După ce, ieri, Leo Messi și-a nominalizat favoriții din echipa anului 2008, pe site-ul uefa, astăzi a venit rândul unui alt mare jucător, tot argentinian. Redactorii site-ului oficial al uefa i-au cerut părerea lui Aguero, iar starul lui Atletico și-a desemnat și el preferații.
La fel ca Messi, Aguero nu s-a nominalizat în echipa anului, și a preferat o pereche de atac formată din Alessandro Del Piero și Zlatan IbrahimoviÇ. În schimb, Aguero l-a nominalizat în cel mai bun „11” din 2008 și pe Cristiano Ronaldo, „sărit” din schemă de conaționalul său.
Singurii jucători care apar atât în echipa lui Messi cât și în cea a lui Aguero sunt portarul Cech, centralul Rio Ferdinand și mijlocașii Xavi Hernández, Cesc Fà bregas, alături de antrenorul Sir Alex Ferguson. În plus, dacă Messi l-a ales pe Aguero în echipa sa, jucătorul lui Atletico nu i-a întors „serviciul” conaționalului său.
Alexandru Tudose simte că e pregătit să evolueze la Steaua. După ce s-a întors în Ghencea, cu experiența acumulată la Gloria Buzău, fundașul central e gata să se lupte cu Goian și Ghionea pentru titularizare. Tudose e sigur că, alături de Bicfalvi și Lițu, va face treabă bună în Ghencea.
„Am stat un an și jumătate la Gloria Buzău, am acumulat experiență și acest lucru ne va ajuta. Ne bucurăm că am venit la Steaua. Suntem pregătiți să jucăm. Avem 30 de jucători în lot și vor juca doar 11, vom vedea dacă evoluăm și noi”, a declarat Tudose
Războiul din Gaza își pune amprenta din păcate și asupra sportului. Acest lucru l-au aflat pe propria piele și baschetbaliștii de la echipa israeliană Bnei Hasharon, care trebuiau să joace ieri la Ankara, în Eurocup, cu Turk Telekom. Partida nu s-a mai disputat însă, din cauza atitudinii suporterilor turci.
Incidentele au început cu câteva momente înainte de startul meciului, când 3.000 de turci au scandat „Trăiască Allah” și „Moarte evreilor”, potrivit relatărilor unor martori. Totul, ca o atitudine de protest față de intervenția Israelului în Gaza. Unii fani au aruncat apoi cu sticle, pantofi și brichete în jucătorii echipei israeliene, nevoiți să se refugieze la vestiare. În plus, suporterii turci au ars drapelul Israelului și au scandat lozinci pro-palestiniene.
Poliția turcă, care avea un dispozitiv puternic la arenă, 1500 de oameni, a intervenit în forță și a eliberat arena de suporteri. Surpinzător, arbitrul partidei le-a cerut apoi jucătorilor de la Bnei Hasharon să joace partida, cu arena goală, dar aceștia au refuzat.
Virgil Colfescu, impresarul care l-a propus pe Marco Delvecchio la Steaua, a declarat că gruparea din Ghencea va decide astăzi dacă-l va oferta pe fostul jucător al Romei.
„Conducerea Stelei ia astăzi o decizie, dacă îi va face sau nu o ofertă fostului jucător de la Roma. Marco ar fi de acord, însă trebuie să vedem ce decid oficialii Stelei. Ar fi o lovitura frumoasă pentru Steaua ca Marco să joace în tricoul roș-albastru”, a spus Virgil Colfescu, în presa italiana.
Vești proaste pentru Roman Abramovich, patronul celor de la Chelsea. Cele aproape 3 miliarde de lire sterline pierdute din cauza crizei l-au detronat pe omul de afaceri rus de pe prima poziție a celor mai bogați patroni din fotbalul englez.
Primul loc îi revine acum șeicului Mansour bin Zayed Al Nahyan, 38 de ani și o avere de 15 miliarde, intrat în fotbalul din Insulă odată cu preluarea în septembrie 2008 a grupării Manchester City. Abramovic, 42 de ani, cu o avere estimată acum la „doar” 7 miliarde, a căzut până pe locul trei, pentru că poziția secundă a podiumului este ocupată de familia Mittal, cu a avere estimată la 12.5 miliarde, care investește din 2007 la QPR.
Topul bogaților din fotbalul englez a fost realizat de publicația „FourFour Two”,iar pe prima poziție în rândul fotbaliștilor apare David Beckham, deși acesta nu mai evoluzează în Insulă. Beks a strâns până acum o avere de 125 de milioane, și este urmat, la mare distanță, de Michael Owen, cu 40 de milioane, și Wayne Rooney, 35 de milioane de lire sterline.
„Magic” și „extraordinar”, sunt doar două din superlativele folosite de Pep Guardiola și Javier Aguirre pentru a descrie prestația atacantului argentinian al Barcelonei, după ce acesta a eliminat de unul singur Atletico, din Cupa Regelui.
Lionel Messi a fost omul no.1 în meciul din „16”-imile Cupei Spaniei, dintre Atletico Madrid și FC Barcelona, spun cei de la „Marca”. Messi a avut o prestație excelentă de-a lungul celor 81 de minute în care a fost pe gazon, timp în care a reușit un hat-trick, o bară transversală, a provocat un penalty și o eliminare, plus alte faze de spectacol. Iar în minutul 81, când a fost înlocuit cu Pedro și s-a îndreptat spre vestiare, a primit o retragere de gală, aplaudat la scenă deschisă de suporterii lui Atletico, la fel ca Ronaldinho pe Santiago Bernabeu, în noiembrie 2005.
Ioan Andone, fostul antrenor al lui CFR Cluj, a comentat situația actuală de pe banca tehnică a campioanei, care a rămas fără tehnician, după demitarea lui Trombetta. Fălcosul i-a atacat destul de dur atât pe conducătorii din Gruia, cât și pe italian, despre care a spus că i-a preluat munca și că nu știe să pregătească o echipă.
„Noul antrenor ar putea fi Protasov. L-au ofertat și după ce m-au demis pe mine. Dar la Cluj stai cât ai rezultate. Au mulți sfătuitori care-și dau cu părerea, fără să țină cont și de munca de antrenor. Paszkany este influențabil. Rezultatele lui Trombetta la Cluj au fost datorate muncii mele din vară. Trombetta a stat două luni doar să se uite la mine, nu m-a ajutat ca secund. Era un bun executant, îi dădeam 8-10 jucători și-i ziceam ce să facă cu ei. Probabil că l-au dat afară pentru că nu au avut încredere în el să facă pregătirea de iarnă. El nu știe să pregătească o echipă. A avut rezultate pe munca mea”, a spus Andone, la gsptv.
Reprezentanții clubului de fotbal CFR Cluj și ai firmei Transilvania Construcții, societate care a dat în judecată clubul pentru neachitarea unor lucrări, au cerut, astăzi, magistraților de la Tribunalul Comercial Cluj, la cea de-a doua înfățișare în acest proces, să amâne judecarea cauzei pentru a rezolva situația pe cale amiabilă.
Inițial, cei de la firma care a lucrat la modernizarea stadionului echipei de fotbal CFR Cluj a cerut, în instanță, plata a 5,5 milioane de lei pentru lucrări neachitate de club, adică aproximativ 1,4 milioane de euro.
Dumitru Dragomir vede o favorită certă la titlu. Deși mai e de disputat încă o jumătate de sezon, fostul tehnician din Ghencea crede că „roș-albii” nu mai au cum să rateze titlul de campioană.
Pentru locul 2, Dumitriu crede bătălia se va da între Steaua și Rapid
„Dinamo e favorită la titlu. Nu cred că mai poat pierde titlul din mână în acest an. Pe locul 2 cred că va veni Steaua. Sau chiar și Rapidul , trebuie să facă și ei ceva să iasă din criză în iarna aceasta”, a declarat Dumitriu la gsptv
David Beckham a debutat la AC Milan. Starul englez, împrumutat de la LA Galaxy, a îmbrăcat pentru prima dată tricoul rosso-nero, în partida amicală pe care gruparea milaneză a disputat-o astăzi în compania germanilor de la Hamburg.
Beckham a început ca titular, în linia de mijloc a Milanului, alături de Pirlo și Ambrosini (Ronaldinho a jucat în spatele vârfurilor Pato și Shevcenko), și a evoluat doar în prima repriză. După pauză, Beckham, care a intrat mai greu în joc și nu a prea impresionat, a fost schimbat cu Flamini.
Englezul are o scuză însă: a forțat debutul la Milan, după ce a resimițit o problemă musculară, la ultimul antrenament dinaintea amicalului cu gruparea germană.
AC Milan a câștigat cu 5-4, după penalty-uri, amicalul cu Hamburg, după ce la finalul celro 90 de minute scorul era egal, 1-1. Ronaldinho a deschis scorul din penalty, pentru rosso-neri, în minutul 63, dar Benjamin a adus egalarea pentru germani, patru minute mai târziu. La loviturile de departajare s-au impus italienii, după ce Hamburg a ratat prin Thiago Neves și Aogo, iar Flamini a transformat penalty-ul decisiv. Emerson ratase și el un penalty la AC Milan.
După ce Spiridon Mutu i-a recomandat fiului său să nu evolueze pe Ghencea, în amicalul României cu Croația, Ionuț Lupescu a vorbit și el despre această situație.
Directorul general al FRF a explicat de ce federația a ales terenul Stelei pentru acest amical, și a afirmat că Mutu trebuie să joace oriunde, pentru că este un jucător profesionist.
„Am ales stadionul Ghencea pentru meciul cu Croația pentru că în februarie va fi foarte frig și acolo există o instalație de încălzit. Nu cred că trebuie să ne facem griji pentru Mutu, a mai jucat pe Ghencea cu Belarus, cu Fiorentina. E jucător profesionist, trebuie să joace oriunde. Nu e prima oară când Mutu evoluează în Ghencea”, a explicat Ionuț Lupescu, la gsptv.
Adrian Porumboiu, finanțatorul echipei FC Vaslui, a vorbit despre transferurile pe care gruparea moldoveană le pregătește în această perioadă. Porumboiu a dezvăluit că cel mai aproape de un transfer la Vaslui e jucătorul CFR-ului, Ciprian Deac.
„Mai căutăm un fundaș central, avem mai multe nume pe listă, printre care și cel al lui Ionuț Rada. Mai vrem să facem doar două transferuri, avem un lot care se poate bate pentru locurile 1-4. Am negociat și cu Mureșan pentru Deac. Nu vrem să-l luăm împumut. Cel mai aproape de noi e Deac. Am făcut o ofertă și pentru Curtean și va veni la noi în cazul în care nu are o ofertă mai mare. E interesată și Hertha și așteptăm să vedem ce se va întâmpla”, a spus Porumboiu, la gsptv.
Inamicul numărul 1 al steliștilor, la fiecare meci pe care-l joacă în Ghencea, internaționalul român Adrian Mutu e sfătuit de tatăl său să nu evolueze în amicalul cu Croația. După ce i-a luat făcut albie de porci pentru tratamentul pe care i l-au oferit fiului său la meciul cu Fiorentina, din Liga Campionilor, Spiridon Mutu nu i-a iertat pe ultrașii steliști și i-a recomandat acum Briliantului să nu evolueze în amicalul cu croații, tocmai pentru a evita o nouă primire „călduroasă”.
„Sa nu vina in Ghencea! E mai bine asa. Daca el analizeaza situatia si crede ca se merita, eu nu pot sa-l impiedic. Insa ar fi mai bine sa nu joace pe Ghencea, decat sa fie injurat mai bine nu se prezinta la amicalul cu Croatia. Acesta este sfatul meu!”, a spus tatal lui Mutu, Spiridon Mutu pentru www.sport.ro.
Partida amicală dintre România și Croația se va disputa pe 11 februarie, în Ghencea.
Posibilul transfer al lui Keșeru la Vaslui a fost confirmat și de antrenorul grupării moldave, Viorel Moldovan. Fostul internațional, care a jucat împreună cu Keșeru la Nantes, a declarat că atacantul nu ar refuza o ofertă din partea echipei lui Porumboiu.
„Am discutat cu Keșeru, am purtat o discuție și cu Adrian Porumboiu, e un jucător talentat în care am mare încredere. Știu situația lui, cei de la Nantes vor mai mult să-l vândă decât să-l împrumute, dar până acum nu am vorbit nimic cu cei de acolo. Vom vedea dacă îl transferăm pe Keșeru după reunirea lotului. El nu ar spune nu unei veniri la Vaslui, dar nu e nimic concret. Mai e mult până la un transfer. A jucat cu mine la Nantes, e un fotbalist talentat și ar fi timpul să devină o certitudine pentru că este de multă vreme o speranță. Eu am încredere în el și cred că poate exploda. E un băiat de caracter, pe care te poți baza. E jucător de echipa națională. Dacă îi dai încredere, el poate face multe lucruri bune”, a spus Moldovan, pentru NewsIn, citat de sport.ro.
Înainte de a afla care este echipa ideală a user-ilor, din 2008, în urma voturilor acestora, site-ul uefa le-a cerut câtorva dintre cei mai buni jucători să-și exprime propria opinie legată de fotbaliștii care au strălucit în sezonul trecut. Primul dintre cei care și-au desemnat preferații pe 2008 a fost jucătorul Barcelonei, argentinianul Messi, și el unul dintre nominalizații uefa în echipa anului, pe postul de atacant.
Messi și-a ales propriul „11”, jucătorii pe care el i-a văzut drept cei mai buni în anul care a trecut. Curios, din echipa lui Messi nu face parte Cristiano Ronaldo, câștigătorul Balonului de Aur, și rivalul principal al argentinianului la acest trofeu, dar nici Torres, care a terminat pe 3 locul în topul „France Footbal”.
După achiziționarea fundașului Serge Akakpo și a mijlocașului Nemanja Milisavijevic, Vasluiul continuă să se întărească pentru retur. Finanțatorul moldovenilor a anunțat că dorește să mai aducă un fundaș și un atacant și că, în acest sens, se află în tratative cu trei jucători români.
Porumboiu a dezvăluit că unul dintre cei trei jucători cu care se află în negocieri evoluează în Franța. Cum o reîntoarcere a lui Daniel Niculae în Liga I pare puțin probabilă, Claudiu Keșeru pare să fie ținta moldovenilor, atacantul lui FC Nantes exprimându-și de curând intenția de a-i părăsi pe „canari”. În sezonul trecut, Claudiu Keșeru (22 de ani) a fost împrumutat laFC Libourne-Saint-Seurin unde a înscris 11 goluri în 17 partide.
Vârful a evoluat alături de Viorel Moldovan în sezonul 2003-2004 și relația bună dintre cei doi ar putea constitui un atu în plus pentru vasluieni.
Ryan Giggs, cel mai galonat jucător din istoria lui Manchester, a sugerat pentru prima dată că ar putea să pună capăt carierei, la finalul acestui sezon. Contractul fostului căpitan al Țării Galilor cu United expiră în mai 2009, așa că Giggs și-ar putea agăța ghetele în cui, la 35 de ani.
„O să continuu să joc atât timp cât îmi va face plăcere, cât voi fi apt din punct de vedere fizic și cât timp managerul mă dorește. Dacă unul dintre aceste trei aspecte dispare, o să iau în considerare retragerea de pe gazon. Ar putea ca acest lucru să se întîmple la finalul acestui sezon”, a declarat Giggs în The Sun.
Giggs este cel mai decorat fotbalist din Marea Britanei. Are în palmares 28 de medalii, printre care două Ligi ale Campionilor, 10 titluri în Premier League, și patru Cupe ale Angliei. „În mai îmi va expira contractul. Așa că o să văd. Deocamdată nu a existat nicio discuție cu clubul legată de prleungirea contractului. Fizic, sunt apt la fel cum am fost întotdeauna. Singura diferență e timpul de recuperare de după partide”, a mai spus Giggs, ce care a doborât recordul de apariții al lui Sir Bobby Charlton în tricoul lui United, în momentul în care a intrat din postura de rezervă în finala Ligii Campionilor cu Chelsea, din sezonul trecut. Cifra e impresionantă. Giggs a ajuns acum la 781 de meciuri cu Manchester.
Vicecampioana României și-a fixat adversarele din următoarele turnee de pregătire. Steaua va efectua două cantonamente, unul la Oliva Nova (Spania), iar cel de-al doile în Antalya (Turcia). Trupa pregătită de Marius Lăcătuș știe cu cine se va „antrena” pentru returul care urmează în Liga I.
În Spania „roș-albaștri” vor sta 12 zile și vor diputa două partide împotriva celor de la FC Zurich și unul împotriva formației de ligă a doua spaniolă, Hercules Alicante. Al doilea stagiu se va desfășura în Turcia în luna februarie, iar Steaua va avea următorul program.
3 februarie: Slovan Bratislava (Slovacia), 6 februarie: Hajduk Split (Croația), 9 februarie: Aalborg BK (Danemarca), 12 februarie: FK Moscova (Rusia), 14 februarie: FK Rudar Pljevla (Muntenegru)
Returul campionatului din Liga I va începe pe 28 februarie, iar Steaua va da piept, în Ghencea, cu FC Vaslui.
În Spania „roș-albaștri” vor sta 12 zile și vor diputa două partide: una împotriva celor de la FC Zurich și cealaltă contra formației de ligă a doua spaniolă, Hercules Alicante. Al doilea stagiu se va desfășura în Turcia în luna februarie, iar Steaua va avea următorul program.
3 februarie: Slovan Bratislava (Slovacia), 6 februarie
Deși a avut numeroase „plângeri” din cauză că fanii din București nu sunt aproape de echipa națională de fotbal, vicepreședintele Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu a declarat azi că a reușit să parafeze o înțelegere pentru disputarea unui meci amical cu reprezentativa Croației, iar partida se va desfășura pe stadionul Ghencea.
Ultimul amical al României disputat la București a fost înâtlnirea cu Georgia, câștigată de tricolori, disputată pe arena celor de la Dinamo. Meciul cu foțtii iugoslavi se va juca pe 11 februarie, fiind ultimul meci de pregătire al echipei pregătite de Victor Pițurcă înaintea marelui meci cu Serbia din 28 martie.
„Am aranjat să se joace la noi. Meciul va avea loc în Ghencea, pe 11 februarie. Din păcate nu am reușit să mai programăm un alt meci cu o echipă de top din Croația, așa cu Victor Pițurcă și-ar fi dorit”, a spus Lupescu, informează Sport Total FM.
Naționala Croației a fost calificată la Euro 2008, fiinde eliminată în faza optimilor de naționala Turciei.
Foarte multe scandaluri legate de rasism și discriminare rasială au invadat Italia fotbalistică. În Peninsulă este cunoscută existența a mai multor grupări de tifosi neo-naziste și extremiste. Jucătorii din fotbalul italian împreună cu autoritățile au făcut o campanie împotriva acestor genuri de manifestări de pe arenele sportive.
La această inițiativă a participat și „căpitanul” naționalei României, Cristi Chivu, împreună cu Marco Materazzi, colegul său de la Inter. Cei doi fundași ai campioanei s-au costumat în lăutari și au pozat alături de câteva persoane afectate de această „ură”.
„În fotbalul italian există prea mult rasism. Pe toate stadioanele sunt făcut țigan, dar pentru mine asta nu este o ofensă. Am crescut într-un cartier cu mulți copii rromi și m-am simțit foarte bine”, a mărturisit Chivu.
Campionatul României ocupă locul 21, cu 472 de puncte, în clasamentul mondial al ligilor naționale întocmit de Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului, dat publicității marți, informează site-ul oficial al IFFHS.
Cel mai puternic campionat din lume este cel al Angliei, urmat de cele din Italia și Argentina.
Primele 20 de locuri în ierarhia ligilor naționale sunt ocupate de următoarele țări:
1. Anglia 1192 puncte
2. Italia 1031
3. Argentina 1020
4. Spania 952
5. Brazilia 942
6. Germania 922
7. Franța 847
8. Mexic 683
9. Portugalia 649,5
10. Ucraina 620
11. Turcia 599
12. Grecia 597,5
13. Olanda 573
14. Chile 564,5
15. Peru 553,5
16. Columbia 553
17. Rusia 549,5
18. Danemarca 546,5
19. Belgia 536,5
20. Scoția 527,5.
21 ROMÂNIA 472
Chiar dacă se află pentru prima dată ca antrenor principal în Liga I, Gabi Balint nu se teme de această „aventură”. A preluat o echipă care virtual este campioană de toamnă și speră ca la finalul sezonului să scrie istorie și să aducă Cupa și campionatul pe Bega.
Deși e la șase puncte în spatele liderului Dinamo, noul tehnician consideră că trupa din Ștefan cel Mare va face pași greșiți în acest retur de campionat, iar atunci Timișoara va profita.
„Putem realiza eventul. Avem șanse mari. Continuăm în Cupă, iar de Dinamo ne despart doar șase puncte. Dacă Steaua și CFR vorbesc de titlu noi de ce nu am face-o? Ca să nu mai zic de Rapid, care văd că nu au abandonat această pistă. Anul acesta nu există favorite certe. Dinamo va avea probleme în retur, iar eu cred în Timișoara. Va fi un retur foarte disputat. Iancu m-a asigurat că din actualul lot nu va pleca nimeni și așa va fi. Am un lot bun cu care se poate face performanță”, a spus Balint, informează Adevărul.
Lui Habib Habibou îi merge bine la Charleroi. Fostul atacant al Stelei, care este în acest moment golgeterul „zebrelor”, cu șase goluri, și-a prelungit contractul cu Charleroi. Vechea înțelegere expira în 2012, iar clubul belgian i-a oferit atacantului o prelungire pe un an, așa că Habibou va fi legat de Charleroi, cu excepția unei oferte de transfer profitabile, până la 30 iunie 2013.
Habibou a fost împrumutat de Charleroi în ianuarie 2008 la Steaua, pentru 6 luni, însă Becali nu a dorit să-i prelungească înțelegerea la finalul sezonului 2007-2008. La Steaua, Habibou a evoluat în 7 partide și a marcat un gol.
Nae Manea îl așteaptă cu brațele deschise pe Șumudică. Administratorul delegat al Rapidului a declarat că cei din conducere nu-și mai doresc să continue cu Peseiro și nici aducerea unui alt tehnician străin.
„Știu că Peseiro trebuia să primească banii în cont până pe 29, acum nu știu dacă a primit sau nu. Cert e că nu se mai vrea să se continue cu Peseiro. Îi urez lui Șumudică să ajungă la Rapid. Și cu Șumudică se pot obține rezultate bune. Știu că nu se mai vrea aducerea unui antrenor străin. Dacă George Copos și-l dorește pe Șumudică, așa cum zice, nu trebuie decât să-l numească”, a spus Manea, la gsptv.
Dinu Gheorghe și-a exprimat încrederea în finalizarea transferului lui Ionuț Mazilu. Președintele lui FC Brașov a declarat că gruparea ardeleană așteaptă un răspuns pozitiv în următoarele 48 de ore.
„Trebuie să ne înțelegem mai întâi cu cei de la Dnepr, mai apoi cu Mazilu. Suntem în discuții avansate și așteptăm un răspuns astăzi sau mâine. Am vorbit cu Ionuț în ultimele două-trei luni și așteptăm să se decidă. Eu cred că se va face, dar nu pot să vă dau procente”, a spus Dinu Gheorghe, la gsptv.
Campioana CFR Cluj va susține în această pauză competițională două stagii de pregătire în Turcia, în Antalya, informează site-ul oficial al clubului.
Jucătorii CFR-ului se vor reuni pe 10 ianuarie, iar între 15 și 30 ianuarie vor susține primul stagiu de pregătire, lângă Belek, acolo unde vor disputa trei meciuri amicale, cu FC Shanghai Shenhua (China, locul 2), pe 24 ianuarie, Partizan Belgrad (Serbia, locul 1), pe 27 ianuarie, și Slovan Bratislava (Slovacia, locul 1), la 29 ianuarie.
lie Dumitrescu, fostul mijlocaș ofensiv al Stelei, e sigur că gruparea din Ghencea va câștiga titlul, chiar și în condițiile în care nu va face niciun transfer în pauza de iarnă. Și asta, pentru că, în viziunea lui Dumitrescu, Steaua are cel mai valoros lot din România. „Steaua are un lot valoros, și cu jucătorii actuali sunt convins că poate câștiga titlul de campioană a României. Nu vreau să se supere altă echipă, dar nu cred că în țară există vreun alt lot mai valoros ca al Stelei. Steaua este clubul care a reușit cele mai mari performanțe din fotbalul românesc și niciodată nu a avut în structura gândirii sale varianta locului 2, darămite a locului 4, care nu este sinonim cu blazonul și palmaresul acestei echipe. Este prematur să spunem că vreuna din echipele clasate pe primele locuri s-a detașat. Totuși, Steaua și Dinamo se vor bate pentru titlu”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru NewsIn.
După ce a expirat interdicția la transferuri pentru Universitatea Craiova, trupa din Bănie nu este dispusă la achiziționarea vreunui jucător. Motivul invocat de patronul „juveților”, Adrian Mititelu, este unul destul de interesant. Profilul de jucător care s-ar potrivi pentru Știința este foarte greu de găsit.
Chiar dacă în multe rânduri s-a spus că Universitatea are nevoie de un atacant de careu, se pare că și în acest an postul va rămâne în continuare descoperit și va trebui suplinit cu venirea jucătorilor din linia de mijloc în sprijinul ofensivei. Mititelu a declarat că în continuare „transferuri” se vor face de la Primăvara Craiova și se va continua strategia începută acum doi ani în Oltenia.
„Avem o strategie la Craiova și nu vrem să ne abatem de la ea. Eu nu mă gândesc numai la acest sezon, ci și la cele care vor urma. Sunt foarte preocupat de copii care vin de la Primăvara, dar și de cei din județele limitrofe. Momentan avem lotul aproape complet. Am avea nevoie de un vârf împins, dar nu l-am găsit până acum. Prototipul de jucător care ne trebuie e foarte greu de găsit”, a spus Mititelu informează site-ul oficial al grupării „alb-albastre”.
Universitatea are ca soluții ofensive jucători precum: Baird, Dina, Stoianof sau Mihai Costea, care pot fi oricând ajutați de la mijloc de Wobay, Florin Costea sau Gângioveanu.
Patronul Univerisității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat astăzi pentru siteul oficial al clubului, că el și numai el ia deciziile în ceea ce privește strategia clubului. Șeful Universității Craiova a mai precizat că deși antrenorul Napoli este de acord cu strategia sa, acest lucru nu este important, deoarece el este cel care ia decizia.
„Nicolo este de acord cu aceasta strategie si nu spun asa de complezenta, ca sa auda suporterii. Chiar este de acord si chiar daca nu era, eu stabilesc strategia la clubul asta. Nici suporterii, nici antrenorii, aici se lucreaza dupa ceea ce dispun eu. Eu imi asum asemenea responsabilitati si, cat timp ma voi ocupa de club, nu imi va face mie nimeni strategia!”, a tunat Mititelu.
Adrian Cristea dorește să o ajute pe Dinamo să ajungă pentru prima dată în istorie în grupele Ligii Campionilor, dar spune că nu ține neapărat să evolueze în cea mai importantă competiție a cluburilor în tricoul „roș-alb”. Mijlocașul așteaptă de la noul an titlul de campion în Liga I și un transfer la o formație din occident.
„Vreau ca 2009 să îmi aducă titlul cu Dinamo și o calificare în grupele Ligii Campionilor. Dacă îmi văd de treabă, sunt convins că voi ajunge să joc și în străinătate, la o echipă mare”, a declarat Cristea pentru Libertatea.
Scandalul „stenogramelor” poate afecta foarte mult imaginea fotbalului românesc. Omul care și-a petrecut cea mai mare parte din cariera de fotbalist într-o țară serioasă cum este Germania nu este de acord cu aceste discuții la „mișto” al oamenilor de fotbal din România. Dorinel Munteanu spune că aceste „plănuiri” de a juca o partidă de fotbal în afara arenei nu pot face bine unei competiți sportive, iar ca primă repercusiune este lipsa de oferte pentru jucătorii români.
„Nu știu cât vor conta acele stenograme, dar niciodată nu trebuie să vorbești în glumă despre fotbal. Publicarea lor poate fi un nou moment zero în fotbalul românesc. Poate imaginea Stelei nu va fi așa de afectată, dar cu siguranță cea a fotbalului românesc va avea de suferit. Echipele nu vor mai fi interesate să cumpere jucători de la noi. Dacă Gigi Becali și-a cerut scuze față de mine și Hagi înseamnă că a făcut o faptă bună! Cred că a vrut să fie împăcat cu sine înainte de spovedanie.”, a spus Munteanu pentru NewsIn.
Fostul tehnician al Stelei știe unde ar vrea să își continue și cariera de antrenor.
„Dacă aș reuși să preiau o formație de liga a doua din Germania ar fi prea frumos pentru mine. Am foarte multe conexiuni acolo”, a încheiat „Neamțul”
Gheorghe Chivorchian a dezvăluit faptul că meritul jucătorilor buni transferați de Poli Timișoara nu îi aparține fostului tehnician Dușan Uhrin, ci scouterilor clubului de pe Bega.
„Nu Uhrin era cel care cerea tranferuri de jucători. Clubul întărea echipa cu jucători noi. Îi urmăream și apoi îi transferam. Sigur, Uhrin știa despre acești jucători, îi erau prezentați în prealabil. Deocamdată a venit Maxim.
Marius Șumudică nu este de acord cu persecutarea la care au fost supuși Bozovici și Boya. Fostul tehnician al Progresului își dorește chiar să colaboreze cu cei doi în cazul în care ar ajunge antrenor la Rapid.
„Dacă mi s-ar fi întâmplat la nivel de Divizia B ce a pățit Peseiro cu Boya și Bozovic, eu nu i-aș fi înlăturat! Aș fi încercat să obțin maxim de la ei. Dacă aș ajunge antrenor la Rapid,
Mitică Dragomir continuă să-l laude pe Gabi Balint și, mai nou, l-a comparat cu Jose Mourinho. De ce? Pentru simplul fapt că și portughezul a fost antrenor secund înainte de a cuceri Europa cu FC Porto.
„Balint să fie sănătos și să aibă succese multe! Timișoara a dat lovitura cu el! Ce, Mourinho nu a fost secund? Uitați unde a ajuns acum!” a spus Dragomir la sosirea din Dubai.
Dani Coman a plecat cu părere de rău de la Rapid, club la care și-ar fi dorit să rămână în continuare. Însă portarul se declară a fi foarte fericit și la FC Brașov, acolo unde și-a regăsit mulți dintre colegii și oficialii cu care a făcut performanță în Giulești.
„Am fost un pic trist după plecarea mea de la Rapid. Îmi doream foarte mult să continui acolo, dar acum sunt foarte fericit că am semnat cu Brașovul. Lucrez cu foștii colegi, cu
După ce a fugit de frigul din România la Dubai pentru a-și petrece Sărbătorile de iarnă, Vasile Turcu s-a învățat cu vremea bună și vrea ca ea să continue și în Liga I. Dorința acționarului dinamovist este câștigarea titlului și participarea pentru prima dată în grupele Ligii Campionilor. Turcu a mărturisit că în Ștefan cel Mare venirea lui Claudiu Niculescu a încheiat orice campanie de achiziții, iar Mircea Rednic trebuie să îndeplinească visul oficialilor cu lotul pe care îl are la dispoziție.
„Am stabilit cu Rednic că lotul actual este suficient. Pe Niculesc l-am aduc pentru că Bratu era accidentat. Dorința mea este să fim campioni. Sperăm să fie anul nostru, dar mai avem mult de muncă. Nu trebuie să ne visăm deja campioni. Prin mobilizare și determinare vom face posibil acest lucru.”, a spus Turcu la revenirea în țară.
Chiar dacă pleacă din „pole-position”, Dinamo nu este cotată ca favorită la câștigarea titlului de către antrenorul Stelei, Marius Lăcătuș. Motivul? Mircea Rednic a mai câștigat trofee în campionatul românesc, iar „Fiara” este de părere că a venit și rândul altora. Favoriți în această întrecere sunt antrenorii de la Unirea, Timișoara și Steaua, adică foștii colegi din Ghencea.
„Mi-aș dori ca eu și foștii mei colegi de la Steaua, Dan Petrescu și Gabi Balint, să obținem rezultate bune în acest sezon. Mircea Rednic poate să mai aștepte, pentru că el a mai cucerit trofee. Trombetta la fel, chiar dacă a fost secund”, a spus Lăcătuș la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER