Probabil că Rapid are cei mai buni doi „închizători” din România: Costin Lazăr și J. P. Andrade.
Lazăr își demonstrează clasa de ceva timp, lucru care i-a făcut pe adversari sau pe foști mari fotbaliști să afirme că rapidistul este un jucător de vis, iar Andrade și-a arătat potențialul cu Dinamo.
Fostul fotbalist al lui Porto a alergat enorm, a prezentat o îndemânare în controlul balonului cum doar Lazăr pare să mai aibă în branșă, a deposedat, a avut inițiativă de presing, a șutat la poartă, a făcut un meci de fotbalist adevărat.

Între venirea lui Toja și rămânerea lui Rădoi, un eveniment cu importanță fotbalistică aparent minoră a ținut să se întâmple.

Dumitru Dragomir, președinte al LPF, deputat și membru al PRM, a renunțat la ultima onoare pentru a se înscrie în PD-L, partidul cotat cel mai bine în ultimul sondaj de opinie dat publicității de INSOMAR.

Pe cei interesați de politică ar putea să-i amuze că un om care în ultimul deceniu s-a zbătut pentru drepturile celor mulți și amărâți trece acum brusc în barca unei formațiuni inspirate doctrinar inclusiv de liberalism. Sau ar

Să zicem că ești pentru un moment Lăcătuș. Ai în față lista jucătorilor care vor începe sezonul, grupați în funcție de zona în care evoluează. În apărare îți sare în ochi „favoritul” tău, Rada, cel căruia i se plimbă prin minte ratarea unui transfer la Murcia. Mai e Goian, un tip umilit în fața camerelor de către cel mai direct patron din fotbalul românesc, și mai e Ghionea… Mda, și ăsta ar pleca. La mijloc – Rădoi a declarat că vrea să plece, și știi foarte bine că omul nu glumește. Apoi, Dică… Pe naiba, a greșit secundul lista! Dică nu mai este. În schimb, îi vezi pe Claudiu Ionescu și Neagoe. Și, brusc, ți-aduci aminte că tu l-ai primit pe Neagoe, cumpărat cu 100.000 de euro, chiar când CFR l-a adus pe Prette cu vreo 2 milioane. În atac, nu te mai uiți. Celor vechi le știi deja potențialul, iar în cazul celor noi te poți lămuri abia în campionat. În schimb, poți să privești un pic și spre loturile celor de la Cluj, Rapid și Dinamo. Vei înțelege pe deplin nervii lui Lăcătuș.

În afara sezonului, perioada bucuriei totale pentru un suporter pare să fie cea în care echipa favorită bagă adânc mâna în buzunarul finanțatorilor și cumpără jucători de soi.

Ei, chiar în mijlocul acestei perioade a intrat Rapid după ce Peseiro a anunțat că subțirimea lotului necesită aducerea a încă unei tranșe de fotbaliști.

Din păcate pentru cei care și-au exprimat cu înjurături dorința de a nu-i mai vedea pe teren pe alde Maftei sau Dică, „noi transferuri” poate înseamna și blocarea accesului spre echipă a unei serii de fotbaliști pe care Bergodi îi băgase în seamă sau chiar pe teren.

Întâi a fost Rădoi, după meciul cu Dinamo. Apoi Dică s-a rugat de patron să fie lăsat la Catania. Goian e cu gândul la Dinamo Kiev, iar de ieri s-a aflat că Ghionea s-ar mulțumi și cu Panionios.

În condițiile acestui presupus exod, mintea caută motivații spectaculoase. De la nemulțumiri financiare și până la conflicte pe teme tehnico-tactice cu patronul, orice ar da o notă aparte unui fenomen care în realitate este simplu, banal și întâlnit la toate echipele mari din Liga I.

După ce au gustat derby-uri, după ce au câștigat trofee, după ce domnul Becali a visat pentru titularizarea lor, după ce au negociat contracte în compania fascinantului domn Copos, după ce li s-a făcut „injecția letală” cu dinamovism a domnului Borcea… cu greu mai pot fi motivați de ceva din Liga I.

Mai mult, oricât de mare se crede un club în fotbalul nostru mic, mereu se găsește o echipă pe-afară care să ofere, fără prea mare efort, măcar tentația unui fotbal mai bănos, dacă nu și mai de soi.

Dacă ții cu Dinamo și privești spre transferurile realizate de CFR, Steaua și Rapid, poți simți o oarecare invidie. Adaugă rezultatul ultimului amical din Germania și temerea că Lobonț și Moți ar putea pleca, iar schița unui tablou al îndoielii vizavi de potențialul echipei în noul sezon ar putea fi gata. Cu toate acestea, două atuuri certe deținute de Dinamo o pot poziționa drept o candidată specială la titlu. Primul ține de valoarea de antrenor a lui Rednic și de capaciatatea acestuia de-a câștiga trofee de-o manieră extrem de clară. În plus, revenirea lui Rednic în „Groapă” înseamnă și revenirea unui antrenor care cunoaște deja foarte bine echipa. Al doilea e legat de forța ofensivă a echipei. Deși nu are același număr de jucători de atac bine cotați precum rivalele, „câinii” se pot lăuda pe deplin cu Dănciulescu și Bratu. Iar asta pentru că ambii, spre deosebire de cele mai multe dintre vârfurile adversarelor, au o calitate extrem de importantă: sunt de mult certitudini.

Dinamo pare să pregătească o afacere cu adevărat bună.

Adică este posibil să ia vreo 5 milioane de euro pentru un fundaș central care la ora actuală s-ar putea bate pentru un loc de titular în „naționala” cu Marius Constantin. Și asta doar dacă Tamaș, Ghionea, Ștefan Radu, Rădoi și Chivu ar fi cu toții suspendați sau prea accidentați ca să-i țină companie lui Goian.

Totuși, reușita completă a afacerii depinde și de succesul cu care va fi înlocuit Moți în apărare.

Lăcătuș își exprimă cu o nerăbdare nervoasă dorința de a avea cât mai repede la antrenamente țintele de transfer ale Stelei. În mare însă, iritarea sa e în van. Un fel de tradiție arată că în România antrenorii reușesc să-și impună punctele de vedere în fața conducerii doar când negociază preluarea echipei. At

După ce drobul de sare format de evoluțiile ultradefensive ne-a făcut capul țăndări, puterea de analiză a oamenilor de fotbal s-a ascuțit.
Gică Popescu a constatat că dacă Mutu nu joacă, echipa e varză. Apoi, bineînțeles, nu a uitat să-i adape din nou pe Chivu și ai săi la izvorul frustrării: „Generația noastră era mai bună decât cea actuală”.

Dar, dincolo de dispute verbale fierte în nervi vizavi de care generație a stat mai intim cu fundul în poartă, lucrurile sunt destul de clare.
În anii imediat următori putem conta la turneele finale doar dacă fotbalul românesc se va iubi zdravăn cu norocul chior și va da naștere, din senin, unei serii de fotbaliști care să-i completeze pe Mutu, Chivu și alți câțiva, nu să-i încurce.

Cică am fi 22 de milioane de selecționeri în România și alte vreo 8-10 milioane peste granițe.

În mare, interesul nostru se limitează în acest moment doar la dorința de-a impune un prim „11″ și la cea de-a face schimbări cheie în timpul jocului.

Însă vizavi de meciul Olandei cu Franța, misiunea noastră autoasumată capătă complexitate.

Începe simplu cu acel „Bună seara, doamnelor și domnilor!”, rostit de comentatorul TVR, continuă cu imaginea lui Chivu din momentul intonării imnului și se încheie cu salutul aceluiași comentator: „La revedere!”. Dar între imaginea lui Chivu și acel „La revedere” vom trăi cu toții 90 de minute din viața celor mai adevărați suporteri. Fiecare minut va fi supus altei senzații, fiecare secundă se va asocia cu un alt sentiment.

Speranțe, respingerea imaginară a balonului la cornere, forțarea din priviri a unei deposedări prin alunecare, fiorul marcării unui gol, toate trăirile inventate de fotbal și dăruite nouă prin jucători.
De aceea, oamenii lui Pițurcă trebuie să o știe neapărat: ratații n-ar putea oferi așa ceva.

Chiar dacă nu sunteți „de aur”, atât timp cât veți juca pentru națională, veți fi generația noastră. A celor care ne înfiorăm odată cu voi când auzim imnul și a celor care explodăm într-o bucurie nebună când mingea aia intră în poarta adversă.

Pițurcă nu și-a încheiat încă socotelile cu grupul lui Hagi. Astfel, la Euro nu se merge doar pentru competiție, ci și pentru a le demonstra tuturor dușmanilor care-i poartă pică faptul că n-au valoarea sa.

Poate că regretele lui Mircea Sandu vizavi de demiterea aceea faimoasă sau poate că rezultatele pe care le-a obținut ulterior cu tricolorii ar fi trebuit să-l liniștească. El însă trăiește încruntat într-o lume în care obrazul se întoarce doar când urmează, din inerție, pumnul de răspuns.

Generalul Pierre Cambronne a rămas în istorie și pentru că în timpul bătăliei de la Waterloo i-ar fi răspuns cu un singur cuvânt generalului britanic venit să-i ceară ceremonios capitularea: „Merde!”.

Situația pentru echipa României este oarecum asemănătoare chiar înainte de primul fluier al meciului cu Franța.

Adică după dezastrul din apărare arătat cu modesta Muntenegru, francezul Benzema ar putea să facă solicitarea solului englez.

E ceva la el care te scoate din sărite. Unii numesc asta nesimțire, alții ușoară aroganță. Poate o fi doar un soi de independență specifică celor extrem de valoroși.

De altfel, dacă ne uităm în lotul nostru și-l dăm deoparte pe „căpitanul” cu umărul aproape de ghips, Mutu este singurul jucător de superclasă.

În rest, ceilalți sunt fotbaliști buni, care formează o echipă excelentă. Valorii lor i se adaugă dragostea noastră și iese acea Românie care poate să…

Mutu este însă foarte bun, indiferent dacă îl susținem sau nu, indiferent dacă ne place sau ne displace fața sa, indiferent dacă aflăm că s-a drogat sau că a mângâiat un ospătar cu o bară înfășurată într-un prosop. Mutu este cel mai bun fotbalist dintre ai noștri, independent de voința noastră.

De cinci ani, Becali este pentru fanii Stelei precum un credit de nevoi personale. Prezența sa a fost necesară într-un moment financiar dificil pentru echipă și a fost obținută ușor. Mai mult, cu el s-a satisfăcut nevoia de-a vedea în Ghencea titluri de campioană și mari echipe ale Europei. Astăzi însă, costurile ascunse ale acestui credit au început să doară.

Dobânda emoțională anuală efectivă pe care fanii o achită este formată din clasica dobândă de nervi pe care o plătesc toți suporterii unei echipe p

Din declarațiile jucătorilor, se pare că pe două lucruri. De exemplu, tricolorii ridică moralul fanilor înaintea confruntărilor cu Franța, Olanda și Italia cu o vorbă veche la națională de cel puțin 20 de ani. Este identificarea anatomică a sursei curajului în fața unui adversar puternic: „De ce să ne fie frică? Și ei au tot două mâini și două picioare, nu?”.

Iar când întrebările ziariștilor încep să cuprindă „metafore nelalocul lor”, precum posibilul statut de Cenușăreasă a grupei, replica, în același ton: „Ne bazăm pe forța grupului”.
Problema este însă că așa cum ne place să ne lăudăm că avem același număr de mâini și de picioare ca adversarii noștri, și ei se pot lăuda că formează grupuri puternice.

ProSport preia o informație din Business Standard și anunță că Borcea își vinde principala afacere, Crimbo. Vestea este aparent foarte bună pentru acționarul lui Dinamo, care ar putea să orienteze o parte din cele 25 de milioane de euro încasate către bugetul clubului iubit. Totuși, dacă ne uităm în studiul DNA vizavi de modul în care Cristi Borcea tratează vânzarea de active, lucrurile s-ar putea dovedi de-a dreptul dramatice pentru viitorul financiar al domnului Borcea. Dacă firma cumpărătoare îi dă 25 de milioane pentru Crimbo Gas, iar el se supără și încasează mai puțin de jumătate din această sumă, după cum a făcut atunci când l-a vândut pe Contra la Alaves? Dacă Borcea își va opri doar mai puțin de 10% din sumă, iar restul îi va oferi unui avocat, așa cum DNA susține că a făcut în cazul vânzării lui Codrea la Genoa? Sau poate Borcea va ceda Crimbo către olandezii de la SHV Gas așa cum l-a cedat pe Mitea olandezilor de la Ajax: gratis!

A spus-o unul dintre cei mai luminați manageri ai lumii, Jack Welch: „O investiție nefericită, dar scumpă stârnește în mod paradoxal mai mult sprijin decât una onorabilă, dar ieftină”. La câteva zile după ce Steaua a anunțat transferul lui Neagoe, CFR l-a prezentat pe Prette. Neagoe a costat doar 100.000 de euro, Prette cu peste un 1 milion mai mult.

Diferența de bani nu înseamnă automat că Neagoe e un transfer slab, dar suma mică plătită în schimbul său ar putea să-i influențeze serios șansele de reușită în Ghencea. Concret, milionul de euro plătit în plus pentru

Chestii ciudate. Cum e posibil ca fotbaliștii Stelei să fie mai slab cotați acum, la finalul unui retur care a însemnat o revenire excepțională, decât la finalul turului, când echipa se afla departe de liderul CFR?

Asta cu pierdutul titlului să le-o spună Becali ălora de la Cluj, de la care dorea să cumpere terenuri. Pentru restul să recunoască un lucru evident: cota fotbaliștilor a scăzut în primul rând din cauza acțiunilor sale și a imaginii pe care le-a creat-o Stelei și Ligii I.

Dacă semnează, Rapid ar aduce mai mult decât un simplu antrenor sau un simplu manager. Ar aduce în Giulești un sistem. Pentru că, până la urmă, cu toate experiențele sale din campionatele Franței și Portugaliei, Bölöni reprezintă așa ceva.

Un sistem care presupune construirea rapidă a unei infrastructuri serioase, creșterea și promovarea de jucători tineri, educarea fotbaliștilor să evolueze cu determinarea celor din campionatele vestice.

Se spune că banii și statutul în societate sunt două dintre cele mai importante chestiuni pentru un om. A zis-o Machiavelli, o susțin azi și managerii care se folosesc de acest adevăr pentru a-și menține în companii cei mai importanți angajați.

„Am glumit, n-am dat bani!”, „Nu contează cine e campioană morală sau imorală, important este să luăm titlul”, „Hă-hă-hă-hă…”, „Cu ce bani ți-ai plătit ratele la mașină, mă?!”, „A fost blat la Vaslui!”, „… cu Buzăul mergem la teatru!”, „Au jucat cu răutate!”, „Steluța…”, „Ceferița…”, „Am luat toate măsurile!”, „Pac-pac!”…

Mămăliga asta cu gust de ură, în care făcălețul Becali s-a învârtit în draci, ascunde adevăruri care chiar au legătură cu fotbalul. Adevăruri de genul celor care au arătat că la Galați a fost un meci pe bune.

După cel mai prost grămadă sezon din ultimii ani, acționarii lui Dinamo pot găsi totuși un motiv de mulțumire. În premieră, omul de vânzări numărul 1 al clubului, Cristi Borcea, va avea parte de o vară liniștită pe piața transferurilor.

Nicolae Dică era la finalul partidei de la Reghin cel mai fericit dintre steliști. A reușit să marcheze primele lui goluri în acest an. A fost o zi reușită pentru tine… Mă bucur că am marcat de două ori. N-o mai făcusem demult. M-a ambiționat poate și articolul din ProSport, care îmi reamintea faptul că n-am mai dat gol în acest an.

Meciul de-aseară n-a fost o poveste despre soarta campionatului, ci una a confirmărilor. Echipa de „stranieri” a CFR a confirmat că se mulează perfect mioritic într-un tipar al destinului care îi spune că până la final ursita ei este să piardă puncte, iar cea a rivalei

„Stranierii” noștri sunt mai buni decât „stranierii” lor, așa ar putea suna cațavencian remarca lui Adrian Ilie

Cam asta le-a rămas clujenilor în lupta cu Steaua. În tur au avut de partea lor și fotbalul de calitate, și arbitrajele favorabile.

Un om, un fluier și o decizie greșită. Cam de atât este nevoie pentru a îmbolnăvi de nervi o echipă. Ce se întâmplă însă când aduni la un loc mai mulți oameni cu fluiere și cu decizii greșite? Iese un amestec de draci, ură și puțin fotbal numit Liga I.

ProSport a scris despre cel mai concret plan privitor la revenirea în țară a lui Mircea Lucescu. După ani de amăgiri, șefii „câinilor” fac eforturi pentru

A făcut mereu oferte de transfer jucătorilor de la echipele care urmau să întâlnească Steaua. Acum a schimbat tactica. Vrea să-i vadă pe „ungurii de la CFR în degringoladă” și ofertează jucătorii echipelor care întâlnesc liderul.

A mers la Buzău, a mâncat un „pleșcoi” și, cu inspirație bruscă, le-a grăit fotbaliștilor: „Împotriva CFR să fiți iuți precum cârnații ăștia! Dacă îi încurcați, la vară vă iau la Steaua!”. Da, e vorba de același Becali, care și‑ar fi dorit de la aceiași fotbaliști să fie moi precum brânza la meciul cu Steaua din tur.