Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat cu privire la incidentul petrecut de Ziua Națională a României în vestiarul echipei naționale de hochei Under 16, în cadrul căruia juniorul Florin Cosmin Marinescu a fost agresat de trei colegi de etnie maghiară.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că știe care este echipa din Liga I cea mai avantajată de arbitri, dar nu vrea să îi divulge numele pentru a nu își face dușmani.
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, și Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, vor avea întâlniri de lucru săptămânale pentru o „organizare perfectă” a finalei Ligii Europa găzduită de Arena Națională la 9 mai 2012.
Președintele LPF Dumitru Dragomir a declarat luni că etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I, se va disputa la sfârșitul acestei săptămâni, așa cum a fost programată inițial, precizând că în ședința de astăzi a Comitetului Executiv al FRF nu s-a discutat amânarea acesteia.
Atacantul rapidist Ovidiu Herea își dorește de Moș Niculae o calificare în semifinalele Cupei României după meciul cu Pandurii și ca fanii rapidiști să nu reediteze momente similare celor din startul meciului cu Sportul, când au protestat prin tăcere timp de 7 minute.
Ovidiu Herea a afirmat că își dorește încă un cadou de la Moș Nicolae, o victorie în meciul de mercuri cu Pandurii Târgu Jiu, din sferturile de finală ale Cupei României Timișoreana. „A venit Moș Nicolae la mine, dar îmi doresc ca mâine (n.r. – miercuri) să vină din nou cu o victorie în meciul cu Pandurii”, a spus Herea.
Mijlocașul înțelege supărarea suporterilor, care au protestat în debutul partidei cu Sportul Studențesc, dar speră ca pe viitor galeria să nu mai apeleze la astfel de gesturi și să încurajeze echipa din primul minut. „A fost ciudat să nu cânte în primele minute, pentru că noi suntem obișnuiți să avem galeria alături de noi din primul minut. A fost destul de greu să îi vedem în tribună, dar să nu ne încurajeze. Eu le înțeleg supărarea, a fost un gest normal din partea lor, dar sper ca pe viitor să nu îl mai facă și să ne încurajeze. Pentru că avem interese comune, toți ne dorim să câștigăm campionatul anul acesta. Personal, dorința asta mi-am pus-o de când am venit la Rapid și până acum nu mi s-a îdeplinit. Dar cu siguranță va veni și ziua aceea”, a precizat Herea.
Sursa: Mediafax
Fundașul echipei Dinamo, Dragoș Grigore, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că arbitrii pot greși, dar nu dorește ca o eroare a acestora să influențeze rezultatul final al derbiului cu Steaua, din etapa a XVI-a a Ligii I.
Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că Daniel Pancu rămâne un simbol al clubului giuleștean în ciuda faptului că Judecătoria Iași a decis condamnarea lui la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența alcoolului.
Antrenorul echipei Rapid București, Răzvan Lucescu, a fost suspendat o etapă, miercuri, de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), după ce a fost trimis în tribună la meciul cu Pandurii, scor 0-3, din etapa a XV-a a Ligii I.
Antrenorul formației Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat că nemaiavând șanse de calificare în șaisprezecimile Ligii Europa, echipa sa va juca pentru orgoliu și palmares în meciul de pe teren propriu cu Hapoel Tel-Aviv.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat pentru MEDIAFAX, că nici celor mai aprigi dușmani ai lui Marian Iancu nu le pare bine că președintele FC Timișoara a fost condamnat la 10 ani de detenție de Tribunalul București în dosarul Rafo.
Programul partidelor din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României-Timișoreana, aprobat în cadrul ședinței de joi de către Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal, este următorul:
Fundașul Alin Buleică a fost legitimat de clubul Petrolul Ploiești, el semnând un contract valabil doi ani și jumătate, informează, miercuri, site-ul oficial al grupării prahovene.
Constantin Zotta este noul președinte executiv al FC Rapid, el semnând un contract pe patru ani, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, acționarul majoritar al grupării rapidiste, George Copos.
Vă atragem cu amabilitate atenția asupra faptului că SC Fotbal Club Timișoara nu și-a îndeplinit obligațiile, conform celor stabilite în decizia pronunțată de Judecătorul Unic al Comisiei FIFA pentru Statutul Jucătorilor la data de 11 august 2010, ca și de decizia arbitrală pronunțată de TAS pe 9 septembrie 2011.
Acționarul majoritar al FC Rapid, Geroge Copos a declarat că gruparea giuleșteană este interesată de transferul jucătorilor Lucian Sânmărtean și Wesley Lopes, urmând ca în pauza competițională din iarnă să facă o ofertă în acest sens clubului FC Vaslui.
UPDATE 11.51 – Dumitru Dragomir a părăsit sediul DNA după aproape două ore de audieri. Acesta a refuzat să facă vreun comentariu în legătură cu audierile ce au avut loc în cazul excluderii Universității Craiova.
Luptătorii de K-1 Errol Zimmerman, Hesdy Gerges și Stefan Leko vor participa la Gala Fight Club de la Oradea, care va avea loc, joi, de la ora 21.00, la Oradea Shopping City,
Comisia de Disciplină a LPF a respins ca inadmisibilă contestația FC Dinamo cu privire la valabilitatea legitimării de către FC Vaslui a unor jucători folosiți în partida directă din cadrul etapei a VI-a a Ligii I.
Evoluțiile din ultimele două partide ale Stelei, când Cristi Tănase a reușit să marcheze, i-au adus acestuia foarte multe laude din partea oamenilor din fotbal.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, nu crede că jucătorii vor boicota Liga I din cauza întârzierilor cu care primesc motivările din partea Comisiei de Soluționare a Litigiilor din cadrul LPF.
Protocolul prevede schimbul de informații și know-how între echipele manageriale, privind organizarea și managementul celor două cluburi, încheierea unei înțelegeri pe termen lung privind schimbul de jucători, perfecționarea, cu ajutorul specialiștilor de la clubul lusitan, a cadrelor necesare clubului
Mijlocașul Gabriel Torje a lipsit de la antrenamentul de luni, pe care echipa națională l-a efectuat la Centrul de Fotbal de la Mogoșoaia, deoarece are enterocolită, au declarat pentru MEDIAFAX surse din anturajul primei reprezentative.
Prezent la Varșovia pentru meciul Legia – Rapid din Liga Europa disputat joi seara, Copos a rămas impresionat de investițiile autorităților locale și centrale în infrastructură și a precizat că România este cu 100 de ani în urma Poloniei.
Rapid a ratat orice șansă de calificare în 16-imile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-0), de formația poloneză Legia Varșovia, în etapa a patra a grupei C a competiției.
Cu două etape înainte de final, Rapid are trei puncte și nu mai poate prinde unul din primele două locuri, ocupate de PSV Eindhoven (10 puncte) și Legia Varșovia (9 puncte). Teoretic, Rapid poate ajunge formația poloneză, dar nu o poate depăși deoarece rezultatele directe sunt favorabile Legiei.
UPDATE 20:45 Comisia de Disciplină a LPF a hotărât ca jucătorii Novak Martinovic și Răzvan Stanca să nu săvârșească nicio etapă de suspendare ca urmare a incidentelor din timpul partidei Petrolul – Steaua, când cei doi au fost eliminați după ce au lovit un fan intrat pe teren.
Iată deciziile luate astăzi de Comisia de Disciplină a LPF
Acționarul majoritar al FC Rapid, Geroge Copos, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că Răzvan Lucescu va rămâne antrenor principal doi ani, dezmințind astfel informațiile potrivit cărora tehnicianul va pleca în urma demisiei președintelui Dinu Gheorghe.
Arbitrul Cristian Balaj va conduce la centru partida FC Timișoara – Steaua, programată, joi, de la ora 20.45, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, în cadrul optimilor de finală ale Cupei României – Timișoreana.
Delegația echipei Manchester United a sosit, luni, la București, pe Aeroportul Henri Coandă, în vederea meciului cu Oțelul Galați, din etapa a treia a grupei C a Ligii Campionilor.
Jucătorul formației CS Mioveni, Nicolae Dică, a declarat că echipa Rapid nu l-a surprins cu nimic și că dacă va juca la fel și în derbiul cu Steaua, de etapa viitoare, cu siguranță nu va câștiga.
Atacantul formației Rapid, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferință de presă că nu este normal ca fundașul Rui Duarte să lipsească de la antrenamentele echipei, dar a precizat că aceasta este problema conducerii clubului și nu a jucătorilor.
Un grup de aproximativ 30 de suporteri ai echipei Universitatea Craiova a protestat, vineri seară, pe Arena Națională, față de excluderea formației oltene din Liga I, ei aducând pe stadion un steag negru, în semn de doliu, și scandând mai multe mesaje injurioase la adresa lui Mircea Sandu.
Fostul membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Constantin Zotta, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că a fost audiat ca martor de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul de corupție al fostului președinte al CCA, Vasile Avram.
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că unu la sută din banii obținuți din vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I vor fi cedați Comisiei Centrale a Arbitrilor dacă președinții de cluburi vor fi de acord cu această propunere în următoarea Adunare Generală.
Antrenorul Romeo Gontineac a declarat, vineri, pe aeroportul Henri Coandă, la revenirea delegației României de la Cupa Mondială de rugby, că din 28 septembrie nu se mai află la conducerea tehnică a naționalei, deoarece contractul său a expirat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER