Un suporter al echipei Concordia Chiajna a murit înainte să ajungă în tribunele stadionului. A suferit un stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvat de cadrele medicale
Tricolorii se pot considera norocoși după tragerea la sorți pentru Euro 2016, care a avut loc astăzi, în Franța. România a fost extrasă în grupa F, alături de Grecia, Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord și Insulele Feroe. Cei mai dificili adversari pentru elevii lui Pițurcă sunt cunoștințele mai vechi, Grecia și Ungaria, naționale pe care tricolorii le-au întâlnit și în campania pentru CM din Brazilia.
Decizia noului căpitan al Petrolului de a purta o banderola personalizată cu numele lui i-a înfuriat pe fanii echipei care l-au numit pe acesta „egoist” și „penibil”. Adrian Mutu va reveni mâine în Liga I, după 14 ani, în Liga I. Petrolul va juca împotriva celor de la FC Brașov
La 17 ani, Ștefan Roșca avea în palmares un titlu de campion național la box și în sertar o invitație din partea unui antrenor din România pentru a veni în București și a face performanță în sportul pe care îl practica de când se știa: „Era totul stabilit. Deja visam la titluri europene, mondiale, la Olimpiadă, la medalii”, recunoaște acesta.
În urmă cu o săptămână, oficialii lui Tottenham au anunțat că românul Chiricheș are „probleme la spate”. ProSport a aflat că fundașul central are hernie de disc
Acum mai bine de nouă ani, emisiunile de sport ale televiziunilor din România funcționau după formatul moderator plus invitat ori invitați din lumea fotbalului, însă de foarte multe ori producătorii emisiunilor se loveau de refuzuri. În 2008, Digi și Antena 1 semnau cel mai mare contract de drepturi TV din istoria Ligii 1, 100 de milioane de euro pe 3 sezoane, iar formatul emisiunilor s-a schimbat. După modelul televiziunilor din occident, acolo unde foști jucători sau antrenori primesc bani pentru a-și da cu părerea (numele jobului se cheamă „pundit”), televiziunile de sport din România au început să angajeze colaboratori din fotbal.
-Ionuț Popa (60 de ani) a oferit primul interviu după retragerea de aproape un an din fotbalul românesc. Fostul antrenor spune că preferă să-și petreacă timpul cu familia
Astăzi a fost programat un nou termen în procesul dezafilierii Craiovei, proces în care sunt implicați Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și Adrian Mititelu.
ProSport a vizitat baza de cantonament și stadionul Unirii Urziceni, fosta echipă a lui Bucșaru. Imaginile oferă senzația că micul oraș nu a avut niciodată o câștigătoare de campionat în 2009
Sub protecția anonimatului, unul dintre jucătorii care au cucerit titlul cu Unirea Urziceni a ales să vorbească despre situația în care a ajuns, patru ani mai târziu, clubul desființat în 2011
Doar 15 dintre participanții la evenimentul ProSport din weekend, „Cu bicicleta la mare”, au pedalat până în Vama Veche. Vremea nefavorabilă i-a obligat pe ceilalți să ia decizia de a se urca în autocar pentru ultimii 65 de kilometri
*Azi, de la ora 9:00, se va da startul ediției a șaptea a evenimentului „Cu bicicleta la mare”.
*Mai mulți cicliști vor rula azi pe traseul București-Călărași-Vama Veche.
Cei 17 jucători ai Avântului Bârsana au parcurs 563 de kilometri, cu autocarul, pentru a juca astăzi împotriva Stelei, în șaisprezecimile Cupei României. Aproape 12 ore au făcut pe drum maramureșenii: „Doamne, departe mai e Bucureștiul!”, a declarat Teodor Ștefanca, antrenorul-jucător al echipei din Liga a IV-a, la sosire.
La ultimele două conferințe de presă săptămânale, televizate în direct, șeful Ligii, Dumitru Dragomir, a vorbit despre blocurile de apartamente pe care le construiește și, pentru a-și face reclamă, i-a tentat pe ziariști. Marțea trecută, Dragomir le-a propus jurnaliștilor o reducere de 30% din prețul apartamentului, dacă vor să se mute în blocurile lui. Astăzi, a redus reducerea la 20%, motivând că, între timp, „piața imobiliară a început să miște”.
Sportul Studențesc a fost ieri exclusă din campionat și va reveni pe scena fotbalului românesc abia sezonul următor, în Liga a III-a
Mircea Sandu a reacționat la materialul publicat luni de ProSport în care erau prezentate culisele alegerilor pentru președinția FRF care vor avea loc pe 1 iunie 2014
-Gică Popescu este momentan singurul candidat pentru alegerile din iunie 2014. Mircea Sandu joacă la două capete, iar Dumitru Dragomir caută un contracandidat, s
„În fotbal, este prima oară când am auzit de așa ceva în 25 de ani de când locuiesc în Australia”. Declarația îi aparține lui Florin Burhala, român stabilit în Australia, avocat și director sportiv la Melbourne Victory, care zilele trecute a fost angajat de către cei zece fotbaliști implicați în scandalul meciurilor aranjate din prima divizie.
N-a mai jucat decât două meciuri oficiale în ultimele patru luni și nu are echipă, deși s-a zvonit că a negociat cu Dinamo Moscova, Șahtior, West Ham sau VfL Wolfsburg. Însă Ciprian Marica rămâne un personaj care continuă să rămână în prim-plan. Și nu neapărat din motive fotbalistice. Ultima ispravă? Un conflict cu o echipă de paparazzi a tabloidului Cancan, care s-a încheiat cu un certificat medico-legal și o plângere la poliție
Dacian Varga și Vasile Șiman s-au bătut ieri, „parte în parte”, în curtea interioară a FRF
Dat afară pe 2 septembrie de Digi Sport printr-o notificare trimisă de un Birou Executor Judecătoresc, moderatorul Horia Ivanovici este pe punctul de a reveni la un alt post de televiziune. Probabil unul dintre favoriții președintelui LPF, Dumitru Dragomir, s-a înțeles cu șefii Etno TV pentru a realiza o emisiune sportivă pe canalul cu program folcloric. Neoficial, tratativele s-au purtat cu familia Prigoana, însă, oficial, afaceristul-politician Silviu Prigoană nu mai deține acțiuni în televiziune. „Nu discutați cu mine, eu nu mai am treabă de trei ani cu Etno”, a declarat ieri Prigoană.
Comitetul Executiv de Urgență poate exclude formația din Regie din toate competițiile în care e angrenată, iar jucătorii ar urma să devină liberi
FC Botoșani iese puțin din tiparul nou-promovatelor. Concret, nu ia bătaie la fiecare partidă din Liga I, lucru pe care Corona Brașov, de exemplu, nu și-l poate imagina momentan. E puțin surprinzător faptul că o victorie contra Viitorului i-ar face pe botosăneni lideri ai campionatului, dar parcă nimic nu mai miră în România. Și Steaua mai are o etapă de jucat, astfel că visele au o limită în Moldova. Viitorul, Voluntari sau Constanța, cine mai știe, e la polul opus. S-a chinuit mult sezonul trecut, o face și acum. Concret, plictisește și nu reușește să adune vreun punct. Și mai concret, face aproape imposibil de urmărit un meci în care ei evoluează. De asta s-au convins și cei de la FC Botoșani, care au scos un 0-0 inexplicabil, cu o echipă care a contat doar în primele 24 de minute pe teren. Hagi câștigă un punct, Botoșani nu mai e lider. Cumva, meciul de ieri a durat mai mult de 90 de minute. Totuși, pe cine mai miră asta?
Primul tehnician al Academiei lui Hagi crede că plecarea de la echipă poate produce pentru puști șocul de care au nevoie ca să câștige următoarele etape Cătălin Anghel crede că există o problemă la nivelul juniorilor, una legată de atitudine și de educație: „De asta nu avem rezultate”
Eliminați din Europa, „lupii” mai au doar varianta competițiilor interne. La Ploiești vine Concordia lui Ionuț Chirilă, iar Contra a fixat ca obiectiv obligatoriu victoria: „Trebuie să câștigăm primul meci acasă, dacă vrem să tragem la locurile 1-3”, a spus Contra.
Atât Augustin, cât și Iovan, au negat episodul petrecut miercuri la Ruse: „Nu e nimic adevărat”, a spus coordonatorul loturilor de tineret
Mijlocașul Stelei a părăsit sâmbătă noaptea cantonamentul naționalei U21, iar Stelea a fost categoric la sosirea echipei din Muntenegru: „Nu-l mai convoc”.
Jucătorului i se va face un referat, iar în cazul în care acuzațiile aduse de Stelea se dovedesc a fi adevărate, Iancu va fi sancționat și de echipa de club.
La pauză, Pițurcă le-a cerut jucătorilor să nu înceapă ofensiva și să mizeze pe cartea contraatacului.
La conferința de presă de dinaintea partidei contra Turciei, Victor Pițurcă a surprins atunci când a vorbit despre tactică: „Avem un mic avantaj, pentru că pe noi ne ajută și un egal. Noi nu vom risca”, a declarat selecționerul. A lăsat, așadar, să se înțeleagă faptul că echipa se va apăra și va încerca să marcheze pe un eventual contraatac, dacă vreunul se va materializa. Tactica a dat roade în tur, la Istanbul, iar Pițurcă, superstițios din fire și având liniște în clasamentul grupei și cu un egal, a preferat să o repete
Față de meciul cu Ungaria, Național Arena a erupt aseară cu câteva mii de voci în plus la intonarea imnului nostru național, „Deșteaptă-te române”. Fanii s-au înghesuit la casele de bilete în ultima zi, iar tricolorii au avut ceea ce și-au dorit: un stadion plin
Selecționata U21 a României va disputa astăzi, la Podgorica, cel de-al doilea meci din grupa de calificare la Campionatul European din 2015, contra Muntenegrului.
În această seară, Național Arena a erupt cu 2.000 de voci în plus la intonarea imnului național „Deșteaptă-te române”
Înlocuirea lui Abdullah Avci cu Fatih Terim a provocat „șocul” necesar la naționala Turciei, care speră să câștige diseară la București
Violențele de la meciul cu Ungaria, din peluza românilor, i-au obligat pe organizatori să ia măsuri: ultrașii roș-albaștri vor sta la partida cu Turcia în partea opusă a stadionului
Haosul creat de români în peluza Sud a Național Arena îi face pe organizatori să regândească planul de securitate pentru meciul de marți
Naționala este obligată să învingă marți selecționata similară a Turciei pentru a evita să stea, în ultimele două meciuri din grupă, la mâna rezultatelor
Vlad Chiricheș a fost în premieră căpitan la un meci oficial al naționalei.
Alexandru Maxim este omul de la care fanii tricolorilor, dar și selecționerul Pițurcă, au cele mai mari speranțe în „dubla” cu Ungaria și Turcia.
Dorin Goian (32 de ani) crede că orice secundă de neatenție din partea defensivei îl poate pune pe atacantul ungurilor în poziția de a marca și de a anula astfel orice șansă de participare în baraj a României
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER