Robinho (foto) va fi împrumutat de Manchester City la Santos. În 53 de apariții în triocoul „cetățenilor”, brazilianul a marcat doar 16 goluri.
Operațiunea Robinho, în urma căreia Manchester City se lăuda în ultima zi de mercato a anului 2008 cu lovitura iernii, s-a dovedit a fi un mare eșec financiar și sportiv pentru englezi. Șeicii care dețin clubul au plătit atunci lui Real Madrid 36 de milioane de euro, convinși că au pus mâna pe o adevărată bijuterie de fotbalist. După doi ani, în care a marcat doar 16 goluri în 53 de apariții, Robinho se va întoarce de unde și-a luat zborul spre Europa, adică în Brazilia, la FC Santos, unde este adulat ca un zeu. Iar City rămâne cu un mare deficit, pentru că fiecare gol al sud-americanului a costat fabuloasa sumă de 3 milioane de euro. Asta pentru că totalul investițiilor făcute pentru Robinho, transfer plus salariu, s-a ridicat la 48 de milioane de euro.
Gică Hagi (foto) și Gică Popescu au revenit pe gazon în echipa lui Zidane!
Cei doi cumnați și totodată jucători emblematici din perioada „Generației de Aur” au evoluat aseară, pe „Stadio da Luz” din Lisabona, într-un meci caritabil, organizat pentru ajutorarea populației după violentul seism care a lovit Haiti pe 12 ianuarie, provocând 200.000 de victime. În fața celor 51.312 spectatori, cei doi români au făcut parte din echipa care s-a numit „Prietenii lui Zidane”. Popescu l-a înlocuit în minutul 30 pe Kaka, iar Hagi a apărut pe teren în minutul 54, când l-a substituit chiar pe Zidane. Adversarii echipei mondiale au fost foști sau actuali echipieri ai Benficăi, partida terminându‑se cu scorul de 3-3.
Hagi a arătat că anii nu pot șterge și tehnica de excepție de care a dat mereu dovadă și a fost chiar aproape de gol cu unul din acele șuturi din afara careului care l-au făcut celebru. „Regele” nu a rămas însă pe teren decât 17 minute, cedându-i locul lui Dugarry. „Baciul” a jucat 60 de minute, semn că are încă o bună condiție fizică, deși a fost pierdut pe drum de Eder Luis la golul trei.
Munca lui Ioan Andone la noua sa echipă, ȚSKA Sofia, este mult îngreunată în această primă parte a stagiului de pregătire de ninsoarea care a căzut din abundență și în Bulgaria. Chiar și așa, Daniel Pancu este printre cei mai în formă jucători ai „Fălcosului”.
Andone are deja o problemă: starea precară din punct de vedere fizic a jucătorilor. Și-a supus fotbaliștii la un test fizic destul de tare, și doar paraguayanul Baes și, surpriză plăcută, fostul rapidist Daniel Pancu au trecut cu bine, fapt care îl determină pe antrenorul român să urgenteze sosirea unuia dintre cei doi preparatori fizici italieni cu care a mai lucrat deja la Dinamo și CFR Cluj. Astăzi este așteptat să semneze și francezul Grandin.¢
Am făcut o alegere excelentă cu Andone. Cu el, luăm titlul! Dimităr Borisov, patron ȚSKA
Atacantul englez i-a telefonat fostului său coechipier de la Manchester United, Pique, pentru a-i cere informații.
Wayne Rooney (foto, cu mingea) la FC Barcelona? La prima vedere ar părea doar o știre fantezistă, englezul fiind la această oră MVP-ul lui Manchester United și unul dintre idolii de pe „Old Trafford”. Dacă acest lucru ar fi putut părea până în urmă cu șase luni o pură fantezie, acum situația e complet diferită. Manchester United e prinsă în cleștele unor debite foarte mari, de peste 700 de milioane de lire sterline, și familia Glazer a ajuns să ofere acțiuni inclusiv jucătorilor doar pentru a putea stinge din pasiv. În aceste condiții, solicitarea lui Rooney de a i se mări salariul săptămânal, de la 90.000 de lire la 150.000, nu are nicio șansă să se împlinească.
Prețul: 70 de milioane de euro
Bölöni a scăpat situația din mână la Standard. Campioana Belgiei a fost învinsă cu 4-0, acasă, de Anderlecht, în etapa a 22‑a, iar zvonurile conform cărora antrenorul român nu mai are susținerea jucătorilor se întețesc.
Nimic nu mai merge la Standard Liege. Campioana en titre se află la nu mai puțin de 20 de puncte în urma liderului Anderlecht, dar ceea ce este mai îngrijorător este faptul că echipa nu joacă nimic și există pericolul real de a rata inclusiv accesul în play-off-ul campionatului, ceea ce ar însemna un adevărat dezastru financiar. Dar șefii clubului ezită să ia măsuri radicale, adică să-l demită pe Loți Bölöni, deoarece nu au garanția că un nou antrenor ar putea face minuni în termen scurt. Oricum, Loți se află sub presiune, iar ziariștii belgieni sunt tot mai convinși că totul provine din vestiar, din raportul antrenor-jucători. De altfel, Bölöni a și șocat acum câteva săptămâni, când a declarat că titlul de anul trecut l-a luat având mai puțin de jumătate din jucători de partea sa. Și partida cu Anderlecht, terminată cu un umilitor 0-4, a avut ciudățenile ei, respectiv o eliminare destul de ușor dictată de arbitru la Witsel, un penalty ratat de Mbokani și două autogoluri pe final. Nimeni din conducerea lui Standard nu spune lucrurilor pe nume, dar se vede clar că sunt mari probleme în vestiar.
Este aproape sigur că Mutu se va despărți curând de Fiorentina. Cu cinci goluri marcate în ultimele patru meciuri, atacantul român așteaptă acum să vină și ofertele. Prima echipă care s-a arătat dispusă să îl cumpere este Rubin Kazan, campioana Rusiei. Sunt însă doi factori care, probabil, vor duce la respingerea ofertei: suma mică, 6 milioane de euro, și faptul că nu se pune sub nicio formă plecarea imediată, iar în Rusia campionatul începe în primăvară și e greu de crezut că Rubin va aștepta până în iunie. Aceeași situație este valabilă și pentru Zenit Sankt-Petersburg, echipă pregătită acum de italianul Luciano Spalletti, un mare „fan” al românului.
Rafa Benitez, antrenorul lui Liverpool, a ieșit definitiv din inimile suporterilor. În timpul ultimului meci, sâmbătă, 1-1 la Stoke, în etapa a 21-a din Premier League, aceștia i-au fluturat spaniolului bilete de avion către țara sa natală.
În aceste condiții, Benitez este din ce în ce mai aproape de despărțirea de Liverpoool, singura piedică în calea „divorțului” fiind despăgubirea pe care ar urma să o primescă spaniolul în caz de demitere: 22 de milioane de euro. Cei mai vehemenți sunt suporterii echipei: „Da
Cum situația financiară a clubului FC Liverpool este departe de a se îmbunătăți prea curând și rezultatle proaste pot transforma acest sezon într-unul de coșmar pentru „coromorani” este foarte probabil ca la vară să aibă loc despărțirea de cel puțin unul dintre fotbaliștii emblemă ai grupării de pe Anfield Road, pentru a mai recupera din pagube. Numele cel mai des vehiculat în presa din Marea Britanie este Steven Gerrard.
Se știe că Inter a înaintat deja o ofertă de 40 de milioane euro, respinsă de Liverpool, însă de excelentul mijlocaș este interesată și vecina rivală a nerazzurrilor, AC Milan. Cu toate acestea, Sunday Mail speculează pe tema unei alte direcții în care s-ar îndrepta Gerrard și anume Real Madrid, președintele Florentino Perez fiind un mare admirator al englezului.
Internaționalul sârb de la Standard Lige, Milan Jovanovic, se află cu ciguranță înaintea ultimului retur la campioana Belgiei. Mai multe cluburi de top din Europa au făcut din el un obiectiv de mercato. Chiar faimoasa grupare italiană care are numele la fel cu prenumele jucătorului nu a făcut un secret din faptul că îl dorește pe San Siro.
Numai că italienii gândesc mutarea pentru viitorul campionat, în timp ce englezii de la FC Liverpool sunt foarte presați de timp și de criza de rezultate prin care trec și sunt dispuși să ofere 8 milioane de euro pentru un transfer imediat, cu trei mai mult decât oferta rossoneră de la vară. Rămâne de văzut dacă Standard va accepta despărțirea de cel care tocmai a fost desemnat drept cel mai bun fotbalist din Jupiler League în 2009, mai ales că elevii lui Loți Boloni trebuie să tragă tare pentru a reuși să intre în play-off-ul
Mașina de înscris goluri Real Madrid s-a transformat, de la venirea antrenorului Manuel Pellegrini, într‑un bunker greu de cucerit: în acest sezon, „galacticii” nu au primit gol în 12 partide, ceea ce reprezintă un record pe „Bernabeu”.
Înainte, pentru Real nu conta prea mult dacă primea goluri, pentru că, în cele mai multe cazuri, echipa marca de mai multe ori decât adversarul. În acest sezon însă, portarul Casillas (foto) și colegii lui au închis de multe ori drumul spre gol, mai precis în 12 partide din totalul de 25 jucate: 10 în campionat, una în Liga Campionilor și ultima în returul din Cupă cu Alcorcon, toate acestea în condițiile accidentării celui mai important pilon central, Pepe.
Casillas, cel mai bun portar din 2009
S-a egalat astfel recordul din ediția 1992-1993, când antrenor era Benito Floro, cu Paco Buyo în poartă. Atunci au fost nouă meciuri în Primera și trei în Cupa UEFA, iar cerberii din fața lui Buyo se numeau Chendo, Sanchis, Ricardo Rocha și Nando. Același număr de meciuri fără a primi gol a mai înregistrat Real de încă trei ori în istoria sa, în 1957-1958, 1964-1965 și 1987-1988. Deloc întâmplător, în 2009, Iker Casillas a fost desemnat de către Federația Internațională de Statistică și Istorie a Fotbalului drept cel mai bun portar.
Pancu și Florentin Petre au fost prezentați la ȚSKA Sofia. Cei doi ar putea fi antrenați de Cristiano Bergodi, fostul tehnician al Stelei.
Ca peste tot, și la ȚSKA este criză financiară și lotul echipei a suferit modificări serioase, dar cei doi români, deși ambii trecuți de 32 de ani, sunt văzuți ca salvatorii roș-albilor. Dacă pentru Petre este vorba de o revenire, el activând la Sofia și înainte de a pleca la Terek Groznîi, pentru Pancu e al patrulea campionat din carieră, după cel românesc, Turcia și Rusia. Fostul rapidist a semnat pentru un an și jumătate cu echipa bulgară.
Surpriza pe care o pregătesc oficialii lui ÈšSKA se numește Cristiano Bergodi. Italianul a început ieri negocierile cu echipa bulgară, existând șanse mari ca acesta să îi antreneze pe Petre și Pancu din retur. ÈšSKA a fost refuzată anterior de Pițurcă și de Hagi.
FC Barcelona, echipă care câștigase șase trofee anul trecut, a fost eliminată miercuri din Cupa Spaniei de către Sevilla. Catalanii au învins acum cu 1-0 în deplasare, dar înfrângerea din tur, 1-2 pe „Camp Nou” le-a fost fatală.
Degeaba s-a străduit Barcelona să revină și să meargă în sferturile Cupei Spaniei. Golul lui Xavi, al 50-lea în tricoul blaugrana, n-a fost suficient. De vină au fost senzaționalul portar Palop și bara, la șutul pe care scria 2-0 și calificare Barça, expediat de Messi. „Dacă nu am atins obiectivul de a continua în Cupă, trebuie să mergeți și să-l întrebați pe acest Palop cum a putut apăra atât de bine. Numai el are explicația faptului că nu am mai marcat și al doilea gol”, a spus Guardiola după meci.
Președintele Sevillei, Jose Maria Del Nido (foto medalion), este în culmea fericirii: „Să elimini cea mai puternică echipă din istoria lumii e cu adevărat o nebunie”. Șeful andaluz a purtat miercuri o pălărie cumpărată chiar din Barcelona, în ziua primei manșe, când Sevilla a bătut cu 2-1, și aceasta pare a deveni talismanul fostei adversare a Unirii din Liga Campionilor.
Au fost mai buni. Credeam că nu se va termina niciodată
Câtă deosebire între AC Milan de la începutul sezonului, când jucătorii păreau a nu înțelege nimic din indicațiile noului antrenor, Leonardo, și mașina de goluri din 2010! Iar unul dintre oamenii din teren care au un merit mare în această schimbare este Ronaldinho.
„Diavolul” milanez a mitraliat în primele două meciuri din 2010 porțile celor de la Genoa și Juventus: opt goluri! „Dințosul” Ronaldinho, fotbalist considerat aproape terminat când a debarcat pe „San Siro”, la insistențele patronului premier Berlusconi, a renăscut precum Pasărea Phoenix, din paradoxul unei vieți extrem de tumultuoase petrecute în afara gazonului. Însuși vicele Galliani s-a arătat iritat de repetatele escapade ale lui Ronaldinho prin cluburile de noapte, iar antrenorul Leonardo a încercat și el, la început, varianta severă.
Animal de pradă pe „Olimpico” Nimic nu a dat rezultat până când Leonardo a decis să încerce și ultima carte, înainte de a propune vânzarea compatriotului, promițându-i că are liber la distracție, cu condiția unui randament de top. Și, minune, medicamentul libertate și-a făcut efectul, evoluțiile lui Ronaldinho fiind în continuă creștere. La Torino, duminică, el a fost ca un animal de pradă care are multă răbdare până face saltul mortal la gâtul prăzii. Până la faza în care a marcat pentru 2-0, a părut omul păcii. Dar după gol s-a dezlănțuit și pe final a mai mușcat o dată, pe centrarea de manual a lui Beckham. Ronaldinho spune că Inter nu e campioană încă, iar ora derby-ului d
Dacă nu era tratat corespunzător, românul avea șase mici să supraviețuiască!
Cristi Chivu continuă să se afle sub observație medicală în spitalul din Verona, dar starea sănătății sale este tot mai bună, fundașul lui Inter fiind calm și binedispus. Chivu a fost vizitat ieri de primarul Veronei, Flavio Tosi, care a declarat că, „dacă nu ar fi avut capul bandajat, nici nu ai fi putut bănui că a suferit o delicată intervenție chirurgicală în urmă cu doar câteva zile”. Medicii care l-au operat pe jucător spun că deocamdată este important să se facă bine pacientul și abia după aceea se va discuta despre viitorul jucătorului Chivu.
Nu va purta cască Chestionat de Gazzetta dello Sport, cel mai reputat doctor neurochirurg din Italia, Giovanni Broggi, a făcut câteva considerații pe marginea cazului, vestea cea mai importantă fiind certitudinea că românul va putea reveni în maximum trei luni și că nu va trebui să poarte cască de protecție. De altfel, ar fi fost imposibil ca FIFA și Liga italiană să accepte o astfel de solicitare în situația în care accidentarea ar fi impus pe viitor o astfel de măsură, întrucât, în duelurile aeriene cu adversarii, aceștia s-ar fi putut accidenta ei destul de serios în contact cu casca lui Chivu. Pentru profesorul Broggi, șeful Departamentului de neurochirurgie de la Institutul Besta din Milano, foarte mult a contat faptul că intervenția chirurgicală s-a putut efectua fără a fi nevoie de implementarea în cutia craniană a jucătorului a unui element exte
Coloși cu picioarele de porțelan. Cam astfel se prezintă marile puteri fotbalistice ale Europei, cluburi cu zeci de trofee în vitrină, dar cu datorii de sute de milioane de euro.
O anchetă a cotidianului italian Gazzetta dello Sport a scos la iveală faptul că în spatele unor embleme precum Manchester United, Real Madrid, Valencia sau chiar FC Barcelona se ascunde o situație financiară explozivă.
Recordmena Manchester United Clubul de pe „Old Trafford”, la care acționar majoritar este familia Glazer, este în fruntea debitorilor, cu o sumă uriașă, 723 de milioane de euro. Debitul a tot crescut între 2005 și 2008 și nici măcar banii obținuți din transferul lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid (94 de milioane de euro) nu au ajutat în mod deosebit. Se vehiculează tot mai serios ca soluție temporară o injecție de capital din partea acționarilor, altminteri clubul ar putea avea mari probleme nu peste multă vreme, adică maximum doi ani.
Real garantează cu stadionul, Arsenal cu blocuri Real Madrid a ajuns la un pasiv de 683 de milioane de euro după ce a făcut „cumpărături” de peste 200 de milioane în vara lui 2009. Aceasta este însă numai partea strict legată de transferuri. În total, cu alte cheltuieli, minusul rezultat pentru stagiunea în curs este deja fabulos pentru o perioadă atât de scurtă: 420 de milioane. Complexul sportiv al clubului și stadionul „Santiago Bernabeu” sunt bunurile cu care garantează actuala conducere a Realului. Valencia a riscat cu adevărat falimentul, reu
Mesaj emoționant de la fanii lui Milan: „Cristi, te așteptăm în finala Ligii Campionilor!”
Accidentarea suferită mierÂÂÂcuri, la Verona, în minutul 48 al partidei pe care Inter a disputat-o cu Chievo, îl va scoate din circuit pe Cristi Chivu cel puțin trei luni. Căpitanul tricolorilor s-a ciocnit puternic, cap în cap, cu adversarul Pellissier, și a fost transportat imediat cu ambulanța la Spitalul Universitar Borgo Trento din Verona, cel mai renumit spital de neurochirurgie din Italia. Cristi a fost permanent lucid, iar acest lucru putea ușor induce în eroare stafful medical interist condus de profesorul Combi, care a și recunoscut: „Ne felicităm pentru faptul că, în pofida stării aparent bune a jucătorului, am cerut ca acesta să fie imediat dus la spital, pentru un control amănunțit, pentru că astfel de lovituri sunt extrem de periculoase și, nedescoperite la timp, ele pot produce mari probleme de sănătate, în special neurologice”.
Gazzetta dello Sport scrie despre interesul antrenorului lui Manchester City, Roberto Mancini, pentru mai mulți jucători din Serie A, inclusiv pentru Cristi Chivu, fostul său elev de la Inter Milano.
În ultimele zile, de când Mancini și-a intrat serios în pâine la unul dintre cele mai potente cluburi din lume din punct de vedere financiar, presa din Italia a vehiculat foarte multe nume pe lista tehnicianului. Unul dintre jucătorii despre care presa italiană scrie că ar reprezenta o țintă pentru Mancini este românul Cristi Chivu. Se știe că, în vara lui 2007, antrenorul, care la acea vreme o pregătea pe Inter, s-a „bătut” multă vreme cu patronul-președinte al nerazzurrilor, Massimo Moratti, pentru a-l convinge să îi dea banii necesari transferului lui Chivu de la AS Roma.
Inter a găsit deja înlocuitor: Kolarov Tot Mancini este primul antrenor care a declarat că românul este un jucător polivalent, care poate evolua cu bun randament fie în centrul apărării, fie ca fundaș stânga, dar și ca mijlocaș la închidere, lucru de care a ținut cont și succesorul său, portughezul Jose Mourinho. Deocamdată este prematur să se avanseze cu ipotezele până când nu va exista o ofertă concretă din partea lui City.
Însă, întrebat de cei de la Gazzetta dello Sport dacă numele aflate pe lista lor sunt cele reale, Mancini a dat un răspuns care lasă loc la o variantă afirmativă: „Toți sunt jucători de certă valoare pe care orice antrenor și i-ar dori la echipa lui. Și Vieira, și Cordoba, și Chivu”.
Ibrahimovic s-a plimbat cu sania trasă de câini, în vacanța de Crăciun, iar gerul puternic i-a provocat răni la față. Suedezul are și probleme de altă natură, el fiind destul de indisciplinat în ultimul timp.
Zlatan Ibrahimovic este cunoscut drept un personaj extrem de dificil atât în raport cu tehnicienii pe care i-a avut în cariera sa, cât și față de arbitri sau de adversari în timpul jocului. De la transferul său la FC Barcelona, în vara lui 2009, Ibra a fost însă neașteptat de disciplinat și nu a creat niciun fel de probleme până în apropierea scurtei vacanțe de iarnă, când a dat primele semnale despre o nedorită revenire la vechile obiceiuri.
El a colecționat trei cartonașe galbene consecutive, la care s-a adăugat un al patrulea la primul meci din 2010. Au fost cartonașe obținute după „metoda Ibrahimovic”, adică pentru reacții stupide, atitudini care i-au deranjat pe arbitri. La acestea s-a adăugat și primul schimb de replici cu Guardiola, consumat tot acum, în primele zile ale noului an.
Își acoperă fața cu bluza de tre
Alibec a fost folosit alături de Balotelli în atacul lui Inter, în amicalul cu echipa lui Chivu, mulțumindu-l pe tehnicianul portughez.
Inter a susținut primul meci din 2010 tocmai la Riyad, capitala Arabiei Saudite, în compania echipei lui Mirel Rădoi, Al-Hilal. La campioana Italiei a jucat și Alibec, care l-a impresionat pe antrenorul Mourinho.
A fost un meci organizat de șeicii care o patronează pe Al-Hilal, pentru a sărbători retragerea de pe gazon a unui nume legendar pentru saudiți, Nawaf Al-Temyat. Italienii au fost uluiți de primirea extraordinară care li s-a făcut, fiind nevoie de o escortă formată din zece mașini de poliție pentru a putea străbate, cu greutate, drumul de la aeroport la hotel, datorită entuziasmului uriaș arătat de localnici echipei lui Mourinho.
N-a fost doar o confruntare Rădoi – Chivu, ci și prilejul pentru tânărul internațional de tineret Denis Alibec, cumpărat anul trecut de Inter contra sumei de 800.000 de euro de la Farul, să-i demonstreze lui Mourinho ce poate. Inter a învins cu 1-0, gol Milito, dar surpriza plăcută s-a numit Alibec, utilizat toată repriza secundă. Atacantul român a avut două bune ocazii, la prima apărând excelent portarul, iar la a doua trăgând puțin pe lângă poartă.
Conform cotidianul turc Milliyet, Real Madrid si conducerea clubului Fenerbahce ar fi ajuns la un acord pentru transferul la gruparea spaniola a fundasului stanga Andre Santos. Operatiunea ar urma insa sa aiba loc la vara, turcii urmand a primi 12 milioane euro pentru acest transfer.
Daca informatia este reala, atunci este putin probabil ca Real sa mai faca vreo oferta pentru internationalul roman Razvan Rat de la Sahtior Donetsk, in conditiile in care de la vara ar sosi brazilianul. Asta ar insemna ca Real sa se multumeasca in urmatoarele sase luni cu o solutie din actualul lot, urmand a face mutarea impo
Cristian Săpunaru este în pericol de a-și ruina cariera după ce duminică a lovit un steward, la finalul meciului pierdut de Porto cu 1-0 la Benfica.
Cu nervii întinși la maximum, după ce nu jucase nici măcar un minut, Săpunaru a avut o altercație cu un om de ordine, în timp ce se îndrepta spre vestiarul echipei sale. Nu a fost singurul „dragon” care nu s-a putut stăpâni, pentru că valorosul atacant Hulk s-a băgat și el. Acum, pentru a cunoaște consecințele actului său nesăbuit, „Săpun” va trebui să aștepte decizia Comisiei de Disciplină a forurilor competente din Portugalia. Există două variante de sancțiune pentru fostul rapidist. Una ar însemna să scape ușor, cu doar două-trei meciuri de suspendare și plata unei amenzi de până la 1.000 de euro, și alta, teribilă, care i-ar pune în real pericol continuitatea în fotbal: între șase luni și trei ani suspendare și amendă de 7.500 de euro. Totul depinde de felul în care va fi încadrat incidentul: răspuns la provocare sau agresiune la adresa unui om de ordine.
Decizia va fi luată după vizionarea înregistrărilor camerelor de supraveghere ale stadionului „Da Luz”. Lucrurile s-ar putea agrava și mai mult dacă victima va merge mai departe, în instanță, pentru că există deja o autosesizare din partea poliției.
Ar putea fi un al doilea „caz Mutu” Totodată, FC Porto ar putea merge până într-acolo încât, în funcție de sancțiunea pe care o va primi jucătorul, să procedeze la întreruperea contractului de muncă pentru stricarea imaginii c
Și când este accidentat, Mutu ține prima pagină a ziarelor din Italia. În urmă cu o săptămână, jucătorul Fiorentinei a lovit un cetățean libanez la o petrecere din Florența.
Un nou scandal, pe final de an, era tot ce îi trebuia lui Adrian Mutu, după un 2009 în care s-a confruntat cu toate problemele posibile – medicale, financiare și disciplinare. Ultima ispravă a românului s-a consumat în incinta hotelului Four Seasons din Florenta, în noaptea de 3 decembrie, cu prilejul unei petreceri.
Faptele sunt următoarele: de român s-a apropiat un cetățean de naționalitate libaneză, în stare de ebrietate, care a început să-i adreseze insulte lui Mutu și, susține acesta, ar fi vrut să-l agreseze. În acel moment, „Briliantul” a replicat ca Lucian Bute, aplicând o lovitură de pumn în figura libanezului. Acesta a avut nevoie de o vizită urgentă la spital și a primit un certificat medical pe termen de șapte zile, semn ca „autograful” lui Mutu nu a fost fără urmări pentru nasul său.
Astăzi are loc la Johannesburg, în Africa de Sud, reuniunea Comitetului Executiv al FIFA, în cadrul căreia s-ar putea lua unele decizii care ar revoluționa turneul final al CM de anul viitor.
Solicitarea Irlandei de a fi admisă la turneul final ca urmare a gravelor erori de arbitraj produse la returul cu Franța din barajul de calificare așteaptă azi un răspuns din partea FIFA. Șansele sunt însă aproape zero, după cum a spus ieri secretarul general al forului mondial. Totodată, se vor lua decizii privind folosirea arbitrilor de poartă și a unor tehnologii care să ajute arbitrii la luarea celor mai corecte decizii.
După ce Cristiano Ronaldo le-a promis fanilor lui Real Madrid că va marca pe „Camp Nou”, brigada Boixos Nois, cea mai fanatică facțiune din galeria Barcelonei, a pornit un adevărat război psihologic împotriva starului portughez.
Catalanii au postat pe internet fragmente din cântecele pe care le-au pregătit pentru meciul de duminică. Majoritatea scandărilor îl vizează pe Cristiano Ronaldo: „Există un singur Ronaldo, și nu este portughez!” sau „CR9 – cel mai nou produs de make-up”.
Barça a umilit Realul sezonul trecut
Sezonul trecut a însemnat un vis urât pentru madrileni în „dubla” din „El Clasico”. Scorul total din cele două meciuri a fost 8-2 pentru Barcelona.
Înfrângerea din 13 decembrie 2008 de pe „Camp Nou” cu 2-0 nu a fost un capăt de țară, deși niciodată eșecul nu a fost digerat ușor între cele două formații, indiferent de scor. Au marcat atunci, în ultimele zece minute, Samuel Eto”o și Lionel Messi. Însă ceea ce s-a petrecut în ultima confruntare, chiar pe „Santiago Bernabeu”, a fost un cutremur de gradul șase pentru toată suflarea Realului. Barcelona s-a impus, incredibil, cu scorul de 6-2, câte două goluri Messi și Henry, alte două fiind opera fundașilor Puyol și Pique. Real și-a amăgit fanii când a deschis scorul, prin Higuain, echipa lui P
Posibilitatea ca braÂÂÂÂÂÂÂÂzilianul Amauri (foto), de la Juventus, să fie convocat la naționala Italiei l-a scos din sărite pe Pazzini (medalion), atacantul Sampdoriei.Presa din Peninsulă a avansat insistent de aproape un an încoace varianta ca Amauri să devină internațional italian, după ce a primit documentele care îi dau acest drept.
Însă Pazzini, fostul coleg al lui Mutu la Fiorentina, în prezent la Sampdoria, care l-a acuzat pe român ca fiind cauza marginalizării sale de către Prandelli, arată că are unele probleme în privința străinilor: „De ce să joace Amauri, care e brazilian, când Italia are atâtea soluții autohtone viabile? Postul la Mondiale eu vreau să mi-l disput cu atacanții italieni, nu cu un brazilian!”. Ce-i drept, Italia a avut mai mereu de unde să aleagă, însă nici nu a spus nu străinilor. Chiar acum în lot se află argentinianul Camoranesi.
Vestiarul Elveției, cu toate steagurile Spre deosebire de italieni, elÂÂÂveÂțienii, vecinii lor de la nord, proÂÂÂÂfită din plin de global
Inter și Lazio au relații de colaborare dintre cele mai bune, iar în iarnă milanezii l-ar putea achiziționa fără probleme pe Kolarov, fundașul stânga care ar deveni astfel un concurent serios pentru Cristi Chivu. Transferul ar fi inclus în operațiunea „Pandev”, macedoneanul care foarte probabil va ajunge sub comanda lui Jose Mourinho din iarnă.
Nemulțumit de oscilațiile de randament ale lui Cristi Chivu ca fundaș stânga, antrenorul portughez al campioanei Italiei i-a trasat drept obiectiv patronului Moratti deschiderea unor tratative pentru achiziționarea de la Lazio a lui Aleksandar Kolarov. Sârbul este considerat prototipul fundașului modern, extrem de bătăios și cu apetit ofensiv. Bun executant al loviturilor libere, a fost deja botezat „Noul Sinișa”, aluzie la conaționalul Mihajlovic. Dacă Inter îl va cumpăra pe Kolarov, lucrurile se vor complica teribil pentru Chivu, pentru că Mourinho va avea la dispoziție doi laterali după placul său, extrem de ofensivi, pe sârb și pe Maicon.
Ștefan Radu nu mai are loc pe stânga Kolarov a fost adus la Lazio ca soluție de rezervă pentru banda stângă, acolo unde titular era fostul dinamovist Ștefan Radu, pentru care s-au plătit 5,4 milioane de euro, aproape de șapte ori mai mult decât pe sârb. Însă Kolarov i-a luat repede fața românului. Așa a ajuns Radu rezervă de lux, situație din care a ieșit abia în actualul sezon, ca urmare a lanțului de accidentări din centrul apărării, acolo unde îl folosește acum antrenorul Davide Ballardini.
Elveția a stricat petrecerea pe care Nigeria o pregătise pentru a celebra titlul mondial la categoria juniorilor Under 17. Europenii au câștigat cu 1-0 finala jucată duminică împotriva gazdelor, având în lot jumătate din jucători cu alte origini decât cea a țării pe care o reprezintă.
Elveția s-a impus trecând și peste obstacolul unui arbitraj fățiș orientat înspre gazde, deși în tribune se afla însuși șeful FIFA, elvețianul Sepp Blatter. Unicul gol l-a înscris în a doua parte Haris Seferovic, jucătorul lui Grasshopper Zürich. Acest triumf a fost clădit pe aportul unui adevărat Turn Babel, fotbalul elvețian învățând repede lecția vecinilor germani, conform căreia astăzi nu poți clădi o națională puternică fără să ții seama de globalizare.
Sub culorile steagului roșu cu cruce albă se regăsesc tineri proveniți din cele trei seminții ce alcătuiesc Federația helvetă (germană, franceză și italiană), dar și sud-americani, spanioli, sârbi, albanezi, magrebieni și africani. De altfel, din lotul de 21 de jucători, doar zece pot fi încadrați la categoria elvețieni, restul de 11 fiind implanturi câștigătoare!
După 1-0 în Irlanda, în turul barajului pentru prezența la CM, în tabăra Franței nu este deloc o atmosferă plăcută: presa din Hexagon a scris despre existența, înaintea partidei de la Dublin, a unui conflict între selecționerul Domenech și căpitanul Henry.
Atacantul Barcelonei i-a reÂproșat selecționerului înÂcăÂpăÂțânarea de a nu apela la serviciile unui jucător foarte experimentat, precum Vieira, refăcut după seria de accidentări. Se pare că s-a ajuns la un ton foarte ridicat de ambele părți, cu un Henry extrem de virulent, aproape de a avea și alte reacții necontrolate, totul putând culmina cu o bătaie în toată regula. Înainte de returul de mâine, Domenech a dezmințit însă scandalul, dar a admis că a stat de vorbă îndelung cu Henry în hotel: „Este căpitanul echipei și trebuie să ne consultăm, pentru a decide ce este cel mai bine.
Thierry este singurul supraviețuitor din echipa campioană mondială în 1998 și toată lumea îl respectă și îi apreciază ideile”. Nu ar fi prima oară când Domenech și Henry ajung la schimburi dure de replici, evenimente similare fiind prezentate de presă și în timpul Euro 2008.
Fără Abidal, Toulalan și Diaby Franța are probleme de efectiv înaintea returului de mâine cu Irlanda. Astfel, fundașul Abidal, singurul cu o evoluție ireproșabilă în defensivă la Dublin, este posibil să nu mai revină pe gazon decât la începutul anului viitor. Și mijlocașul închizător Toulalan e KO, al treilea pe listă fiind Diaby.
Rezultat absolut șocant în fotbalul francez, consemnat aseară, în etapa a 12-a, pe „Stade Gerland”: Lyon – Marseille 5-5!!!
Confruntarea celor două „Olimpice” din Hexagon, Lyon – Marseille, s-a încheiat cu un halucinant 5-5, după o evoluție incredibilă a scorului. Cu zece minute înainte de final, OM părea câștigătoare, conducând cu 4-2, dar gazdele au marcat de trei ori, ultima oară în minutul 89. Victorie? Nu, pentru că Toulalan a înscris în proprie poartă în al treilea minut de prelungiri, după o fază controversată, în care arbitrul nu a sancționat un fault al lui Mbia comis asupra jucătorului lui Lyon, mijlocaș de meserie care a evoluat însă ca fundaș central.
Cel mai mare tenisman român din toate timpurile se află la Liege, pentru Cupa Legendelor
În aceste zile are loc la Liege o competiție de tenis de câmp rezervată fostelor mari glorii, printre cei prezenți aflându-se și Ilie Năstase, un „monstru al sportului alb, român și mondial”, cum l-a descris cotidianul La Meuse. Pasionat de fotbal, Năstase a asistat sâmbătă la repriza secundă a meciului Standard Liege – Zulte-Waregem 1-1. Motivul nu a fost că dorea neapărat să vadă o partidă din campionatul Belgiei, ci pentru că, o spune cu bucurie, este prieten de ani buni cu antrenorul lui Standard, Laszlo Boloni. „Îl cunosc pe Laszlo din 1986, de pe vremea când era la Steaua, și m-a cucerit de la început cu felul său de a fi. Puțin după aceea avea să plece în Belgia, țară de care și eu sunt legat într-un mod anume și iată că ne-am putut revedea după o bună perioadă de timp, tocmai pe pământ belgian”, a spus „Nasty”.
Un primar din Franța are soluția pentru a-i feri pe jucători de boală
Gripa porcină e o amenințare cât se poate de serioasă pentru lumea sportului. Pentru a evita răspândirea virusului, se poate ajunge chiar la soluții extreme: un jucător care scuipă în timpul meciului să fie sancționat cu „galben”.
Virusul H1N1, care a făcut deja câteva sute de victime pe mapamond, nu pare a fi deloc speriat de antidotul numit Tamiflu și „promite” să explodeze de-a dreptul într-o epidemie greu de controlat în următoarele luni. Deja au existat câteva episoade și în fotbal.
Neplăcuta poveste și-a derulat prima filă în Mexic, echipele din această țară având de suferit reacția adversarelor din competițiile intercluburi din Copa Libertadores, care au refuzat să joace pe pământ aztec și au obținut avantaj din această situație, nemaifăcând deplasarea în Mexic. Virusul s-a „mutat” apoi în SUA, când Landon Donovan a jucat, fiind contaminat, într-un meci din preliminariile CM 2010.
Apoula, în mijlocul gripei porcine În Europa, alarma a sunat mai serios în Principatul Monaco, unde mai mulți jucători de la AS Monaco au fost depistați cu gripă porcină. Numele lor nu au fost însă date publicității. Un nou episod s-a petrecut weekendul trecut, tot în Ligue 1. Confruntarea dintre Marseille și PSG a fost amânată, întrucât patru jucători ai oaspeților, printre care și Giuly, au căzut la pat. Delegația lui PSG a părăsit în noapte orașul, toți membrii, inclusiv fostul rapidist Apoula Bete, purtând măști d
Daniel Niculae și-a regăsit pofta de gol! Ce meci nebun au oferit Auxerre și Lille, gazdele impunându-se cu 3-2 după golul decisiv al atacantului român!
Oaspeții i-au ținut de multe ori sub presiune pe Niculae și coechipierii săi și au condus în două rânduri, dar la final s-au văzut nevoiți să plece cu mâna goală, deși ar fi meritat, indiscutabil, cel puțin un punct. Dacă Lille nu a scos măcar remiza, „vina” o poartă cei doi atacanți ai gazdelor, polonezul Jelen și românul Daniel Niculae. Primul a avut meritul de a fi fost omul care a refăcut de fiecare dată diferența de la golurile lui Lille, iar Nico a devenit MVP-ul partidei prin faptul că din lovitura sa de cap burgunzii au reușit să ia cele trei puncte, care îi plasează pe o excelentă poziție în clasament, locul 7, la egalitate cu Marseille și cu Lorient, cu 17 puncte.
FC Liverpool se afla înaintea infernalului meci de ieri cu Manchester United în cea mai proastă formă din ultimii 22 de ani. Victoria cu 2-0 a mai liniștit lucrurile pe „Anfield”. Patru înfrângeri consecutive în campionat și Liga Campionilor au provocat criza pe „Anfield Road” și scaunul tehnicianului spaniol Rafa Benitez se clătina destul de serios, deși conducerea clubului a susținut mereu contrariul. Un nou eșec ar fi egalat ceea ce se mai întâmplase doar în 1953, când „The Reds” au pierdut cinci partide la rând și au retrogradat! Din fericire pentru fanii cormoranilor, aceștia s-au trezit exact când trebuia. FC Liverpool a învins cu 2-0, succes datorat în bună măsură și revenirii lui Torres după accidentarea care l-a ținut câteva jocuri pe tușă.
Anunțat titular în meciul de azi al Fiorentinei cu Debrecen, Adi Mutu ar putea reface cât de curând cuplul de atac cu prietenul Toni la Fenerbahce Istanbul!
„Mai degrabă ajuți un condamnat să evadeze de la Yedikule decât să obții o informație de la Fenerbahce despre un eventual transfer”, obișnuiesc să spună, mai în glumă, mai în serios, ziariștii din Istanbul. Chiar și așa, de dincolo de porțile stadionului „Sukru Saracoglu” tot au răzbătut câteva știri despre o importantă lovitură a iernii. Este vorba de întărirea compartimentului ofensiv, de al cărui randament tehnicianul german Christoph
Izbucnirea de la finalul partidei cu Uruguay, după obținerea calificării la turneul final al CM din Africa de Sud, când a folosit un limbaj suburban la adresa ziariștilor din țara sa, l-ar putea costa scump pe selecționerul Argentinei, Diego Armando Maradona (foto).
Aflat la Cairo, la finala CM under 20, președintele forului mondial, Joseph Blatter, a anunțat că va fi deschisă o procedură disciplinară împotriva lui Maradona. Motivul îl constituie limbajul folosit de fostul mare jucător după meciul cu Uruguay. „M-ați tratat ca pe un gunoi și nu vreau să împart bucuria cu voi. Nu aveți decât să mi-o sugeți”, le-a spus atunci Maradona ziariștilor argentinieni.
Cine credea că nu va mai auzi de Luciano Moggi în fotbal s-a înșelat amarnic. Familia Moggi nu se poate despărți nu de sportul, ci de industria ce i-a adus atâtea avantaje pe vremea când domina fotbalul italian. Fiul, Alessandro, activează în continuare ca agent de jucători, chiar dacă puternica sa companie, GEA World, a fost desființată. Iar tatăl, Luciano, nu poate sta nici el departe, deși în Peninsulă are interdicție pe termen de cinci ani de a mai activa în vreun fel în fotbal.
Ștefan Radu îl va întâlni mâine pe Cassano, în fața căruia a avut probleme de fiecare dată de când s-a transferat la Lazio.
Dacă a fost cu adevărat un jucător care i-a pus mari probleme fostului dinamovist Ștefan Radu, de când acesta a poposit în fotbalul italian, la Lazio, în iarna lui 2008, atunci acesta este de departe atacantul Sampdoriei, Antonio Cassano. Cel supranumit „Peter Pan” a marcat de două ori, scăpând din marcajul lui Radu, iar în acest weekend românul îl va avea din nou ca adversar pe jucătorul care este cerut la echipa națională de o
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER