Adrian Mititelu speră într-un arbitraj corect în retur, dar susține că are indicii care atestă clar faptul că `fluierașii` își vor face de cap în retur.
„Sper ca arbitrajul să nu influențeze ierarhia la finalul returului. Deși, dacă stau să mă gândesc la indiciile pe care le am, pot spune că arbitrii vor influența clasamentul. Totuși, sper ca acest lucru să nu se întâmple.”, a spus Mititelu la gsptv.
Patronul Craiovei este de părere că mutarea sediului CCA ar reduce traficul de influență existent în acest moment în arbitraj: „N-am probe, dar foarte mulți bănuiesc că se face un trafic de influență mare în domeniul arbitrajului. Sunt puțini oameni care vor să spună adevărul. Dacă mă apuc eu să vorbesc, iar mă cheamă și mă pun să plătesc amenzi. Mai mulți membri ai CCA m-au sunat și m-au felicitat pentru ideea mea de a muta sediul CCA. Dacă se va realiza acest lucru, s-ar diminua traficul de influență. Să iasă din sfera Comitetului Executiv al FRF această comisie.
Chiar dacă Gheorghe Constantin este șeful CCA, finanțatorul Universității știe cine are pâinea și cuțitul în mână în privința delegării arbitrilor: Ionuț Lupescu:” Părerea mea că Ionuț Lupescu are un cuvânt greu de spus în arbitrajul românesc. Au făcut o `inginerie` să se crea
Mircea Lucescu e alarmat de situația în care a ajuns în acest moment Rapidul. Totuși, tehnicianul Șahtiorului nu crede că formația din Giulești se va desființa și spune că Ministerul Transporturilor sau chiar Primăria Capitalei ar trebui să se implice și să salveze clubul de la faliment.
Il Luce știe de ce s-a ajuns în această situație fără precedent în istoria Rapidului: pentru că cei desemnați de Copos să se ocupe cu administrarea situației financiare a clubului au dat greș.
„Rapidul e un simbol, e un brand, nu poți să îți bați joc de un club de mare tradiție. Rapid nu se va scufunda. Ar trebui să se implice Ministerul Transporturilor sau chiar Primăria Capitalei. Dacă e bine administrat, bine condus, un club ca Rapidul nu poate să producă pierderi. S-a dat această echipă pe mâna unor nepricepuți, care au făcut investiții fără cap.Trebuie să treacă un timp ca acest club să-și revină, pentru că domnul Copos a lăsat niște oameni nepricepuți să se ocupe de niște chestii.”, a spus antrenorul la gsptv.
În cazul în care situația de la clubul de sub Grant nu se va rezolva, Lucescu anticipează proteste ale suporterilor: „Situația de la Rapid ar putea duce chiar și la un protest social.”
Gabi Balint a fost încântat de prestațiile lui Dan Alexa din amicale și anticipează că acesta va face un retur colosal.
În condițiile în care Mirel Rădoi s-a transferat în Arabia Saudită și mai mulți oameni de fotbal și-au exprimat scepticismul cu privire la posibilitatea ca acesta să mai reprezinte o soluție pentru națională, salvarea lui Pițurcă vine de la `Chirurg`.
„Dan Alexa este o soluție pentru echipa națională. El îl poate înlocui cu brio pe Mirel Rădoi. Dacă va juca în acest retur la fel ca în perioada de pregătire, cu siguranță va ajunge la echipa națională. Sunt sigur că Victor Pițurcă nu va ezita să îl cheme”, a spus Gabi Balint la Sport.ro.
Nae Manea mai trage un semnal de alarmă și atenționează că Rapidul este într-o situație atât de dramatică încât s-ar putea ca nici măcar deplasarea de la Bistrița să nu poată fi făcută.
Directorul tehnic al rapidiștilor spune că în Giulești problemele nu pot fi rezolvate doar prin declarații și îi cere lui Copos să se implice, deoarece în aceste condiții, jucătorii vor deveni în curând liber de contract.
„Sunt probleme mari, nu avem bani nici pentru deplasarea de la Bistrița. Deocamdată domnul Copos are 99% și el trebuie să dea semnalul. El face declarații foarte frumoase, dar nu știu cum poate să ne ajute, declarațiile nu ne țin de foame. Până pe 27 trebuie să plătim și salariile jucătorilor, altfel toți pot depune memorii să devină liberi de contract”, a declarat Nae Manea la Sport.ro.
Gigi Becali e convins că Dinamo a făcut tot posibilul anul trecut astfel încât CFR-ul să ia campionatul. Patronul vicecampioanei este sigur că artizanul acestor `jocuri de culise` a fost Cristi Borcea.
„Borcea știa anul trecut că CFR va lua titlul, avea o tablă pe care notase toate detaliile. El e un om extraordinar, dar e un nenorocit în fotbal. Dacă el nu era băiat bun, la câte nenorociri mi-a făcut, nu știu ce-i făceam. Da’ n-am cum să mă supăr pe el”, a spus Becali la gsptv.
Latifundiarul a comentat achizițiile trupei din Ștefan cel Mare din această iarnă și a declarat, ironic, că aceștia s-au întărit atât de mult, încât Steaua nu va putea ține pasul: „Cum mi se pare Dinamo? Cum să mi se pară e pe primul loc, la șase puncte. Plus că s-au întărit, l-au luat pe N’Doye, pe Moți, i-auzi, pe Niculescu…mă distruge acum”
Marius Lăcătuș neagă existența vreunui conflict între el și Gigi Becali și spune că nu avea cum să se certe cu acesta pentru că nu vrea să mai transfere vreun jucător. Fiara susține că patronul Stelei i-a comunicat acest lucru din timp, și, ca atare, nu avea cum să intre într-o polemică0 pe acest subiect.
Tehnicianul este convins că fotbaliștii pe care îi are acum la dispoziție vor demonstra că merită tricoul roș-albastru, chiar dacă admite că în unele partide randamentul său nu a fost maxim.
„Nu e adevărat că m-am certat cu Gigi Becali. Nu am mai cerut nimic, pentru că am vorbit cu el și mi-a spus că nu mai cumpără niciun jucător. Mă conformez cu ce am și o să facem maximum cu ce avem. Jucătorii care sunt acum la Steaua au arătat pe unde au jucat că sunt de valoare. Nu au arătat în anumite meciuri că ne putem baza pe ei, dar asta nu înseamnă că nu au calități. Sper ca rezultatele și evoluțiile lor să fie mai bune și să le dea încredere”, a spus Lăcătuș.
Tehnicianul crede în șansele echipei la titlu, în ciuda faptului că mai multe foste glorii steliste au contestat acest lucru: „Câte sunt ele, vedem la finalul campionatului. Cu cât este mai greu să iei titlul, cu atât este mai frumos. Chiar dacă nu aș avea un obiectiv la echipă, cred că am obiectivul meu personal și jucătorii la fel. Măcar să jucăm în Liga Campionilor pentru al 4-lea an consecutiv. Nici nu trebuie fixat obiectiv la Steaua”
Cristi Borcea consideră că principala adversară a lui Dinamo în lupta pentru titlu rămâne Steaua.
În ciuda faptului că trupa din Ghencea nu s-a întărit foarte mult în această iarnă, președintele executiv al câinilor explică de ce se teme cel mai mult de formația lui Lăcătuș.
„Principalul adversar al meu și al lui Dinamo, tot Steaua va rămâne. Când am luat noi ultimul titlu, aveam jucători necunoscuți, tineri. Steaua și Dinamo pleacă cu 1-0 de la cabine, indiferent de jucătorii pe care îi are.”, a spus oficialul dinamovist la gsptv.
Mihăiță Pleșan speră ca în maxim două săptămâni să fie din nou apt de joc, după accidentarea suferită în perioada de pregătire de iarnă.
Mijlocașul vrea ca în cel mai scurt timp să recupereze ecartul pe care îl are față de coechipieri, în ceea ce privește pregătirea fizică.
„Sunt fericit că sunt sănătos, în sfârșit. Abia aștept să reîncep antrenamentele cu echipa. Sper ca în două săptămâni să fiu pregătit. Mai am de muncit în ceea ce privește pregătirea fizică, dar cred că în aceste două săptămâni pot recupera ceea ce am pierdut prin neparticiparea în cantonamentul din Antalya”, a declarat Pleșan pentru steauafc.com.
Pleșan știe care sunt principalele contracandidate ale vicecampioanei în lupta pentru titlu: „Se anunță un retur foarte greu și va fi o luptă între noi, Dinamo, CFR, Urziceni, Timișoara, chiar și Universitatea Craiova, care are o echipă foarte bună și nu este băgată în seamă. Sper, totuși, ca noi să ne bucurăm la sfârșit. Îmi doresc ca și suporterii să fie alături de noi, și la bine, și la rău și să fie înțelegători și să ne ajute în momentele grele, deoarece cu toții ne dorim să le aducem bucurii. Vreau să joc cât mai bine, să câștig titlul cu Steaua și să prind din nou echipa națională”
Daniel Stanciu a comentat posibilitatea ca transferul lui Gabi Tamaș la campioana Rusiei, Rubin Kazan, să se materializeze în această iarnă.
Chiar dacă dezvăluie că interesul rușilor e cât se poate de real, tehnicianul formației dorindu-l pe fundașul român, șansele ca această mutare să se realizeze rămân reduse.
„Cei de la Rubin erau interesați de transferul unui fundaș central, erau interesați de Tamaș, dar situația lui este complicată. El este împrumutat de la Auxerre la Dinamo și în acest moment șansele să se transfere sunt mici. Antrenorul și l-a dorit pe Tamaș, el a mai evoluat în Rusia, cunoaște și limba și tehnicianul lui Rubin și l-ar fi dorit. Totuși, repet, șansele ca acesta să ajungă în Rusia sunt mici.”, a spus cel care a mediat transferul lui Ropotan la Dinamo Moscova.
Stanciu a dezvăluit că și Spartak Moscova este interesată de posibilitatea ca Dorin Goian să fie transferat, dar nici în cazul fundașului Stelei nu există pentru moment vreo ofertă concretă. Totuși, impresarul lasă impresia că tratativele sunt mai avansate decât poate să declare și spune că până la jumătatea lunii martie este posibil să asistăm la un transfer șoc: „Spartak m-a contactat pentru achiziționarea unui fundaș central, s-au interesat de Goian, dar nu au venit cu nicio ofertă concretă. Și transferul lui e destul de departe, el costă cam 3 milioane de euro. Până pe 15 martie, când încep rușii campionatul, totul e însă posibil.”
Liverpool e gata să dea lovitura pe piața transferurilor și să-l achiziționeze în această vară pe noul puști minune al Braziliei, atacantul Keirrison, de la Palmeiras.
Cel puțin asta susține agentul jucătorului în presa din Italia.
Se pare că Rafa Benitez și-l dorește foarte mult pe vârful de 20 de ani, dar trecererea vârfului pe Anfield Road este pusă sub semnul întrebării. Asta deoarece Keirrison nu este proprietatea clubului brazilian, ci al unei companii numită „Traffic Sports Marketing”. Cazul vârfului carioca este, din acest punct de vedere, destul de similar cu al argentinianului lui Manchester, Carlos Tevez.
Pe lângă interesul pe care `cormoranii` l-au arătat, alte grupări cu nume din Europa sunt pe urmele tânărului star – potrivit agentului, Real Madrid și Bayern Munchen tatonează la rândul lor terenul pentru o eventuală tranzacție.
Viorel Moldovan și Lucian Burdujan s-au împăcat. Atacantul a fost reprimit în lotul primei echipe, după ce și-a cerut scuze în fața membrilor staff-ului tehnic.
Totuși, indisciplina sa nu va fi trecută cu vederea în ceea ce privește aspectul material: fostul rapidist va fi pedepsit cu o amendă record.
„L-am reprimit în lot pentru că și-a cerut scuze în fața de staff-ul tehnic pe care îl jignise. În schimb, va primi o amendă destul de mare pentru ce a făcut. El regretă enorm gestul comis și am decis să-i mai acord o șansă. Cred că în calitățile lui, e un jucător de națională. E important să realizeze ce a făcut”, a spus Moldovan, pentru NewsIn, citat de Sport.ro
Atacantul fusese trimis de conducere la echipa a doua a clubului, după ce la finalul cantonamentului din Antalya jignise doi membri ai staff-ului tehnic.
Constantin Zotta a răspuns acuzelor voalate pe care Sichitiu și Manea i le-au adus astăzi.
Fostul director general al FC Rapid susține că în ultimele luni ale anului 2008 conturile clubului au fost blocate și, conform legii, nu putea face plăți către alte societăți comerciale, ci numai să achite salariile jucătorilor și angajaților.
„Sunt convins că și Sichitiu și Manea sunt într-o situație delicată, știu că au probleme pentru că și eu cunosc acest mod de a conduce clubul fără bani. Deși nu au pronunțat numele meu, ei au făcut ușoare acuzații la adresa mea și de aceea țin să explic modul în care s-au petrecut lucrurile la club. Poate că nici Manea și nici Sichitiu nu cunoșteau îndeajuns de bine situația, de aceea trebuie să spun că, în luna septembrie, 20 de zile conturile clubului au fost blocate, din cauza datoriilor la bugetul statului. În această situație, în conformitate cu noul cod fiscal, dar și cu o înștiițare prealabilă a băncilor, noi nu puteam face decât plata salariilor, asta dacă existau bani în cont. Iar toți banii care intrau aveau clar destinația salarii jucători, angajați, bugetul de stat. Nicio altă plată către parteneri, terți, etc, cum ar fi o societatea comercială – hotel, stadion, etc – nu este permisă de lege înainte de plata datoriilor către bugetul de stat până la deblocarea conturilor. De asemenea, începând cu 1 octombrie conturile au fost blocate din nou și au ramas blocate până în prezent. Mie mi-a fost imposibil să fac alte plăți în afara achit
Dario Flores, noul fundaș al campioanei, a analizat prestația pe care CFR-ul a avut-o în partida amicală de azi.
Uruguayanul consideră că meciul disputat împotriva Yesil Bogatyr, ca de altfel întregul turneu, a fost foarte util în vederea pregătirii returului, unul foarte greu pentru echipa clujeană. Fotbalistul știe cu cine se va lupta campioana pentru titlu: Steaua, Rapid și Dinamo.
„A fost un meci bun, ne-am creat multe ocazii. A fost greu acest turneu, am stat departe de familie, dar trebuie să ne pregătim pentru campionat. Nu știu prea multe de campionatul românesc, dar am auzit că e un campionat foarte puternic și trebuie să câștigăm cât mai multe meciuri ca să terminăm pe primul loc. Mi s-a zis că Steaua, Rapid și Dinamo sunte principalele contracandidate la titlu.”, a spus fundașul la gsptv.
Jucătorul campioanei a auzit de scandalurile din fotbalul românesc, dar pentru moment nu-l interesează decât să-și canalizeze energia pentru a se adapta:” Nu mă interesează scandalurile din Liga I, eu vreau doar să mă integrez repede”
Vești proaste pentru Gabi Balint. Accidentările mijlocașul Dare Vrsici și fundașului Miloș Brezinsky îi dau bătăti mari de cap tehnicianului de pe Bega.
În cazul primului, perioada de recuperare s-ar putea prelungi, în eventualitatea în care doctorii vor stabili că are nevoie de o nouă intervenție chirurgicală.
Chiar dacă `numărul 10` al formației bănățene părea să fi scăpat de ghinioanele pe care le-a avut în ultima perioadă, se pare că nici el nu va fi recuperat în timp util pentru startul sezonului.
„Avem o problemă la echipă, cea a lui Brezinsky. Încă nu știm exact dacă o să aibă nevoie de o altă operație. Suntem puțin descoperiți pentru că eu am mizat pe el. A doua problemă o avem cu revenirea lui Vrsici, care dacă a avut o evoluție bună în Antalya, în Spania a resimțit pregătirea fizică. Probabil că are și dureri și va fi greu să reapară curând. Acestea ar fi problemele care îmi dau bătăi de cap. Am vorbit și cu domnul Iancu și știe și dânsul de aceste probleme și este chiar mai preocupat decât mine. Aceștia sunt doi jucători pe care m-am bazat când am preluat echipa. Îmi doream mult să-l am pe Vrsici, numărul 10, pentru că are niște calități foarte bune pentru coordonator, dar asta e. Oricum, echipa a mers fără el în tur și a făcut 35 de puncte, iar noi suntem consștienți și de lucrul acesta”, a spus Balint.
Alexandru Deaconu a devenit în sezonul trecut personajul principal al derby-ului Rapid-Steaua, din Giulești.
Atunci, în minutul 72 al meciului, la scorul de 1-0 pentru giuleșteni, Deaconu a fost lovit în cap de o brichetă, aruncată din tribuna a II-a a stadionului Virgil Stănescu.
Meciul a fost în cele din urmă întrerupt, iar Rapidul a pierdut meciul cu 0-3, la masa verde.
Arbitrul spune că, în viitor, dacă un astfel de caz se va repeta, va lua aceeași decizie.
„Nu am ce să îmi reproșez. Nu sunt arbitrul nimănui, fac tot ce depinde de mine pentru a mă pregăti cât mai bine și pentru a fi în formă la fiecare joc. Dacă ar fi să se repete incidentele de la meciul Rapid – Steaua, aș lua cu siguranță aceleași măsuri. Aș face mai multe pentru a asigura securitatea înaintea partidei, dar dacă evenimentele s-ar repeta, aș lua aceeași decizie.”, a spus Deaconu la gsptv.
Emeric Ienei este sigur că în cazul în care naționala României va obține rezultate nefavorabile în disputele cu Austria și Serbia, Victor Pițurcă va demisiona.
În aceste condiții, Mircea Sandu va trebui să se miște repede și să-i găsească acestuia un înlocuitor. Ladislau Boloni este o soluție optimă, în viziunea tehnicianului de la Sevilla, care propune o soluție de compromis: după modelul Guus Hiddink, tehnicianul lui Standard ar urma să antreneze în paralel selecționata României și formația belgiană.
„Sunt sigur că Pițurcă va demisiona dacă vom pierde cu Serbia și Austria. Îl cunosc bine pe Victor Pițurcă și știu că este un om de orgoliu. Dacă se va întâmpla asta, Federația trebuie să găsească o soluție rapid. Ar putea face un acord cu cei de la Standard pentru ca Boloni să antreneze și echipa din Belgia și echipa națională”, a spus nea Imi la gsptv.
FC Caracal și Grupul Sportiv Școlar Severin, care au contribuit la formarea ca jucător a lui Mirel Rădoi, vor bani din transferul fundașului la Al Hilal.
Cele două cluburi au depus un memoriu la FRF prin care solicită grila de formare după ce fostul căpitan al Stelei s-a transferat în Arabia Saudită.
Mirel Rădoi a fost transferat la Al Hilal pentru suma de 6 milioane de euro, FC Caracal și Grupul Sportiv Școlar Severin urmând să primească în total în contul formării jucătorului aproximativ 300.000 de euro. Dintre aceștia, cea mai mare parte a banilor va merge la Grupul Sportiv Școlar Severin.
Președintele clubului FC Caracal, Jean Nițulescu, a declarat, marți, că a depus documentația necesară la Federația Română de Fotbal (FRF). „Așteptăm să se vireze banii. Nu știm exact ce sumă, pentru că nu știm detalii despre contract. Oricum, indiferent de sumă, nouă ne va fi de mare folos, mai ales pe această criză. Pentru un club de nivelul nostru, suma pe care o așteptăm ne poate ajuta să promovăm în liga secundă. Nu am vorbit cu cei de la Steaua, dar sunt convins că nu vor fi probleme”, a spus Nițulescu.
FC Caracal are dreptul să primească o parte din grila de formare a lui Mirel Rădoi, după ce a preluat patrimoniul de la gruparea FC Extensiv, unde Rădoi a debutat în sezonul 1999-2000. Fostul jucător stelist a jucat 17 meciuri la FC Extensiv, când echipa se afla în prima ligă, după care s-a transferat la Steaua. Rădoi s-a transferat la Steaua pentru o sumă de bani și pentru un pr
Mircea Sandu dezvăluia săptămâna trecută că în cazul în care Victor Pițurcă nu va fi în grafic pentru calificarea la Mondialul din 2010, acesta ar putea fi schimbat de pe banca tehnică. Nașul a numit și un posibil succesor al acestuia: Ladislau Boloni.
Emeric Ienei crede că aducerea tehnicianului lui Standard pe banca tricolorilor ar reprezenta o decizie înțeleaptă, în contextul în care s-ar renunța la actualul selecționer. În orice caz, pentru ca fostul selecționer să revină pe bancă, e necesar ca Mircea Sandu să-l fi demis deja pe Pițurcă, pentru că altfel Loți n-ar accepta să negocieze.
„Loți e ca și copilul meu. Consider că e unul dintre cei mai promițători tehniciei ai actualei generații. Boloni nici nu acceptă până când Pițurcă nu își rezolvă problema. El nu ar veni să îl înlocuiască pe Piți! Oricum, ar fi unele probleme, Loți este în plin campionat și poate câștiga un trofeu.”, a spus nea Imi la gsptv.
Ldaislau Boloni are mare căutare în țară; după ce Mircea Sandu a declarat săptămâna trecută că acesta este o soluție viabilă pentru națională, Gigi Becali nu exclude varianta ca în viitor să-l aducă pe banca tehnică a formației vicecampioane pe antrenor.
Deși în trecut patronul Stelei l-a criticat de mai multe ori pe actualul tehnician al lui Standard pentru că a părăsit naționala, acum, nu exclude o posibilă colaborare. Totuși, Becali spune că o asemenea variantă nu este verosimilă, deoarece remunerația pe care fosta mare glorie stelistă o cere este prea mare.
„Nu mă interesează de Boloni. Părerea mea e că nu poți să lași echipa națională în plină campanie de calificare și să pleci la mai mulți bani, asta a fost motivul pentru care l-am criticat în trecut. Eu nu pun la îndoială că e un antrenor bun. El la Steaua nu ar putea antrena, dar asta pentru că cere foarte mulți bani. Dacă ar cere și el până în 250.000, ar putea veni.”, a spus latifundiarul la gsptv.
Pivotul lui Veszprem, Uroș Vilovski, era rezerva lui Marian Cozma la clubul maghiar.
Presa din Ungaria a descoperit că acesta se afla în local în fatidica noapte în care Păsărilă a fost ucis. Colegii maghiari de la Nemzeti Sport susțin că acesta a participat la altercație și susțin că datorită acestuia Pesici se află acum în afara oricărui pericol.
Totuși, în interviul acordat, Vilovski nu vrea să intre în amănunte despre ceea ce s-a întâmplat în acea seară. După ce Ferenc Ilyeș a refuzat la rândul său să dea detalii despre circumstanțele în care s-a produs incidentul, și pivotul adoptă `legea tăcerii`.
„În acea dimineață tragică mi-a atras atenția vocea lui Ivan Pesici, în toată nebunia aceea. `Vili, m-au înjunghiat, sângerez, ajută-mă`, mi-a spus Pesici. Am strîns rana cu mâna și l-am dus pe jos pînă la spitalul din Veszprem. Mai multe știu alții și nu vreau să vorbesc eu despre asta”, a declarat Vilovski pentru Nemzeti Sport.
Miliardarul rus Roman Abramovici a investit în clubul Chelsea, din 2003 până în prezent, 710 milioane de lire sterline.
Directorul executiv Peter Kenyon a declarat în urmă cu mai multe zile că gruparea Chelsea va trebui să finanțeze eventualele achiziții din vară prin vânzarea de jucători.
Presa din Anglia a făcut săpături și a aflat că odată cu recesiunea economică, a început și declinul imperiului lui Abramovici. Acesta se confruntă cu probleme financiare grave: conform Daily Mail, în ultimul an averea magnatului rus a scăzut cu mai mult de 9 miliarde de euro. Așadar, dacă în topurile din 2008 averea sa fabuloasă se cifra la peste 23 de miliarde de euro, în acest moment aceasta a scăzut până la aproximativ 13.
Rămâne de văzut dacă și în ce fel criza financiară va lovi clubul londonez, dar toate premisele indică faptul că rusul nu vrea să mai cheltuiască bani în neștire în fotbal.
Federația lui Mircea Sandu a mai dat o lovitură. După ce UEFA a decis ca finala Europa League din 2012 să se dispute în București, pe noul Stadion Național, Campionatul European U19 din 2011 va fi organizat tot de țara noastră.
Oficialul FRF, Ionuț Lupescu, a confirmat în premieră pentru www.sport.ro acest lucru și susține că noua arenă, care va fi gata în 2010 a avut un rol esențial în această ecuație. Astfel, după turneul Campionatului European de tineret, din 1998, țara noastră va fi gazda unui nou turneu de anvergură.
„Vom organiza în 2011 Campionatul European U19. Stadionul va fi gata în 2010. Am adus încă o competiție aici și eu cred că e foarte bine, pentru că înseamnă că cei de afară ne apreciază pentru munca pe care o facem”, a spus Kaiserul pentru www.sport.ro
În ciuda faptului că mai multe foste glorii ale Stelei au tras un semnal de alarmă, susținând că formația din Ghencea nu va avea niciun fel de șanse la titlucu actualul lot, Gigi Becali nu vrea să ia în calcul achiziționarea de jucători.
Patronul din Ghencea susține că în următorii ani vicecampioana se va baza exclusiv pe fotbaliști tineri, proveniți din propria pepinieră.
„Jucăm cu ce avem. Am dat o grămadă de bani până acum. Ieri, a venit un control de la ANAF, inopinant cică. Ei vor să facă un control de acum 6 ani. Pentru ce să mai zbat? Ce să controleze la Steaua. Poate n-au altceva de făcut. În 4-5 ani o să lichidez toate afacerile, o să-mi strâng banii, nu mai cumpăr niciun jucător la Steaua, o să promevez tineri și cu asta basta.”, a spus Becali la Sport.ro
Marius Lăcătuș nu înțelege de ce s-a făcut atâta tam-tam în ultimele luni în ceea ce privește cazul `Valiza`, pentru ca acum să se discute posibilitatea ca premierile să devină legale.
„Acum se discută să fie reintrodusă premierea? Cred că e o nebunie. De ce s-a făcut atât tam-tam? Cu stenograme, cu discuții private, cu nu știu ce. Acum ajungem să discutăm în Comitetul Executiv dacă e bine sau nu?! Asta înseamnă că oamenii implicați nu ar spune „nu” unor astfel de practici.”, a spus Lăcă la gsptv.
Fiara îi ia apărarea lui Becali și spune că acesta nu poate fi condamnat pentru o chestiune care până la urmă nu s-a materializat: „Gigi a promis, dar nici măcar nu și-a dus acțiunea până la capăt. Ar fi trebuit să îl lase să își ducă acțiunea până la capăt, să vedem dacă ar fi premiat „Universitatea” Cluj, și abia apoi puteam discuta.”
Copos își continuă jocul de-a cedarea clubului Rapid. Cel puțin așa susține Ionuț Negoiță, posibilul finanțator surpriză din Giulești.
Omul de afaceri susține că interesul său pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuniu al clubului de sub Grant e cât se poate de real, dar spune că actualul patron nu-l tratează cu interes. După o serie de discuții între cei doi, numărul I din Giulești l-a mandatat pe Sichitiu să se ocupe de viitoarele negocieri.
În aceste condiții, Negoiță e sigur că patronul Ana a acceptat să discute cedarea clubului, doar pentru a-l speria pe Taher.
„Nu este o simplă impresie. Chiar sunt convins că mă folosește pe post de sperietoare pentru Taher! Am avut câteva discuții concrete privind preluarea pachetului majoritar de acțiuni la Rapid. Din partea mea a fost o discuție serioasă. Dupa aceste intâlniri m-am trezit că nu mă mai caută George Copos, ci Grigore Sichitiu. I-am cerut macar să vină cu un act semnat de Copos ca să știu dacă pot discuta cu el modul de eșalonare a tranșelor pe care le am de plătit”, a precizat Negoiță pentru sptFM.
Florin Costea este sigur că jucătorii Craiovei sunt foarte valoroși și crede că toți jucătorii din lotul lui Napoli ar trebui să fie în atenția selecționerului Victor Pițurcă.
Venirea lui Șoavă în Bănie a întărit, fără îndoială echipa `juveților` și atacantul anticipează că acesta va reintra în scurt timp în circuitul echipei naționale.
„Nu contează ce-am vorbit cu Pițurcă la pauză, e normal ca dânsul să vrea mai mult de la mine, pentru că de când m-am apucat de fotbal, asta îmi cer toți antrenorii, să joc din ce în ce mai bine. Am să joc atât în stânga, cât și în dreapta, de fapt unde îmi cere antrenorul, acolo o să evoluez. Venirea lui Șoavă e un plus pentru Craiova, cred că ar putea reintra ușor în circuitul naționalei. De fapt orice jucător de la Craiova are șanse să fie conviocat”, a spus Costea la finalul amicalui de azi.
Cornel Penescu este de acord cu premierile și îi ia apărarea lui Gigi Becali.
Chiar dacă mai mulți oameni din fotbal au criticat astfel de practici, patronul lui FC Argeș este de părere că legalizarea `valizelor` ar crește nivelul Ligii I. Finanțatorul din Trivale spune că echipele mici joacă cu o cu totul altă determinare când întâlnesc `granzi`, dacă știu că îi așteaptă un important stimulent financiar din partea unui terț club.
„Eu nu am nimic împotriva premierilor. Tot timpul am declarat că s-a făcut foarte mult caz pentru această situație de premiere. Dacă cineva plătea pentru a fi pierdut un meci, era corupție. Dar în acest caz nu e vorba de așa ceva. Eu cred că premierea ar fi benefică fotbalului. O echipă mică se mobilizează altfel în fața unei echipe mai mari dacă joacă pe o sumă de bani importantă. Și în Portugalia se întîmplă la fel. Alteori, când au fost situații clare de corupție, nu s-a făcut nimic. Gigi Becali nu a făcut nimic ilegal. Paragraful care interzice premierea ar trebui scos”, a spus Penescu la gsptv.
Adrian Porumboiu a comentat posibilitatea ca FRF să declare stimularea adversarelor drept o practică legală.
Patronul Vasluiului își menține aceeași optică în ceea ce privește premierile și spune că astfel de obiceiuri ar trebui să rămână în afara legii.
„E treaba lor dacă vor ca premierea să fie legală. Ce, nu putem să jucăm fotbal fără să premiem? Este o chestie chiar frivolă. Departe de mine gândul să fiu răutăcios cu ceilalți, dar cred că fiecare trebuie să-și vadă de bordeiul lui, pentru că nu cred că i-ar conveni cuiva să vină cineva și să-i ia ceva din curte. Dacă cineva va lua în calcul legalizarea acestor premieri, atunci va trebui să schimbăm denumirea Ligii I în `Crucea de piatră`”, a spus Porumboiu la gsptv.
Mircea Rednic a confirmat faptul că Gabi Tamaș a fost reprimit în lot după escapada bahică la care a participat la finalul săptămânii trecute . Tehnicianul spune că valoarea acestuia și eforturile clubului de a-l transfera au contat foarte mult în luarea acestei decizii, dar spune că nu s-au făcut niciun fel de presiuni pentru ca fundașul să fie iertat. Rednic îi înțelege pe fotbaliști că au uneori nevoia să consume băuturi alcoolice, dar susține că măsura este foarte importantă din acest punct de vedere. Antrenorul câinilor le promite jucătorilor un pahar de whiskey `legal` înainte de meciuri, doar să joace bine.
„Tamaș e un jucător de echipa națională, noi am făcut mari eforturi să-l aducem și era normal să fie reprimit în lot. El a înțeles că a greșit, acum sper să nu se mai repete astfel de episoade. N-au fost presiuni pentru rechemarea lui la prima echipă, a fost decizia mea. Dacă simți nevoia să bei un pahar de țuică, îi înțeleg, dar cu măsură. Dacă joacă bine, le dau eu un pahar de whisky înainte de meci, în loc de cafea.”, a spus Puriul la gsptv.
Tehnicianul a analizat prestația jucătorilor din amicalul de azi și se decalră mulțumit de joc, mai ales că a folosit foarte mulți jucători noi: „Am avut în prima repriză o formație în care doar 2-3 jucători au evoluat împreună. E bine că n-am pierdut, sunt mulțumit de joc.”
În ceea ce privește transferul lui Simao, tehnicianul a ținut să fie enigmatic: „Nu știu cine Simao. Ă‚la de la Benfica, Simao Sabrosa? Dacă semna cu n
Chiar dacă are în componență o foarte mulți jucători latini, la CFR Jindra va încerca să impună un stil de joc britanic. Tehnicianul ceh este un fan declarat al jocului din insulă și este încântat de evoluțiile celor de la Liverpool. Jindra pregătește un fotbal foarte ofensiv și speră la câștigarea campionatului în acest sezon.
„Îmi place fotbalul ofensiv însă pun mare preț pe fazele de apărare. Nu am un model de antrenor însă dacă ar fi să caracterizez un stil al vreunei echipe pot spune că îmi place Liverpool. Sunt un fan al fotbalului englezesc”, a spus Jindra la gsptv.
Chiar dacă mai toată suflarea fotbalistică din România consideră că noul tehnician al campioanei CFR Cluj este Dusan Uhrin, cehul Ales Jundra îi contrazice și spune răspicat că el este omul care se ocupă de echipa din Gruia. Jindra a explicat și colaborarea cu Uhrin, dar și modul în care a ajuns să fie cooptat în staff-ul tehnic al CFR-ului. Tehnicianul ceh a mai făcut și o comparație destul de interesantă între fotbalul mioritic și cel din șara sa natală, Cehia.
„Eu sunt antrenorul CFR-ului, nu Dusan. Mă cunosc dinainte de a veni la Cluj cu Uhrin, dar perioada petrecută aici ne-a apropiat. A fost important că vorbesc engleza și germana dar cel mai important a fost trecutul meu de antrenor și licența Pro. Îmi place interesul față de fotbal din România, pentru că în Cehia este mai puțin mediatizat. Și în Cehia a fost un mare scandal cu corupția din fotbal, dar a trecut odată cu excluderea unor arbitri. În momentul de față fotbalul din Cehia este curățat”, a explicat Ales Jindra la gsptv.
Gigi Becali s-a săturat de fotbal. Finanțatorul Stelei e convins că echipa sa va lua titlul anul acesta, dar știe că va avea un adversar greu, pe cei de la Dinamo, dar nu din prisma jocului prestat de „câini” ci din cauza aranjamentelor dintre Lupescu și Nețoiu care vor să-i ducă pe „câinii” în Champions League.
„Am ajuns la vorba unor prieteni și la a mamei care îmi spuneau să îmi văd de drum că nu fac eu dreptate în țara asta. Am pus mult suflet și de aceea mă doare acum. Să vedem acum pe cine o să mai înjure galeria. Gigi Nețoiu s a pupat azi cu Prunea și a zis că or să ia campionatul cu Dinamo anul acesta. Eu plătesc ce ține de infrastructura echipei, plătesc salariile jucătoriile, dar nu mă mai bag la echipă cum am făcut-o. Oricum Steaua are cel mai puternic lot și o să ia campionatul. Gigi Nețoiu se dă prieten cu mine și pe la colțuri mă trădează cu Dinamo. Dar eu închid ochii și nu zic nimic ca să le mai iau și eu banii de la table”, a spus Gigi Becali la sport.ro
Fostul antrenor al Stelei, Dorinel Munteanu, a lăudat prestațiile celor doi lideri ai naționalei României din Serie A, Cristi Chivu și Adrian Mutu, și speră ca cei doi să fie alături de tricolori la meciul din martie cu Serbia. Munteanu a ținut să arunce și câteva „săgeți” către fosta echipă și a acuzat politica Stelei, care nu vrea să mai facă transferuri, având în vedere că trupei antrenate de Marius Lăcătuș îi lipsește un vârf.
„Trebuie să ne bucurăm pentru prestațiile lui Adi Mutu și Cristi Chivu.
Fostul selecționer al naționalei României din perioada „Generației de Aur”, Anghel Iordănescu a lăudat prestațiile celor de la Dinamo din perioada de pregătire și îi vede ca pe o formație foarte puternică pentru acest retur de campionat, iar pe Claudiu Niculescu omul care va fi artizanul performanței „câinilor”.
„Dinamo este foarte puternică în atac. Are benzile asigurate, iar Torje și Mitea par a fi în formă. Ei mai sunt foarte puternici și pe linia de fund, acolo unde Lobonț e o garanție certă. Claudiu Niculescu este un jucător care s-a născut și a crescut cu golurile. El a jucat în străinătate, a văzut ce înseamnă fotbalul profesionist și nu este exclus să își fi schimbat mentalitatea. Îl văd ca pe un fotbalist care va face un retur foarte bun.”, a spus Iordănescu la sport.ro
Egalul înregistrat azi de Dinamo în compania celor de la Amkar Perm nu îi sperie pe jucătorii formației din Ștefan cel Mare. Dănciulescu a fost mulțumit de faptul că a reușit să marcheze, iar spre deosebire de colegul său Gabi Tamaș, atacantul lui Dinamo nu îi iese din cuvânt lui Mircea Rednic și a mărturisit că va juca oriunde atâta timp cât poate fi util echipei.
„E mai puțin important cine marchează, contează să jucăm bine. Sunt bucuros că majoritate jucătorilor sunt sănătoși și sper să terminăm cantonamentul cu bine. Nu contează pe ce post joc, pentru mine e o mândrie să joc la Dinamo. Dacă Mircea Rednic consideră că trebuie să joc fundaș, o să joc. Nu știu exact ce s-a întâmplat cu Tamaș, dar știu că Gabi și-a cerut scuze. Atât Dinamo are mare nevoie de el, cât și naționala.”, a spus Dănciulescu la gsptv.
Meciul încheiat la egalitate, 2-2, cu rușii de la Amkar Perm este primul în care cei de la Dinamo nu reușesc să învingă. Golurile lui Dănciulescu și Mitea nu au fost îndeajuns pentru „câini” să înregistreze a șaptea victorie în turneul din Antalya. Mircea Rednic a fost totuși mulțumit de jocul prestat de „alb-roșii”.
„Sunt mulțumit, a fost un meci de antrenament bun. Nu am ce să le reproșez, au jucat cu o echipă bună și sunt mulțumit de joc. Danciu își ține golurile pentru campionat, chiar dacă abia azi a spart gheața. Mă bucur pentru Andrei Cristea, nu regret că a plecat, dar înseamnă că s a pregătit bine aici din moment ce a dat 4 goluri. Exilul lui Tamaș va mai dura. Cine greșește plătește!”, a declarat Mircea Rednic la gsptv.
Rezultatele slabe înregistrate de Steaua în ultimul turneu de pregătire dinaintea returului nu îl îngrijorează deloc pe șeful Școlii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu. Acesta este de părere că nu rezultatul trebuie urmărit în aceste partide, ci capacitatea jucătorilor și valoarea acestora. Rădulescu a mărturisit că s-a interesat personal despre situația din Ghencea și a discutat despre ultimul cantonament cu președintele grupării „roș-albastre”, Valeriu Argăseală.
„Am vorbit cu domnul Argăseală despre situația de la Steaua. Nu cred că este chiar așa o situație neplăcută acolo, așa cum se vorbește. Părere mea este că evaluarea unei perioade de pregătire exclusiv prin rezultate sau evoluțiile din meciurile amicale nu este deloc obiectivă. În aceste cantonamente se urmărește capacitatea de efort, dezvoltarea forței jucătorilor, lucuri fizice. Dacă urmărești rezultatul, joci mereu cu cei mai buni jucători și nu mai poți face schimbări. În astfel de cantonamente se produc schimbări de la meci la meci, de la o repriză la alta. Sunt o mulțime de situații în care echipele au făcut un sezon bun după ce au înregistrat rezultate slabe în pregătiri”, a spus Mircea Rădulescu la sptfm.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER