea și pe 100.000. Oricare dintre tineri veneau, pentru că aveau un cv, naționala e în primele 20. Dar naționala nu-l putea plăti pe Mircea Lucescu, e un titan”, a spus Dragomir, la gsptv.
Anghel Iordănescu, fost selecționer la naționalei, a comentat numirea lui Răzvan Lucescu în postura de antrenor al tricolorilor. „Generalul” l-a lăudat pe Lucescu Jr., însă a afirmat că Federația nu a procedat corect când s-a folosit de mai multe nume, deși a negociat doar cu Răzvan Lucescu.
„Consider că vine la echipa națională un om tânăr, cu entuziasm și pasiune și îi doresc să reușească. E o mare responsabilitate între a fi antrenor și a fi selecționerul naționalei. În Europa, după cum se vede, la națională vin oameni cu experiență, cu trofee, dar nu aș vrea să fiu înțeles greșit. Îi doresc succes. Totuși, atât Federația cât și I. Lupescu nu au acționat într-o manieră elegantă, pentru că s-au folosit de numele lui Hagi, de Petrescu, Rednic, Andone… Trebuiau să poarte o discuție și cu acești oameni”, a spus Iordănescu, la gsptv.
Iuliu Mureșan a lăudat alegerea lui Răzvan Lucescu în postul de antrenor al naționalei. Membru în Comitetul Executiv al FRF, care l-a ales pe Lucescu Jr., Mureșan a dezvăluit că acesta va rămâne și antrenor al Brașovului până în vară.
„Răzvan Lucescu e un antrenor tânăr, are experiență destulă pentru a antrena naționala. Are o educație fotbalistică bună, vine dintr-o familie deosebită, am mare încredere in el. El va începe o reconstrucție la națională, nu-i va fi ușor, dar va fi mai important ce va face în campania următoare, cred că ne vom califica. La Răzvan Lucescu nu banii au contat. El va rămâne și antrenor la Brașov până în vară”, a declarat Iuliu Mureșan.
Mircea Sandu a vorbit într-o conferință de presă oficială despre deciziile luate astăzi de Comitetul Executiv. Pe lângă numirea unui nou selecționer, Răzvan Lucescu, CEX a numit și noul președinte al CCA, Aron Huzu. Sandu a explicat că noul președinte al CCA a fost favoritul cluburilor, fiind votat de majoritatea reprezentanților acestora, deși decizia a aparținut Comitetului Executiv, acolo unde, de altfel, sbianul a obținut din nou majoritatea voturilor, 8 din 11.
„A fost un CE extrem de important. Am discutat despre viitorul selecționer, despre noul șef al CCA, altfel spus despre viitorul fotbalului românesc. Lupescu l-a propus pe Răzvan Lucescu și CE a fost unanim de acord cu această numire. Mâine veți avea la dispoziție mai multe detali:
Comitetul Executiv al FRF a decis astăzi să-l numească pe Aron Huzu în funcția de președinte al CCA, în locul lui Gheorghe Constantin. Fostul arbitru era circumspect înaintea ședinței CEx în privința șanselor de a fi ales în fruntea Comisiei
„Am fost candidat pentru funcția asta și înainte, dar nu știu dacă FRF mă agrează pe mine. Probabil că președintele federației analizează situația acum. Nu știu dacă aș accepta, trebuie să analizez și eu situația, am o afacere în Păltiniș, trebuie să mă ocup de ea, nu știu dacă timpul îmi permite. E o funcție care implică foarte multă muncă, foarte mult timp. Acum, important este să ducă cineva acest campionat, unul foarte puternic după mine”, a spus Huzu.
Gigel Bucur a dedicat suporterilor victoria cu Dinamo, din semifinalele Cupei României, scor 4-1. Autorul golului trei în meciul de aseară a afirmat că fanii bănățeni așteptau de mult timp un succes în fața grupării din Ștefan cel Mare.
„Am așteptat de mult această victorie și ne bucurăm foarte mult că am reușit-o, mai ales că succesul înseamnă și calificarea în finala Cupei României, iar noi avem ca obiectiv câștigarea acestui trofeu. Am jucat și pentru suporteri, așteptau acest succes în fața lui Dinamo de 12 ani. Ne bucurăm că i-am făcut fericiți și că sunt alături de noi mereu. Sperăm să le aducem și în continuare la fel de multe bucurii. Se pare că orașul Cluj ne-a purtat noroc „, a spus Bucur, pe site-ul oficial al lui FC Timișoara.
Răzvan Lucescu este noul selecționer la naționalei României. În vârstă de 40 de ani, Lucescu Jr. l-a înlocuit pe Victor Pițurcă, demis luna trecută de la cârma naționalei după rezultatele dezastruoase din preliminariile CM 2010. Primul ofertat pentru a-i lua locul lui Pițurcă a fost chiar Mircea Lucescu, tatăl lui Răzvan, însă acesta a refuzat, preferând să își prelungească înțelegerea cu Șahtior Donețk.
Răzvan Lucescu a fost numit antrenor al naționalei României în urma deciziei de astăzi a Comitetului Executiv al FRF, cel care-l desemnase pe Ionuț Lupescu să poarte negocieri cu mai mulți tehnicieni aflați în vizorul federației pentru postul de selecționer. Deși pe lista inițială a FRF se aflau mai multe nume, printre care Dan Petrescu, Gică Hagi, Cosmin Olăroiu, Loți Boloni sau Ioan Andone, cea mai potrivită alegere, în viziunea federalilor, a fost antrenorul lui FC Brașov, Răzvan Lucescu.
Victor Pițurcă continuă să uimească. Deși FRF, prin intermediul lui Ionuț Lupescu a discutat deja cu mai mulți posibili înlocuitori și a găsit deja și viitorul antrenor al naționalei, Lucescu Jr., al cărui nume va fi prezentat mâine Comitetului Executiv, Piți nu cedează.
Acesta a declarat astăzi, agenției NewsIn, că nu a semnat contractul de reziliere primit de la FRF deoarece, după părerea sa, acesta nu este valabil!
Florent Malouda e sigur că Chelsea are tot ce-i trebuie pentru a putea câștiga dubla cu Barcelona. Calificarea va fi decisă de echipa care va reuși să-și impună stilul de joc, e de părere mijlocașul francez. Totuși, Malouda recunoaște, la fel ca și Hiddink, că pericolul cel mai mare al Barcelonei vine de la Lionel Messi, dar spune că „albaștrii” și-au luat toate măsuri de siguranță.
„Cred că oricui îi place jocul Barcelonei și modul în care reușește să înscrie multe goluri. Toții jucătorii lor fac un efort extraordinar pe terenul de joc și sper să-i putem egala. Am ajuns în semifinale, ne-am câștigat dreptul de juca cu Barcelona, suntem două echipe foarte ambițioase.
Dacă pentru Hiddink și nu numai, pericolul numărul 1din partea Barcelonei îl reprezintă Lionel Messi, Guardiola a vorbit și el în conferința de presă oficială dinaintea semifinalei de astăzi cu Chelsea despre punctul forte al englezilor. Jocul aerian, mai ales cel al lui Drogba, este avantajul „albaștrilor” pe care tehnicianul Barcelonei știe că trebuie să-l anihileze.
„Sunt foarte impresionat de jocul lui Chelsea, sunt o echipă puternică, mai tare decât noi, așa că trebuie să păstrăm balonul și să facem diferența în jocul de pe Camp Nou”, a spus Guardiola.
Ghinion pentru Keșeru. Atacantul român împrumutat de Nantes la divizionara secundă FC Tours, a fost diagnosticat cu o ruptură a ligamentelor încrucișate. Keșeru s-a accidentat în minutul 72 al partidei cu Guingamp de duminică, iar astăzi a efectuat un control medical.
Din păcare, internaționalul român de 22 de ani, care se afla într-o formă foarte bună în liga secundă franceză, fiind desemnat jucătorul lunii martie în Ligue 2, are ruptură de ligamente încrucișate și va lipsi cel puțin trei luni de pe gazon.
Ilie Dumitrescu revine în antrenorat. După o pauză de doi ani și jumătate, fostul antrenor al granzilor AEK și PAOK s-a întors în Grecia, unde a semnat cu Panthrakikos, o echipă de jumătatea clasamentului. Cu două etape înainte de încheierea campionatului în Grecia, e pe locul 12, într-un campionat de 16 echipe, însă e salvată de la retrogradare. Are nouă puncte peste OFI, prima echipă sub linie.
Înțelegerea lui Dumitrescu cu gruparea elenă este valabilă timp de doi ani.
Dacă antrenorul CFR-ului, Conceicao, e de părere că partida cu Dinamo e ultima șansă a grupării din Gruia la titlu, în schimb Stăncioiu e de altă părere. Sau poate nu, pentru că declarația pe care goolkeeper-ul CFR-ului a oferit-o la finalul partidei cu Oțelul a fost una cam…nesigură.
„Putem spune că am avut și ghinion! Nu am avut atitudinea care trebuia în prima repriză! Noi trebuie să jucăm până la finalul campionatului, mai sunt etape! Acum ne pregătim pentru meciul din Cupă! Meciul cu Dinamo nu e decisiv pentru titlu, dar dacă pierdem ne putem lua adio! În cele din urmă cred că vom prinde locul 2”, a declarat Stăncioiu, după egalul, 1-1, cu Oțelul Galați.
Antonio Conceicao, antrenorul lui CFR Cluj, a declarat că gruparea din Gruia nu a renunțat la titlu, în ciuda faptului că se află la 7 puncte în spatele liderului. De altfel, Conceicao a afirmat că partida directă, de sâmbăta viitoare, e ultima șansă la titlu a campioanei en-titre.
„Nu am vrut să îl folosesc pe Kone, dar nu am avut ce face, rezultatul mă obliga la pauză. Meritam să câștigăm, dacă analizăm toată partida, dar trebuie să recunosc că am făcut unele greșeli. După eliminarea lui Mureșan a trebuit ca ceilalți jucători să alerge mai mult.
Adrian Mititelu a continuat atacurile la adresa arbitrilor. Patronul Univeristății a comentat situația prietenului său Penescu și a arbitrului Bogaciu. Mititelu a afirmat că a auzit că până acum câțiva ani arbitrii solicitau serviciile unor „profesioniste” înainte de majoritatea partidelor.
„Sunt în rândul arbitrilor niște oameni fără caracter, obișnuiți cu șpaga. Fac și eu acum ca Mircea Sandu, care a spus la un post de televiziune despre meciul Brașov – Gloria Buzău, că a auzit ceva de la unu, pe stradă. Zic și eu acum și să-mi dea amendă, că am auzit de la unul pe stradă că până acum câțiva ani, la 7 din 9 meciuri arbitrilor le trebuia înainte câte o femeie, iar la unii câte două”, a spus Mititelu, la Telesport.
Cristiano Bergodi a declarat că ia asupra sa întreaga responsabilitate a rezultatului nefavorabil înregistrat de gruparea ieșeană în partida cu Unirea Urziceni, scor 0-2.
„Nu am făcut un meci bun azi și eu îmi asum toată vina, pentru că eu am greșit. Nu am ce să le reproșez jucătorilor. Eu am gândit într-un fel meciul, dar a ieșit cu totul altceva. Am avut un început de coșmar, cu două goluri luate în primele zece minute. Am gândit o formulă ofensivă de joc, dar ei s-au apărat foarte bine. Atunci l-am schimbat pe Bâlbă, care venea după o accidentare, le-am băgat pe Oprea pentru a echilibra banda stânga. Pe final, l-am scos pe Oprea și l-am introdus pe Diarra pentru a forța atacul. Totuși, nici așa nu am reușit să marcăm”, a declarat antrenorul lui Poli, Cristiano Bergodi
Adrian Porumboiu a criticat prestația brigăzii de arbitraj din partida pierdută de FC Vaslui pe teren propriu cu FC Brașov, scor 0-1. Patronul vasluienilor i-a criticat dur pe fluierași, însă și-a certat și jucătorii pntru prestația din teren.
„Am ratat ocazii cu seninătate, am pierdut jocul pe mâna noastră. Nu pot să nu vorbesc despre arbitrii. Mulți vorbesc înainte de joc despre meciurile de la Vaslui, că se pune presiune pe arbitrii, apoi aflăm că cei care aruncă gogoașe d-astea, îi vedem prin stenograme. Am avut un arbitraj total tendențios împotriva noastră, am avut un 11 metri împotriva noastră, la faultul lui Stelea asupra lui Wesley. Pe ei nu-i mișcă nimeni, nici cutremurul de azi. Am pierdut șansa de a ne califica în UEFA de pe poziția de pe locul 5. Ne rămâne șansa cupei UEFA prin Cupa României. Sunt dezamăgit de jucători, îi tratez pe ei cu profesionalism, au contracte de primele două, trei locuri, iar unii se comportă ca amatorii. Nu am jucat mai nimic azi, nu dau vina doar pe arbitrii, pentru că unii nu au valoare nici de divizia B”, a spus Porumboiu, la Sport.ro.
Dan Petrescu a declarat, după succesul Unirii Urziceni, scor 2-0, în deplasare, cu Poli Iași, că nu crede că o altă formație din Liga I va reuși să mai învingă gruparea antrenată de Cristiano Bergodi, în manieră în care a făcut-o echipa prahoveană.
„Sunt foarte fericit. Mă temeam de acest joc pentru că de când a venit Bergodi la Poli Iași, această echipă a avut rezultate foarte bune. Au fost acele trei victorii cu scorul de 1-0, pe teren propriu, și aceea înfrângere nemeritată cu CFR Cluj. Le-am cerut jucătorilor să înceapă tare meciul și am reușit să dăm două goluri repede. Sincer nu cred că va mai reuși cineva să bată la Iași, așa cum a făcut-o Urziceni. Este o victorie foarte mare pentru noi în condițiile în care am avut nouă absenți. Mai avem de jucat șapte finale, iar greul abia acum începe pentru noi. Trebuie să rămânem în continuare concentrați”, a declarat Dan Petrescu.
După succesul de la Iași, 2-0 cu Poli, Mihai Stoica a declarat că obiectivul Unirii din acest sezon este un loc de Europa League. Deși gruparea ialomițeană e la două puncte în spatele liderului Dinamo, Mihai Stoica susține sus și tare că Unirea Urziceni nu se luptă la titlu, ci doar pentru un loc de Europa League.
„Băieții au jucat excelent, a fost un meci în care îți ies toate. Nu mergem ceas, suntem sub grafic, în tur am fost peste grafic, acum suntem sub așteptări. Am prins o zi bună împotriva unui adversar incomod, dar, așa cum am jucat astăzi și cu șansa avută, probabil nimeni nu ne stătea în față. Noi jucăm pentru Europa League, nu pentru titlu, deci nu suntem contracandidați la titlu. Ne gândim la titlu, dar nu ne-am propus asta, nici acum, și cred că niciodată. Obiectivul e să fim în primele cinci”, a declarat Mihai Stoica, la Sport.ro.
Dinu Gheorghe s-a declarat mulțumit de rezultatul obținut de astăzi de FC Brașov, 1-0 pe terenul celor de la Vaslui. Președintele ardelenilor a afirmat că Brașovul se apropie tot mai mult de obiectiv, un loc de cupa UEFA, după ce a urcat pe locul 8 și și-a depășit adversara de astăzi în clasament.
„Sunt mulțumit, sunt trei puncte importante, i-am depășit în clasament. Continuăm să ne apropiem de ce ne-am propus. La Otopeni am pierdut nemeritat două puncte, la fel la Craiova. Scorul de azi e corect. A fost un meci cu mare încrâncenare, ambele echipe și-au dorit să câștige. Cu două, trei excepții la tușier, arbitrajul a fost în regulă”, a declarat Dinu Gheorghe, la gsptv.
Marin Condescu a dezvăluit la sport.ro că toți președinții de cluburi au fost monitorizați în ultimii doi ani de către DNA. Președintele Pandurilor nu crede că în afara cazului Penescu vor mai fi alte rețineri, pentru că ceilalți au primit hârtii cu NUP (neînceperea urmăririi penale).
„Acum două zile am primit o hârtie de la DNA prin care eram înștiințat că toți președinții de cluburi și finanțatorii au fost monitorizați în ultimii doi ani. De la anumite cluburi, chiar mai multe persoane, câte două, trei. Cazurile au fost finalizate cu neînceperea urmăririi penale”, a spus Condescu la televiziunea sport.ro.
Bozovic și-a făcut bagajele și a plecat din Romania, supărat că a fost evacuat din casă, însă Sichitiu îi transmite să se întoarcă în Giulești. Totul a fost un subterfugiu al muntenegreanului pentru a pleca de la Rapid și a deveni jucător liber de contract, sugerează directoul general al giuleștenilor.
„Sper ca Bozovic să se întoarcă la echipă, pentru că nu are nicio șansă să devină jucător liber de contract. Eu i-am oferit apartament și l-a refuzat”, a spus Sichitiu, la Stirile Sport.ro.
Cristi Borcea îl vrea din nou pe Crăciunescu în funcția de președinte al CCA. Președintele executiv al lui Dinamo e sigur că vâlceanul ar face treabă bună la CCA, după ce postul de președinte a rămas vacant în urma reținerii lui Gheorghe Constantin de către DNA Pitești.
„Ne-a fost trimis cate un formular, fiecărui club, iar acolo apărea și numele lui Ion Craciunescu. Sunt unul din oamenii care susțin revenirea lui Crăciunescu în vârful arbitrajului romanesc, însă nu eu decid. Ionuț Lupescu va lua această decizie”, a spus Cristi Borcea la Sport.ro.
Mircea Sandu a comentat situația partidei Dinamo – FC Timișoara, care se va disputa fără spectatori, din cauza scandărilor rasiste ale suporterilor roș-albi în derby-ul cu Rapid. După ce Timișoara a acuzat această situație, președintele FRF a explicat că decizia luată de Comisia de Disciplină a fost una corectă, în conformitate cu regulamentele FIFA și UEFA, și a dat exemplul partidei Juventus – Inter, în care s-au petrecut incidente asemănătoare.
„E o decizie a Comisiei de Disciplină, regulamentele FRF sunt în concordanță cu FIFA și UEFA și, indiferent pe cine mulțumește sau nu, sunt universale. Decizia nu e un moft al FRF. Au fost jigniri și scandări la Juve-Inter și Comisia de Disciplină din Italia a decis ca primul meci oficial al lui Juventus să fie cu porțile închise, plus amendă.
Antonio Conceicao așteaptă o victorie în partida CFR-ului de sâmbătă cu Oțelul, de pe tern propriu. Antrenorul clujenilor afirmă că gruparea din Gruia nu a renunțat la titlu, însă are nevoie neaparat de cele trei puncte în disputa cu Oțelul, pentru a rămâne în cursa pentru campionat.
„E important să câștigăm, mâine, cu Oțelul pentru a rămâne în lupta pentru titlu. Oțelul este o echipă cu jucători tineri, care muncesc mult și ne obligă și pe noi să ne concentrăm mai bine decât am făcut-o în ultimele jocuri. Intenționez să continui pe sistemul cu doi atacanți centrali. Avem două absențe importante, Dani și Panin, dar vom găsi soluții, în ciuda faptului că opțiunile sunt limitate pentru că sunt mulți jucători extracomunitari”, a declarat Conceicao, într-o conferință de presă.
Inca de cand a luat fiinta acum un deceniu, proiectul „4Kings” a reusit sa isi mentina titlul de cel mai profesionist clan de gaming din Marea Britanie. Castigand turnee majore in toata lumea, atat la jocuri rezervate echipelor cat si la cele individuale, 4Kings a ajuns printre cele mai recunoscute organizatii, avand un numar impresionant de fani, fiind desemnata de catre acestia „Echipa anului” de trei ori consecutiv.
Campionatul national de DotA Allstars organizat de Electronic Sports League a luat startul acum o luna, iar situatia clasamentului nu este deloc surprizatoare. Pe primul loc in acest moment se afla campioana de anul trecut, echipa The Elder Gods, urmata de echipa x3m cu acelasi numar de puncte, echipa neXtplease completand podiumul cu 12 puncte, dar cu un meci mai putin disputat.
Prima runda a adus si primele meciuri puternice. Printre acestea cele mai interesante au fost neXtgaming vs. fps si rTa vs. h3F. Cu un line-up nou si cu obiective inalte, neXtPlease nu a intampinat nici o problema in meciul
In acest weekend, mai precis Sambata 25 Aprilie 2009 vor avea loc finalele celei mai tari competitii de gaming din Scandinavia, ESL Pro Series cu premii de peste 18.000 Euro, pentru sectiunile de Counter Strike 1.6 (16.000 Euro) si WarCraft III (2500 Euro). Dupa un sezon online de exceptie, la evenimentul ce va avea loc in Suedia la Stockholm vor participa pantru echipe de la sectiunea de Counter Strike 1.6 si patru jucatori de la WarCraft III. Gazda evenimentului va fi cunoscutul Internet Caffe ‘Inferno Online’, care va oferi la finalul concursului cea mai buna echipa nordica si cel mai bun jucator.
Ionuț Mazilu continuă evoluțiile bune din campionatul Ucrainei. Atacantul lui Arsenal Kiev a adus un punct echipei sale, după ce a marcat în penultimul minut golul egalizator al echipei sale în partida cu Tavria Simferopol.
Cei care au deschis scorul primii au fost oaspeții, după un penalty executat de Kovpak, în minutul 54, însă Mazilu a egalat în minutul 89, într-o partidă restantă din campionatul Ucrainei.
Este cea de-a doua reușită consecutivă a fostului vârf al Rapidului, după cea de vineri, din meciul cu Iliciveț Mariupol, și cea de-a patra stagională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER