Steaua va juca într-un interval de patru zile două meciuri extrem de importante, cu Schalke, în Europa League, și cu Dinamo, în Liga I.
Contractul lui Cristi Chivu cu Inter expiră vara viitoare, iar conducerea ehipei nu dă semne că ar dori prelungirea acestuia. Din iarnă, românul va putea semna cu orice echipă care îi satisface pretențiile financiare.
De-o viață întreagă în sport, Jean Garabet a ajuns directorul Centrul Național de fotbal de la Mogoșoaia. Constănțean la origini, omul s-a gândit să dea o mână de ajutor echipei de rugby Farul, pe care, în vremuri grele, a condus-o din postura de președinte.
Antrenorul FCM Târgu Mureș, Maurizio Trombetta, s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale și de faptul că aceasta nu a primit gol.
Antrenorul echipei Concordia Chiajna, Laurențiu Diniță, a declarat luni, după meciul cu FCM Târgu Mureș, pierdut cu scorul de 0-3, că rezultatul a fost decis de arbitraj, fiind acordate două penaltiuri la faulturi inexistente.
Unul dintre cele mai importante posturi într-o echipă este cel al portarului. Acesta trebuie să transmită încredere propriei echipe cu intervențiile și paradele sale.
După eșecul Stelei de la Piatra-Neamț, Gigi Becali i-a luat în colimator pe frații Costea, fiind dispus chiar să se despartă de Florin. După câteva zile, patronul roș-albaștrilor s-a răzgândit și a decis să le mai acorde o șansă celor doi.
Zlatan Ibrahimovic nu a plecat în condiții tocmai bune de la FC Barcelona și aștepta cu nerăbdare duelul cu fosta echipă, dar mai ales cu fostul antrenor, cu care a avut câteva schimburi de replici acide de-alungul timpului.
Din cauză că nu s-a simțit susținut de George Copos, Dinu Gheorghe a ales să plece de la conducerea Rapidului. În locul său, patronul s-a reorientat și l-a readus în Giulești pe Constantin Zotta, care a lucrat timp de patru luni la Vaslui.
După înfrângerea de pe teren propriu, scor 0-2, în fața celor de la FC Porto, Șahtiorul a pierdut orice șansă de a se mai califica în primăvara europeană.
Pandurii nu vor să se despartă în iarnă de Stojan Vranjes, unul dintre cei mai curtați jucători ai lor din acest sezon. „Nu se pune problema ca Vranjes să plece în această iarnă de la Pandurii. Nu s-a discutat nimic pe această temă, e sub contract cu clubul”, a declarat președintele executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu.
Dragoș Enache, huliganul care a intrat pe teren la partida Petrolul – Steaua, și l-a lovit pe George Galamaz, rămâne în continuare după gratii, mandatul de arest fiindu-i preșungit cu 29 de zile.
Steaua se află pe locul opt după disputarea a 14 etape din Liga I, iar speranțele roș-albaștrilor la cucerirea unui nou titlu au scăzut foarte mult.
De la venirea sa la Kuban, Dan Petrescu a impresionat pe toată lumea, de la patron până la simpli suporteri ai echipei. La antrenamentul de aseară, tehnicianul român a avut parte de o supriză care l-a lăsat fără cuvinte.
Cristi Bud e vizibil afectat de rezultatul din Giulești. „Ce să-i faci? Așa e când joci 11 la 14. Să fim serioși, a fost penalty la Ciucă, dar nu era de roșu. La golul patru al lor a fost ofsaid, iar mingea n-a intrat în poartă”, a spus atacantul, care a ajuns la cota șase goluri la Mediaș.
Alexandru Ioniță a fost desființat de antrenorul lui FC Köln, Stale Solbakken: „Dacă ați văzut repriza secundă, atunci știți de ce n-a jucat și în prima. Nu are valoare nici ca rezervă”.
Problemele pe care Ilie Stan le are la nivelul echipei îl vor forța pe tehnician să mizeze pe frații Costea și la partida cu Brașov, de sâmbătă.
După înfrângerea de la Piatra-Neamț, Gigi Becali i-a făcut „măscărici” pe frații Costea din cauza evoluției lor modeste și anunța că se va despărți de Florin în această iarnă.
Florin Costea are zilele numărate la Steaua, Gigi Becali urmând să decidă în perioada de iarnă dacă îl va lăsa să plece sau va încerca revitalizarea acestuia.
CFR Cluj s-a impus fără mari probleme în derby-ul Ardealului, scor 3-1 cu rivalii de la „U”, și rămân la patru puncte în spetele celor de la Dinamo, care au câștigat la limită, scor 1-0 cu Voința Sibiu.
O fază incredibilă s-a petrecut la partida dintre Wigan și Blackburn, scor 3-3, din Premier League. În momemntul în care oaspeții au beneficiat de o lovitură de la colțul terenului, Morten Pedersen s-a îndreptat să execute cornerul, moment în care și-a pasat singur mingea în față, după care a centrat pentru golul de 2-2, înscris de Junior Hoilett.
Autoproclamat drept cel mai bun manager din fotbalul românesc, Mihai Stoica, are foarte mulot timp liber după despărțirea de Steaua. CHiar dacă el spune că nu duce lipsă de oferte, deocamdată a ales să nu dea curs niciuneia dintre ele.
Drama prin care trece Mihăiță Neșu, care nu și-a revenit după cumplita accidentare suferită în timpul unui antrenament, putea fi trăită de un alt fotbalist român.
Chiar dacă a câștigat meciul cu Voința Sibiu, scor 1-0, dinamoviștii au avut din nou probleme din cauza arbitrajului, un penalty neacordat și un gol anulat eronat pe motiv de offside fiind principalele nemulțumiri ale „câinilor”.
Monica Farro este o vedetă de televiziune din Uruguay, care a participat și la varianta argentiniană a show-ului „Dansez pentru tine”. Mai este celebră și pentru faptul că anunță că se dezbracă în public de câte ori echipa națională de fotbal a statului Uruguay participă la vreo competiție importantă și are șansa de a o câștiga.
Pentru a nu pierde și mai mult conactul cu lideru, Steaua are nevoie de victorie în meciul de la Piatra Neamț, mai ales după ce Dinamo s-a impus, scor 1-0, în fața celor de la Voința Sibiu.
Derby-ul Ardealului a fost câștigat de CFR Cluj, scor 3-1 în fața rivalilor de la „U”.Golurile echipei gazdă au fost reușite de Cadu ’16, Weldon ’33 și Kapetanos ’66, în timp ce pentru Universitatea Cluj a punctat Tony ’45+1.
Evoluțiile bune din acest sezon ale lui Vladimir Bozovic (30 de ani) au atras atenția mai multor cluburi din Europa, care în ultimul timp s-au interesat de situația sa contractuală.
DNA-ul cercetează decizia de dezafiliere a Universității Craiova de către Comitetul Executiv al FRF, iar în acest sens au fost chemați pentru audieri Dumitru Dragomir și Mircea Sandu.
Un alt caz șocant pentru lumea sportului a apărut la doar trei săptămâni de la moartea baschetbalistului american Chauncey Hardy.
În această dimineață, procurorii DNA au descins la sediul FRF și la casa lui Mircea Sandu pentru a lua probe la dosarele în care aceștia investighează ceea ce se patrece în fotbalul românesc.
În această dimineață, Bernard Lapasset, președintele International Rugby Board, a declarat deschisă a VII-a ediție a competiției.
Pe miticul stadion „Eden Park” din Auckland, la 11.30 (ora României), Noua Zeelandă a jucat în meciul de deschidere în fața selecționatei Tonga, pe care au învins-o cu scorul de 41-10.
FRF a anunțat că pe fiecare scaun de pe Arena Națională spectatorii vor putea găsi stegulețe tricolore și cartoane colorate pentru coregrafia de la meciul România – Franța, ei având interzis accesul pe stadion cu alte bannere sau mesaje, informează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat că singura Generație de Aur pe care a cunoscut-o fotbalul românesc este cea a Stelei ’86 și nu echipa națională din 1994, care a prins sferturile de finală. Oficialul FRF a precizat că România are un fotbal nesatisfăcător și că români nu sunt labili psihic.
„Trebuie să ne schimbăm mentalitatea, să învățăm să respectăm ceea ce se construiește. Nu suntem labili psihic, avem un fotbal care nu mă satisface, însă totul e o consecință a realităților de la cluburi. Trebuie să avem un proiect care să ne asigure o linie de jucători crescuți bine la echipele de unde provin. Generație de aur am avut în ’86, când Steaua a atins performanța maximă, nu în ’94, cînd am fost la cîteva minute de un loc 3”, a spus Mircea Sandu la DigiSport.
Antrenorul formației Astra Ploiești, Tibor Selymeș, a declarat, miercuri, că își dorește într-o zi să antreneze echipa Dinamo, pe care o vrea învingătoare în derbiul cu Steaua, din etapa a XI-a a Ligii I.
„Am rămas dinamovist și îmi doresc o victorie. Sper ca, într-o zi, să ajung la Dinamo, dar nu mă grăbesc, am timp. Personal, am amintiri plăcute de la meciurile cu Steaua, care se jucau cu 50-60.000 de spectatori pe fostul «23 August»”, a spus tehnicianul formației Astra.
Derbiul dintre Dinamo și Steaua, din cadrul etapei a XI-a a Ligii I, va avea loc duminică, de la 20.30, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER